un articol de Monica Neațu
În anul 1783, un tablou a intrigat și a scandalizat societatea franceză. Într-o rochie de muselină, semitransparentă, cu o pălărie împodobită cu pene, respirând un aer natural și seducător, ni se înfățișează regina Franței, Maria Antoaneta. Retras în grabă și repictat într-o variantă mult mai decentă și mai oficială, tabloul ilustrează poate cel mai bine gusturile și preocupările cosmetice și olfactive din preajma Revoluției Franceze (1789). Trandafirul din mâna reginei nu este doar un simbol legat de farmecul feminin și de reîntoarcerea la natură, atât de dragă epocii preromantice.
A doua jumătate a secolului al XVIII-lea a fost martora unei adevărate revoluții olfactive. Miresmele animale (moscul, zibeta, ambra) au fost abandonate în favoarea unor arome florale, delicate și mult mai discrete. Cercetările lui Alain Corbin vorbesc de o respingere la nivel simbolic a mirosurilor grele, animale. Apare o intoleranță olfactivă, ce traduce o serie de transformări legate de parfum, seducție și sexualitate.
Cariera, registrele și rețetele lui Jean-Louis Fargeon (1748-1806), descendentul unei dinastii faimoase de parfumieri din orașul Montpellier, ilustrează cel mai bine această tendință. Nenumărate flacoane cu apă de lavandă, alcoolate, pomezi de iasomie, migdale, lămâi și portocale umpleau garderoba și baia reginei. Precum iluștrii ei predecesori, Maria Antoaneta a avut o elegantă fântână pentru parfum. Mănuși, mătăsuri și alte accesorii parfumate îi erau livrate cu religiozitate regalei cliente. Oțetul Venerei, special gândit pentru ea, era acompaniat de o loțiune pe bază de castraveți, de diverse ape parfumate și de săculețe umplute cu petale de flori. Epiderma era îngrijită cu apă și numeroase loțiuni.
Teama de apă dispare treptat, mărturie stau cele două băi ale reginei din palatul de la Versailles. În epocă, mulți nobili ezitau în fața apei, preferința pentru o toaletă uscată ilustrând teama de diverse epidemii ce puteau ajunge în organism prin intermediul porilor deschiși (ciumă, variolă, sifilis etc). Pe măsuțele de toaletă se succedau diverse parfumuri și batiste parfumate, toate având rolul să acopere – nu să elimine – bacteriile și, implicit, mirosul, sebumul, secrețiile. Toaleta Florei, adoptată de regină, permitea curățarea și îngrijirea epidermei înainte de parfumare, nenumărate loțiuni, creme și săpunuri având efect curativ și olfactiv. Fântâna de parfum ajuta nu numai la împrospătarea aerului, ci și a epidermei. Faimoasa Apă a Reginei Ungariei era preferată de tânăra regină. Teama că și-ar putea distruge tenul a determinat-o să respingă fardurile ocluzive (ceruza – carbonat de plumb) și să opteze pentru băi florale. Loțiunile și parfumurile lui Fargeon erau comandate de întreaga curte, iar medicul-botanist Pierre-Joseph Buc’hoz prepara nenumărate creme pentru mâini și apa porumbiței pentru ten (obținută prin distilarea de pâine albă, sâmburi de piersică, albuș de ou și... bucăți de porumbel).
Parfumul era în epocă, precum și astăzi, un accesoriu ultim și indispensabil. Loțiuni, uleiuri și pomezi florale (iasomia, în special) erau utilizate de coaforul reginei, faimosul Leonard, iar scopul nu era doar să parfumeze buclele regalei cliente, ci și să-i refacă podoaba capilară afectată de problemele de sănătate. Tot Fargeon este cel care realizează pentru modista reginei, Rose Bertin, nenumărați trandafiri din mătase parfumată (apă de trandafiri, violetă, iasomie), aplicați apoi cu migală pe rochii elegante de muselină. Fargeon, Leonard și Rose Bertin au fost creatorii ținutelor extravagante și înmiresmate ale reginei, iar Elisabeth Vigée Le Brun a fost cea care a imortalizat-o în tablouri memorabile. Arhivele regale ne mai rezervă o picanterie: o rochie accesorizată de Rose Bertin și Fargeon costa mai mult decât portretul realizat de pictorița reginei, iar modelul era unicat, dedicat exclusiv Mariei Antoaneta.
„Ne parfumăm cu toți la ghilotină!”, au strigat în timpul Terorii revoluționarii parizieni. Corsetele doamnelor de la curte, pline de petale de trandafiri și iasomie, îmbibate de mirosul metalic al sângelui, s-au transformat într-o ultimă amintire olfactivă a extravagantei de la Versailles.
Arestat în timpul Revoluției, cu sănătatea șubrezită, Fargeon a reușit, la sfârșitul vieții, să-și recapete gloria devenind furnizorul curții imperiale, în vremea lui Napoleon. Rețetele sale, strânse într-un tratat dedicat preparării parfumurilor, l-au inspirat pe Francis Kurkdjian să propună o reconstituire istorică a miresmelor din vremea Mariei Antoaneta. Le Sillage de la Reine (2005), elaborat după regulile parfumeriei din secolul al XVIII-lea, este deopotrivă senzual, proaspăt și aerian, propunând o sinteză olfactivă inspirată de gusturile reginei. Notele de vârf proaspete, amintesc orangeria de la Versailles, iar trandafirul carnal senzualitatea epocii.
Dacă vreți să aflați toate aventurile olfactive ale parfumierului regal, biografia elaborată de Elisabeth de Feydeau – Jean-Louis Fargeon, parfumeur de Marie-Antoinette, Éditions Perrin, 2005 – vă oferă o lectură erudită și plină de nenumărate rețete, documente etc.
Elisabeth Vigée Le Brun, Marie-Antoinette en robe de gaulle, 1783, ulei pe pânză, colecția castelului Wolfsgartne, Langen, Germania
Flaconul din 2005
Willem Joseph Laquy, Toaleta unei tinere, 1771
Fântâna pentru parfum provine din China și a fost adaptată de artizanii francezi pentru o utilizare cosmetică.
 |
Monica Neațu a absolvit Facultatea de Istorie, cu o teză dedicată identităților confesionale la începutul secolului al XIII-lea (2001). Proiectul a continuat, apoi, cu un master în istoria Europei de Sud-Est (2001-2003) şi cu un doctorat terminat tot la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti, în 2008 (Ortodoxie şi catolicism în Europa Sud-Estică în prima jumătate a secolului al XIII-lea). Aventura universitară a continuat cu un master la Facultatea de Limbi Străine (2010-2012). Din 2011, a început colaborarea cu Fundația „Calea Victoriei”, unde ține prelegeri pornind de la teme dintre cele mai variate – istorie, antropologie sau chiar istoria parfumului. O puteți citi și pe blogul Istorii la feminin. |
No comments:
Post a Comment