Saturday, July 4, 2020

PE URMELE PARFUMULUI | Nona Rapotan

CASELE VECHI ȘI… PARFUMUL AMINTIRILOR
 
un articol de Nona Rapotan
editor coordonator la Bookhub 
 

 

 

Nu, casele vechi n-au parfum, au doar miros. Unul puternic, de mucegai, care face corp comun cu zidurile groase. Un miros pe care-l caut în fiecare cartier vechi, din fiecare urbe. Nu e ușor să locuiești într-o casă invadată de miros de mucegai, și nici sănătos nu prea este. Chiar dacă lui, mucegaiului, îi datorăm unul dintre cele mai benefice medicamente – penicilina –, se știe că nu e deloc recomandat a trăi într-un spațiu invadat de mucegai. Umezeala și ciupercile devoratoare îl însoțesc de cele mai multe ori, ceea ce, în timp, duce la dărăpănarea zidurilor. Dar... paradoxul face ca acolo unde este miros de mucegai să fie și miez de autentic, urme ale unui trecut perfect conservat; în mărturiile acelea vizuale nu prea s-a intervenit, au rămas așa cum trebuie, intacte și imperfecte în frumusețea lor interioară.

M-am plimbat câteva zile prin Sibiul vechi, ba chiar și prin casele din Muzeul Astra. Locuri și locuiri dintre cele mai diverse, din lumi și timpuri atât de diferite, încât, la o primă vedere, nici nu spui că fac parte din același univers cultural. E greu să reunești sub eticheta de „românesc” spații de locuire atât de diferite: case cu ziduri groase, precum cele ale fortărețelor, dincolo de care nu trece nici lumina soarelui, dar nici căldura acestuia, case cu podea de lut și pereți văruiți într-un alb ce se stinge pe zi ce trece; case vopsite în culori telurice, locuite de oameni aflați la vârsta senectuții, sau case din care nu lipsesc vechile leagăne de copii, semne evidente ale generațiilor succesive care au crescut acolo, pe lutul acela cald, lângă gura unei sobe în a cărei burtă s-au copt sute de plăcinte și pâini dolofane și cu mirosuri îmbietoare de-a dreptul; case cu ziduri scorojite, care nu vor să fie conservate, pentru că le-a plecat viața din interior, case care se predau încet în fața unui timp nemilos sau case aflate în plin proces de restaurare, cu acoperișuri prin care zărești soarele, dar care nu lasă să treacă și căldura acestuia; case din care nu răzbate niciun glas de copil, case triste, care-și poartă cu demnitate trecutul și care nu-și ascund bucuriile trecutelor vremuri.

Sibiul are un centru vechi aparte; spre deosebire de alte urbe, el își trăiește cu demnitate prezentul, nu neapărat la umbra trecutului. Multe case par goale – cine știe, poate chiar așa sunt –, dar dincolo de aparențe intuiești că acolo sunt memorii vii, urme ale unor timpuri abia trecute, care nu se lasă șterse din marea carte a umanității. Cu certitudine casele din ale căror subsoluri răzbat în stradă valuri de miros de mucegai știi că sunt locuite. Acolo se gătește, se face curățenie, se consumă apă, se respiră. Toate acestea la un loc dau în final mirosul acela unic de vechi și viu, un amestec imposibil de copiat, de refăcut.

Mucegaiul n-are o culoare a lui, specifică, nu e un mucegai mai virtuos ca altele, după cum nu e un mucegai nobil și un altul mai puțin ilustru. Doar demnitatea e semn distinctiv, unul care poate fi asociat perfect și mucegaiul. Când străbat cartiere vechi, centre ale unei urbanități mai mult sau mai puțin organizate, încerc să nu mă las agresată de cromatica uneori nefericit aleasă pentru exteriorul zidurilor. Dar tocmai mi-am dat seama că paleta coloristică se potrivește foarte bine cu mirosul de mucegai: cu cât este mai stridentă culoarea zidurilor vechi, cu atât mai puternic este mirosul de mucegai care răzbate din subsolul casei sau de pe scările acesteia. Ar trebui să ne bucurăm, e semn clar de locuire; dincolo de simțul estetic ultragiat, este semn că încă nu ne-am sfâșiat definitiv unii pe alții, încă mai e loc de supraviețuire. 

