Lagerfeld Classic || Karl Lagerfeld

 Un text de Florin Radu

Lagerfeld Classic de Karl Lagerfeld a fost creat de Ron Winnegrad și lansat în 1978. Ai impresia că multe dintre parfumurile din perioada de glorie a anilor 1970 și 1980 miros pur și simplu demodat și par a fi doar niște cochilii goale ale gloriei de odinioară. Dar nu și această bijuterie vintage.

Un lucru care l-a diferențiat pe regretatul Karl Lagerfeld de restul designerilor de modă este faptul binecunoscut că se implica personal în crearea designului sticlelor de parfum. Nu știu de ce au decis să-l numească „clasic”. Nu numai că are foarte puțin de-a face cu parfumul original din 1978, dar nici măcar parfumul original nu putea fi numit clasic. 

Lansarea acestui parfum ca parfum masculin într-o perioadă în care parfumurile masculine erau și mai standardizate și aveau mai puține variante decât astăzi a fost destul de îndrăzneață și inovatoare. Se pare însă că nu a creat o tendință și mulți oameni păreau să nu aprecieze acest parfum, deoarece le amintea, după cum se spune, de doamnele în vârstă. Încercând să îi adauge mai multă masculinitate, se pare că au bazat schimbările pe o imagine a bărbatului total depășită, dintr-o perioadă în care fumatul era considerat elegant și masculin. 

Ei bine, în timp ce formula originală a încercat și a reușit să spargă stereotipurile comune, formula actuală a căzut victimă stereotipurilor de care societatea a scăpat cu mult timp în urmă, chiar înainte de a fi creată. Formula originală din 1978 era o capodoperă! Acum, după numeroase reformulări, parfumul este în continuare minunat, dar nu mai este același! Un mare clasic, după atâția ani. 

„Mai puțin înseamnă mai mult” nu a fost niciodată mai adevărat decât în cazul acestui parfum. Este un clasic și a rezistat testului timpului

Palazzo || Fendi

 Un text de Florin Radu

Povestea lui Fendi a inceput în 1918, în Piazza Venezia din Roma. Italianca Adela Casagrande deschidea atunci un magazin de obiecte din piele, inspirată fiind de tehnicile artizanilor care făceau șei și alte produse pentru călărie. La câțiva ani distanță, Adela se căsătorea cu Edoardo Fendi și magazinul de pielărie se extindea, cei doi punând bazele unui atelier de blănuri.

Între 1931 și 1940, Palazzo de la Fendi este singurul parfum care a supraviețuit când gigantul LVMH a decis să scoată din producție toate parfumurile Fendi și să păstreze doar unul – Palazzo, lansat în 2007. Din păcate, Palazzo a avut în cele din urmă aceeași soarta.

Palazzo vine într-o sticlă realizată în stilul arhitecturii italiene clasice. Pentru brandul de modă, decizia de a-și muta noul sediu într-un palazzo este un simbol al angajamentului companiei față de Roma. Casa Fendi a restaurat și celebra Fontana di Trevi din Roma. Paolo Nicoloso, un istoric al arhitecturii, a spus că clădirea, care a fost proiectată în 1937 și deschisă în 1940, este, fără îndoială, legată de trecutul fascist al Italiei. 

În anul 2008 un val de critici se revarsă asupra casei de modă Fendi după ce s-a instalat în noul sediu, o clădire considerată cel mai iconic simbol al erei fasciste a țării: Palazzo della Civiltà, un „colosseum pătrat”, din marmură albă din Roma, care a servit drept instrument de propagandă sub Benito Mussolini și în care casa Fendi a investit peste 25 de milioane de euro. 

„Ce pot spune... Pentru mine, nu este o problemă. Nici pentru romani, nici pentru italieni”, a spus directorul executiv al Fendi, Pietro Beccari. „Această clădire depășește orice discuție despre politică. Este despre estetică, este o capodoperă a arhitecturii.” 

