Muzică & parfum // Scentless Apprentice

 

 

---

Știați că versurile cântecului Scentless Apprentice sunt inspirate de personajul Jean-Baptiste Grenouille, protagonistul romanului Parfumul de Patrick Süskind? Deși are un nas extrem de fin, personajul lui Süskind este lipsit, el însuși, de miros.

Fascinat de roman și de personaj, Kurt Cobain a citit cartea de cel puțin zece ori. 

 

— Hai, ia copilul acasă! O să discut chestiunea cu starețul. Am să-i propun să-ți dea, de acum încolo, patru franci pe săptămână.
— Nu, spuse doica.
— Atunci, fie: cinci!
— Nu.
— Dar cât vei fi cerând? răcni Terrier la ea. Cinci franci sunt o grămadă de parale pentru asemenea măruntă îndeletnicire precum hrănirea unui copilaș!
— Nu vreau nici un fel de bani, spuse doica. Doar să scap de bastardul ăsta din casă.
— Dar pentru ce, femeie? întrebă Terrier şi cotrobăi iarăși în coș. Copilul e o minune. Arată ca un trandafir, nu țipă, doarme bine și e botezat.
— Are pe dracul în el.
Terrier își trase repede mâna din coș.
— Peste putință! E cu totul peste putință ca un sugar să-l aibă pe necuratul în el. Dacă ar fi posedat de diavol, ar trebui să duhnească.
Și ca s-o liniștească pe doică și să-și dovedească propriul curaj, Terrier ridică de toarte coșul, ținându-l sub nas.
— Nu simt nimic deosebit, zise el după ce adulmecase o vreme, într-adevăr, nimic deosebit. Ba, parcă mi se pare că ar veni ceva din scutece. Și îi întinse coșul, ca să confirme și ea.
— Nu la asta m-am referit, spuse doica ponciș, dând coșul la o parte. Nu mă refer la ceea ce e în scutece. Scârnăviile sale or fi mirosind. Dar el însuși, bastardul, e fără miros.

Patrick Süskind, Parfumul, traducere de Grete Tartler, Humanitas

---

 

 

Scentless Apprentice

Album: In Utero

 

Like most babies smell like butter
His smell smelled like no other
He was born scentless and senseless
He was born a scentless apprentice

Hey
Go away, go away

Every wet nurse refused to feed him
Electrolytes smell like semen
I promise not to sell your perfumed secrets
There are countless formulas for pressing flowers

Hey
Go away, go away
Go away

I lie in the soil and fertilize mushrooms
Leaking out gas fumes are made into perfume
You can't fire me because I quit
Throw me in the fire and I won't throw a fit

Hey
Go away, go away
Go away, go away
Go away, go away
Go away

 

 

Estetica unui parfum

Larry Shiner

Art Scents
Exploring the Aesthetics of Smell and the Olfactory Arts

Oxford University Press, New York, 2020

 

 

 

...we may note that because perfumes are made up of substances possessing differing volatilities, they have not only a formal structure, but also a temporal sequence. Moreover, perfumers generate the structure of a perfume in much the same way that artists in other media create their works. Creating a perfume is not simply a matter of blending a set of odorous substances, but of imagining a complex form, a composition involving a variety of odor molecules called “notes,” differing in quality and intensity as well as in volatility. Some notes will actually be part of preconstructed harmonious units called “accords.” Accords are the memorable aesthetic gestalts that form the core of a perfume, giving it an underlying identity.

(p. 212)

❋❋❋

 

...there is an even more specific parallel between perfume design and music composition than the superficial similarities suggested by terms like “composition,” “note,” “accord” or “melody.” The perfumers’ goal is not a single olfactory artifact, but a formula that can be reproduced, much as the composer of a musical work typically does not create a single sound artifact but a score. Here we have an olfactory version of what philosophers of music call the type/token problem. Is the work of art the type that is, the musical score or perfume formula, or is the work of art the token, the tones of this particular performance or the odors of this perfume? There are similar type/token parallels in standard fashion or product design. Although a fashion or product designer might occasionally make her own prototype, or even produce small production runs, the usual aim of a designer is to produce a pattern or set of coordinates that will be turned into multiple instances by others. The sleek modernist chair that we admire in the Museum of Modern Art in New York or in the Victoria and Albert in London is a token of the design created by Marcel Breuer, just as the vapor from a bottle of Trésor that we test at a perfume counter is a token of the formula created by Sophia Grosjman.

(p. 214)

Gamele mirosurilor

G.W. Septimus Piesse

The Art of Perfumery and the Methods of Obtaining the Odours of Plants

Logmans, Green and Co., London, 1879

 

 

„Scents, like sounds, appear to influence the olfactory nerve in certain definite degrees. There is, as it were, an octave of odours like an octave in music; certain odours coincide, like the keys of an instrument. Such as almond, heliotrope, yariilla, and clematis blend together, each producing different degrees of a nearly similar impression. Again, we have citron, lemon, orange peel, and verbena, forming a higher octave of smells, which blend in a similar manner. The analogy is completed by what we are pleased to call semiodours, such as rose and rose-geranium for the half note; petty grain, neroli, a black key, followed by fleur d'orange. Then we have patchouly, santalwood and vitivert, and many others running into each other.”
— p. 45 —

 

 

Laurent Assoulen 🎶 Sentire

 

In italian, SENTIRE means “to listen”, as well as “to smell”. The choice of this particular verb perfectly illustrates the convergence between hearing and smelling, as Laurent Assoulen wished it for this new version of the Perfumed Concert. Composer and jazz pianist, perfume expert, Laurent Assoulen is a “slasher”, at the crossings of two sensitive worlds which he brings together in a creative dialogue. This album is born from their correspondence. Five musical pieces composed and interpreted by the artist, echoed by five fragrance compositions, created by three major perfumers of International Flavors & Fragrances: Anne Flipo, Carlos Benaïm and Napoleão Bastos. Hearing and smelling intertwine, respond to each other. The solo piano accords resonate with the fragrance. Sound melts to scent. This intimacy of the senses, all transcended by the body, is Laurent Assoulen creative approach signature.

(Sursă: You Tube)

 

***

 

Vezi și: AuParfum

 

Interviu Osmé, cu Ana-Maria Onisei

 

Ana-Maria Onisei este jurnalist, om de comunicare și promoter cultural. „N-aș putea să trăiesc fără trei lucruri: emoție, sinceritate și intimitate”, spune ea, iar asta se vede foarte bine citindu-i site-ul: anamariaonisei.ro. Cea mai recentă realizare a Ana-Mariei Onisei este traducerea unei cărți uber cool – Un an magic de Clemency Burton-Hill –, care este prima carte de popularizare a muzicii clasice în România. Are 500 de pagini și a apărut la Editura Vellant.