 

Un podcast despre parfumuri

Click on the image
 
 
Articles of Interest is a limited-run podcast series about fashion,
housed inside the design and architecture podcast 99% Invisible.
Launched in 2018, the show encourages people to rethink
the way we look at what we wear and what it says about us.

Parfumuri în filme

Dacă erați curioși să aflați mai multe despre prezența parfumurilor în filme,
ei bine, am descoperit o adevărată comoară de referințe aici.
Dar site-ul nu conține doar atât.
Căutați prin secțiunea „Categorii” și o să aveți o mare, mare bucurie.
 
 

Mirosul morții


„Am înmormântat-o aici, la Atena, unicul lux pe care mi l-a cerut, în loc de testament. «Copilă, acum că mor, îți cer un singur lux: să mă îngropi aici. Nu vreau să mă mai întorc vreodată acolo». (N-a mai rostit niciodată «Epalxeis», deși era locul în care se născuse.) «Fă ce știi și ce poți și cumpără-mi un loc de veci. Altceva nu ți-am cerut până acum. Nici oasele nu vreau să mi se mai întoarcă acolo.» Și așa am cumpărat mormântul, nu unul luxos, desigur, și mă duc s-o vizitez din când în când. Îi duc câte-o floare, câte-o ciocolată, o stropesc un pic și cu parfum – asta o fac într-adins, fiindcă nu mă lăsa cât a trăit, considera că astea sunt răsfățuri păcătoase, «doar o singură dată m-am dat cu parfum», mi-a zis, «când m-am măritat». Acum, o stropesc și, dacă-i dă mâna, atunci să protesteze. Ciocolată îi duc pentru că ăsta a fost visul ei în toți cei patru ani de Ocupație: să mănânce o ciocolată întreagă, numai ea. După Ocupație, inima i s-a amărât rău de tot, și de-atunci n-a mai vrut să pună gura pe ciocolată.”
— Pavlos Matesis, Mama câinelui, Editura Kastaniotis, Atena, 1990

 

Gestul eroinei lui Matesis, Raraou, de a stropi cu parfum mormântul mamei sale, este un salt în timp, amintind de practici ancestrale. Moartea a fost întotdeauna asociată cu pierderea suflului vital, cu descompunerea trupului și cu mirosurile grele emanate de cei care au trecut pragul vieții, mergând fie în neființă, fie spre o nouă dimensiune. Parfumul a avut mereu o simbolistică duală: pe de o parte, semn al respirației și al sufletului – invizibil –, el manifestă efemeritatea vieții de aici și mortalitatea înscrisă în gena umană, pe de alta, prin efluviile sale extatice, trimite la incoruptibilitatea și fericirea eternă a ființelor divine.

Egiptenii sunt cei care au oferit expresia deplină a acestei dualități. Divinitățile lor emană cele mai îmbătătoare mirosuri, iar ritualurile pe care oamenii le dedică acestora nu fac decât să confirme și să păstreze aceste miresme în plan mundan – statuile zeilor egipteni sunt unse cu uleiuri parfumate de mai multe ori în timpul zilei, iar regii își manifestă natura divină prin utilizarea celor mai alese esențe parfumate. Nimic mai firesc pentru oameni, asaltați dintotdeauna de spectrul urât mirositor al morții, decât să transpună practicile asociate cultului zeilor într-un plan pur uman, secular, al practicilor curente ce desfată simțurile – o celebrare a vieții, în fond –, precum și în pregătirea morților pentru întâlnirea cu zeii parfumați. Îmbălsămarea este singura cale la îndemână pentru dobândirea nemuririi, de vreme ce ea transformă cadavrul descompus într-o ființă eternă și parfumată. Morții nu se degradează și nici nu se descompun, aneantizându-se în cele din urmă, ci trec într-un alt regim ontologic, al cărui semn este parfumul divin, mimat, în timpul vieții de aici, de parfumurile create de om. Parfumul devine, așadar, un suflu dătător de viață, prin care fie zeii, fie oamenii îi pot reanima pe cei plecați dintre noi. Iar dacă nu-i pot reanima, atunci cel puțin îi pot ajuta să treacă în lumea divină. Pe lângă îmbălsămare, egiptenii obișnuiau să așeze în mormântul celui decedat vase cu esențe parfumate, atât un memento al vieții plăcute de aici, cât și un gaj al petrecerii ontologice.