Într-un top făcut de revista Vogue, ediția italiană, Palazzo de la Fendi a fost clasat în top 5 al celor mai reușite parfumuri lansate vreodată.

Vétiver || Guerlain

Un text de Florin Radu

Vétiver a fost creat de casa Guerlain în 1959. Concepția din spatele lui este o reinterpretare a ideii de masculinitate elegantă: combinația de verde vegetal (vétiver).

Vetiver a fost creat inițial în 1959-1961, ca o interpretare olfactivă a rădăcinii de vetiver. În anul 2000, parfumului i s-a făcut o relansare: compoziția olfactivă a rămas în mare aceeași, dar flaconul, ambalajul, prezentarea și linia de produse s-au modernizat. Cu Vétiver, Jean-Paul Guerlain a făcut un lucru aparent simplu: a accentuat fiecare fațetă a materiei prime naturale, uleiul de vetiver, pentru a crea un parfum abstract și modern. 

Deși Vétiver de Guerlain există din 1959 și, împreună cu Vétiver de la Carven, a dat naștere unei întregi familii de parfumuri clasice cu note lemnoase, acesta posedă o eleganță atemporală care a ajuns să definească parfumeria masculină. Prin urmare, continuă să inspire noi parfumuri bazate pe nota lemnoasă verde și întunecată a vetiverului, cel mai recent dintre acestea fiind Vétiver de la Christian Dior.

Rouge Bouheur 2026 Millésime || Guerlain

Un text de Florin Radu

Rouge Bouheur 2026 Millésime îmbină parfumerie de lux, măiestria bijuteriilor fine și simbolismul Anului Nou lunar într-o lansare excepțională.

Guerlain marchează Anul Calului de Foc cu Rouge Bouheur 2026 Millésime, al treilea parfum numerotat, în ediție limitată, din râvnita serie Exceptional Rendezvous. O celebrare a vitalității, îndrăzneală și libertății neîmblânzite — trăsăturile definitorii ale Calului de Foc. Lansarea este exprimată printr-o reinterpretare meticulos realizată a sticlei iconice Bee Bottle a casei. O tradiție anuală, Exceptional Rendezvous de la Guerlain readuce în atenție istoricul flacon Bee Bottle într-o ediție numerotată, extrem de colecționabilă. 

Pentru 2026, casa de modă se inspiră din calendarul lunar, continuând povestea începută cu Millésimes 2024 și 2025. Încă o dată, Guerlain colaborează cu Atelier Truscelli, apelând la savoir-faire-ul casei de bijuterii artizanale pentru a transforma sticla într-un obiect de artă sculptural. Fondat de Francesco Truscelli, a cărui colaborare cu Guerlain datează din 2007, atelierul aduce în creație o filosofie comună a măiestriei și a respectului pentru detalii. 

Flaconul în sine este suflat cu precizie de Pochet du Courval, unul dintre sticlarii istorici ai casei din 1853, și realizat dintr-un sticlă roșie strălucitoare și incandescentă — o nuanță sinonimă cu prosperitatea și norocul în cultura chineză. Cele 69 de albine emblematice ale flaconului renunță la aurirea tradițională în favoarea unui finisaj rafinat, ton pe ton, care accentuează modernitatea designului. Coroana sticlei este elementul său cel mai impresionant: un cap de cal maiestuos, sculptat cu detalii minuțioase și aurit cu aur de 24 de carate. Ornamentul este decorat manual cu 79 de cristale Swarovski – un cristal tăiat în formă de migdală care formează ochiul, cu 78 de cristale rotunde care curg de-a lungul coamei –, subliniind dialogul perfect între bijuteria de lux și parfumerie fină. 

Un cordon auriu delicat, legat manual de Dames de Table de la Guerlain, completează piesa. 

1.112,51 EUR/125 ml, doar 25 de bucăți, disponibile începând din ianuarie 2026.

