Muzeul parfumurilor

Patchouli — Réminiscence

Paciuli este o plantă din care, prin distilare, se obține un ulei puternic mirositor, folosit de sute de ani pentru parfumarea încăperilor, a obiectelor de vestimentație sau ca ingredient în parfumuri. Fiind unul dintre cele mai bune fixative, el a fost adoptat de arta parfumeriei, devenind o notă de bază indispensabilă – atât în parfumurile feminine, cât și, mai mult chiar, în parfumurile masculine. Importat în Europa pe la mijlocul secolului al XIX-lea, paciuli – frunzele lui – se regăsește în săculețele parfumate ale epocii, în potpuriuri, în săpunuri, apoi în parfumuri, dar întotdeauna într-un dozaj măsurat, fiindcă mirosul lui este intens, riscând să le domine pe toate celelalte. Mișcarea flower power schimbă paradigma olfactivă, adepții ei mergând împotriva curentului și alegând mirosurile naturii și ale corpului, ca o expresie a regăsirii de sine și a împotrivirii față de un sistem care anihila libertatea și individualitatea. Odată cu hippies din anii șaizeci, notele de bază încep să iasă la suprafață, moment care este și începutul parfumurilor puternice, cu note acaparatoare, care odinioară erau doar un suport olfactiv pentru cele florale, delicate și subtile. Paciuli este una dintre aceste note, el trece în prim-plan și devine o amprentă olfactivă caracteristică perioadei hippie. De acum notele animalice, subversive, se dezlănțuie, iar paciuli le însoțește îndeaproape. Acesta este contextul în care este lansat și Patchouli de la Réminiscence (1970), devenit un reper pentru parfumurile saturate de paciuli. Îmbinând cedrul, santalul, vanilia, vetiverul, boabele de tonka, laudanum, balsamul Tolu și, bineînțeles, paciuli, parfumul propus de Réminiscence este un omagiu adus unei plante-fetiș, care îi urmărește atât asprimile camforate, cât și profunzimile catifelate, cu note de ciocolată neagră amăruie, în care s-a insinuat, perfid aproape, dulceața vaniliei. Făcând un salt în timp, Tempo de la Diptyque (2018) ne amintește că odiseea acestei plante nu este încheiată, exercitând până astăzi o atracție care își are sursele în straturile noastre adânci. În fond, mirosul de pământ reavăn, în care verdele plantelor a devenit aproape cafeniu, descompus de ploi, ne aduce aminte de începuturile noastre, de peșteri în care senzualitatea era mult mai naturală, nu un artificiu.

Aramis — Aramis (Estée Lauder)

Creat în 1966 de Bernard Chant pentru Aramis, un brand al companiei Estée Lauder, parfumul omonim Aramis are un loc aparte în istoria parfumeriei din secolul al XX-lea. El este o expresie a culturii americane a aromelor puternice, iar Estée Lauder a știut să răspundă acestei preferințe olfactive propunând parfumuri persistente, care se ridică la înălțimea investiției financiare. „Dai un ban, dar știi că face” poate fi o traducere vulgară și simplistă a unei culturi pentru care banul reprezintă măsura succesului în viață. O dovadă a diferențelor de gust dintre Europa și America, în aceeași epocă, este creația lui Edmond Roudnitska pentru casa Dior, Eau Sauvage. Creat în același an, Eau Sauvage este caracterizat prin esențializarea și idealizarea mirosului unui parfum, cât și prin reducerea lui la concept printr-un rafinament ce refuză notele agresive și puternice. Asta nu înseamnă că Aramis ar fi un parfum lipsit de rafinament, ci doar că el exprimă o idee diferită a acestuia — un rafinament asociat cluburilor de industriași ce discută despre afaceri așezați pe canapele de piele, cu un pahar de coniac în mână, și învăluiți în fumul gros de tutun. Pe scurt, este un parfum al reușitei în viață și al opulenței, diferit de „ușurătatea” franceză, care parcursese deja acești pași și nu mai socotea necesar să sublinieze evidența.

