Tuesday, May 17, 2022

Poezia parfumurilor

Nu l-am mirosit, dar ne place cum sună numele lui. Kismet Olfactive este un studio de parfumuri din New York, înființat de Shabnam Tavakol, de origine iraniană (Shabnam înseamnă, în farsi, „roua dimineții”; iar kismet, „soartă”). Inspirată de tradiția persană și influențată de educația dobândită în Occident (în special, la Grasse, unde a studiat la Institutul Parfumeriei), Shabnam construiește o punte culturală care unește cele două lumi. Parfumurile sunt realizate manual, în serii reduse, din ingrediente alese din culturi sustenabile.
 
 
 
 
Sursa imaginilor: kismetolfactive.com

Forma parfumurilor

 

Sunday, May 15, 2022

Mirosul imperiilor

Karl Schlögel

The Scent of Empires

translated by Jessica Spengler, Polity Press, 2021

 

Karl Schlögel, Der Duft der Imperien. “Chanel No 5” und “Rotes Moskau”
Carl Hanser Verlag GmbH & Co. KG, München, 2020

 

Karl Schlögel (n. 1948) este un reputat istoric german, interesat în mod aparte de istoria modernă a Rusiei. Părăsind – temporar – terenul istoriografiei tradiționale, orientată spre factorii socio-politico-economici care influențează mersul Istoriei, Schlögel se apleacă asupra istoriei sensibile, implicând un simț prea puțin folosit de istorici, dar pus la treabă admirabil de Alain Corbin în Le miasme et la jonquille (1982), carte care a deschis calea spre studiul mirosului și al implicațiilor sale culturale.

Povestea spusă de Karl Schlögel are, ca protagoniști, două parfumuri și două figuri feminine, una celebră în toată lumea, alta mai deloc cunoscută în afara Rusiei: pe de o parte, Chanel No. 5 și Coco Chanel, iar pe de alta, Moscova Roșie (Krasnaya Moskva) și Polina Semyonovna Zhemchuzhina-Molotova – da, da, soția ministrului sovietic de Externe Veaceslav Mihailovici Molotov. Două povești care par să nu aibă nimic în comun, dar care, depănând firul timpului, așa cum face Schlögel, converg spre un moment în care două destine s-au intersectat: acela al lui Ernest Beaux, creatorul renumitului Chanel No. 5, care a lucrat pentru Rallet din Rusia, și acela al lui Auguste Ippolitovich Michel, care a lucrat pentru compania Brocard din Rusia și a creat Moscova Roșie. Două destine care au avut în comun un parfum: Buchetul Caterinei sau Le Bouquet Favori de l’Impératrice, creat în 1913 de Beaux pentru aniversarea a trei sute de ani de existență a dinastiei Romanovilor. O istorie a oamenilor și a parfumurilor, încastrată în Istoria mare ce trece ca un tăvălug. 

Cartea lui Schlögel relatează o bună bucată de istorie din perspectiva parfumurilor și a destinelor celor care le-au adus pe lume, arătând cât de profund putem pătrunde în istorie, cultură, politică și societate pe calea unui simț atât de disprețuit din cauza presupusei sale irelevanțe cognitive. Citind-o, ne-am gândit cum ar arăta istoria României spusă din această perspectivă olfactivă. Trebuie să vină și vremea unei astfel de povești...

 

 

A drop of perfume is time captured in scent, and the bottle is the vessel that holds the fragrance of time. The fascination with perfume bottles currently in evidence in post-Soviet Russia and elsewhere is more than just a quirk, it is its own “search for lost time”. The post-Soviet Proust is probably already on the prowl.

***

It is no coincidence that histories of fragrances tend to focus on the vessels that hold them, the bottles that continue to exist long after the last traces of the volatile oils and essences have evaporated. They give form to the olfactory composition. The bottles become symbols that are synonymous with the scents they contain. This is why wherever you find bottles, you will find perfume archaeologists: in antique shops, on the many websites run by vintage communities, and in the fragrance categories on eBay. Many cities already have perfume museums, including Paris, Versailles, Grasse, Barcelona, Cologne, Saint Petersburg and Moscow. Much more material will come to light as collectors crawl around in attics and discover bottles of precious exotic scents carefully preserved by grandmothers despite the greatest hardships – the flotsam of past epochs. Amongst all the exhibitions and archives of scents, a special place would have to be reserved for a museum of smells featuring the jars in which the Stasi in East Germany stored scent samples from dissidents, which they used to train and drill their sniffer dogs.