 

 

Plecat din lumea de aici, cel decedat este absent, dar totodată el rămâne prezent prin urma sa olfactivă și, deci, prin amintirile pe care i le păstrează cei vii. Dacă reanimarea propriu-zisă nu este cu putință, reactivarea amintirilor și reapariția unei aure fantomatice a celui răposat devin posibile, în schimb, prin intermediul artificiului parfumului. Îi păstrăm pe cei dispăruți dintre noi prin amprenta lor olfactivă, pe care o reiterăm ori de câte ori dorim să o intensificăm, să „dăm carne” umbrei lor. Totodată, dorind cu disperare să credem că absența lor nu este și o dispariție completă, îi pomenim prin ofrande, pomeni și alte practici menite să-i țină „vii” – cel puțin în memoria noastră și a celor care i-au cunoscut.

 

„Mamă, ai murit acum trei ani. Nu mai merg la mormântul tău. Prezența ta îmi este îndeajuns. Un foșnet, o respirație: ești aici. Îți miros parfumul: Habit Rouge de la Guerlain.”
— Margarita Karapanou, Mamă, Editura Okeanida, Atena, 2004

 

Parfumul este recuperarea deplină a unei absențe prezente, este o chemare și o afirmare a vieții, aruncând un văl peste adevărul urât mirositor. Promisiune a nemuririi imposibile, el ne însoțește și ne alină durerea ce duhnește a disperare, o iluzie plăcută, de care avem nevoie pentru a nu înceta să respirăm și, deci, să sperăm.

Friday, July 3, 2020

Short Poetry Contest — Parfums Dusita

În iunie, Parfums Dusita a lansat un concurs de poezie scurtă.
Ne-am încercat puterile și, spre surpriza și bucuria noastră, am ieșit pe locul al III-lea, la secțiunea „LOVE”.
Felicitări tuturor participanților!
Poeziile câștigătoare pot fi citite pe site-ul Dusita.
 
 

Wednesday, July 1, 2020

Interviu Osmé, cu Valentina Băințan

 

Valentina Băințan și Alexandra Moraru sunt doi artizani olfactivi care realizează ceva unic în peisajul cultural-olfactiv românesc, și anume seminarii de educare a simțului mirosului. Pasionații de mirosuri și parfumuri trebuie să fi aflat deja de întâlnirile lor de la Cărturești, unde atât mirosul, cât și gustul sunt provocate și antrenate. Valentina își sprijină pasiunea pentru parfumuri pe un bogat și profund bagaj muzical, precum și pe o experiență îndelungată în domeniul televiziunii. Dar cel mai bine își descrie parcursul personal și profesional Valentina însăși, în primul răspuns al interviului nostru.  


 

...am ajuns să descopăr istorii incredibile despre parfumuri,
povești extraordinare ce m-au sedus iremediabil.

 

Ce faceți voi la atelierele Artizanii Olfactivi și de ce (și cum) a luat naștere acest proiect? Cu alte cuvinte, cum ai trecut de la mediul vizual (ești producător de emisiuni TV) la mediul olfactiv?