Coriolan || Guerlain

Un text de Florin Radu

Coriolan a fost lansat în 1998 ca un lemnos-chypre. A fost creat de Jean-Paul Guerlain, unul dintre ultimii membri ai familiei care a creat parfumuri sub egida casei istorice, înainte de vânzarea acesteia către LVMH. Numele provine de la Coriolanus (Caius Marcius Coriolanus) — un general roman legendar admirat (și dramatizat de Shakespeare, Plutarh și alți artiști) pentru forța, mândria, curajul și pasiunile sale intense. Povestea sugerează o figură condusă de idealuri și iubire, calități care l-au inspirat pe parfumier să surprindă un spirit masculin, dar nuanțat, în parfum. 

Coriolan nu a fost un succes comercial la momentul lansării, deoarece piața parfumurilor de la sfârșitul anilor 1990 prefera aromele acvatice și mai dulci, mai comerciale. Profilul clasic chypre al lui Coriolan părea în dezacord cu tendințele, așa că a devenit mai degrabă un parfum cult printre entuziaști decât un bestseller. 

Sticla a fost proiectată de Jean-Paul Guerlain în colaborare cu celebrul si regretatul sculptor Robert Granai, prezentând curbe sculpturale și detalii care reflectă moștenirea artistică a casei. Coriolan a fost ulterior scos din producție sau a devenit greu de găsit, însă Guerlain a relansat mai târziu un parfum foarte similar sub numele L’Âme d’un Héros ca parte a unei colecții de nișă, aducând un omagiu aceleiași surse de inspirație. Este ultima creație importantă pentru bărbați a lui Jean-Paul Guerlain pentru casa Guerlain, un omagiu sofisticat adus parfumeriei franceze clasice într-o perioadă în care tendințele erau în schimbare. 

Pentru colecționari și iubitorii de parfumuri, Coriolan reprezintă o punte între moștenirea tradițională a parfumurilor chypre și gusturile moderne — un parfum profund, complex și memorabil.

Eau de Private Collection ▲ Estée Lauder

Un articol de Sergey Borisov pe fragrantica.com,

la 50 de ani de la lansarea unei frumuseți olfactive: ℰ𝒶𝓊 𝒹ℯ 𝒫𝓇𝒾𝓋𝒶𝓉ℯ 𝒞ℴ𝓁𝓁ℯ𝒸𝓉𝒾ℴ𝓃.

 

Call me Giorgio

Am fost atras de mirosuri de când mă știu, dar am început să mă apropii mai temeinic de parfumuri și de istoria lor abia în urmă cu zece-doisprezece ani, când m-am apucat să iau la puricat site-ul fragrantica.com și diverse bloguri, curios să aflu mai multe despre reperele parfumeriei moderne și despre filiațiile create de-a lungul istoriei acesteia. Din blog în blog, am dat peste pourmonsieurblog.blogspot.com și, cum mi-au plăcut prezentările lui, m-am pus să comand pe aoro.ro — pe vremea aceea; acum, notino.ro — azi, un parfum, mâine, altul, și tot așa, până s-au adunat câteva. M-am bucurat să descopăr că rezonez olfactiv cu bloggerul pourmonsieur și am mers pe mâna lui de fiecare dată. Mulțumită lui, am aflat cum miros câțiva „monștrii sacrii” ai parfumeriei masculine — Pour Monsieur de la Chanel, English Leather, Eau Sauvage de la Dior, Tsar și Pour Homme de la Van Cleef & Arpels, Quorum, Pour Lui  de la Oscar de la Renta, Pour Homme de la Azzaro, Drakkar Noir, Old Spice sau Aramis de la Aramis — și am mers pe urmele creatorilor lor (marea descoperire și dragoste fiind Bernand Chant, creatorul lui Aramis, Aramis 900, Aramis Devin, Aromatics Elixir sau Cabochard).

