The One vs. The more the merrier || Elena Morar

The One vs. The more the merrier
Câteva gânduri despre idealuri de monogamie/poliamorie prin lentila parfumurilor

un articol de Elena Morar
Regizor

Azi e Ziua Internațională a Parfumului. Se pare că și a poeziei, iar asocierea sună pe cât de potrivit, pe atât de siropos. Pe un grup de Facebook, pasionații postează versuri asociate cu parfumul care „îi reprezintă”. Pe internet există mii de articole și quiz-uri despre parfumul ideal pentru o persoană în funcție de: sex, vârstă, ocupație, tip de personalitate, zodie, regim alimentar, stil de viață și cam orice fel de categorie care ne liniștește și ne ordonează haosul în care mișunăm. Ideea persistentă că există un parfum ca un partener ideal, care ne poate acompania și ne poate sluji dorințele, sfidând orice constrângere spațio-temporală, un parfum ca un buletin sau ca o amprentă genetică e o idee la fel de răspândită ca aceea a monogamiei. Un ideal platonic al jumătăților unei perfecțiuni originare. Un deziderat ce pune în mișcare receptorii de dopamină în căutarea partenerului olfactiv sau uman perfect. Punerea în practică a senzației că există „potriveli” care durează o eternitate și încă puțin peste. 

Nu o dată, acesta este modul în care rechemăm în minte persoane dragi – parfumul bunicii, parfumul învățătoarei, parfumul acelei persoane ale cărei detalii s-au evaporat precum notele de vârf, lăsând doar un reziduu dens, ca o bază pe care doar timpul o poate vindeca. Nu e niciodată parfumurile, ci parfumul. Unic și evocator. În momentul în care a prevalat social importanța acelui „self” care se exprimă plenar prin alegerile de stil de viață (implicit și prin alegerea parfumului ei/lui) – adică în momentul în care totul a redevenit antropocentric –, s-a făcut și acel shift înspre parfum ca ingredient al rețetei identității personale și ca expresie a căutării acelui „the one”, ca cimentare a alterității dezirabile binare. 

Nu se vorbește la fel de mult despre oboseala olfactivă. Despre anosmia de uzură. Despre schimbările, inclusiv cele neurochimice și hormonale, care fac ca un parfum sau o persoană să nu se mai „simtă”. Asemănările între situații sunt atât de evidente, încât studiile doar certifică ceea ce simțul comun a înțeles de mult, și anume că expunerea repetată la un stimul inițial extrem de plăcut face ca plăcerea să scadă treptat și constant, până în punctul în care acel Coco Mademoiselle sau acel oud supraaplicat și acel Anaïs Anaïs din our ’20s nu mai înseamnă decât gestul cvasimecanic de a-l folosi pentru că „așa ne-am obișnuit”. Și, spre deosebire de oameni, unde monogamia rămâne – sau ar trebui să rămână – o acțiune conștientă, zilnică, opțională și asumată, în relația cu parfumurile nu poți eluda biologia creierului uman. Nu te poți ascunde după (floarea de) cireș. Nu poți nega faptul că e nevoie să mărești cantitatea pentru a mai putea simți aceeași emoție inițială. 

De aici se bifurcă drumul. Pe de o parte, spre explorarea pe adâncime: mărirea dozei și fuzionarea prin intimitate, care anulează barierele individualității – for better și, mai ales, for worse. E momentul în care înlocuiești două fâs-uri cu trei, apoi cu patru, apoi ajungi să mitraliezi un sfert de sticlă per aplicare. E momentul când te muți împreună, iei decizii pentru celălalt și estompezi treptat linia „where I end and you begin”. Anosmia umană pare să echivaleze cu a lua ceva ca de la sine înțeles, fără să te mai bucuri realmente de acel lucru. Apare ca blazare a interacțiunii, ca plictiseală sexuală, ca rutină și plafonare a dorinței descoperirii celuilalt. Și nu pentru că n-ar mai fi ceva de descoperit acolo, ci pentru că receptorii tăi nu-l mai simt. Pentru că ai urmat calea extrem de artificială a fuzionării erotice. Care nu e un ideal degeaba în arte sau în filosofie. E o tendință contraintuitivă, o șoaptă interioară și un mod de a lovi în frica de moarte. Dar când această tendință se încearcă a fi implementată și vrea să fie luată drept singura bună ca proiect de viață, e o naivitate – ce nu ne face cinste – să ne mire curba descendentă, și mai ales să nu avem cu ce o înlocui. 

Nu e singura variantă însă. Nu găsesc deloc întâmplătoare emergența în media mainstream a ideii de „garderobă de parfumuri” aproximativ concomitent cu popularizarea ideii de poliamorie sau, mai bine zis, cu deculpabilizarea ei în etica populară. Toată gama de opțiuni care fac unul sau mai mulți pași în afara țarcului monogamiei absolute și care încep a nu mai fi privite ca deficiențe de personalitate sau asociate unei lipse de compas moral. Ideea de garderobă de parfumuri era ceva vehiculat informal de mai multe decenii, în special printre clasele privilegiate ca moft și opulență, dar nu era un ideal middle class și mai ales nu era atât de legat de personalitate cât de funcționalitate. Ideea că există mai multe parfumuri pentru emoții diferite coincide cu înțelegerea profundă a faptului că fidelitatea față de un parfum nu semnifică găsirea identității personale, iar posibilitatea mai multor parteneri nu înseamnă că „nu știi ce vrei de fapt”. Compartimentarea nevoilor înseamnă și o investiție – financiară, atunci când vorbim de parfumuri, emoțional-logistică, atunci când vorbim de raporturi umane. 