Înainte de a-ți răspunde la aceste întrebări, am să îți spun, cât pot de succint, câteva lucruri despre mine. Am studiat timp de douăzeci de ani pianul. Sunt absolventă a Universității Naționale de Muzică din București, iar anul 2002 a însemnat pentru mine o schimbare totală de perspectivă. Proaspăt înființatul TVR Cultural avea nevoie de personal de specialitate, pentru că programele sale începeau să prindă contur, fiind extrem de bine gândite de directorul canalului, Daniela Zeca-Buzura. Așa că, în Redacția de muzică clasică, deși existau deja de mulți ani în TVR profesioniști în domeniu, absolvenți de Conservator, era nevoie de oameni noi, care să asigure continuitatea fluxului amplu și aglomerat de evenimente culturale și muzicale ce aveau loc atât în București, cât și în țară. Așadar, șansa mi-a surâs, am trecut pragul lumii fascinante a televiziunii, am învățat enorm și de atunci mă ocup de unele dintre cele mai importante evenimente muzicale ale Bucureștiului.

Despre parfumeria de nișă mi-a vorbit acum mai bine de zece ani minunata mea prietenă, dansatoare de dans baroc, Mary Collins. Ea este cea care mi-a deschis ochii spre acest univers. Țin minte că eram în timpul Festivalului de Muzică Veche, ne așezaserăm la o cafea și brusc am simțit o aromă aparte, interesantă, care m-a intrigat. Am întrebat-o pe Mary ce parfum poartă și, evident, de acolo a pornit totul. Mi-a povestit de existența unui loc cu totul special în București, de unde puteai achiziționa creații olfactive cu totul aparte, sau chiar personalizate, ce se afla undeva prin spatele pieței Universității, pe strada Doamnei. „Numele micului boutique este Createur 5 d’Emotions și TREBUIE să te duci acolo neapărat”, mi-a spus Mary. Așa cum intuiești deja, m-am dus urgent să văd despre ce era vorba și am fost mai mult decât impresionată. Atunci am pășit pentru prima dată în imperiul lumii olfactive de nișă. Și ce lume fascinantă, plină de neprevăzut! Treptat, am început să mă documentez și am ajuns să descopăr istorii incredibile despre parfumuri, povești extraordinare ce m-au sedus iremediabil.

Încet-încet, am început să pun deoparte toate materialele documentate pe care le citeam cu nesaț pe internet. Începusem să urmăresc documentare despre parfumeria de nișă, căutam interviuri cu parfumierii de marcă și eram din ce în ce mai extaziată de ceea ce descopeream. Apoi, în anul 2014 am hotărât că îmi doresc o emisiune de televiziune dedicată acestei lumi. Așa am ajuns la Madison, prima parfumerie de nișă din România. Am intrat cu o oarecare reținere și prima persoană care mi-a ieșit în cale a fost chiar Alexandra. I-am spus cine sunt și ce îmi doresc – mă gândeam că poate e o idee nebunească –, iar Alexandra a plusat. A început să îmi povestească lucruri și mai fascinante decât descoperisem eu pe internet, mi-a arătat parfumuri și mi-a spus istorii incredibile despre creațiile pe care atunci le „degustam” olfactiv pentru prima dată. De la acel moment am început să ne întâlnim săptămânal și să punem pe „hârtia virtuală” fel și fel de idei și concepte. Am adunat mult material, ideile se revărsau constant și ne-am dat seama că ar fi extraordinar dacă am încerca să venim cu toate acestea în fața unui public live. Zis și făcut. La nici o jumătate de an distanță se nășteau Artizanii Olfactivi, la Cărturești Verona, adică în cel mai potrivit loc cu putință. Prietenii de la Cărturești ne-au susținut din prima clipă. Îi cunoșteam de câțiva ani, pentru că realizam la ei interviuri din cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”. Așa că ușa ne-a fost deschisă cu mare drag.

Anul acesta împlinim patru ani de seminarii susținute constant la Cărturești Verona. Ce facem noi la ateliere? Alexandra este cea care vrăjește publicul prin istorii fascinante și bine documentate, iar eu vin cu idei de materiale video realizate special pentru fiecare seminar în parte. Și mai fac ciocolată de casă cu diferite ingrediente (lavandă sau trandafiri, de exemplu), astfel încât cei prezenți să fie mereu plăcut surprinși sau intrigați de gustul pe care îl regăsesc într-o simplă ciocolată de casă. 😊

Care sunt curiozitățile celor care frecventează atelierele voastre de la Cărturești Verona?