Aramis este însă un caz interesant și din perspectiva procesului de creație. Parfumierul Bernard Chant – despre care se găsesc prea puține informații pe internet – a fost preocupat de-a lungul carierei sale de câteva note olfactive, care devin o temă comună, prelucrată neîncetat. Chant a lăsat în urmă puține – prea puține, spre regretul nostru – creații, care sunt traversate de o căutare neabătută de perfecționare a unei teme constituite din note dense vegetale, ciprate și balsamice, un amestec între prospețimea, umezeala și verdeața pământului, cărora le este adăugată o tușă ușor orientală. Aramis este o etapă în lungul proces de decantare a temei, fiind considerat o versiune feminină a parfumului creat pentru Grès, Cabochard, dar amintind deopotrivă de Youth-Dew și Aromatics Elixir. El este complementul masculin al opulenței și seducției feminine americane, un artificiu comercial ingenios al lui Estée Lauder de a atrage o clientelă deja obișnuită cu mirosurile puternice prin adăugarea unei ușoare asprimi care să nu-i sperie pe bărbați. Pentru a înțelege mai bine locul pe care îl ocupă Aramis în parfumeria modernă, dar și pentru a sesiza subtilitățile procesului de compoziție a unui parfum, vă sfătuim să faceți experimentul de a mirosi, rând pe rând, câteva dintre creațiile care traduc olfactiv tema dragă lui Bernard Chant: Cabochard (Grès) – 1959, Azurée (Estée Lauder) – 1969, Aromatics Elixir (Clinique) – 1971, Aramis 900 – 1973, Halston – 1975, Aramis Devin – 1977, Cinnabar (Estée Lauder) – 1978, Aramis JHL  – 1982.

Habanita — Molinard 

Povestea casei Molinard începe pe la 1849, odată cu deschiderea la Grasse a unui magazin de ape parfumate. Deja pe la 1920 numele este cunoscut și respectat la Paris, multe dintre flacoane fiind semnate de Lalique. Creat în 1921, parfumul casei Molinard reflectă o schimbare în aerul epocii. Doamnele se emancipează tot mai mult, iar țigara, apanaj până atunci masculin, este revendicată și ea, împreună cu alte simboluri. Inițial, conținută în săculețe parfumate, noua esență era menită înmiresmării țigaretelor doamnelor „băiețoase”, fiind comercializată, începând cu 1924, sub formă de apă de parfum, într-o sticlă neagră realizată de Lalique. Habanita este reprezentativ pentru familia miresmelor floral lemnoase, îmbinând arome proaspete de flori – iasomie, trandafir bulgăresc, narcisă și ylang-ylang –, pe un fond oriental de vetiver, vanilie, ambră și mosc, rezultatul fiind un acord ce se îmbină perfect cu mirosul de țigară. Lăudat încă de la crearea lui drept cel mai tenace parfum din lume, Habanita a traversat epocile fără să îmbătrânească, păstrându-și misterul și catifelarea.

Gin Fizz — Lubin

Istoria casei Lubin începe cu Pierre-François Lubin (1774-1853), parfumier la Curții regale franceze și furnizor al multor altor curți regale europene, fiind o garanție a calității și a acelui savoir-faire tipic parfumeriei clasice franceze. Casa Lubin prinde un nou avânt odată cu alăturarea, în 1945, a lui André Prot la conducerea companiei, alături de vărul său Paul Prot. Gin Fizz ia naștere în 1955, fiind creația parfumierul Henri Giboulet, în semn de omagiu adus starului american Grace Kelly, care primise în acel an Oscarul pentru cea mai bună interpretare feminină în filmul „The Country Girl” și care va fi încoronată prințesă de Monaco în anul următor. Inspirat de băutura la modă în acele vremuri, Gin Fizz îi recreează efervescența, fiind un parfum citric aromat, care îmbină bergamota, lămâia, mandarina și ienupărul, în notele de vârf, cu stânjenelul, iasomia, floarea de portocal, galbanumul și trandafirul din notele de mijloc, susținute de un fond dat de vetiver, lichen, rășină benzoică și crin. Parfumul a fost relansat în 2009, într-o reformulare semnată de Thomas Fontaine.