 

Iată ce spune Ana-Maria despre ea însăși:

„Am o experiență de peste zece ani în presa scrisă și activez de peste șase ani în sfera comunicării.
Totodată îmi place să trăiesc frumos, să descopăr și să povestesc și altora despre descoperirile mele de excelență. Consider că tot ce este emoționant și bun este făcut să circule și să bucure mai departe, reprezentând o hrană spirituală pentru o viață frumoasă.
Fiind un profesionist, îmi folosesc  pasiunea și ceea ce am învățat de-a lungul timpului – tehnici de interviu, de documentare și de redactare – pentru a crea și implementa strategii de promovare, dar și pentru a genera conținut relevant. Am reușit să îmi transform pasiunea în job, iar acest fapt a venit la pachet cu o ascensiune neașteptată în plan profesional.”

 

Mai multe despre pasiunile și experiența ei profesională puteți găsi aici: anamariaonisei.ro/despre.

 

 

---

 

 

Dragă Ana-Maria, știu că iubești în egală măsură muzica și mirosurile. Cum se întâlnesc cele două iubiri?

Mă întorc cu mintea către o seară de vară cu căldura cleioasă și insuportabilă a Bucureștiului estival. Mă aflam înăuntrul Sălii Palatului, în timpul Festivalului „George Enescu” și-l ascultam pe Zubin Mehta dirijând Mahler. Sonoritatea era molcomă, chiar dacă era vorba despre Mahler. Zubin Mehta este un dirijor al senzațiilor de catifea, solid în structură, însă care scoate la iveală pas cu pas un înveliș până la urmă atât de fin și de omogen în climaxul întreg pe care îl construiește cu orchestra. Am închis ochii și-am simțit că acea muzică, în felul în care era exprimată, este ca o rochie lungă, superbă, cărnoasă și, de la un punct încolo, fără să mai opun vreo rezistență, m-am lăsat îmbrăcată în ea. Când concertul s-a terminat și-am ieșit afară, încă mai percepeam muzica pe tot trupul. Mă mișcam încet, de parcă aș fi vrut să protejez sonoritatea aceea ca pe o trenă fierbinte a rochiei pe asfaltul prăfuit, până undeva departe, cât mai departe.

Parfumurile, cred, la fel ca muzica, sunt un sertar vrăjit către această libertate supremă. Ambele îți permit să pui mâna pe un univers interior secret. Poate este acel loc pe care noi, oamenii, îl numim imaginație – și care ne este atât de propriu – sau poate este senzația rară și uau de a-ți putea atinge în mod nemijlocit emoțiile. Și muzica, și parfumul sunt, în fond, un limbaj al undei. Al vibrației, al acelui ceva invizibil la care râvnești pentru că poate fi atât de puternic încât să îți taie respirația sau să îți facă pielea să se înfioare, sau să te arunce într-o stare de visare lesne vecină cu extazul.

Muzica clasică îți lasă libertatea ca, pe măsură ce asculți aceeași bucată muzicală, să poți descoperi noi emoții, noi valențe, noi chei în ea. Într-o interpretare diferită, același compozitor poate suna altfel, nu? Or, același lucru se întâmplă cu un ingredient al unui parfum în interpretări sau combinații diferite. Iar starea aceea de pe piele, odată ce te-ai parfumat, poate dezvălui senzații multiple, în funcție de momentul zilei, de dispoziția ta, de ceea ce știi sau, dimpotrivă, de ceea ce nu știi, de cum este pielea în acea zi – poate e mai caldă, poate e mai rece, poate este transpirată, poate a intrat în contact cu o altă piele, poate este udă de la ploaie... Este o combinație care permite un infinit de descoperiri, care îți dă voie să te transformi în tot felul de personaje din tine și care este, totuși, atât de la îndemână.

Gândindu-mă și mai departe, poate că sună idealist: muzica și parfumul sunt, până la urmă, o formă de salvare. De a ne salva. Și asta fără să anulăm ceea ce este viața întreagă, cu dozele ei de realism naturalist la care suntem supuși inevitabil. Ci  fix prin a ne invita și a ne oferi posibilitatea să transformăm realitatea cât de des putem într-un realism magic. E bine să știm că avem fără îndoială resurse supranaturale și praf de îngeri în noi și că ele ne aparțin, sunt conținute în interiorul nostru, de cele mai multe ori. De aceea și iubesc ideea de a încerca să trecem cu un pas dincolo de entertainment și pledez cât pot de des pentru experiența asta – este o provocare ce merită înzecit. Și una care nu cred că dezamăgește. Fie că alegem să citim despre ceea ce ascultăm și să cunoaștem câte ceva despre compozitori sau despre muzica în sine, fie că vrem să aflăm ce înseamnă un anume tip de parfum sau altul, să aflăm care îi este istoria, asta ne îmbogățește și ne face chiar să ne descoperim propriile resurse și, astfel, să alegem conștient.

Și mai este ceva. Până la urmă, o muzică bună sau un parfum potrivit fac să se lase liniștea. Liniștea aceea numai de noi știută, care ne conectează pe nesimțite la noi înșine, oricine am fi în acel moment al vieții sau al imaginației.

Culmea este că noi, oamenii, avem tendința ciudată să complicăm adesea lucrurile, pe de o parte. Sau să le refuzăm, pe de alta. Iar asta ne face să ne simțim adesea blocați. Când, de fapt, totul se rezumă la a avea curajul unui gest simplu: acela de a deschide sertarul.

Ți s-a întâmplat vreodată să „explici” o bucată muzicală printr-un miros/ parfum? Sau invers: să descrii un miros/ parfum recurgând la muzică?

Mai degrabă mi s-a întâmplat să caut un parfum care să exprime cel mai bine una dintre marile mele povești de dragoste în materie de muzică – poveste de dragoste despre care știu că este a multora: Concertul Nr.2 pentru pian și orchestră în do minor op.18 de Serghei Rahmaninov. Cine l-a găsit, să îl împărtășească!

Căutarea mea continuă, și simt că parfumul ar trebui să conțină ambră – puternică, un pic întunecată, ca sunetul clopotelor care îi plăcea atât de mult lui Rahmaninov și pe care îl redă în acest concert. Și iris – ca vălul de poezie, tânguială blândă, dar și de renaștere pe care îl dezvăluie, de fapt, muzica lui Rahmaninov dintre faldurile ei.

Serghei Rahmaninov, la pian

Putem pune în cuvinte experiențele muzicale și pe cele olfactive? Se dovedesc neputincioase  cuvintele? Sau pot fi găsite echivalențele potrivite de fiecare dată?

Între cuvinte și experiențele noastre muzicale sau olfactive văd o relație de complementaritate. Nu mi se pare că se exclud unele pe altele, deși, e-adevărat că, de multe ori, reprezintă o provocare să vorbești sau să scrii despre ceva atât de diafan cum este muzica sau mirosul. Dar tocmai de asta mi se pare că merită încercat. Iar pariul, aici, îl văd în a trezi interesul, în a reuși să captezi și să transmiți acel ceva, și nu neapărat în a divulga sau a explica. E ca la literatura erotică – dacă este să glumim puțin. Ferească Dumnezeu să dai peste o carte de literatură erotică prost scrisă...

