Plinius, Naturalis Historia, cartea a XIII-a
ediţie îngrijită, prefaţă, note, anexe şi indice de Ioana Costa, Polirom, 2002
19. Parfumurile numite diapasmata* sînt alcătuite din prafuri, în vreme ce drojdia parfumului se cheamă magma**. Dintre toate aromele, cea mai puternică este cea care se adaugă ultima. Parfumurile se păstrează cel mai bine în vase de alabastru, iar aromele în ulei care, cu cât este mai gras, asemenea celui de migdale, asigură o mai mare rezistenţă a acestora. Şi parfumurile se îmbunătăţesc o dată cu vîrsta. Soarele le este duşman, motiv pentru care sînt păstrate la umbră în vase de plumb. Sînt încercate pe dosul palmei pentru ca să nu le strice căldura părţii cărnoase a mîinii.
20. Acesta este deci obiectul luxului celui mai de prisos dintre toate. Perlele şi pietrele preţioase îi rămîn măcar moştenitorului, iar veşmintele rezistă un anumit timp. Parfumurile se împrăştie însă pe loc şi mor în ceasul în care se nasc. Cel mai mare titlu de glorie al lor este că, la trecerea unei femei, mirosul lor îi atrage şi pe cei care fac altceva. Parfumurile se vînd cu mai mult de patru sute de denari livra. La un astfel de preţ se cumpără o plăcere destinată altora, deoarece cel care poartă un anumit parfum nu îl simte.
21. Iată şi alte particularităţi care merită să fie semnalate. În operele lui Marcus Cicero găsim că parfumurile cu miros de pămînt sînt mai plăcute decît cele cu miros de şofran, de vreme ce chiar şi în condiţiile celei mai mari desfrînări este de apreciat o anumită austeritate a viciului. Pe unii îi desfată însă consistenţa parfumurilor pe care le numesc „groase” şi le place nu doar să se stropească, ci mai degrabă să se ungă cu ele.
22. Am văzut că unii îşi parfumează pînă şi tălpile picioarelor, obicei despre care se spune că Marcus Otho i s-a arătat împăratului Nero. Mă întreb deci în ce fel este simţit şi oferă plăcere parfumul aplicat pe acea parte a corpului? Ba chiar am auzit că un simplu cetăţean a poruncit ca pereţii sălii sale de baie sale să fie stropiţi cu parfum, că împăratul Caligula îşi parfuma cada şi că, pentru ca acest lucru să nu pară un privilegiu al împăraţilor, aşa a făcut mai tîrziu unul dintre sclavii lui Nero.
23. Totuşi lucrul cel mai de mirare este că acest deliciu a pătruns pînă şi în taberele militare. Acvilele şi steagurile prăfuite şi cu lăncile semeţe sînt parfumate în zilele de sărbătoare şi nici măcar nu putem spune cine a iniţiat această practică! Şi astfel este sigur că doar corupte de acest produs acvilele au biruit întreaga lume. Astfel de justificări căutăm pentru viciile noastre pentru ca pe baza lor să ne putem parfuma pe sub cască.
* Cuvînt grecesc derivat de la verbul diapasso, „răspîndesc”. Este vorba de un parfum sub formă de pulbere, comprimată uneori în pastile (n.tr.).
** În greceşte înseamnă „pastă”, derivat al verbului masso, „a frămînta” (n.tr.).
No comments:
Post a Comment