În cadrul fiecărui seminar avem o mulțime de curioși, pentru că ideea aceasta de a aprofunda istoriile și mirosurile, de a atinge sticluțele cu licorile magice și de a pune pe piele esențele seducătoare aduce cu sine cele mai complexe întrebări. Curiozitățile sunt variate, pentru că fiecare vine cu propriul său bagaj de experiențe de viață, și atunci raportarea se face prin intermediul propriilor emoții și simțiri. Însă cea mai vehiculată curiozitate a fost și încă este cea legată de feromoni și parfumuri. 😊

Este complicat să vorbești despre mirosuri? E nevoie de un vocabular aparte pentru așa ceva? Presupun că ai învățat multe de când ai luat-o pe urmele parfumului.

Și da, și nu. La o primă vedere, poate părea complicat. Pentru că niciodată nu ne punem problema analizei mirosului. Știi, e ca la degustarea de vinuri. În primă instanță te gândești că bei un vin bun, și atât. Însă lucrurile devin puțin mai profunde atunci când ai luat prima înghițitură și ești provocat să spui ce arome îți sunt familiare. Și abia atunci descoperi cu uimire că acea înghițitură este, de fapt, un frumos melanj dintre struguri, fructe de pădure și un buchet de trandafiri... Așa este și în cazul parfumurilor. Dacă suntem atenți, putem descoperi relativ repede câteva ingrediente ce alcătuiesc respectiva compoziție olfactivă. Subliniez: câteva ingrediente. Vorbim aici de flori, fructe sau condimente. Cine nu cunoaște mirosul crinilor, al tuberozelor, al iasomiei? Cine nu știe cum miroase portocala sau pepenele galben? Uite, eu deja le simt în timp ce vorbesc cu tine. 😊 Și cum ar fi să adăugăm și puțin piper roz? 

Deci nu este extrem de complicat să vorbești despre mirosuri. Trebuie doar să fim atenți la ele și le vom descoperi mai repede decât ne imaginăm, pentru că ele există deja bine ancorate în memoria noastră olfactivă.

Pe de altă parte, există și acei compuși sintetici ce alcătuiesc parfumurile, aceștia fiind obținuți prin magia chimiei. Ei, acolo este altă poveste. E nevoie de ani de zile de studiu și aprofundare, de învățare permanentă, astfel încât să poți recunoaște olfactiv toate aceste esențe. Dar aici intrăm în zona oamenilor de specialitate, a creatorilor de parfumuri, a acelor „nasuri” școlite ce recunosc peste 2.000 de arome.

Așa că am să închei cum spuneam la început: și da, și nu.

Avem nevoie de o cultură olfactivă când ne alegem parfumul? Nu e suficient nasul?

Este ideal să avem puțină cultură olfactivă la purtător atunci când ne alegem un parfum. Însă nu cred că e un capăt de țară dacă ne bazăm doar pe instinct și pe propriul nas. Pentru că, până la urmă, instinctul este cel care ne spune cel mai bine ce este mai potrivit pentru fiecare dintre noi. Important este să ne simțim bine atunci când ne plimbăm nasul prin lumea olfactivă. Să rezonăm cu acea compoziție olfactivă pe care o alegem, să simțim că ne îmbracă, că ne învăluie, că ne completează.

Iar dacă instinctul este ajutat și de câteva cunoștințe generale despre lumea olfactivă, cu atât mai bine. Nu putem fi decât avantajați, pentru că atunci chiar știm ce ne dorim când trecem pragul unei parfumerii.

Încotro crezi că se îndreaptă parfumeria contemporană? Mai are ea farmecul și misterul parfumeriei clasice?