Cum Internetul ajută mult și e foarte la îndemână, puteți începe cu texte în dozaje mici și concentrate, ca să vedeți ce și cum vă place. În termeni de muzică, eu ador și vă recomand să citiți recenziile lui Alex Ross de la The New Yorker. Este online, este gratuit, îți ia douăzeci de minute și este foarte potrivit pentru început, până la a ajunge la niște cărți. Scrie divin. Rubrica lui este ca o baie într-un spumant fin. În România, Cătălin Sava are o astfel de rubrică rarissimă în perisaj, Rubato, în săptămânalul Suplimentul de cultură, care iarăși îmi place foarte mult și pe care o consider o oază de evadare și de culturalizare pentru oricine. În materie de lecturi despre parfumuri, o să recomand chiar Osmé – The Perfume Review dacă tot suntem aici, seria interviurilor absolut superbe și Călătoriile olfactive și, mai mult, un text preluat pe Facebook-ul Osmé nu demult care mi s-a părut demn de orice pagină de mare literatură: o recenzie despre parfumul Aromatics Elixir, de la Clinique.

O să vă placă. Sunt sigură, sigură.

 

Experiența de mamă ți-a deschis orizontul olfactiv?

Mi l-a amplificat, cumva. M-a făcut să nu vreau să renunț la el, aproape că am luptat pentru asta cu toată epuizarea acelei perioade de început. Am ales să port parfumuri  – și perle –, cât mai des, chiar și când eram praf fizic, inclusiv când fiul meu Rareș era un nou-născut, deși multe recomandări spuneau că irită sau că e nevoie ca bebelușul să simtă mirosul mamei și al laptelui nemijlocit. Le-am sfidat un pic și am trăit cu toții  în armonie. A fost o declarație pe care am ținut cu tot dinadinsul să mi-o fac, oricât de greu a fost uneori. Îmi place să sper și să cred că ar putea fi, cine știe, un exemplu poate și pentru Rareș, dacă va rezona cu el, când va fi vremea să vină. Felul în care avem grijă de aspectul tău și modul cum știm să suferim mi se par două dintre lucrurile care pot spune cele mai multe despre noi ca oameni.

Cu Rareș, la joacă

Cum ai descrie mirosul fiului tău? L-ai deosebi printre alte mirosuri?

Mirosul de nou-născut este ceva cu totul și cu totul special, unic. Dacă ar fi să îl asociez cu o imagine sau cu un element din natură, m-aș gândi la rouă. Un miros cristalin și dulceag. Pe de altă parte, astăzi, la doi ani, când revenim acasă după o tură de alergătură prin parc, mirosul lui Rareș este de pui de cățel plouat. Iar după baie – de Bioderma. Haha.

Îmi place să stau cu nasul în părul lui, în momentele noastre de tandrețe, și atunci, și acolo, printre șuvițele astea de păr, îi simt cel mai bine mirosul – și nu direct pe piele.

 

Dacă te-ai întâlni cu un extraterestru – sper să fie o întâlnire pașnică! – și ai vrea să-i arăți cum stau lucrurile cu oamenii, ce miros și ce muzică ai alege pentru a te face înțeleasă?

Miros: s-c-o-r-ț-i-ș-o-a-r-ă. O, neapărat, scorțișoară. Este un ingredient fascinant în parfumuri – și în bucătărie. Deci, e și foarte omenesc ca să zic așa. Și picant, și dulce-pudrat în același timp. Este chiar puțin cabotin. Și mie mi-ar plăcea să-i surprind pe extratereștri – adică, cum ar veni, sunt convinsă, ne-am putea juca și noi oamenii cu ei, nu numai invers.

Muzică? Le-aș pune trompetă... Dar nu oricum, ci ca în Legenda pentru trompetă și pian de George Enescu sau ca în Kind of Blue al lui Miles Davis. Ar avea acea savoare melancolică pe care doar pe Pământ o poți înțelege și trăi.

 

Altfel pusă întrebarea, ce muzică și ce parfum ai lua cu tine pe o insulă pustie?

Dintre toate parfumurile din lume, aș lua un clasic. Un Chanel aș lua. De ce? Pentru că indiferent de numele parfumului, casa Chanel a reușit cumva să își păstreze o amprentă  olfactivă distinctă care îmi place mult – aproape că știi că ceva este un Chanel, și punct. Și fiindcă mi-ar fi imposibil să aleg o singură simfonie, aș renunța oricând cu plăcere în favoarea integralei Sonatelor pentru pian de Ludwig van Beethoven. Este o chintesență în ele, o capacitate de a subsuma complexitatea emoțiilor vieții, în punctele cele mai înalte, și în cele mai joase, încât aș fi fericită și m-ar împlini să mă însoțească chiar dacă sau tocmai pentru că este vorba despre o partitură pentru un singur instrument.

Din culisele Festivalului „George Enescu” / Credit foto: Cătălina Filip

Dacă ar fi să rescrii istoria muzicii europene folosindu-te doar de mirosuri/ parfumuri, care ar fi asocierile pe care le-ai face?

Tămâie, pentru muzica medievală.

Paciuli, pentru baroc – acest ingredient este ca muzica lui Bach, efectiv.

Un val de flori, condimente și aldehide – pentru romantism, cu amestecuri din ce în ce mai explozive, alternanțe focoase sau domoale, un creuzet de explorări, asocieri și de palete olfactive păstrând acea notă vibrantă a emoțiilor în prim-plan.

Opera, o categorie aparte – chiar dacă, mărturisesc, nu sunt o mare fană de operă –, aș asocia-o cu animalicul, cu adâncimea pudrată recognoscibilă, dar și cu paleta de super nuanțe de care este capabil moscul.

Muzica contemporană ar fi undeva în zona piele. Într-o asociere bizară, cu colțurile la vedere.

 

Cum îți alegi parfumurile? Sunt importante povestea care le înconjoară, brandul, „compozitorul”? Sau te lași purtată de val și de impulsul de moment?

Mă las purtată de impulsul de moment. Mi se pare că nimic nu egalează întâlnirea dintre parfum și piele. Acolo este locul decisiv unde se produce chimia, la propriu și la figurat. Abia apoi aduc parfumul în planul minții și merg mai departe către istoria creării lui și către ceea ce exprimă pe hârtie.

Ceea ce nu înseamnă că nu pledez pentru niște călătorii informate. De pildă, după un îndelung proces de testare, dar și de studiu, am ajuns la concluzia că parfumurile din categoria chypre sunt ideale pentru mine – există pur și simplu o relație de alchimie între pielea mea și ele.  Așa că, dacă ar fi să mă întrebe cineva care ar fi un singur sfat pe care l-aș da cuiva în călătoria olfactivă de a alege un parfum, aș zice oricând, cu ochii închiși: să fie în acord cu pielea... Ce rost are să se simtă în jurul tău un halou cu un miros care nu-ți aparține,  oricât de frumos ar fi? Treaba asta mi se pare o distincție tare fină.

Și poate că, pe undeva, tocmai faptul că un parfum ajunge să trăiască deasupra lui îl face pe creator un mare creator...

Unul dintre chypre-urile preferate şi super accesibile

Cât de mult ne spun preferințele muzicale și cele olfactive despre o persoană? Sunt suficiente ca să ne facem o imagine despre cine este ea cu adevărat?

