DRAGONUL ÎNMUIAT ÎN SÂNGE SAU DESPRE CE ÎNSEAMNĂ „MIROSUL DE SÂNGE”
un articol de Nona Rapotan
editor coordonator la Bookhub
În mai 2019 asistam la premiera spectacolului Dragonul de aur – după textul lui Roland Schimmelpfenning și în regia Catincăi Drăgănescu – la Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe. Un spectacol foarte dens din punctul de vedere al emoțiilor, dar și al mijloacelor teatrale folosite. Un timp al creației continue, care are loc sub ochii spectatorilor, iar din tot amalgamul de omenesc/ prea omenesc pare că iese în câștig primarul, instinctul, cu alte cuvinte întoarcerea la originar. Viziunea regizorală permite adaptarea spectatorului la mesajul bine ascuns printre replici, până într-acolo încât ajunge să spună la un moment dat că e prea multă durere, cu subsidiarul „câtă durere poate să strângă un om în el?” (ca să vezi act ratat: inițial am scris putere în loc de durere!).
Nu intru în detalii – cronica o găsiți aici –, pentru că acum vreau să insist pe altceva, pe un aspect despre care n-am pomenit deloc, niciunde. Spectacolul este fragmentat în câteva momente mari, pragurile separatoare dintre acestea existând la propriu pe scenă, sub forma unui panou de afișaj publicitar, pe care curge non-stop un singur text: Eat more meat. Ce diferă este accentul pus pe unul sau pe altul dintre cuvinte, astfel încât avem de-a face cu următoarea succesiune de mesaje: Eat (more meat); (Eat) more (meat); (Eat) more meat; (Eat more) meat; Eat (more) meat. Reamintesc faptul că Dragonul de aur este un local în care muncesc laolaltă (foarte) mulți migranți, condițiile de muncă sunt improprii și adesea oamenii se văd nevoiți să supraviețuiască în condiții de subzistență. Relația dintre a mânca și carne este dată de „multă/ mai multă”, iar mutarea de accent se realizează cu ajutorul șirului de acțiuni care antrenează angajații restaurantului, într-atât de mult încât aceștia ajung să își abandoneze propriile vieți.
În mod neașteptat pentru unii spectatori, regizoarea a ales să nu se gătească „în direct”, oalele și tacâmurile de inox sunt sclipitor de curate, devenind oglinzi ale destinelor ratate ale celor care le mânuiesc, iar carnea devine astfel leitmotiv și nu prezență de facto, de aceea nu se simte deloc miros de carne în sala de spectacol. Practic, cei din sală asistă la o montare lipsită total de miros până într-un anumit punct! Când unul dintre angajați își taie un deget din greșeală și începe să piardă sânge... La acest moment se mai adaugă cel în care dintele buclucaș, cel care provoacă dureri insuportabile, este smuls cu un clește și provoacă o nouă hemoragie! Sunt două momente distincte și ca importanță în logica narativă a montării regizorale, dar și din punctul de vedere al construcției ca atare – se folosesc tehnici de exprimare distincte și mijloace scenice care potențează diferit performanțele actorilor. Totul va culmina cu momentul de final, în care scena este inundată de sânge, mult sânge, care curge în valuri spre spectatori. Actorii dansează prin bălțile de sânge, alunecă, schimbă locurile între ei etc., murdărindu-se din ce în ce mai mult cu sânge. Sângele ajunge în scenă prin intermediul unei instalații asemănătoare celei de irigație cu picătura, așezată în spatele scenei, în partea de sus a acesteia, de aici și imaginea de apocalipsă. Din fericire, spectatorii nu vor simți mirosul greoi de sânge, ci unul de... ciocolată! Și asta pentru că scenografa a trebuit să găsească o soluție tehnică care să satisfacă toate cerințele: nu poți aduce zeci de litri de sânge (chiar și de animal fiind) într-un teatru, asta e evident; soluția trebuie să nu păteze costumele actorilor (adică să iasă relativ ușor la spălare); vâscozitatea trebuie să fie asemănătoare cu a sângelui, altfel se anulează efectul și se cade în derizoriu. Am întrebat-o ulterior pe directoarea teatrului ce soluție au găsit și mi-a spus că în compoziția lichidă era esență de ciocolată și nu știu ce produs pe bază de măceșe (dacă țin eu bine minte).
În momentul în care nările mi-au fost invadate de mirosul de ciocolată mi-am dat seama că expresia Eat more meat poate fi înțeleasă și într-un alt mod: schimbarea meniului, înlocuirea cărnii din alimentația de bază cu legume sau ciuperci, a dus la anularea mirosului de sânge, scoaterea totală a acestuia din circuitul cotidian. Sunt din ce în ce mai puțini oamenii care pot spune cu certitudine când au mirosit ultima oară sângele (de animal), când au sacrificat o găină în propria curte sau când au asistat la un ritual tradițional de tăiere a porcului. Globalizarea contribuie și ea decisiv în acest sens: porcii au parte de asomare înainte de obștescul sfârșit, totul se desfășoară în condiții perfect sterile, dau doar un exemplu. Așa că... putem înlocui meat cu meal: Eat more meal! Până la urmă este îndemnul oricărui nutriționist: mâncați puțin și des, nu mult și dintr-odată.
No comments:
Post a Comment