Tot în vremea investigațiilor de-atunci, am descoperit și un alt clasic, Giorgio for Men Giorgio Beverly Hills, lansat în 1984 (n-am găsit niciunde menționat numele parfumierului), după femininul Giorgio din 1981. Am tot amânat să-l cumpăr, timpul a trecut și, în fine, când tocmai rămăsesem cu puțini bani în portofel, mi-am zis „ce mai contează?!” și l-am cumpărat (bine, nu e un capăt de portofel, doar 77 de lei, minus 15%, discount de Crăciun). În cele mai multe comentarii se menționa faptul că e un powerhouse perfume — cu alte cuvinte, unul care trăsnește de la un kilometru —, așa că am fost pregătit pentru ce e mai rău, și anume să fiu dat jos din autobuz. Mare surpriză să descopăr un paciuli aromatic elegant, cu iz de violete, miere, scorțișoară și garofiță (ba chiar și de pin), care se încălzește mai apoi, devenind un chypre în toată regula. Cei mai mulți îl apropie de Gentleman de la Givenchy, pe care, din păcate, nu l-am mirosit. Pe mine m-a dus cu gândul la o îmbinare între Grey Flannel de la Geoffrey Beene, Patchouli de la Nicolaï și Knize Sec, un pic prea seci pentru mine însă. Numai că Giorgio for Men e îndulcit de nota de miere (și alte rășini din bază), fără a fi deloc un parfum dulce sau o bombă olfactivă. Se așază cuminte pe piele, fără să țipe. Cred că i-ar sta excelent primăvara și toamna, ba chiar și vara.

Poate că, înainte de a vă năpusti asupra ultimelor apariții (mainstream sau de nișă), ar fi bine să dați cu nasul și prin clasicii parfumeriei. În felul acesta, vă veți face o impresie despre evoluția preferințelor olfactive, care reflectă o dinamică socială, economică și antropologică mereu activă în industria cosmetică.

Prieteni vechi

Revin tot mai des la „Habanita” (născută în 1921!), ca la o prietenă dragă, care mă cunoaște bine. Mă las cu încredere în îmbrățișarea ei, o ascult cum mă învăluie cu vorba caldă și amândoi visăm la călătorii îndepărtate sau la unele și mai aventuroase — în noi înșine.

Uneori, intervine în discuție și „Lavande”, cu firea ei vegetală, mereu revigorantă, amintind de prieteni vechi — „Pour un homme” de la Caron.

 

Eau d’Hermès, une eau sauvage

Compusă în 1951 de Edmond Roudnitska, această „apă” anunță o alta, imaginată de același maestru, „Eau sauvage” de la Dior (1966), cu toate că „Eau d’Hermès” merită mai mult să fie numită „sauvage”. Acordul citric e „tulburat” de prezența cardamomului, a scorțișoarei, a cuișoarelor și a chimionului, care evocă latura neîmblânzită a trupului nostru, așa cum transpare ea dintre faldurile civilizației.

 

 

Mirosul imperiilor

Karl Schlögel

The Scent of Empires

translated by Jessica Spengler, Polity Press, 2021

 

Karl Schlögel, Der Duft der Imperien. “Chanel No 5” und “Rotes Moskau”
Carl Hanser Verlag GmbH & Co. KG, München, 2020

 

Karl Schlögel (n. 1948) este un reputat istoric german, interesat în mod aparte de istoria modernă a Rusiei. Părăsind – temporar – terenul istoriografiei tradiționale, orientată spre factorii socio-politico-economici care influențează mersul Istoriei, Schlögel se apleacă asupra istoriei sensibile, implicând un simț prea puțin folosit de istorici, dar pus la treabă admirabil de Alain Corbin în Le miasme et la jonquille (1982), carte care a deschis calea spre studiul mirosului și al implicațiilor sale culturale.