Ar fi un experiment fascinant pe întuneric. De altfel, în România s-a lansat de curând un festival de muzică clasică care se numește Unseen și care propune exact asta, în premieră: să asculți muzică în beznă. Așadar, să ne imaginăm și că fiecare dintre noi ar mirosi într-un fel și ai putea să te gândești la cum este omul acela doar prin simțuri, pe nevăzute și pe neatinse... Ar fi cu siguranță îmbietor.

Totuși, în viața de zi cu zi, mie îmi place un mix, e vorba despre un întreg atunci când ne facem o imagine despre cineva. Care imagine este permutabilă – nu prea cred în cu adevărat. Cred însă în curiozitate și sunt recunoscătoare când oamenii se desfac și își lasă barierele jos, pe nesimțite, fie și doar pentru o secundă – la interviuri sau chiar în viață. Îmi place mult să mă ghidez după aceste momente magice fără gardă în a cunoaște o persoană. Apoi, cel mai și cel mai mult îmi place să simt pe cineva un parfum care i se potrivește și, de fiecare dată când se poate, îi și spun asta. În rest, am zile când mi-aș dori să miros ca francezii, pentru că nu știu ce fac și cum reușesc, dar au o artă de a fi învăluiți în parfumul potrivit din cap până în picioare și fără să fie prea mult niciodată.

The Deaf of Beethoven, mixed media, 110 x 110, tablou de Liviu Mihai, achiziţionat de curând

Dacă ar fi să compui un parfum – parfumul ideal, să zicem –, ce note ai înlănțui în simfonia lui?

Mi-ar plăcea să nu fiu eu cea care îl compune. Mi-ar plăcea să îl descopăr și să mă seducă. Și-apoi să-i spun povestea.

 

O portocală

Perceperea și aprecierea mirosurilor sunt extrem de subiective, ele depinzând de factori atât fiziologici, cât și psihologici, la care se mai pot adăuga și cei social-culturali. Rezultatul: nu există o unanimitate de reacții la mirosuri, nu există universalii olfactive. Unul singur însă pare să întrunească o unanimitate: mirosul de portocală. Dacă cel natural poate să atragă necondiționat, în parfumerie însă, intrăm iarăși într-o zonă a nuanțelor, a subiectivității. Mirosul de portocală, așa cum este el interpretat de parfumieri, nu este unic, ci plin de nuanțe, se construiește și reconstruiește, pentru că aici avem de-a face deja cu aluzii și iluzii.

 

Noi ne-am gândit la trei parfumuri care ne trimit nasul la mirosul de portocală — două dintre ele, la mirosul amar de coajă de portocală, celălalt, la zeama fructului. Care și cum, vă invităm să descoperiți singuri. 

 

✎ Eau d'Orange Verte de la Hermès, creat în 1979 de Françoise Caron, la care se adaugă versiunea concentrată, dn 2004, cu mai mult caracter: Concentré d’Orange Verte, creație a lui Jean Guichard.

✎ Azemour Les Orangers de la Parfum d'Empire, creat în 2011 de Marc-Antoine Corticchiato.

✎ Orange Sanguine de la Atelier Cologne, creat în 2011 de Ralf Schwieger.

 

 

 

 

Și, în încheiere, o dedicație muzicală. 😘  

 

 

Concertul parfumurilor

 

 

Interviu Osmé, cu Valentina Băințan

 

Valentina Băințan și Alexandra Moraru sunt doi artizani olfactivi care realizează ceva unic în peisajul cultural-olfactiv românesc, și anume seminarii de educare a simțului mirosului. Pasionații de mirosuri și parfumuri trebuie să fi aflat deja de întâlnirile lor de la Cărturești, unde atât mirosul, cât și gustul sunt provocate și antrenate. Valentina își sprijină pasiunea pentru parfumuri pe un bogat și profund bagaj muzical, precum și pe o experiență îndelungată în domeniul televiziunii. Dar cel mai bine își descrie parcursul personal și profesional Valentina însăși, în primul răspuns al interviului nostru.  

---

 

...am ajuns să descopăr istorii incredibile despre parfumuri,
povești extraordinare ce m-au sedus iremediabil.

 

---

Ce faceți voi la atelierele Artizanii Olfactivi și de ce (și cum) a luat naștere acest proiect? Cu alte cuvinte, cum ai trecut de la mediul vizual (ești producător de emisiuni TV) la mediul olfactiv?

Înainte de a-ți răspunde la aceste întrebări, am să îți spun, cât pot de succint, câteva lucruri despre mine. Am studiat timp de douăzeci de ani pianul. Sunt absolventă a Universității Naționale de Muzică din București, iar anul 2002 a însemnat pentru mine o schimbare totală de perspectivă. Proaspăt înființatul TVR Cultural avea nevoie de personal de specialitate, pentru că programele sale începeau să prindă contur, fiind extrem de bine gândite de directorul canalului, Daniela Zeca-Buzura. Așa că, în Redacția de muzică clasică, deși existau deja de mulți ani în TVR profesioniști în domeniu, absolvenți de Conservator, era nevoie de oameni noi, care să asigure continuitatea fluxului amplu și aglomerat de evenimente culturale și muzicale ce aveau loc atât în București, cât și în țară. Așadar, șansa mi-a surâs, am trecut pragul lumii fascinante a televiziunii, am învățat enorm și de atunci mă ocup de unele dintre cele mai importante evenimente muzicale ale Bucureștiului.

Despre parfumeria de nișă mi-a vorbit acum mai bine de zece ani minunata mea prietenă, dansatoare de dans baroc, Mary Collins. Ea este cea care mi-a deschis ochii spre acest univers. Țin minte că eram în timpul Festivalului de Muzică Veche, ne așezaserăm la o cafea și brusc am simțit o aromă aparte, interesantă, care m-a intrigat. Am întrebat-o pe Mary ce parfum poartă și, evident, de acolo a pornit totul. Mi-a povestit de existența unui loc cu totul special în București, de unde puteai achiziționa creații olfactive cu totul aparte, sau chiar personalizate, ce se afla undeva prin spatele pieței Universității, pe strada Doamnei. „Numele micului boutique este Createur 5 d’Emotions și TREBUIE să te duci acolo neapărat”, mi-a spus Mary. Așa cum intuiești deja, m-am dus urgent să văd despre ce era vorba și am fost mai mult decât impresionată. Atunci am pășit pentru prima dată în imperiul lumii olfactive de nișă. Și ce lume fascinantă, plină de neprevăzut! Treptat, am început să mă documentez și am ajuns să descopăr istorii incredibile despre parfumuri, povești extraordinare ce m-au sedus iremediabil.

