George Orwell ✎ Coming Up for Air

George Orwell

Coming Up for Air

(1939)

 

 

The past is a curious thing. It's with you all the time. I suppose an hour never passes without your thinking of things that happened ten or twenty years ago, and yet most of the time it’s got no reality, it’s just a set of facts that you’ve learned, like a lot of stuff in a history book. Then some chance sight or sound or smell, especially smell, sets you going, and the past doesn’t merely come back to you, you’re actually IN the past. It was like that at this moment.

(Part I, 4)

Gallivanting around the globe

Este perioada vacanțelor, a călătoriilor, a descoperirilor... totul depinde de bugetul pe care îl pui la bătaie. A devenit deja un truism în discuțiile despre parfumuri, olfacție și memorie faptul că fiecare loc își are mirosul lui, că există peisaje olfactive (smellscapes) sau că, așa cum există o geografie spațială, mai există și una olfactivă, impalpabilă, dar nu mai puțin reală, o atmosferă a locurilor, o amprentă a lor, care însă se poate declina în diferite nuanțe, în funcție de un moment al zilei sau de o perioadă a anului. Poate că nu există un miros generic al orașelor, ci sute de mirosuri ale acestuia, împărțite pe zone și timpuri. Dar poate că există un spirit al acestora, care poate fi închis într-un flacon, pentru a ne a reaminti de senzațiile și emoțiile încercate în timpul plimbărilor noastre?

Acesta este și pariul unei brand mic și independent de parfumuri, dar cu multe premii la activ. Numele lui trimite — cum era și de așteptat, nu?! — tocmai la ideea de călătorie: Gallivant (“go around from one place to another in the pursuit of pleasure or entertainment”). Conceput ca o bibliotecă olfactivă a orașelor și a atmosferei lor olfactive, dar și ca o formă de escapism prin intermediul mirosului, brandul Gallivant a fost înființat de Nick Steward, își are baza la Londra și colaborează, pentru realizarea parfumurilor, cu „nasuri” mai mult sau mai puțin cunoscute: Karine Chevallier, Giorgia Navarra, Nicolas Bonneville, Ralf Schwieger, Luca Maffei.

 

 

Eu am încercat un singur parfum din colecție: Bukhara, realizat de Ralf Schwieger, cunoscut pentru creațiile sale de la Frédéric Malle, État Libre d’Orange, Atelier Cologne sau Hermès (Eau des Merveilles). Finalist la Fragrance Foundation Awards 2021, la categoria “Perfume Extraordinaire”, Bukhara își propune să recupereze sufletul acestui oraș din Uzbekistan printr-un acord construit în jurul irisului. Este unul dintre cele mai prăfoase și uscate parfumuri pe care le-am mirosit vreodată, o evocare extrem de reușită a mirosului cretos de zid bătut de soare. Un deliciu. Abia aștept să pun mâna pe un set de mostre pentru a călători prin toate orașele din colecție: Amsterdam, Berlin, Brooklyn, Gdańsk, Istanbul, Londra, Los Angeles, Napoli, Tel Aviv și Tokyo.

A, și să nu uit: mi-a fost propus de Tudor, consilier olfactiv la Rosa Mundi din Floreasca. Îi mulțumesc cu acest prilej pentru răbdare, amabilitate și generozitate. A, și tot ca să nu uit: nu, nu e publicitate!

 

 

GALLIVANT is about celebrating simple pleasures, and the human desire to be free to explore the world around us. Places, sights, sounds, smells.
GALLIVANT is about taking the pulse of places we love. It's an antidote to our fast-paced lives...
Slow-paced, it's about being in the moment, appreciating the small details and the everyday beauty of the world.
#slowlife #slowperfume
The fragrances capture the feelings and emotions of wanderlust and escapism.
With a “less is more” design ethos, we believe that a quality perfume speaks for itself; it doesn't need to be loud and flashy.
Gallivanting is fun and pleasurable and something everyone can do.
Fragrances made by humans, for fellow humans.

— Nick Steward

Estetica unui parfum

Larry Shiner

Art Scents
Exploring the Aesthetics of Smell and the Olfactory Arts

Oxford University Press, New York, 2020

 

 

 

...we may note that because perfumes are made up of substances possessing differing volatilities, they have not only a formal structure, but also a temporal sequence. Moreover, perfumers generate the structure of a perfume in much the same way that artists in other media create their works. Creating a perfume is not simply a matter of blending a set of odorous substances, but of imagining a complex form, a composition involving a variety of odor molecules called “notes,” differing in quality and intensity as well as in volatility. Some notes will actually be part of preconstructed harmonious units called “accords.” Accords are the memorable aesthetic gestalts that form the core of a perfume, giving it an underlying identity.