Povestea spusă de Karl Schlögel are, ca protagoniști, două parfumuri și două figuri feminine, una celebră în toată lumea, alta mai deloc cunoscută în afara Rusiei: pe de o parte, Chanel No. 5 și Coco Chanel, iar pe de alta, Moscova Roșie (Krasnaya Moskva) și Polina Semyonovna Zhemchuzhina-Molotova – da, da, soția ministrului sovietic de Externe Veaceslav Mihailovici Molotov. Două povești care par să nu aibă nimic în comun, dar care, depănând firul timpului, așa cum face Schlögel, converg spre un moment în care două destine s-au intersectat: acela al lui Ernest Beaux, creatorul renumitului Chanel No. 5, care a lucrat pentru Rallet din Rusia, și acela al lui Auguste Ippolitovich Michel, care a lucrat pentru compania Brocard din Rusia și a creat Moscova Roșie. Două destine care au avut în comun un parfum: Buchetul Caterinei sau Le Bouquet Favori de l’Impératrice, creat în 1913 de Beaux pentru aniversarea a trei sute de ani de existență a dinastiei Romanovilor. O istorie a oamenilor și a parfumurilor, încastrată în Istoria mare ce trece ca un tăvălug. 

Cartea lui Schlögel relatează o bună bucată de istorie din perspectiva parfumurilor și a destinelor celor care le-au adus pe lume, arătând cât de profund putem pătrunde în istorie, cultură, politică și societate pe calea unui simț atât de disprețuit din cauza presupusei sale irelevanțe cognitive. Citind-o, ne-am gândit cum ar arăta istoria României spusă din această perspectivă olfactivă. Trebuie să vină și vremea unei astfel de povești...

 

 

A drop of perfume is time captured in scent, and the bottle is the vessel that holds the fragrance of time. The fascination with perfume bottles currently in evidence in post-Soviet Russia and elsewhere is more than just a quirk, it is its own “search for lost time”. The post-Soviet Proust is probably already on the prowl.

***

It is no coincidence that histories of fragrances tend to focus on the vessels that hold them, the bottles that continue to exist long after the last traces of the volatile oils and essences have evaporated. They give form to the olfactory composition. The bottles become symbols that are synonymous with the scents they contain. This is why wherever you find bottles, you will find perfume archaeologists: in antique shops, on the many websites run by vintage communities, and in the fragrance categories on eBay. Many cities already have perfume museums, including Paris, Versailles, Grasse, Barcelona, Cologne, Saint Petersburg and Moscow. Much more material will come to light as collectors crawl around in attics and discover bottles of precious exotic scents carefully preserved by grandmothers despite the greatest hardships – the flotsam of past epochs. Amongst all the exhibitions and archives of scents, a special place would have to be reserved for a museum of smells featuring the jars in which the Stasi in East Germany stored scent samples from dissidents, which they used to train and drill their sniffer dogs.

Miros de Fragonard la București

Fragonard este una dintre cele mai vechi case de parfumuri din Grasse. Înființată în 1926 de Eugène Fuchs, ea își ia numele de la pictorul Jean Honoré Fragonard, el însuși fiu de parfumier. Primul magazin la Paris a fost deschis în 1936. De asemenea, compania deține un muzeul al parfumului la Paris, Musée du Parfum, unde pot fi admirate obiecte rare, care ilustrează lunga istorie a artei parfumeriei.  

 

Nu trebuie să ajungeți la Paris sau la Grasse pentru a face cunoștință cu această casă de referință, fiindcă la București Mag-Parfums.ro a adus cele mai reprezentative parfumuri, lumânări, săpunuri sau geluri de duș. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Patchouli — Réminiscence