Încet-încet, am început să pun deoparte toate materialele documentate pe care le citeam cu nesaț pe internet. Începusem să urmăresc documentare despre parfumeria de nișă, căutam interviuri cu parfumierii de marcă și eram din ce în ce mai extaziată de ceea ce descopeream. Apoi, în anul 2014 am hotărât că îmi doresc o emisiune de televiziune dedicată acestei lumi. Așa am ajuns la Madison, prima parfumerie de nișă din România. Am intrat cu o oarecare reținere și prima persoană care mi-a ieșit în cale a fost chiar Alexandra. I-am spus cine sunt și ce îmi doresc – mă gândeam că poate e o idee nebunească –, iar Alexandra a plusat. A început să îmi povestească lucruri și mai fascinante decât descoperisem eu pe internet, mi-a arătat parfumuri și mi-a spus istorii incredibile despre creațiile pe care atunci le „degustam” olfactiv pentru prima dată. De la acel moment am început să ne întâlnim săptămânal și să punem pe „hârtia virtuală” fel și fel de idei și concepte. Am adunat mult material, ideile se revărsau constant și ne-am dat seama că ar fi extraordinar dacă am încerca să venim cu toate acestea în fața unui public live. Zis și făcut. La nici o jumătate de an distanță se nășteau Artizanii Olfactivi, la Cărturești Verona, adică în cel mai potrivit loc cu putință. Prietenii de la Cărturești ne-au susținut din prima clipă. Îi cunoșteam de câțiva ani, pentru că realizam la ei interviuri din cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”. Așa că ușa ne-a fost deschisă cu mare drag.

Anul acesta împlinim patru ani de seminarii susținute constant la Cărturești Verona. Ce facem noi la ateliere? Alexandra este cea care vrăjește publicul prin istorii fascinante și bine documentate, iar eu vin cu idei de materiale video realizate special pentru fiecare seminar în parte. Și mai fac ciocolată de casă cu diferite ingrediente (lavandă sau trandafiri, de exemplu), astfel încât cei prezenți să fie mereu plăcut surprinși sau intrigați de gustul pe care îl regăsesc într-o simplă ciocolată de casă. 😊

Care sunt curiozitățile celor care frecventează atelierele voastre de la Cărturești Verona?

În cadrul fiecărui seminar avem o mulțime de curioși, pentru că ideea aceasta de a aprofunda istoriile și mirosurile, de a atinge sticluțele cu licorile magice și de a pune pe piele esențele seducătoare aduce cu sine cele mai complexe întrebări. Curiozitățile sunt variate, pentru că fiecare vine cu propriul său bagaj de experiențe de viață, și atunci raportarea se face prin intermediul propriilor emoții și simțiri. Însă cea mai vehiculată curiozitate a fost și încă este cea legată de feromoni și parfumuri. 😊

Este complicat să vorbești despre mirosuri? E nevoie de un vocabular aparte pentru așa ceva? Presupun că ai învățat multe de când ai luat-o pe urmele parfumului.

Și da, și nu. La o primă vedere, poate părea complicat. Pentru că niciodată nu ne punem problema analizei mirosului. Știi, e ca la degustarea de vinuri. În primă instanță te gândești că bei un vin bun, și atât. Însă lucrurile devin puțin mai profunde atunci când ai luat prima înghițitură și ești provocat să spui ce arome îți sunt familiare. Și abia atunci descoperi cu uimire că acea înghițitură este, de fapt, un frumos melanj dintre struguri, fructe de pădure și un buchet de trandafiri... Așa este și în cazul parfumurilor. Dacă suntem atenți, putem descoperi relativ repede câteva ingrediente ce alcătuiesc respectiva compoziție olfactivă. Subliniez: câteva ingrediente. Vorbim aici de flori, fructe sau condimente. Cine nu cunoaște mirosul crinilor, al tuberozelor, al iasomiei? Cine nu știe cum miroase portocala sau pepenele galben? Uite, eu deja le simt în timp ce vorbesc cu tine. 😊 Și cum ar fi să adăugăm și puțin piper roz? 

Deci nu este extrem de complicat să vorbești despre mirosuri. Trebuie doar să fim atenți la ele și le vom descoperi mai repede decât ne imaginăm, pentru că ele există deja bine ancorate în memoria noastră olfactivă.

Pe de altă parte, există și acei compuși sintetici ce alcătuiesc parfumurile, aceștia fiind obținuți prin magia chimiei. Ei, acolo este altă poveste. E nevoie de ani de zile de studiu și aprofundare, de învățare permanentă, astfel încât să poți recunoaște olfactiv toate aceste esențe. Dar aici intrăm în zona oamenilor de specialitate, a creatorilor de parfumuri, a acelor „nasuri” școlite ce recunosc peste 2.000 de arome.

Așa că am să închei cum spuneam la început: și da, și nu.

Avem nevoie de o cultură olfactivă când ne alegem parfumul? Nu e suficient nasul?

Este ideal să avem puțină cultură olfactivă la purtător atunci când ne alegem un parfum. Însă nu cred că e un capăt de țară dacă ne bazăm doar pe instinct și pe propriul nas. Pentru că, până la urmă, instinctul este cel care ne spune cel mai bine ce este mai potrivit pentru fiecare dintre noi. Important este să ne simțim bine atunci când ne plimbăm nasul prin lumea olfactivă. Să rezonăm cu acea compoziție olfactivă pe care o alegem, să simțim că ne îmbracă, că ne învăluie, că ne completează.

Iar dacă instinctul este ajutat și de câteva cunoștințe generale despre lumea olfactivă, cu atât mai bine. Nu putem fi decât avantajați, pentru că atunci chiar știm ce ne dorim când trecem pragul unei parfumerii.

Încotro crezi că se îndreaptă parfumeria contemporană? Mai are ea farmecul și misterul parfumeriei clasice?

Pentru că ai pronunțat cuvântul „contemporan”, m-am dus imediat cu gândul la muzica contemporană – ce să-i faci, „defect” de meserie – și mi-am dat seama că există o similitudine între parfumeria contemporană și muzica omonimă. De ce? Pentru că se întâmplă în ambele zone exact același lucru: așa cum există creații muzicale greu digerabile de public, din cauza stilului experimental abordat în arta componistică, așa se întâmplă și în cazul parfumeriei contemporane. Apar mereu parfumuri experimentale, îndrăznețe, care intrigă sau resping. Însă nu înseamnă că nu sunt de calitate sau că în viitor nu vor fi apreciate. Pentru că și acestea vor deveni „clasice” după o anumită perioadă de timp, nu? Și clasicul Beethoven a fost considerat la vremea sa un contemporan rebel…

Putem vorbi despre „a te parfuma prost”, așa cum vorbim despre „a te îmbrăca prost”?

Cred că „neștiință” ar fi cel mai portivit cuvânt în aceste situații menționate de tine. Poate persoana respectivă a avut de-a lungul vieții altfel de repere față de cele pe care le-am avut noi. Poate a trăit într-un oraș mai puțin cosmopolit, mai puțin conectat la noile tendințe și stiluri… Și poate nici nu a avut acces la atât de multe informații cum am avut noi. Și atunci acea persoană se va îmbrăca diferit și se va parfuma diferit. Sau – de ce nu?! – poate nici măcar nu va purta un parfum, pentru că nu i se va părea relevant și nici necesar.

Și ar mai fi o variantă: imposibilitatea financiară de a investi în diferite vestimentații cochete sau creații olfactive pretențioase.

Deci nu cred că e corect să vorbim despre a „te parfuma prost”, așa cum nu e corect nici să vorbim despre „a te îmbrăca prost”.

Dacă te-ai întâlni cu un extraterestru, ce i-ai da să miroasă pentru a-l face să cunoască (mai bine) civilizația umană?

