Tuesday, August 15, 2023

Privind înapoi cu încăpățânare

Un bun exercițiu pentru îmbogățirea culturii olfactive este revizitarea clasicilor și observarea filiațiilor existente între creațiile unui parfumier. Înainte de a ne băga nasul în creațiile parfumeriei de nișă contemporane, este indicat să cunoaștem reperele parfumeriei și evoluția temelor olfactive, tot așa cum, de pildă, pentru a înțelege mai bine arta modernă, este înțelept să-i studiem originile și istoria. Este posibil ca, în cele din urmă, să descoperim că nimic nu e nou sub soare sau că noutatea conține vechiul, fără de care n-ar fi posibilă, și îl continuă în direcții ce ies din tiparele culturale dominante într-o epocă anterioară. Gusturile fluctuează continuu sau descriu cicluri, așa că nu e nimic surprinzător să privim un parfum de „nișă” drept o noutate, când, de fapt, acesta reia o temă existentă, dar uitată.


Dacă urmați exercițiul pe care vi-l propunem, veți observa cu ușurință că fiecare parfumier are teme și ingrediente preferate. Mai toată lumea este familiarizată, de exemplu, cu stilul epurat și minimalist al lui Jean-Claude Ellena, care mărturisea că folosește o paletă de aproximativ 300 de materiale naturale sau sintetice. Însă mulți au uitat de un parfumier precum Bernand Chant, care a lăsat în urma lui puține creații, dar toate complexe, pline de vigoare și înrudite între ele prin gustul lui Chant pentru acordul chypre, saturat cu note de paciuli și piele. Filiația olfactivă este evidentă în câteva creații emblematice ale acestui parfumier despre care prea puține informații se știu (vezi pagina dedicată lui Chant pe site-ul Fragrantica): Cabochard (Grès, 1959), Aramis (Aramis, 1966), Aromatics Elixir (Clinique, 1971), Aramis 900 (Aramis, 1973). Cabochard dă tonul acestei linii olfactive, care este prelucrată și nuanțată de Chant în restul parfumurilor enumerate, dovedind încă de pe atunci că distincția feminin-masculin este doar o creație a marketingului și a publicității moderne. Deși destinat femeilor, Cabochard îl conține pe declarat masculinul Aramis, fiind ulterior exacerbat în Aromatics Elixir, și el destinat femeilor și ulterior declinat în parfum bărbătesc: Aramis 900.


Toate cele patru parfumuri sunt în producție și astăzi și pot fi cumpărate la prețuri mai mult decât rezonabile. Deși ies din tiparul dulceag și gurmand al creațiilor contemporane, ele constituie un excelent memento al anilor glorioși ai parfumeriei și merită revizitate și purtate. 





★★★

 

Despre Aramis, vezi și articolul nostru:

https://osmereview.blogspot.com/2020/08/aramis-sau-mirosul-bunastarii.html


Despre genul parfumurilor, vezi și articolul nostru:

— https://osmereview.blogspot.com/2020/10/o-scurta-poveste-despre-genul_11.html

— https://www.fragrantica.com/news/How-Estee-Lauder-Played-With-Fragrance-Genders-18773.html


Povestea parfumului, spusă de Elena Vosnaki (perfumeshrine):

http://perfumeshrine.blogspot.com/2008/02/lament-for-fragrance-in-sepia.html?m=1


★★★


Despre Bernard Chant (sursă Fragrantica):


Bernard Chant was a legendary perfumer who made his mark in the fragrance industry as the head perfumer for International Flavors & Fragrances (IFF). He was known for his incredible talent in creating complex yet effortless scents and meticulous attention to detail when crafting each ingredient into a symphonic masterpiece.
His perfumes often had a muted animalic quality that alluded to sweat and the bedroom, which gave them a distinct and memorable character.
Chant's creations were revered by both perfumers and fragrance enthusiasts alike, with his concentrated perfumes leaving a trail of scent in the air that was both emotionally arid and incredibly present. Even when he ventured into fresher floral territories, there was always a suppressed emotionalism that gave his scents a depth and complexity that set them apart from the simplistic fragrances of his peers.
Chant worked with various brands throughout his career, including Estée Lauder, Ralph Lauren, and Coty. His collaboration with Max Gavarry on Beautiful for Estée Lauder is still one of the most successful perfumes in existence.
Chant's legacy continues to inspire and influence perfumers today in their modern reworking of the chypre style. Despite his passing, Bernard Chant’s creations continue to be worn and admired around the world, a testament to his incredible talent and lasting impact on the fragrance industry.

Wednesday, August 2, 2023

Romanian Design Week // flacon

Simbolul feminitații în cultura și mitologia antică valorificat în estetica recipientelor parfumurilor de lux

Proiect: Silvia-Andreea Cojocaru


Vizual, colecția de parfumuri reprezintă o siluetă feminină cu forme ovale care evocă eleganță îmbrăcată în elemente abstracte și figurative ce înconjoară sticla. Elementele care îmbracă sticla conferă rafinament și completează perfect imaginea vizuală creată pentru identitatea fiecărei tipologii feminine.

În urma acestui proiect de studiu autoarea dorește să realizeze o colecție de recipiente pentru parfum inspirate din cultul feminității și abordarea estetică a imaginii feminine din diferite părți ale lumii precum Grecia, Egipt, Asia și Africa.












Echipa: Lect.Univ.Dr. Alexandru Bunii - profesor coordonator, Alexandru Mihai

Credit Foto: Eniko Szucs, Cristina Borjac


***

Sursă: 

projects.romaniandesignweek.ro — Simbolul-feminitatii-in-cultura-si-mitologia-antica-valorificat-in-estetica-recipientelor-parfumurilor-de-lux