(p. 212)

❋❋❋

 

...there is an even more specific parallel between perfume design and music composition than the superficial similarities suggested by terms like “composition,” “note,” “accord” or “melody.” The perfumers’ goal is not a single olfactory artifact, but a formula that can be reproduced, much as the composer of a musical work typically does not create a single sound artifact but a score. Here we have an olfactory version of what philosophers of music call the type/token problem. Is the work of art the type that is, the musical score or perfume formula, or is the work of art the token, the tones of this particular performance or the odors of this perfume? There are similar type/token parallels in standard fashion or product design. Although a fashion or product designer might occasionally make her own prototype, or even produce small production runs, the usual aim of a designer is to produce a pattern or set of coordinates that will be turned into multiple instances by others. The sleek modernist chair that we admire in the Museum of Modern Art in New York or in the Victoria and Albert in London is a token of the design created by Marcel Breuer, just as the vapor from a bottle of Trésor that we test at a perfume counter is a token of the formula created by Sophia Grosjman.

(p. 214)

Henry Th. Finck ✎ Mâncare și savoare

Henry Theophilus Finck

Mâncare și savoare

Henry Theophilus Finck, Food and Flavor. A Gastronomic Guide to Health and Good Living, The Century Co., New York, 1913, pp. 61-63

 

Henry Theophilus Finck (1854-1926), critic muzical și scriitor. Alături de preocuparea pentru muzică, și-a îndreptat atenția și asupra gastronomiei (și aromelor): The Gastronomic Value of Odours (1886), Food and Flavor (1913).

 

 

În urma experimentelor făcute de mine, am constatat că, atunci când îți ții nasul prins între degete (sau îl ai înfundat de la răceală), nu doar e imposibil să spui care este diferența dintre diverse tipuri de carne, brânză, prăjituri sau legume, ci și că – fapt nesemnalat de nimeni până acum – chiar și în cazul substanțelor dulci și acre care desfată cerul gurii, simțul olfactiv este cu mult mai important decât simțul gustativ.

Oțetul, de pildă, este cu totul neinteresant dacă nu are un „buchet” – aroma de cidru, vin sau malț din care e preparat. Și cum se explică faptul că suntem dispuși să plătim între cinci și douăzeci de ori mai mult pe bomboane decât pe zahărul simplu? Asta, pentru că zahărul solicită doar gustul, în vreme ce bomboana este parfumată de obicei cu sarsaparilla, perișor, vanilie, ciocolată și o sumedenie de alte ingrediente aromate de al căror miros ne bucurăm când expirăm aerul prin nări în timp ce mâncăm bomboana.

Important aici este cuvântul „expirație”. Este considerată a fi o lipsă de etichetă mirosirea lucrurilor de pe masă în modul obișnuit, întrucât aceasta denotă neîncredere în privința prospețimii mâncării. Însă mai există un mod de a mirosi care îi scapă majorității oamenilor, cu toate că este folosit zi de zi. Anatomia arată că terminațiile nervilor olfactivi se află doar pe o mică porțiune a mucoasei care căptușește nările. În expirația normală, aerul nu atinge această regiune olfactivă. Însă, atunci când mâncăm în mod potrivit, direcționăm inconștient aerul impregnat cu aromele alimentelor pe care le mestecăm înspre acea regiune, iar în felul acesta ne bucurăm de mâncare. Procedăm astfel inconștient, cum ziceam; dar încercați acum s-o faceți conștient, expirând foarte ușor aerul prin nări – desfătare produsă de mâncare va fi cu mult mai mare.

În mod evident, Kant a făcut cea mai mare greșeală când a afirmat că simțul olfactiv nu merită cultivat. Nu doar că ne oferă în timpul mesei plăceri suplimentare, a căror valoare sanitară și tonică a fost îndeajuns studiată, ci este de o imensă importanță faptul că, printr-o educație sporită, nasul ne devine mai fin, iar în felul acesta căutăm și mai insistent să avem parte numai de mâncare sănătoasă.

Dino Buzzati ✎ Deșertul tătarilor

Dino Buzzati

Deșertul tătarilor

(1940)

 

traducere de Niculina Benguș-Tudoriu  

Polirom, Iași, 2002, p. 148

 

 

 

Ușa casei se deschise și Giovanni Drogo simți imediat vechiul parfum familiar, ca pe vremea când era copil și se întorcea după lunile de vară petrecute la țară. Era un miros cunoscut și prietenos, și totuși, după atâta timp, se strecurase parcă în el ceva meschin. Da, îi amintea de anii îndepărtați, de tihna dulce a anumitor duminici, de cinele pline de veselie, de copilăria pierdută, dar îi vorbea și de ferestrele închise, de lecții, de spălatul de dimineață, de boli, de certuri, de șoareci.  

(Cap. XVIII)