Aici, în România, cred că l-aș duce la mine în Maramureș și l-aș lăsa să petreacă puțin timp pe o pajiște proaspăt cosită… Dacă aș fi în Franța, poate că l-aș plimba pe acele străduțe cochete, unde micuțele boulangeries se deschid la primele ore în miros de croissantes aburinde. Dacă aș fi în Italia, cred că l-aș provoca să deguste olfactiv niște paste senzaționale însoțite de cel mai fin parmigiano… Sau mai bine l-aș duce la Santa Maria Novella... Of, uite, e greu și nu mă pot hotărî. Ce bine că încă nu m-am întâlnit cu un extraterestru!

 

Officina Profumo-Farmaceutica di Santa Maria Novella

 

Ce miros îți place la alții, dar nu l-ai suporta la tine?

Să știi că nu m-am gândit niciodată prea bine la acest lucru… Poate ar fi parfumuri care mie mi se par grele, robuste, apăsătoare, însă care se armonizează foarte bine cu alte persoane și le definesc într-un mod unic…

În general, nu rezonez cu parfumurile pudrate, pentru că îmi dau senzația de înec – așadar, nici nu le-aș putea purta. Însă, pe alte persoane, acestea își găsesc împlinirea, învăluind și alintând, așa cum trebuie să facă de altfel orice parfum atunci când își găsește posesorul ideal.

Mirosul perfect al bărbatului perfect? Dar al celui imperfect, de toate zilele?

Haha. Cred că amândoi – și cel perfect, și cel imperfect – ar trebui să miroasă în primă instanță a curat. Că apoi se dezvăluie prin anumite preferințe olfactive plăcute sau inedite, asta ține de construcția și pedanteria fiecăruia.

P.S.: să știi că nu rezonez cu această catalogare: perfect și imperfect. Pentru că ce poate părea imperfect pentru cineva pentru altcineva este perfect. 😊

Ce miros are iubirea? Ce ingrediente ai pune într-un elixir al iubirii?

Hmmm… Grea întrebare… E dificil de răspuns, pentru că iubirea are multe valențe… Iubirea miroase a pielea copilului meu. Iubirea miroase a cozonaci calzi proaspăt scoși din cuptor de mama. Iubirea miroase a atenție și grijă față de persoana de lângă tine. Iubirea miroase a ploaie și fân, a soare și nisip, a vânt cu miros de pădure…

Ce ingrediente aș pune într-un elixir al iubirii… cred că boabe tonka, paciuli, oud și un „strop” de trandafir. Și apoi l-aș turna cu grijă în cea mai vintage sticluță de parfum din lume. 😊

Un miros al copilăriei care să se țină scai de tine până azi?

Ah, daaaa. Sunt multe. De la mirosul de fân de la țară (la mine în Maramureș) până la mirosul de struguri copți și zemoși pe care îi celegeam din via bunicilor. Apoi ar mai fi mirosul acuarelelor și al pânzelor tablourilor de la Muzeul de Artă, unde a lucrat mama o viață și da… cu siguranță ar mai fi și mirosul de dulceață făcută în casă. Acum, că îți povestesc toate acestea, îmi vine în minte și mirosul iernii de la mine de acasă, acel aer umed, curat și puternic, ce îți curăța sufletul și mintea. Ce parfum extraordinar…

Cum ai descrie parfumul preferat, dar fără să-i dai numele?

Parfumul preferat este acea dimineață foarte devreme de primăvară spre vară, când ies în curtea casei mele odată cu primele raze ale soarelui, ascult ciripitul păsărilor și simt mirosul acela de aer proaspăt, vesel și puternic, ce îți induce un sentiment de bucurie uluitoare și recunoștință că poți fi părtaș încă o zi la întreaga frumusețe a lumii.

Asociezi locurile prin care ai călătorit cu mirosurile lor? Și-au lăsat o amprentă olfactivă asupra ta? Ai putea face un itinerariu olfactiv al călătoriilor tale?

Sigur că am asociat locurile prin care am fost cu diverse mirosuri. De regulă, cu cele culinare. Ha-ha. Însă dacă ar fi să mă gândesc la esențe, la parfumuri, uite, aș asocia Venezia cu Amber Aoud al lui Roja Dove, un parfum complex, așezat, de o profunzime aparte, conferită de cele două ingrediente ce îl prefațează: ambergris și oud. Pentru că Venezia asta îmi inspiră: căldură, seducție, mister și ceva ce ține de domeniul tabuului, al lucrurilor interzise, ce tocmai din acest motiv sunt râvnite de toată lumea. 😊

Apoi, ar mai fi Viena, care mă duce imediat cu gândul la Jasmin Impératrice Eugénie de la House of Creed, un frumos balet olfactiv dintre bergamotă, trandafiri, iasomie și ambergris. Un parfum cu o eleganță aparte, a cărui apariție se datorează Împăratului Napoleon, ce și-a dorit un cadou cu totul special pentru soția sa, Împărăteasa Eugénie. Iar Viena înseamnă pentru mine eleganță desăvârșită. Are un aer sofisticat și prețios, conferit de suflul regal ce încă plutește deasupra metropolei.

Desigur că din itinerariile mele nu putea să lipsească Franța, cu al ei Cannes exuberant. Aici m-aș apleca asupra minunatului Creed Fleurissimo, parfumul legendar dedicat diafanei Grace Kelly de Prințul Rainier și oferit acesteia chiar în ziua nunții. Notele de vârf și de mijloc sunt un frumos buchet de tuberoze, trandafiri bulgărești și stânjenel, nota de bază fiind ambra. Parfumul pare că evocă o dimineaţă însorită într-o grădină inundată de flori. Aerul e încă răcoros și mărgelele de rouă strălucesc pe petalele de flori. Exact așa este și Cannes-ul pentru mine.

 

Să zicem că pui mâna pe peștișorul de aur și acesta ți-ar îndeplini dorința de a dezvolta la maximum unul dintre cele cinci simțuri (sau or fi mai multe?). Pe care l-ai privilegia?

Să știi că m-am gândit mult până să răspund la această întrebare. Și într-un final a câștigat simțul tactil. Și mi-aș dori ca simțului tactil să i se adauge memorie… Ca să mai pot simți din când în când îmbrățișarea celor dragi plecați dintre noi. Sau ca, în viitor, la bătrânețe, să pot retrăi îmbrățișările și sărutările propriului meu copil.

Cum îți miroase Bucureștiul?

E foarte versatil acest București. Mie îmi miroase a tinerețe și a reinventare permanentă. Și l-aș asocia cu două parfumuri: unul încărcat de note citrice și picante, pentru timpul iernii – Aventus for her de la House of Creed –, și altul cu multă esență de oud, pentru perioada verii – Aoud de la Roja.

 

 

Ai fler? Mirosi bine oamenii?

Haha. Să știi că da. Și intuitiv, și… olfactiv.  

Ce înseamnă a avea o „semnătură olfactivă”? Cât de importantă e ea? Și... care e relația ta cu parfumurile? Ești fidelă sau ai iubiri paralele?