Mon Boudoir — Houbigant

Houbigant este una dintre cele mai vechi case de parfumuri franceze, traversând timpul cu noblețe și grație. Înființată în 1775 de către Jean-François Houbigant, sub numele À la corbeille de fleurs, parfumeria atrage nume importante ale aristocrației vremii. De atunci, casa Houbigant este asociată standardelor nobilimii, iar parfumurile sale le întruchipează pe măsură. Adevărata afirmare vine odată cu lansarea parfumului Fougère Royale, primul care folosește un material de sinteză (cumarina), creând o familie olfactivă aparte: „fougère”. Mon Boudoir, creație a lui Robert Bienaimé, a fost lansat în 1919, devenind preferatul Reginei Maria, care l-a folosit cu fidelitate până în anul morții. Retras atunci, în semn de doliu, parfumul este reînsuflețit de parfumierul Luca Maffei și inclus în seria „Collection Privée” a casei Houbigant începând cu 2019, decizie datorată și demersurilor lui Val Iacob, director artistic al parfumeriilor Beautik și fondator al Muzeului Parfumului. Parfumul se deschide cu o notă limpede de bergamotă, însoțită de note piperate, traversează o inimă de trandafir, geranium ylang-ylang, iasomie, iris și heliotrop, pentru a se odihni grațios pe un fond creat din paciuli, santal, ambră, rășină benzoică, înfrumusețate de vanilia tahitiană.

Diptyque

În 1961, trei prieteni – Christiane Gautrot, decorator de interioare, Desmond Knox-Leet, pictor, și Yves Coueslant, scenograf – au transformat un vis în realitate și i-au dat numele Diptyque, inspirat de cele două vitrine simetrice ale primului magazin deschis pe Bulevardul Saint-Germain, numărul 34, care, mai târziu (2011), va deveni și titlul unui parfum: „34 Boulevard Saint-Germain”. La început, un butic unde puteai găsi „flecuștețe” de lux, toate dictate de bun -gust și artă, printre care lampioane de hârtie, săpunuri și parfumuri englezești, cuverturi, bețigașe parfumate sau jucărioare din lemn, Diptyque continuă cu producerea de lumânări parfumate, pentru ca, în 1968, să lanseze primul parfum al casei, „L’Eau”, inspirat de tradiția potpuriurilor. De atunci, casa Diptyque a lansat numeroase alte esențe, care, fiecare în parte, au încercat să redea impresiile de călătorie ale fondatorilor săi prin Extremul Orient, Grecia sau Scoția. Purtând amprenta personalității celor trei prieteni și a convingerilor estetice pe care le împărtășesc, parfumurile Diptyque sunt stări și locuri încapsulate în flacoane ce poartă o grafică aparte, devenită emblematică prin ovalul etichetei, ce amintește de scutul unui soldat roman, și fonturile special create pentru denumirea produselor. Gama lor rămâne variată și astăzi, cuprinzând ape de îngrijire a feței, vaporizatoare ambientale („Baies”, „Jasmin”, „Figuier”, „Feu de Bois”, „Ambre” etc.), lumânări parfumate, ape de toaletă și de parfum („Philosykos”, Do Son”, „Tam Dao”, „L’Ombre dans l’eau”, „Eau des sens” sau, printre cele mai recente, „Eau capitale”), precum și rafinate obiecte de lux, precum brățările sau broșele parfumate.

