Sunday, June 30, 2024

Închide ochii și respiră orașul

La rubrica Olfacționar pe care o țin, o dată la două săptămâni, în revista Observator cultural, am publicat o prefațare „teoretică” a discuției purtate cu scriitoarea Doina Ruști în cadrul evenimentului „Închide ochii și respiră orașul”, organizat de Fundația Culturală Greacă, în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în data de 6 iunie, ora 18:00, la Casa Eliad (Bd. Mircea Vodă nr. 5).






La același eveniment, 
creatoarea de parfumuri Iulia-Victoria Neagoe ne-a propus să ne oprim o clipă pentru o perspectivă nouă asupra mediului de viață urban, pornind de la mirosurile orașului și făcând un zoom-in olfactiv în spațiul de locuit, pentru a percepe legătura mirosurilor cu spațiul, într-o călătorie inedită susținută de esențe și acorduri parfumate.

Și întrucât între miros și muzică există un dialog continuu, printre cuvinte și esențe parfumate, am inclus în program trei compoziții alese special pentru această întâlnire și interpretate de violonistul Charalampos Konstantindis și pianistul Andrei Mihai Surdu:

Nikos Skalkottas — „Trei dansuri populare grecești, AK60”
Alkis Baltas — „Suita cipriotă pentru vioară și pian”
Mozart — „Sonata pentru vioară și pian în mi minor, KV 304” 


Thursday, June 20, 2024

Mirosurile Bucureștiului fanariot

 


Doina Ruști

Manuscrisul fanariot

(2015)

Polirom, Iași, 2016

 

         Cine trecea pe lângă Hanul Zlătari era imposibil să nu rețină trei lucruri: poarta largă, în arcada căreia stăteau înfipte șase felinare mari, apoi parfumul tămâios al tutunului de Ianina și, nu în cele din urmă, firma prăvăliei lui Alexie Mantu, de pe care își țuguia gura un maur cu cercei.

(41)

 

*

 

         Pe grătare și țigle încinse se perpelea câte o bunătate, dar, orice ar fi fost, ardeii erau nelipsiți, ardei roșii, puși la uscat de cu toamnă, cu mirosul lor iute și dulce, ori ardei fragezi, atunci culeși din grădină, în stare să scoale și morții cu mireasma de vegetală cărnoasă în care stăteau ascunși câțiva căței de usturoi și uneori boabe de năut, ca să îmblânzească mirosul de fum.
         În ciuda reputației sale de loc vesel, Bucureștiul era plin de suspine, pe care le scotea la iveală orice voce care îi șoptea numele făcut din flori de zarzăr și din fierbințeala ardeiului perpelit pe cărbuni.

(46)

 

*

 

         Era noapte de octombrie și tot Bucureștiul mirosea a must și a grătare. În curți, strugurii fermentau cu năduf, iar mâini mulțumite strângeau clăbucii de sânge în castroane albe, împodobite pe margini cu albăstrele și flori roșii de mac. /48/ [...] Peste tot se risipea mirosul de struguri, în special de Căldărușă, iar de pe la hanuri se ridica parfum subțire de carne și fum înțesat de înțepătorul usturoi macerat în oțet. Tranca suspina înfiorată de aceste mirosuri, încercând să afle de unde veneau.

(48-49)

 

*

 

         Când Tilu îl întrebase pe dascăl despre întâlnirea cu o femeie, nu întrebarea zgudui lumea, ci dulceața unor laringe înăbușite de plâns. Femeia, acea femeie fără identitate, la care visează orice bărbat, nu avea legătură nici cu șoldurile, nici cu buzele vopsite, nici măcar cu mătasea care foșnește când se lipesc pulpele ori când se întărește câte-un sfârc. Pentru el nu exista decât o femeie, o siluetă plutitoare și regească, învăluită în acele parfumuri pe care le concepuse special pentru ea, și care erau două: primul era făcut din mosc îmblânzit cu narcisă de baltă și frăgezit cu mușchi de stejar, iar al doilea era capodopera lui, un parfum din caprifoi și din izmă, în care picurase ulei de migdale. Erau două sticluțe ascunse într-un sipet pe care îl vedea în fiecare noapte luând drumul singur, ca un cufăraș zburător, trecând peste Hanul Sf. Gheorghe, umbrind Lipscaniul, ca să intre apoi în casele mari ale lui Hagi Mantu, mai întâi în antreu, apoi în salon și de acolo în camera Zoicăi, pe măsuța cu alte parfumuri care se vor face țandări după ce degetele albe vor scoate dopul unuia dintre cele două flacoane, care așteptau să fie destupate inca de anul trecut.

(107)

Sunday, May 26, 2024

Olfacționar

Am trădat un pic blogul Osmé pentru rubrica Olfacționar pe care o țin în revista Observator cultural.




Cuvinte parfumate

Câteva rânduri despre literatura olfactivă și, în special, despre cartea L'Appel des odeurs a scriitoarei Ryoko Sekiguchi, în numărul 1207 al revistei Observator cultural.