Pentru că ai pronunțat cuvântul „contemporan”, m-am dus imediat cu gândul la muzica contemporană – ce să-i faci, „defect” de meserie – și mi-am dat seama că există o similitudine între parfumeria contemporană și muzica omonimă. De ce? Pentru că se întâmplă în ambele zone exact același lucru: așa cum există creații muzicale greu digerabile de public, din cauza stilului experimental abordat în arta componistică, așa se întâmplă și în cazul parfumeriei contemporane. Apar mereu parfumuri experimentale, îndrăznețe, care intrigă sau resping. Însă nu înseamnă că nu sunt de calitate sau că în viitor nu vor fi apreciate. Pentru că și acestea vor deveni „clasice” după o anumită perioadă de timp, nu? Și clasicul Beethoven a fost considerat la vremea sa un contemporan rebel…

Putem vorbi despre „a te parfuma prost”, așa cum vorbim despre „a te îmbrăca prost”?

Cred că „neștiință” ar fi cel mai portivit cuvânt în aceste situații menționate de tine. Poate persoana respectivă a avut de-a lungul vieții altfel de repere față de cele pe care le-am avut noi. Poate a trăit într-un oraș mai puțin cosmopolit, mai puțin conectat la noile tendințe și stiluri… Și poate nici nu a avut acces la atât de multe informații cum am avut noi. Și atunci acea persoană se va îmbrăca diferit și se va parfuma diferit. Sau – de ce nu?! – poate nici măcar nu va purta un parfum, pentru că nu i se va părea relevant și nici necesar.

Și ar mai fi o variantă: imposibilitatea financiară de a investi în diferite vestimentații cochete sau creații olfactive pretențioase.

Deci nu cred că e corect să vorbim despre a „te parfuma prost”, așa cum nu e corect nici să vorbim despre „a te îmbrăca prost”.

Dacă te-ai întâlni cu un extraterestru, ce i-ai da să miroasă pentru a-l face să cunoască (mai bine) civilizația umană?

Aici, în România, cred că l-aș duce la mine în Maramureș și l-aș lăsa să petreacă puțin timp pe o pajiște proaspăt cosită… Dacă aș fi în Franța, poate că l-aș plimba pe acele străduțe cochete, unde micuțele boulangeries se deschid la primele ore în miros de croissantes aburinde. Dacă aș fi în Italia, cred că l-aș provoca să deguste olfactiv niște paste senzaționale însoțite de cel mai fin parmigiano… Sau mai bine l-aș duce la Santa Maria Novella... Of, uite, e greu și nu mă pot hotărî. Ce bine că încă nu m-am întâlnit cu un extraterestru!

 

Officina Profumo-Farmaceutica di Santa Maria Novella

 

Ce miros îți place la alții, dar nu l-ai suporta la tine?

Să știi că nu m-am gândit niciodată prea bine la acest lucru… Poate ar fi parfumuri care mie mi se par grele, robuste, apăsătoare, însă care se armonizează foarte bine cu alte persoane și le definesc într-un mod unic…

În general, nu rezonez cu parfumurile pudrate, pentru că îmi dau senzația de înec – așadar, nici nu le-aș putea purta. Însă, pe alte persoane, acestea își găsesc împlinirea, învăluind și alintând, așa cum trebuie să facă de altfel orice parfum atunci când își găsește posesorul ideal.

Mirosul perfect al bărbatului perfect? Dar al celui imperfect, de toate zilele?

Haha. Cred că amândoi – și cel perfect, și cel imperfect – ar trebui să miroasă în primă instanță a curat. Că apoi se dezvăluie prin anumite preferințe olfactive plăcute sau inedite, asta ține de construcția și pedanteria fiecăruia.

P.S.: să știi că nu rezonez cu această catalogare: perfect și imperfect. Pentru că ce poate părea imperfect pentru cineva pentru altcineva este perfect. 😊

Ce miros are iubirea? Ce ingrediente ai pune într-un elixir al iubirii?