Ombre Rose — Jean-Charles Brosseau

În 1955, Jean-Charles Brosseau decide să-și înființeze propria casă de modă, care îi poartă numele, pe Rive Gauche, zonă boemă a Parisului frecventată de intelectuali, pictori sau muzicieni. În 1970 își mută salonul în Place des Victoires, devenită în curând un loc râvnit de toți creatorii de modă ai vremii. Asemenea multor confrați, Brosseau simte nevoia să-și acompanieze creațiile vestimentare cu un accesoriu parfumat, care să le sublinieze sau să le sporească personalitatea, așa că, în 1981, este lansată prima esență a casei, „Ombre Rose”, imaginată de parfumiera Françoise Caron, care realizase pentru Hermès, în 1979, emblematica „Eau d’Orange Verte”. „Ombre Rose” se bucură imediat de succes, devenind un best-seller în Franța, SUA și Orient, și capătă un loc de onoare alături de alți clasici ai secolului al XX-lea: „No. 5” „Samsara”, „Opium” sau „Diorissimo”. Prin notele sale atemporale, „Ombre Rose” a traversat epocile cu eleganță și a creat pasiuni de o viață. Rafinat și senzual, totodată, parfumul răspândește la început note de lemn de trandafir, mușcată, aldehide și piersică, cărora li se alătură în curând notele de trandafir, lăcrămioare, ylang-ylang și iris. Baza este dulce, pudrată, fiind un rezultat al asocierii între vanilie, santal și mosc, susținute de tonka, scorțișoară și heliotrop. Este parfumul perfect pentru o semnătură de o viață.

Pudrele Caron

Casa Caron este rezultatul viziunii, talentului și perseverenței lui Ernest Daltroff, care și-a pus amprenta pe ceea ce avea să se numească „Epoca de aur” a parfumeriei franceze. Încă de la începuturile afacerii sale, Daltroff a avut intuiția de a produce și de a reimagina pudrele care întotdeauna au constituit ingredientul discret al frumuseții feminine. În 1906, Ernest Daltroff și Félicie Wampouille, muza și colaboratoarea sa, introduc pe piață o pudră din orez a cărei inovație principală, brevetată, consta în modul special de aplicare. Fabricată după un procedeu mereu ținut secret, pudra Caron este alcătuită din minerale pure măcinate, cernute și amestecate până când praful devine extrem de lejer, fiind ideal pentru estomparea imperfecțiunilor pielii, dar de o transparență care îi conferă acesteia naturalețe. Menite să corespundă tuturor tipurilor de piele, pudrele sunt declinate în două texturi: diafane, pentru pielea uscată și sensibilă, cu microparticule de mică și îmbogățite cu agenți emolienți, și clasice, care conțin caolin, un agent absorbant, adaptat pielii normale și mixte. Disponibile într-o paletă largă de culori, pudrele Caron sunt renumite și pentru parfumul lor, care le face unice, acesta fiind un omagiu adus trandafirului bulgăresc, floarea preferată a lui Daltroff. Mai mult decât un accesoriu, pudrele Caron sunt micul secret al frumuseții și seducției feminine.

Joséphine & Le Vainqueur — Rancé

Ajunsă astăzi la a șaptea generație, familia Rancé își începe activitatea în 1686, la Grasse, cu parfumarea mănușilor din piele, trecând mai apoi la distilarea și amestecul de esențe naturale, totul culminând cu înființarea de către François Rancé a unui laborator de parfumerie și distilare în 1795. Numit furnizor oficial al Curții Imperiale franceze, F. Rancé creează și inovează deopotrivă, lăsând ca moștenire o colecție de parfumuri cu iz de istorie. Din „Colecția Imperială” fac parte femininul Joséphine și masculinul Le Vainqueur, primul având-o ca personaj principal pe Joséphine, soția lui Napoleon, iar al doilea, pe Napoleon însuși. Joséphine este un parfum floral oriental a cărui senzualitate vine din îmbinarea florilor de primăvară cu note exotice de fructe și lemn, acordul fiind de o bogată eleganță. Dulceața trandafirului bulgăresc se asociază violetei și coacăzelor roșii și este încălzită de notele de mosc, ambră, vanilie și lemn de abanos, într-o compoziție ce transcende timpul. Le Vainqueur celebrează spiritul victorios prin note marine și acorduri de lemn și piele, fiind un omagiu adus lui Napoleon și insulei lui natale, Corsica. Buchetul aromatic și proaspăt de la început capătă adâncime prin notele de vetiver, mosc, stânjenel, lemn de santal, piele și ambră. Două parfumuri istorice ale unei case care a scris istorie.