Paciuli este o plantă din care, prin distilare, se obține un ulei puternic mirositor, folosit de sute de ani pentru parfumarea încăperilor, a obiectelor de vestimentație sau ca ingredient în parfumuri. Fiind unul dintre cele mai bune fixative, el a fost adoptat de arta parfumeriei, devenind o notă de bază indispensabilă – atât în parfumurile feminine, cât și, mai mult chiar, în parfumurile masculine. Importat în Europa pe la mijlocul secolului al XIX-lea, paciuli – frunzele lui – se regăsește în săculețele parfumate ale epocii, în potpuriuri, în săpunuri, apoi în parfumuri, dar întotdeauna într-un dozaj măsurat, fiindcă mirosul lui este intens, riscând să le domine pe toate celelalte. Mișcarea flower power schimbă paradigma olfactivă, adepții ei mergând împotriva curentului și alegând mirosurile naturii și ale corpului, ca o expresie a regăsirii de sine și a împotrivirii față de un sistem care anihila libertatea și individualitatea. Odată cu hippies din anii șaizeci, notele de bază încep să iasă la suprafață, moment care este și începutul parfumurilor puternice, cu note acaparatoare, care odinioară erau doar un suport olfactiv pentru cele florale, delicate și subtile. Paciuli este una dintre aceste note, el trece în prim-plan și devine o amprentă olfactivă caracteristică perioadei hippie. De acum notele animalice, subversive, se dezlănțuie, iar paciuli le însoțește îndeaproape. Acesta este contextul în care este lansat și Patchouli de la Réminiscence (1970), devenit un reper pentru parfumurile saturate de paciuli. Îmbinând cedrul, santalul, vanilia, vetiverul, boabele de tonka, laudanum, balsamul Tolu și, bineînțeles, paciuli, parfumul propus de Réminiscence este un omagiu adus unei plante-fetiș, care îi urmărește atât asprimile camforate, cât și profunzimile catifelate, cu note de ciocolată neagră amăruie, în care s-a insinuat, perfid aproape, dulceața vaniliei. Făcând un salt în timp, Tempo de la Diptyque (2018) ne amintește că odiseea acestei plante nu este încheiată, exercitând până astăzi o atracție care își are sursele în straturile noastre adânci. În fond, mirosul de pământ reavăn, în care verdele plantelor a devenit aproape cafeniu, descompus de ploi, ne aduce aminte de începuturile noastre, de peșteri în care senzualitatea era mult mai naturală, nu un artificiu.

☰

O selecție de parfumuri cu notă de paciuli realizată de The Perfume Society:

Bottega Veneta — Bottega Veneta
Chanel — Chance
Chanel — Coco Mademoiselle
Etro — Patchouly
Givenchy — Very Irresistible L’Intense
Gucci — Gucci by Gucci
Jovoy — Psychédelique
Cartier — L’Heure Defendue VII
Lorenzo Villoresi — Patchouli
L’Artisan Parfumeur — Patch
Chloé — L’Eau de Chloé
The Body Shop — Patchouli
Thierry Mugler — Angel
Viktor & Rolf — Flowerbomb

☰

De asemenea, pe Fragrantica puteți găsi o listă de parfumuri în care se regăsește paciuli – mai mult sau mai puțin.

 