Hmmm… Grea întrebare… E dificil de răspuns, pentru că iubirea are multe valențe… Iubirea miroase a pielea copilului meu. Iubirea miroase a cozonaci calzi proaspăt scoși din cuptor de mama. Iubirea miroase a atenție și grijă față de persoana de lângă tine. Iubirea miroase a ploaie și fân, a soare și nisip, a vânt cu miros de pădure…

Ce ingrediente aș pune într-un elixir al iubirii… cred că boabe tonka, paciuli, oud și un „strop” de trandafir. Și apoi l-aș turna cu grijă în cea mai vintage sticluță de parfum din lume. 😊

Un miros al copilăriei care să se țină scai de tine până azi?

Ah, daaaa. Sunt multe. De la mirosul de fân de la țară (la mine în Maramureș) până la mirosul de struguri copți și zemoși pe care îi celegeam din via bunicilor. Apoi ar mai fi mirosul acuarelelor și al pânzelor tablourilor de la Muzeul de Artă, unde a lucrat mama o viață și da… cu siguranță ar mai fi și mirosul de dulceață făcută în casă. Acum, că îți povestesc toate acestea, îmi vine în minte și mirosul iernii de la mine de acasă, acel aer umed, curat și puternic, ce îți curăța sufletul și mintea. Ce parfum extraordinar…

Cum ai descrie parfumul preferat, dar fără să-i dai numele?

Parfumul preferat este acea dimineață foarte devreme de primăvară spre vară, când ies în curtea casei mele odată cu primele raze ale soarelui, ascult ciripitul păsărilor și simt mirosul acela de aer proaspăt, vesel și puternic, ce îți induce un sentiment de bucurie uluitoare și recunoștință că poți fi părtaș încă o zi la întreaga frumusețe a lumii.

Asociezi locurile prin care ai călătorit cu mirosurile lor? Și-au lăsat o amprentă olfactivă asupra ta? Ai putea face un itinerariu olfactiv al călătoriilor tale?

Sigur că am asociat locurile prin care am fost cu diverse mirosuri. De regulă, cu cele culinare. Ha-ha. Însă dacă ar fi să mă gândesc la esențe, la parfumuri, uite, aș asocia Venezia cu Amber Aoud al lui Roja Dove, un parfum complex, așezat, de o profunzime aparte, conferită de cele două ingrediente ce îl prefațează: ambergris și oud. Pentru că Venezia asta îmi inspiră: căldură, seducție, mister și ceva ce ține de domeniul tabuului, al lucrurilor interzise, ce tocmai din acest motiv sunt râvnite de toată lumea. 😊

Apoi, ar mai fi Viena, care mă duce imediat cu gândul la Jasmin Impératrice Eugénie de la House of Creed, un frumos balet olfactiv dintre bergamotă, trandafiri, iasomie și ambergris. Un parfum cu o eleganță aparte, a cărui apariție se datorează Împăratului Napoleon, ce și-a dorit un cadou cu totul special pentru soția sa, Împărăteasa Eugénie. Iar Viena înseamnă pentru mine eleganță desăvârșită. Are un aer sofisticat și prețios, conferit de suflul regal ce încă plutește deasupra metropolei.

Desigur că din itinerariile mele nu putea să lipsească Franța, cu al ei Cannes exuberant. Aici m-aș apleca asupra minunatului Creed Fleurissimo, parfumul legendar dedicat diafanei Grace Kelly de Prințul Rainier și oferit acesteia chiar în ziua nunții. Notele de vârf și de mijloc sunt un frumos buchet de tuberoze, trandafiri bulgărești și stânjenel, nota de bază fiind ambra. Parfumul pare că evocă o dimineaţă însorită într-o grădină inundată de flori. Aerul e încă răcoros și mărgelele de rouă strălucesc pe petalele de flori. Exact așa este și Cannes-ul pentru mine.

 

Să zicem că pui mâna pe peștișorul de aur și acesta ți-ar îndeplini dorința de a dezvolta la maximum unul dintre cele cinci simțuri (sau or fi mai multe?). Pe care l-ai privilegia?