Fleurs de Rocaille — Caron

Când, în 1933, Ernest Daltroff  crea „Fleurs de Rocaille”, casa Caron deja dobândise un nume răsunător în lumea parfumeriei mondiale după lansarea unor parfumuri precum „Narcisse Noir” (1911), „Tabac Blond” (1919), „Acaciosa” (1924) sau „Bellodgia” (1927), care se află și astăzi pe lista celor mai frumoase esențe ale Epocii de Aur. „Fleurs de Rocaille” trimite, prin numele său, la ornamentațiile fanteziste sub formă de cochilie ale stilului rococo de la începutul secolului al XIX-lea și păstrează, olfactiv, ceva din exuberanța și sinuozitățile acestora. Cum era de așteptat, notele se inspiră din lumea florilor, care însă capătă un temperament zglobiu, efervescent, dat de aldehide. Gardenia, cu notele sale opulente de floare albă, contrastează cu mirosul subtil și pudrat al liliacul, se contorsionează întocmai unei decorațiuni rococo, redând ambivalența unei femeii care oscilează între seducție senzuală și cochetărie discretă. Dar la un moment dat jocul se liniștește, iar notele de fond orientale – santal, licheni, mosc și cedru de Virginia – oferă voluptatea mult așteptată. Acordul parfumului se poate transforma într-o semnătură unică și recognoscibilă, ceea ce îl face pe Frank Slade – personajul din „Scent of a Women” interpretat de Al Pacino – să recunoască o femeie doar după dâra lăsată în urma ei de parfumul purtat.

Joy — Patou

Jean Patou, considerat, la vremea sa, unul dintre „cei mai eleganți bărbați ai Europei”, înființează propria casă de modă, care îi poartă numele, în 1914, însă, din cauza ravagiilor Primului Război Mondial, este nevoit să o relanseze după încheierea acestuia. Sursa inspirației lui Patou sunt călătoriile prin Balcani și Orient, el fiind acela care, alături de Coco Chanel, le eliberează pe femei de rigorile modei dominante în acel moment. Buticul din strada pariziană Saint-Florentin devine un punct de referință al înaltei societăți, atrasă de vizionarismul și bunul-gust care devin reprezentative pentru casa Patou. Efectele crizei din 1929 n-o ocolesc, iar ca răspuns la pesimismul ce cuprinsese întreaga societate, Jean Patou se gândește să-și bucure clientela ruinată, dar fidelă, cu o esență unică, numită – cum altfel?! – „Joy”, semnată în 1930 de parfumierul Henri Alméras. Prezentat drept cel mai scump parfum din lume și devenit rapid o referință olfactivă, „Joy” îmbină cu o simplitate elegantă cele mai alese ingrediente, dominate de trandafirul bulgăresc și de iasomie, care sunt folosite în cantități impresionante – peste zece mii de flori intrau în compoziția unei sticle de parfum. Așa cum ne putem aștepta, acordul este unul floral, conferit de jocurile dintre tuberoză, ylang-ylang, trandafir și iasomie, potențate, pe fundal, de mosc, vanilie și santal. „Joy” a rămas până astăzi un reper și un must-have pentru toate femeile care vor să-și bucure simțurile și partenerul.

Quelques Fleurs — Houbigant

Trimițând la numele primului butic deschis de Jean-François Houbigant în 1775, „À la corbeille de fleurs”, parfumul „Quelques Fleurs”, creat de Robert Bienaimé în 1912, reflectă imaginarul secolului al XIX-lea, când femeia și floarea sunt strâns asociate, și continuă tradiția parfumurilor suave, dar o și inovează, deschizând calea unei noi tratări a acordurilor florale. Dacă până atunci parfumurile florale erau monotematice, redând fidel mirosul unei flori sau al alteia, Bienaimé creează acordul unui buchet de flori, în care mirosurile se amestecă jucăuș, perfect echilibrate, înscriind astfel o nouă categorie în paleta olfactivă, sursă de inspirație pentru numeroasele creații ce i-au urmat. Parfumul se deschide cu note verzi și proaspete de bergamotă, tarhon, citrice, urmate de o cascadă florală – absolut de iasomie, absolut de violetă, absolut de trandafir, tuberoză, heliotrop, garoafă, liliac și stânjenel –, armonia fiind întregită, la final, de acordul pudrat creat de santal, iris, mosc și boabele de tonka. Pentru o experiență olfactivă completă, casa Houbigant a declinat „Quelques Fleurs” în versiuni extrait, eau de parfum, eau de parfum extrême, loțiune și cremă de corp, fără a uita seturile de mici recipiente, perfecte pentru a încăpea într-o poșetă sau o geantă de călătorie. Alături de clasicul „Quelques Fleurs”, în colecția casei au apărut și variațiunile „Quelques Fleurs Royale” și „Quelques Fleurs Jardin Secret”, care pun în lumină noi fațete ale buchetului floral din 1912.