Cred că ideea de semnătură olfactivă se potrivește perfect atunci când ai șansa de a beneficia de un parfum bespoke, personalizat. Doar atunci poți spune că ești semnatarul exclusiv al propriei identități olfactive.

În ceea ce privește relația mea cu parfumurile, pot să spun că este destul de zbuciumată, în funcție de starea în care mă aflu în ziua respectivă. Și cred că și în funcție de anotimp. Pentru că am observat că iarna îmi plac anumite mirosuri și esențe, pe care le port cu plăcere, însă vara ajung de foarte multe ori să ocolesc anumite parfumuri, pentru că am senzația că mă încarcă.

În zilele toride prefer să nu port deloc parfum, pentru că îmi place mirosul acela simplu, de curat și fresh de după duș, însoțit doar de un deodorant plăcut și elegant.

Și da, în ceea ce privește creațiile olfactive, am iubiri paralele. Și aici vreau să-ți spun că vinovată de acest lucru este Alexandra, pentru că ei îi datorez această orientare spre varietate. De la ea am învățat cum trebuie să purtăm un parfum, cum să le separ în funcție de anotimp și cum să mă bucur de evoluția pe piele a ingredientelor ce le alcătuiesc.

Dacă ar fi să asociezi o carte și un miros, care ar fi cele două? 

Poftă de ciocolată, ce poartă semnătura minunatei Care Santos, aș asocia-o cu minunata compoziție olfactivă Ella, ce aparține celebrului brand Arquiste. Poftă de ciocolată îmbrățișează magistral trecutul și prezentul. O poveste de iubire ce traversează timpul, cu un parfum de epocă cu totul aparte, fiind totodată îmbrăcată desăvârșit în hainele secolului XXI.

Iar Ella este o învăluire de arome care te transportă prin toate secolele omenirii. Angelica, semințele de morcov, iasomia, mierea, ambergris, paciuli, civeta și vetiverul, sunt o combinație de excepție. Parfumierul Rodrigo-Flores Roux a reușit, prin această creație olfactivă, să creioneze ceva unic, incitant, învăluitor și capabil să te poarte ușor și discret pe aripile trecutului, rămânând totodată extrem de actual.

Prezentul și trecutul, în aceeași sticluță.

Prezentul și trecutul, în același subiect literar.

 

Interviu Osmé, cu Cristian Lupeș

 

Cristian Lupeș este considerat drept cel mai nonconformist dirijor român al momentului, cu o ascensiune surprinzătoare și atipică, fascinând prin ineditul interpretărilor personale și prin concepte de spectacol neconvenționale și foarte moderne. Pesonalitatea dirijorală „puternică și fermecătoare” (Cristian Mandeal), „hotărâtă și enclitică” (Liviu Dănceanu), provoacă admirație sau controverse, datorită spiritului artistic periculos de contemporan. Mai multe despre Cristian puteți afla chiar de pe site-ul său. Noi ne-am oprit asupra unei alte pasiuni ale sale — mirosurile și parfumurile —și a legăturilor sale cu muzica.  

---

 Muzica este un vehicul artistic full option,
având încorporată în sine capacitatea
de a deschide universuri senzoriale complexe,
lumi imaginare multidimensionale.

---

Foarte adesea, arta parfumeriei a recurs la muzică pentru a-și descrie procesul de creație sau pentru a-și dezvolta un vocabular propriu (orgă de parfumuri, armonii, acorduri etc.). Parfumierul Septimus Piesse asocia, de pildă, în secolul al XIX-lea, mirosurile și notele muzicale, imaginând o gamă olfactivă. Privind invers lucrurile, muzica ar putea recurge la parfumuri și mirosuri?

Pentru mine – dar nu numai eu sunt în situația asta –, muzica este sinestezică. Este un vehicul artistic full option, având încorporată în sine capacitatea de a deschide universuri senzoriale complexe, lumi imaginare multidimensionale în care amintirile se pot îmbina perfect cu imaginația, exact ca în visele fantastice pe care le avem uneori. Astfel de realități paralele sunt asezonate desigur și cu arome olfactive. Dintre toate artele, muzica reușește să aibă mediul de manifestare cel mai îndepărtat de concret. Unda sonoră în fața neinițiatului pare inefabilă. Poate arta cea mai apropiată ar fi poetica, dar ea se află sub spectrul apăsător al obiectivității unei limbi.

Cunosc mult prea puține lucruri despre tehnologia fabricării unui parfum, deci nu îți pot spune dacă parfumurile se pot ordona precum sunetele muzicale în sisteme asemănătoare sistemului solar, așa cum se întâmplă cu tonalitatea inventată de europeni. Deocamdată, eu percep parfumurile ca pe note izolate. Nu le văd construind strategic trasee. Înțeleg forța cu care o substanță ne poate supune prin simțul olfactiv, dar cred că acum vorbim despre senzorialitatea estetică, nu despre procese neurologice.

 

 

Ce parfum sau miros ai asocia sonatei lui Vinteuil despre care vorbește Proust în romanul În căutarea timpului pierdut?

Sonata – fictivă – a lui Vinteuil este asociată de autor cu mirosul de tei, dar mie îmi evocă personalitatea lui Enescu, pe care Proust îl ascultase, și mirosul melancoliei tânărului care era departe de meleagurile natale – mirosul de fân cosit și sunetele copilăriei. Vinteuil a fost asociat cu Faure și Saint-Saëns, deci mirosuri specific franțuzești.

---

O anumită aromă are capacitatea de a rămâne
în amintire toată viața. E ca un filtru.
Uneori, ne poate atrage constant către acel loc,
alteori, e ca o barieră.
Ne ține la distanță. 

---

Un miros al copilăriei care să se țină scai de tine până azi?

Am copilărit într-un nou, dar mic oraș industrial și m-am jucat mult pe beton sau pe șantierele din apropierea locuinței. Îmi aduc aminte bine mirosul de ciment ud, care ne alunga în scara blocului, când ploua, sau pe care-l înfruntam curajoși ca să ne demonstrăm drifturile pe bicicletă în fața ferestrei unei fete din clasa a III-a. Mirosul de cauciuc se asociază cu copilăria din cauza nenumăratelor defecțiuni ale roților bicicletei. Împreună cu un prieten, influențați de o pasionată profesoară de biologie, făceam multe disecții pe reptile. Cu gentilețea vârstei de școală generală, anesteziam bietele animăluțe cu cloroform, care are un miros specific, greu de uitat. Trenul gigantic, acest morman ordonat de metal, care stă pe șine puternice, tot de metal, care colorează pietrișul terasamentului – acesta este un miros cu o amintire puternică. Îmi aduc aminte de mirosul sacâzului ars folosit în montaje electronice, al aracetului de la navomodelism și al benzinei arse de la carting. Uneori, am senzația că îmi aduc aminte de mirosul unor sticle sparte, al interiorului unui pian sau al unor pantaloni reiați pe care-i preferam în copilărie. Dar nu știu dacă e o amintire reală. Mirosurile sunt foarte bizare. Simțul olfactiv este cel mai adaptabil dintre toate pe care le avem. Asta înseamnă că, în scurtă vreme, ajungem să nu mai simțim un miros constant. În același timp, o anumită aromă are capacitatea de a rămâne în amintire toată viața. E ca un filtru. Uneori, ne atrage constant către acel loc, alteori, e ca o barieră. Ne ține la distanță. 