Saturday, May 14, 2022

Un edificiu al amintirii

Primul contact cu imaterialul parfum care urmează a ne defini sau completa identitatea este mijlocit de recipientul său, de flaconul pe care îl cercetăm cu privirea și îl atingem pe rafturile magazinelor. El îi conferă materialitate parfumului, este trupul pe care îl întâlnește sensibil propriul nostru trup. Fie că este o operă de artă realizată din materiale prețioase și expusă în muzee, fie că este un produs serial, executat la scară industrială, flaconul este interfața materială a parfumului care îl însuflețește, conferindu-i spirit, suflu, viață. Parfumul, cu toată încărcătura lui afectivă și mnezică, transformă flaconul dintr-un simplu obiect, cu o funcționalitate precisă – de recipient pentru un lichid mirositor –, într-un trup viu, cu o istorie proprie, în care s-au adunat, în straturi, emoții și amintiri.

Esența parfumată și flaconul fac, deci, un corp comun (suflet și trup) și dobândesc o poveste proprie: povestea persoanei care a deținut flaconul și și-a impregnat trupul cu esența parfumată, povestea locului și a momentului primei întâlniri cu parfumul, iubiri fulgerătoare sau despărțiri bântuite de mirosuri, dâre olfactive pe care le-am urmat într-o noapte de vară, obsesii sau repulsii olfactive... tot atâtea povești câte persoane și-au intersectat propriile vieți, emoții și amintiri cu viețile, emoțiile și amintirile promise de campaniile publicitare ale parfumurilor.

Dar ce se întâmplă când sufletul (parfumul) părăsește trupul (flaconul), când obiectul își pierde utilitatea și funcționalitatea cărora le-a fost menit, rămânând un simplu obiect printre altele, o rămășiță de care dorim să ne debarasăm? Dacă nu au norocul să fie realizate din materii prețioase, dacă nu sunt obiecte de artă, dacă nu încap pe mâna unui colecționar, flacoanele parfumurilor – și în special acelea produse industrial – nu fac decât să îngroașe mormanul de gunoi al lumii. Dar ele poartă amprentele noastre, ne-au mijlocit contactul cu parfumul devenit miros personal, au o istorie care s-a suprapus peste a noastră, impregnând-o cu miros, emoții și amintiri, au purtat „acea picătură a lor aproape impalpabilă” care a construit un „edificiul imens al amintirii”, ca să păstrăm imaginea atât de vie din romanul lui Proust. În căutarea timpului pierdut al fiecăruia dintre noi, flacoanele – și parfumul lor – sunt asemenea unor repere care ne ajută să ne găsim drumul înapoi. Din această perspectivă, ele îmi par aidoma unor rămășițe trupești ale unei existențe (pline de senzații, emoții, amintiri) ce se cuvine a fi omagiată, așa cum îi omagiem pe cei trecuți în neființă.

V-ați imaginat vreodată un cimitir al flacoanelor? Cum putem salva de la uitare flacoanele și, astfel, pe noi înșine?

Friday, May 13, 2022

Belle Haleine: expoziţie de artă olfactivă la Muzeul Tinguely din Basel

Un articol de Mădălina Diaconu
Observator cultural 777, 2015
 
 
 