Aqua Celestia — Maison Francis Kurkdjian

Considerat un copil-minune al parfumeriei contemporane, Francis Kurkdjian își afirmă personalitatea și creativitatea încă din 1993, când semnează pentru casa Jean-Paul Gaultier primul ei parfum masculin, „Le Mâle”, care va deveni o referință olfactivă a anilor ’90. După multe alte creații apreciate de public și critici, care i-au adus Premiul „François Coty” (2001) și titlul de Chevalier des Arts et des Lettres (2008), Francis Kurkdjian deschide în 2009, împreună cu Marc Chaya, propria casă de parfumuri, care îi poartă numele. Concepută ca o garderobă olfactivă ce pune în lumină numeroasele fațete ale emoțiilor, Maison FK îmbină tradiția parfumeriei franceze de lux cu tendințele contemporane. Lansat în 2017, „Aqua Celestia” întregește colecția „Apelor” („Aqua Universalis” și „Aqua Vitae”) și se plasează, și el, la intersecția dintre clasic și contemporan, fiind o interpretare actuală a serenității asociate albastrului ceresc și marin, trimițând totodată – prin nume, cel puțin – la virtuțile curative ale celebrei aqua mirabilis. Prospețimea sa – florală și verde – se trage din amestecul lămâii verzii, al coacăzelor negre și mentei, din vârf, cu notele de absolut de mimoză și trandafir din mijloc, baza fiind creată de moscul alb liniștitor. Acordul este declinat în apă de parfum, cremă de corp și gel de duș, asigurând astfel un calm ce, pentru unii, este de-a dreptul ceresc.

Idole — Lubin

În lunga listă a creațiilor Lubin, „Idole” poartă numărul 466, o expresie elocventă a științei și artei parfumeriei practicate de o casă ce își începe povestea în 1798, cu Pierre François Lubin. Lansat în 1962, „Idole” este reinterpretat în 2005 de aceeași parfumieră, Olivia Giacobetti, cunoscută pentru alte creații de nelipsit din colecția oricărui împătimit al parfumurilor: „Philosykos” (Diptyque), „En Passant” (Frédéric Malle), „Dzing!” sau „Premier Figuier” (L’Artisan Parfumeur). Inspirat de antica rută maritimă a mirodeniilor, care ducea de la Madagascar și Zanzibar până în arhipelagul indonezian, parfumul este prezentat într-un flacon imaginat de Serge Mansau și Lubin Studio, făcând aluzie la totemurile africane, cu un capac inspirat de felucile ce străbăteau rutele maritime, în versiunea inițială, și de măștile africane, în noua ediție. De altfel, compoziția în sine este un omagiu adus călătoriilor pe mare și mirodeniilor, îmbinând acordul de rom Bourbon cu acela al condimentelor, esențelor lemnoase și pielii. Rezultatul este un elixir dens, cald și seducător, ce evocă divinități și ritualuri ale unei lumi în care oamenii și zeii comunicau prin mijlocirea ofrandelor aromate.