Dacă ar fi să trimiți în spațiu un miros sau un parfum, ce ai alege?

Păi, aș trimite cel puțin două parfumuri în spațiu. L-aș trimite pe cel de tuberoze, ca să scap lumea de el. Nu-l pot suporta. Dacă vrei să mă ții la distanță de tine, rămâi învăluit în miros de tuberoze și nu mă voi apropia. Celălalt este parfumul pe care-l folosesc. Îmi place sau, mai bine spus, mi se potrivește foarte mult, e ca o haină bine croită. Aș dori să-l salvez de la dispariție.

Sunt parfumuri mai valoroase care merită izolate în spațiu dar se pare că începem să pierdem niște lucruri frumoase din jurul nostru. Nevoia de producție mare, care să alimenteze profituri mari și rapide, îi face pe producători să ne dreseze consumul către niște produse uniforme, în loc ca noi, consumatorii, să-i determinăm să fie preocupați de nevoile noastre. Astfel, anumite produse de nișă, care ne fac plăcere în anumite zone, regiuni etc., vor dispărea, nu din lipsa publicului pentru ele, ci din cauză că nu mai sunt eficiente și sustenabile economic.

Cum ai descrie parfumul preferat, dar fără să-i dai numele? Iar dacă ar fi să-ți creezi propriul parfum, ce esență n-ar trebui să lipsească din el?

Cred că parfumurile sunt diferite pentru că noi suntem diferiți. Mi-e greu să-mi imaginez un parfum. Îmi place un săpun cu sare, lavandă si cărbune, pe care mi-l face o prietenă, și îl simt foarte potrivit pentru momentele în care nu se potrivește nici un fel de parfum – de exemplu, în zilele toride.

Iar dacă ar fi să creezi o piesă muzical-olfactivă, cum s-ar îmbina sunetele cu mirosurile? Ce mirosuri ai alege?

Construcțiile muzicale se bazează pe niște rigori și materiale foarte clar definite. Volatilitatea melodică este în strânsă legătură cu vibrația moleculară a aerului supus presiunii undei energetice. Pentru a simula o astfel de construcție eterică, ar trebui să știu mult mai bine regulile de funcționare ale parfumeriei. Nu sunt un fan al dulcelui, iar amarul mă amuză. Totuși, din două arome putem cânta numai „Melc, melc”. La Artmark, în București, am creat un cadru muzical pentru o lansare de parfum a celor de la Obsentum. Am încercat să construim o gamă aromată folosind esențe, dar nu am ajuns să acordam și clopoțeii care le acopereau. Dar preocuparea rămâne și sper ca acea experiență să se fi terminat cu „va urma”.

Ce miros îți place la alții, dar nu l-ai suporta la tine?

În primul rând, îmi plac parfumurile feminine, care îmbracă femeile și sunt conștient că nu mi s-ar potrivi astfel de arome. Îmi place mirosul unui motor pe benzină și chiar mirosul înțepător al metalului proaspăt tăiat. Îmi place, așadar, mirosul de pilitură de fier, fără să îmi doresc să port un astfel de miros.

Dacă ar fi să rescrii istoria muzicii în termeni olfactivi, ce repere ai alege?

În opinia mea, istoria muzicii ar trebui asociată cu câteva asemenea mirosuri: Antichitatea chineză și indiană, cu sunete de gong și ravanastron și miros de mirodenii, cea greacă, cu miros de ambră și sunet de aulós, Evul Mediu, cu miros de praf și lumânări și sunet de lăută, orgă și tropot de cai, Renașterea, cu miros sobru de catedrală și sunet de motet și madrigal, Barocul, cu miros de catifea și sunet de clavecin, Clasicismul mătăsos, cu miros de peruci puternic pudrate și sunet de orchestră gen Mannheim, Romantismul, cu bine-cunoscutul anason, miniaturile vocale și instrumentale și orchestra mare de scenă sau de operă, secolul al XX-lea, cu miros de pușcă, cu tonalitatea parțial abandonată și puțin halucinogenă, puțin trimisă în spațiu și... evoluam.

 

 

Cum ți se pare ideea de a folosi mirosuri/ parfumuri în timpul unui concert muzical? Ai recurge la așa ceva?

Nu-mi plac mirosurile în sala de concerte, în afara celui de aer curat, proaspăt. Totuși, pot evoca o experiență: la finalul operei O scrisoare pierdută a lui Dan Dediu, în timpul petrecerii de după alegeri, toate personajele (corul) se adună și cântă psihotic „să trăiască toată lumea, să ne facă fericiți”, în timp ce prepară și mănâncă mititei. Nefiind butaforie, imaginează-ți cum mirosea sala Operei Naționale din București! Asocierea nu era altceva decât o metaforă. Muzica se mai asociază, la Gărâna, cu miros de gulaș, la mare, cu miros de hamsii și, la Waha, cu arome mult mai amețitoare.

---

Noaptea în care am citit Procesul lui Kafka, în liceu,
are aromă de lapte cu cacao.

---

Dacă ar fi să asociezi o carte și un miros, care ar fi cele două? Dar o bucată muzicală și un miros?

Asociez arome cu anumite cărți citite pe nerăsuflate. Noaptea de liceu în care am citit Procesul lui Kafka are aromă de lapte cu cacao. Nuvelele lui Eliade sunt scufundate în litri de cafea, iar Marquez este asociat aromei polenului lipit pe pielea transpirată. Experiența mea muzicală este întotdeauna foarte dramaturgică și, din păcate, chiar dacă mi-aș dori, nu pot citi și asculta muzică în același timp.

 

”The Nose” by Shostakovich at The Royal Opera

 

Shostakovich’s surreal and brilliant first opera tells the story of a man who wakes one morning to find that his nose has gone missing.

Shostakovich was only 20 when he began writing The Nose, his operatic debut. He turned to a tiny short story by Gogol: an absurdist satire, where a civil servant’s errant nose launches its owner on a ludicrous battle against both nose and the authorities, as bureaucratic processes break down in the face of so unusual a problem. Gogol’s surrealist fable fired Shostakovich’s imagination, and he responded with a work of exuberant energy, full of musical jokes and grotesque parody – from the famed Act I entr’acte for percussion ensemble to plaintive laments, careening counterpoint, folksong (accompanied by balalaika) and rambunctious polkas.

Shostakovich finished the work in about a year, and in the following months gave successful performances of extracts from the opera. But it was to be another two years, in 1930, before The Nose was staged in full, by which time Soviet cultural climate had turned sternly against works of such perceived frivolity. The opera was quickly dropped from the repertory; but since its rediscovery in the 1960s it has steadily gained recognition for Shostakovich’s baffling, brilliant wit.

Find out more at http://www.roh.org.uk/thenose. 

(Sursă: YouTube)

 

See also the Wikipedia page.

Muzică și mirosuri

Un playlist cu referințe olfactive...

Aveți și alte propuneri?