Estée Lauder sau mirosul tinereții

Parfumul Youth Dew  a fost creat pentru Estée Lauder de Josephine Catapano, în 1953, fiind lansat pe piață într-un flacon conceput de Ira Levy și realizat de Verreries Pochet du Courval. Cu o intuiție perfectă a clientelei americane, încă puritană în privința mirosurilor puternice și a plăcerilor trupului, Estée Lauder ia o decizie de marketing care s-a dovedit genială. În loc să introducă o apă de toaletă care să contrarieze reținerea clientelor sale de a-și cumpăra un parfum doar pentru sine, o formă de răsfăț neimaginat în vremea aceea, Lauder introduce, în 1953, un ulei de baie parfumat, cu o concentrație inițială de 70%, neîntâlnită până atunci. Câteva picături puse în cadă, dimineața, le permiteau femeilor să fie parfumate discret multe ore de-a lungul zilei, fără să bulverseze astfel obișnuințele epocii. Mirosul dens, cremos și condimentat, extrem de persistent și senzual, al uleiului și apoi al parfumului a devenit un reper în parfumeria americană, alături de o altă „bestie” olfactivă, Tabu, creat în 1932 de Jean Charles, ambele deschizând calea parfumurilor orientale și îmbătătoare, care vor avea un alt reprezentat ceva mai târziu (1977), și anume Opium de la Yves Saint Laurent (cât îi datorează acesta lui Youth Dew și ce face marketingul dintr-un parfum e o altă poveste, care merită și ea povestită la un moment dat). Dar să ne întoarcem la Youth Dew. Construit clasic, cu note de vârf, mijloc și fond, el începe cu o notă fructată, dominată de piersică, asociată bergamotei, portocalei și aldehidelor, pentru a continua condimentat, cu note de cuișoare, scorțișoară (vezi și Cinnabar, tot de la Estée Lauder) adăugate trandafirului și ylang-ylangului, pentru a ajunge la un fond cremos dat de balsamul de Tolu și Peru, paciuli, ambră, vanilie, mosc, vetiver și tămâie. Siajul uleiului și al parfumului e impresionat, la fel și persistența. Clientela americană a fost imediat sedusă de ceea ce i se propunea și a adoptat cu entuziasm produsul Estée Lauder. Mai cu seamă că acesta avea un preț accesibil. În felul acesta, America îi dădea peste nas Europei și, în special, Franței. Dar luptele nu se opresc aici.

Habanita — Molinard

Povestea casei Molinard începe pe la 1849, odată cu deschiderea la Grasse a unui magazin de ape parfumate. Deja pe la 1920 numele este cunoscut și respectat la Paris, multe dintre flacoane fiind semnate de Lalique. Creat în 1921, parfumul casei Molinard reflectă o schimbare în aerul epocii. Doamnele se emancipează tot mai mult, iar țigara, apanaj până atunci masculin, este revendicată și ea, împreună cu alte simboluri. Inițial, conținută în săculețe parfumate, noua esență era menită înmiresmării țigaretelor doamnelor „băiețoase”, fiind comercializată, începând cu 1924, sub formă de apă de parfum, într-o sticlă neagră realizată de Lalique. Habanita este reprezentativ pentru familia miresmelor floral lemnoase, îmbinând arome proaspete de flori – iasomie, trandafir bulgăresc, narcisă și ylang-ylang –, pe un fond oriental de vetiver, vanilie, ambră și mosc, rezultatul fiind un acord ce se îmbină perfect cu mirosul de țigară. Lăudat încă de la crearea lui drept cel mai tenace parfum din lume, Habanita a traversat epocile fără să îmbătrânească, păstrându-și misterul și catifelarea.

 

Bourjois sau mirosuri din trecut

Aramis sau mirosul bunăstării

Creat în 1966 de Bernard Chant pentru Aramis, un brand al companiei Estée Lauder, parfumul omonim Aramis are un loc aparte în istoria parfumeriei din secolul al XX-lea. El este o expresie a culturii americane a aromelor puternice, iar Estée Lauder a știut să răspundă acestei preferințe olfactive propunând parfumuri persistente, care se ridică la înălțimea investiției financiare. „Dai un ban, dar știi că face” poate fi o traducere vulgară și simplistă a unei culturi pentru care banul reprezintă măsura succesului în viață. O dovadă a diferențelor de gust dintre Europa și America, în aceeași epocă, este creația lui Edmond Roudnitska pentru casa Dior, Eau Sauvage. Creat în același an, Eau Sauvage este caracterizat prin esențializarea și idealizarea mirosului unui parfum, cât și prin reducerea lui la concept printr-un rafinament ce refuză notele agresive și puternice. Asta nu înseamnă că Aramis ar fi un parfum lipsit de rafinament, ci doar că el exprimă o idee diferită a acestuia — un rafinament asociat cluburilor de industriași ce discută despre afaceri așezați pe canapele de piele, cu un pahar de coniac în mână, și învăluiți în fumul gros de tutun. Pe scurt, este un parfum al reușitei în viață și al opulenței, diferit de „ușurătatea” franceză, care parcursese deja acești pași și nu mai socotea necesar să sublinieze evidența.