L’Air du temps — Nina Ricci

În 1932, Robert Ricci deschide, împreună cu mama sa, Nina Ricci, o casă de modă, însă anii de război îl fac să se gândească la crearea unui parfum ca expresie mai accesibilă – deci mai răspândită – a luxului. Prima încercare datează din 1946, când lansează Coeur joie, un nume simbolic, care trimite la bucuria victoriei și a redescoperirii libertății după ocupația germană. Dar adevărata provocare este lansată în 1948, an în care începe aventura parfumului L’Air du temps, creat de Francis Fabron (Laboratoire Roure-Bertrand-Dupont) și prezentat într-un recipient conceput inițial de sculptorul spaniol Joan  Rebull și reconceput – sub forma unui flacon ornat cu doi porumbei – de Marc Lalique. Redând olfactiv „aerul epocii”, parfumul este gândit ca un manifest al noilor vremuri, al bucuriei și libertății, al feminității și seducției care se reinstalează după anii sumbri ai războiului, fiind transpus vizual de artiști precum Dimitri Bouchène, Andy Warhol sau David Hamilton. L’Air du temps, prin simplitatea sa florală din deschidere, însoțită de notele complexe ale bazei, a marcat secolul al XX-lea și a inspirat numeroase alte compoziții. Robert Ricci îl descria astfel: „Delicat, tânăr, romantic și senzual [...] un parfum plin de viață, bine echilibrat și coerent, de la notele de vârf până la notele atrăgătoare din bază”. Parfumul este unul floral – garoafe, neroli, bergamotă, trandafir, gardenie, violetă, orhidee, iasomie –, ușor condimentat și aldehidic, culminând cu o bază complexă, un amestec de ambră, santal, mosc, rășină benzoică, licheni, vetiver și cedru. O capodoperă olfactivo-vizuală, care a configurat imaginarul feminin al epocii moderne.

Youth Dew — Estée Lauder

Parfumul Youth Dew  a fost creat pentru Estée Lauder de Josephine Catapano, în 1953, fiind lansat pe piață într-un flacon conceput de Ira Levy și realizat de Verreries Pochet du Courval. Cu o intuiție perfectă a clientelei americane, încă puritană în privința mirosurilor puternice și a plăcerilor trupului, Estée Lauder ia o decizie de marketing care s-a dovedit genială. În loc să introducă o apă de toaletă care să contrarieze reținerea clientelor sale de a-și cumpăra un parfum doar pentru sine, o formă de răsfăț neimaginat în vremea aceea, Lauder introduce, în 1953, un ulei de baie parfumat, cu o concentrație inițială de 70%, neîntâlnită până atunci. Câteva picături puse în cadă, dimineața, le permiteau femeilor să fie parfumate discret multe ore de-a lungul zilei, fără să bulverseze astfel obișnuințele epocii. Mirosul dens, cremos și condimentat, extrem de persistent și senzual, al uleiului și apoi al parfumului a devenit un reper în parfumeria americană, alături de o altă „bestie” olfactivă, Tabu, creat în 1932 de Jean Charles, ambele deschizând calea parfumurilor orientale și îmbătătoare, care vor avea un alt reprezentat ceva mai târziu (1977), și anume Opium de la Yves Saint Laurent (cât îi datorează acesta lui Youth Dew și ce face marketingul dintr-un parfum e o altă poveste, care merită și ea povestită la un moment dat). Dar să ne întoarcem la Youth Dew. Construit clasic, cu note de vârf, mijloc și fond, el începe cu o notă fructată, dominată de piersică, asociată bergamotei, portocalei și aldehidelor, pentru a continua condimentat, cu note de cuișoare, scorțișoară (vezi și Cinnabar, tot de la Estée Lauder) adăugate trandafirului și ylang-ylangului, pentru a ajunge la un fond cremos dat de balsamul de Tolu și Peru, paciuli, ambră, vanilie, mosc, vetiver și tămâie. Siajul uleiului și al parfumului e impresionat, la fel și persistența. Clientela americană a fost imediat sedusă de ceea ce i se propunea și a adoptat cu entuziasm produsul Estée Lauder. Mai cu seamă că acesta avea un preț accesibil. În felul acesta, America îi dădea peste nas Europei și, în special, Franței. Dar luptele nu s-au oprit aici.