Să știi că m-am gândit mult până să răspund la această întrebare. Și într-un final a câștigat simțul tactil. Și mi-aș dori ca simțului tactil să i se adauge memorie… Ca să mai pot simți din când în când îmbrățișarea celor dragi plecați dintre noi. Sau ca, în viitor, la bătrânețe, să pot retrăi îmbrățișările și sărutările propriului meu copil.

Cum îți miroase Bucureștiul?

E foarte versatil acest București. Mie îmi miroase a tinerețe și a reinventare permanentă. Și l-aș asocia cu două parfumuri: unul încărcat de note citrice și picante, pentru timpul iernii – Aventus for her de la House of Creed –, și altul cu multă esență de oud, pentru perioada verii – Aoud de la Roja.

 

 

Ai fler? Mirosi bine oamenii?

Haha. Să știi că da. Și intuitiv, și… olfactiv.  

Ce înseamnă a avea o „semnătură olfactivă”? Cât de importantă e ea? Și... care e relația ta cu parfumurile? Ești fidelă sau ai iubiri paralele?

Cred că ideea de semnătură olfactivă se potrivește perfect atunci când ai șansa de a beneficia de un parfum bespoke, personalizat. Doar atunci poți spune că ești semnatarul exclusiv al propriei identități olfactive.

În ceea ce privește relația mea cu parfumurile, pot să spun că este destul de zbuciumată, în funcție de starea în care mă aflu în ziua respectivă. Și cred că și în funcție de anotimp. Pentru că am observat că iarna îmi plac anumite mirosuri și esențe, pe care le port cu plăcere, însă vara ajung de foarte multe ori să ocolesc anumite parfumuri, pentru că am senzația că mă încarcă.

În zilele toride prefer să nu port deloc parfum, pentru că îmi place mirosul acela simplu, de curat și fresh de după duș, însoțit doar de un deodorant plăcut și elegant.

Și da, în ceea ce privește creațiile olfactive, am iubiri paralele. Și aici vreau să-ți spun că vinovată de acest lucru este Alexandra, pentru că ei îi datorez această orientare spre varietate. De la ea am învățat cum trebuie să purtăm un parfum, cum să le separ în funcție de anotimp și cum să mă bucur de evoluția pe piele a ingredientelor ce le alcătuiesc.

Dacă ar fi să asociezi o carte și un miros, care ar fi cele două? 

Poftă de ciocolată, ce poartă semnătura minunatei Care Santos, aș asocia-o cu minunata compoziție olfactivă Ella, ce aparține celebrului brand Arquiste. Poftă de ciocolată îmbrățișează magistral trecutul și prezentul. O poveste de iubire ce traversează timpul, cu un parfum de epocă cu totul aparte, fiind totodată îmbrăcată desăvârșit în hainele secolului XXI.

Iar Ella este o învăluire de arome care te transportă prin toate secolele omenirii. Angelica, semințele de morcov, iasomia, mierea, ambergris, paciuli, civeta și vetiverul, sunt o combinație de excepție. Parfumierul Rodrigo-Flores Roux a reușit, prin această creație olfactivă, să creioneze ceva unic, incitant, învăluitor și capabil să te poarte ușor și discret pe aripile trecutului, rămânând totodată extrem de actual.

Prezentul și trecutul, în aceeași sticluță.

Prezentul și trecutul, în același subiect literar.

 

Tuesday, June 30, 2020

Marțial // Uneia care se parfumează prea mult

Uneia care se parfumează prea mult

 

Oricând te-arăți în lume, miroși atât de bine,
De parcă duci dugheana lui Cosmos* după tine;
Miresmele lui grele te însoțesc pe drum,
Umplând întreg văzduhul cu valuri de parfum.
O, Gellia, nu-mi place năravu-ți ușurel:
De-o parfumez, miroase și javra mea la fel.

Cartea a III-a, Epigrama LV

 

în Persius, Iuvenal, Marțial, Satire și epigrame, traducere de Tudor Măinescu și Alexandru Hodoș, Editura pentru Literatură, 1967

 

*Vestit negustor de parfumuri și pomezi.