În toamna anului 2012, se inaugura, la Museum of Arts and Design din New York, expoziţia The Art of Scent 1889-2012, prezentată la vremea respectivă, în mod exagerat, drept prima recunoaştere a parfumului drept mediu al unei creaţii artistice originale. Expoziţia de la Museum Tinguely din Basel, intitulată Belle Haleine. Der Duft der Kunst. The Scent of Art, promite prin sub – titlul ei, să ofere o replică la expoziţia de atunci, concentrîndu-se de această dată asupra dimensiunii olfactive din artele plastice. Expoziţia din Basel trece însă de statutul secundar al unei simple replici, curatoarea Annja Müller-Alsbach şi directorul muzeului, Roland Wetzel, ambiţionînd să ofere o privire de ansamblu asupra posibilităţilor de tematizare a olfactivităţii în artă, cu accent pe arta contemporană. Specificul exponatelor, în mare parte instalaţii cu o „răsuflare“ proprie, a făcut necesar un aranjament expoziţional special, prin compartimentarea în nişe izolatoare a spaţiului generos de la parter şi subsol. În plus, aspectul de white cube al muzeului de artă modernă îşi găseşte, în cazul de faţă, o deplină justificare, neutralitatea vizuală urmărind să faciliteze concentrarea asupra unui mod de percepţie reputat drept subtil. De asemenea, parcursul expoziţional a fost grupat tematic în secţiuni dedicate memoriei olfactive, adulmecării mirosurilor care sînt de aşteptat conform descrierilor artiştilor, dar nu şi uşor detectabile, inspiraţiei şi expiraţiei, manipulării, mirosurilor corporale, ale naturii şi, în fine, subiectivităţii radicale în aprecierea mirosurilor. Şi chiar dacă tipologia surprinde aspecte esenţiale ale olfacţiei, repartizarea corespunzătoare a lucrărilor rămîne doar o tentativă de sistematizare a unui domeniu prin excelenţă difuz, dacă nu anarhic; mai mult, exponatele transgresează de regulă corelările univoce. Să urmărim, de aceea, mai degrabă strategiile de tematizare artistică a mirosurilor, cu exemplificări corespunzătoare luate din expoziţia de faţă.
 

Thursday, May 12, 2022

Manifest / Peter de Cupere


Peter de Cupere (n. 1970, Belgia) este unul dintre cei mai cunoscuți artiști care recurg la mirosuri pentru a se exprima. Totodată, se numără și printre puținii artiști olfactivi care încearcă să-și teoretizeze demersul artistic, un fapt necesar în contextul unei estetici nevoite să-și împrospăteze bagajul conceptual, date fiind tot mai numeroasele și mai diversele „opere” și mijloace de expresie care râvnesc la titlul de artă (olfactivă).

În 2014, la 101 ani de la manifestul pictorului italian Carlo Carrà, „La Pittura dei suoni, rumori e odori”* (inclus de noi în antologia Osmé**), Peter de Cupere scrie un manifest al artei olfactive, pe care îl semnează cu o cerneală impregnată cu propriul miros. Manifestul, expus în cadrul câtorva expoziții, propune o terminologie interesantă (cu „-ism” în coadă, cum îi stă bine oricărui concept), menită a face un pic de ordine în câmpul pestriț al artei olfactive. Explicațiile artistului îmi par destul de confuze și fluide conceptual, însă e de apreciat efortul de a teoretiza un domeniu (arta olfactivă) la fel de fluid ca mirosul însuși.

Olfactism – pentru orice tip de artă în care mirosul este folosit ca mediu, este inclus în lucrare sau constituie el însuși lucrarea de artă. Nu sunt excluse nici reprezentările vizuale, cu condiția însă de a fi implicate concepte olfactive sau opere de artă în care mirosul este context sau oferă context.

Olfactismul este divizat, la rândul lui, în două concepte:

Olfactionism – imposibil de tradus în română, date fiind cele două idei-cheie pe care le cuprinde termenul și care sunt fundamentale pentru de Cupere: fact și action. Mirosul poate fi atât un fapt (punctul de pornire sau contextul operei de artă), cât și o acțiune (experiența propriu-zisă, actul reflexiv, răspunsul declanșat de un fapt).

Olfactorism – și el imposibil de tradus, fiindcă include două concepte esențiale: factor și actor. Termenul este folosit, de obicei, în legătură cu operele de artă care constă doar din mirosuri sau din mirosuri în combinație cu forme, culori, contraste, lumini etc.; cu alte cuvinte, pentru opere în care mirosul este actorul principal.