Ceea ce au în comun, dincolo de această investiție nu lipsită de dedicație, este însăși maximizarea plăcerii în funcție de prioritățile hedoniste ale momentului. Ce mi-ar plăcea să simt/ experimentez? Am nevoie de confort? Am nevoie să aflu ce e dincolo de magnetismul momentului? Am nevoie de o aventură cu ceva ce nu-mi e familiar? Am nevoie de ceva care să mă facă să uit de mine sau să-mi amintească de mine? Am nevoie de ceva care să mă ridice de pe canapea sau ceva care să-mi dea de gândit ? 

A fi conectat la propriile dorințe și plăceri e premisa sine qua non a acestui mod de viață. Presupune o interogare permanentă și sinceră, presupune și multe greșeli, riscuri și neadecvări pe parcurs. Blind buys proaste – în sens propriu sau metaforic. Reacții alergice – în sens propriu sau metaforic. Supradoză din entuziasm – în sens propriu sau metaforic. Un flow al olfacției care se poate ghida sezonier (parfumuri în funcție de anotimpuri sau climat), ocupațional (parfumuri de seară, de zi, office-friendly, comfort scents etc.), dar mai ales în funcție de mood-ul momentului și de ce hrănește o fracție sau alta din acest „self”. Odată cu psihanaliza coborâtă în cotidian poate că s-a produs și explozia acestui „eu” în mai multe fragmente uneori lipite sau suprapuse. 

Posibilitatea a mai mulți parteneri – a unei garderobe de parfumuri –, pe lângă biologia mai apropiată de psihologia noastră evoluționistă, cred că poate reduce din toată goana anxioasă după perfecțiune. Cred că ne poate îmbogăți prin deschidere față de experiențe și ne poate expune la oameni diferiți de noi, în același fel în care oamenii care strâmbă din nas la orice nu e „eau fresh” își pot educa și îmbogăți plaja de experiențe, devenind mai toleranți. Dacă singurul nostru partener este iubitul/a din facultate, care s-a transformat în partener de viață, afaceri, hobby-uri, la bine și la rău, până la epuizare, cu puține excepții, vom fi mult mai predispuși spre tot felul de crize existențiale când ne va fi lumea mai dragă. 

Mențiune specială pentru monogamii în serie, cei care acum fac herpes la mirosul unui parfum pe care l-au purtat asiduu ani de zile. Cei care funcționează pe fidelitate oarbă exact până la instalarea anosmiei. Și apoi o iau de la capăt cu entuziasm amnezic. Iar pe sticla veche se așterne praful așa cum de relația veche s-a ales praful.

Dar apoi apare diferența majoră în această analogie – oamenii nu sunt sticle de parfum. Partenerii sunt universuri separate de ale noastre, care au dreptul la propria traiectorie sau narațiune, care niciodată nu vor sta cuminți pe un raft, să fie luați sau puși la loc, care se vor înăcri, înăspri, întrista, vocifera, vor refuza, vor respinge, vor reveni, vor dispărea. Iar dacă rătăcești un parfum, de obicei se poate ușor înlocui cu câteva click-uri și resurse. (Poate de aceea suspină atât de tare pasionații de parfumuri după parfumurile a căror producție a fost întreruptă.) Dacă pierzi un om, ireversibilitatea situației poate fi inițial terifiantă. Pentru că omul acela nu a fost niciodată proprietatea ta. Poți avea o sticlă, dar nu vei „avea” niciodată un parfum. Vei putea trăi „doar” experiența lui.

Volatilitatea parfumului e volatilitatea dorinței. 

Și asemănările dintre felul în care ne trăim parfumurile și cel în care ne trăim relațiile pot continua: 

Spargerea unei sticle poate fi echivalentul unei despărțiri – îți inundă casa, viața și nările o perioadă, apoi ușor-ușor se estompează odată cu circulația permanentă prin încăperi. 

Parfumurile reformulate sunt ca omul care „nu mai e ce a fost”. 

Parfumurile fake sunt amăgirea de sine că un substitut poate funcționa.

Puține parfumuri sunt atât de versatile, încât să fie adecvate fiecărui moment. 

Puțini oameni sunt atât de cameleonici și generoși, încât să descărcăm pe ei tot mormanul fanteziilor noastre de împlinire. Și acei oameni nu sunt de invidiat. 

 

 

În această perioadă, „my rotation” include Figue Amère de la Miller Harris, Fils de Dieu du riz et des agrumes de la État Libre d’Orange, Chanel no.5 Eau Première, Ninfeo mio de la Annick Goutal și Agent Provocateur – primul lor parfum ca un sex toy ovoid roz. Unde sunt eu între ele? Unde e identitatea mea? Fiecare este parfumul meu preferat cât timp îl port. Fiecare e iubit, unul mai mult, altul mai puțin, niciunul nu rămâne nebăgat în seamă. Mă simt bogată și expansivă mângâindu-le din priviri. Uneori nu am nevoie de niciunul. Uneori propria piele îmi e de ajuns și proprii feromoni duc nestingheriți toată conversația. Pentru că uneori parfumul e doar o cârjă spre plenitudine. 

O colecție de parfumuri alcătuită atent și iubitor și nu compulsiv e punerea în practică a ceea ce Alan Watts cu vocea lui inconfundabilă predică aici despre The Spectrum of Love, ca un nou crez post-hipiot și al naibii de percutant.

 

 

 

Happy Perfume Day!