Aramis este însă un caz interesant și din perspectiva procesului de creație. Parfumierul Bernard Chant – despre care se găsesc prea puține informații pe internet – a fost preocupat de-a lungul carierei sale de câteva note olfactive, care devin o temă comună, prelucrată neîncetat. Chant a lăsat în urmă puține – prea puține, spre regretul meu – creații, care sunt traversate de o căutare neabătută de perfecționare a unei teme constituite din note dense vegetale, ciprate și balsamice, un amestec între prospețimea, umezeala și verdeața pământului, cărora le este adăugată o tușă ușor orientală. Aramis este o etapă în lungul proces de decantare a temei, fiind considerat o versiune virilă a parfumului creat pentru Grès, Cabochard, dar amintind deopotrivă de Youth-Dew (1953) sau de Aromatics Elixir. El este complementul masculin al opulenței și seducției feminine americane, un artificiu comercial ingenios al lui Estée Lauder de a atrage o clientelă deja obișnuită cu mirosurile puternice prin adăugarea unei ușoare asprimi, ca să nu-i sperie pe bărbați. Pentru a înțelege mai bine locul pe care îl ocupă Aramis în parfumeria modernă, dar și pentru a sesiza subtilitățile procesului de compoziție a unui parfum, vă sfătuim să faceți experimentul de a mirosi, rând pe rând, câteva dintre creațiile care traduc olfactiv tema dragă lui Bernard Chant: Cabochard (Grès) – 1959, Azurée (Estée Lauder) – 1969, Aromatics Elixir (Clinique) – 1971, Aramis 900 – 1973, Halston – 1975, Aramis Devin – 1977, Cinnabar (Estée Lauder) – 1978, Aramis JHL  – 1982. 

Note de vârf: aldehide, pelin, gardenie, bergamotă, trifoi, cimbru, smirnă Note de mijloc: paciuli, salvie, rădăcină de stânjenel, iasomie, cardamom Note de fond: pielărie, santal, ambră, mosc, nucă de cocos, vetiver, licheni

L’Air du temps — Nina Ricci

În 1932, Robert Ricci deschide, împreună cu mama sa, Nina Ricci, o casă de modă, însă anii de război îl fac să se gândească la crearea unui parfum ca expresie mai accesibilă – deci mai răspândită – a luxului. Prima încercare datează din 1946, când lansează Coeur joie, un nume simbolic, care trimite la bucuria victoriei și a redescoperirii libertății după ocupația germană. Dar adevărata provocare este lansată în 1948, an în care începe aventura parfumului L’Air du temps, creat de Francis Fabron (Laboratoire Roure-Bertrand-Dupont) și prezentat într-un recipient conceput inițial de sculptorul spaniol Joan  Rebull și reconceput – sub forma unui flacon ornat cu doi porumbei – de Marc Lalique. Redând olfactiv „aerul epocii”, parfumul este gândit ca un manifest al noilor vremuri, al bucuriei și libertății, al feminității și seducției care se reinstalează după anii sumbri ai războiului, fiind transpus vizual de artiști precum Dimitri Bouchène, Andy Warhol sau David Hamilton. L’Air du temps, prin simplitatea sa florală din deschidere, însoțită de notele complexe ale bazei, a marcat secolul al XX-lea și a inspirat numeroase alte compoziții. Robert Ricci îl descria astfel: „Delicat, tânăr, romantic și senzual [...] un parfum plin de viață, bine echilibrat și coerent, de la notele de vârf până la notele atrăgătoare din bază”. Parfumul este unul floral – garoafe, neroli, bergamotă, trandafir, gardenie, violetă, orhidee, iasomie –, ușor condimentat și aldehidic, culminând cu o bază complexă, un amestec de ambră, santal, mosc, rășină benzoică, licheni, vetiver și cedru. O capodoperă olfactivo-vizuală, care a configurat imaginarul feminin al epocii moderne.