Pentru a preîntâmpina orice confuzie, ne spune de Cupere, termenul olfactism poate fi folosit drept descriere generală, iar subdiviziunile lui – olfactionism și olfactorism –, doar în cazurile în care se dorește a fi făcută o distincție între operele de artă olfactivă.

Peter de Cupere introduce un nou termen cu scopul de a clasifica mirosurile care nu se încadrează sub eticheta olfactism, olfactionism sau olfactorism: olfacturism (olfactourism). Acesta cuprinde toate manifestările nonartistice ale mirosurilor: mirosuri ilustrative, ca suport pentru imagine/ desen, mirosuri comerciale, mirosuri ambientale, aromaterapie, comunicare olfactivă, artizanat sau mixaje olfactive pentru festivaluri, petreceri, discoteci etc.

Ca orice clasificare – mai ales a mirosurilor, atât de fluide și greu de conceptualizat –, și aceasta, a lui Peter de Cupere, are o doză substanțială de subiectivitate, putând, deci, suferi rectificări/ îmbunătățiri. Este însă un punct de pornire și are avantajul de a veni de la un „practician” din domeniul artei olfactive.

__________ 

* „Pictura sunetelor, zgomotelor și mirosurilor” (1913), inclus în I Manifesti del futurismo, Edizioni di Lacerba, Florența, 1914, pp. 156-157.
** Vedeți, de asemenea, în antologia Osmé și manifestul parfumierului și artistului olfactiv Christophe Laudamiel.

 


Manifestul poate fi citit în întregime aici.

*** 

Pentru mai multe informații despre Peter de Cupere:

http://www.peterdecupere.net

https://www.instagram.com/olfactoryart/

https://www.facebook.com/peterdecupere

Tuesday, May 10, 2022

Like This / Tilda Swinton

În martie 2010, État Libre d'Orange lansa al doilea parfum inspirat de o celebritate: Like This by Tilda Swinton. Mirosul preferat al actriței britanice este acela al casei, așa că parfumul propus de État Libre d'Orange și creat de Mathilde Bijaoui s-a dorit a fi o poțiune magică menită să recupereze acest miros. Restul e poveste — o poveste pe care ne-o spune Tilda Swinton în rândurile de mai jos.

 

 

I have always located my favourite fragrances at the doorways of kitchens, in the heart of a greenhouse, at the bottom of a garden. Scent means place to me: place and state of mind — even state of grace. Certainly state of ease. My favourite smells are the smells of home, the experience of the reliable recognisable after the exotic adventure: the regular — natural — turn of the seasons, simplicity and softness after the duck and dive of definition in the wide, wide world.

When Mathilde Bijaoui first asked me what my own favourite scent in a bottle might contain, I described a magic potion that I could carry with me wherever I went that would hold for me the fragrance — the spirit — of home. The warm ginger of new baking on a wood table, the immortelle of a fresh spring afternoon, the lazy sunshine of my grandfather's summer greenhouse, woodsmoke and the whisky peat of the Scottish Highlands after rain. I told her about a bottle of spirit, something very simple, to me: something almost indescribable, so personal it should be. The miracle is that Mathilde made it.

The great Sufi poet Rumi wrote:


If anyone wants to know what “spirit” is,

or what “God’s fragrance” means,

lean your head toward him or her.

Keep your face there close.
Like this.

This is possibly my favourite poem of all time.

It restores me like the smoke/ rain/ gingerbread/ greenhouse my scent-sense is fed by. It is a poem about simplicity, about human-scaled miracles. About trust. About home.

In my fantasy there is a lost chapter of Alice in Wonderland — after the drink saying Drink Me, after the cake pleading Eat Me, where the adventuring, alien Alice, way down the rabbit hole, far from the familiar and maybe somewhat homesick, comes upon a modest glass with a ginger stem reaching down into a pale golden scent that humbly suggests: Like This…


— Tilda Swinton —

 

Top notes: Mandarin, Ginger, Pumpkin Accord
Heart notes: Immortelle flowers, Neroli, Rose
Base notes: Vetiver, Heliotrope, Musk