Parfumuri care nu îngrașă, dar nici nu țin de foame

 Citiți articolul pe site-ul revistei Observator cultural.

Un vag iz de nădușeală

Citiți articolul complet în numărul 1220 al revistei Observator cultural.

 

 

 

De cînd s-a înălțat pe două picioare și pînă în buza secolului al XX-lea, omul a făcut – vrînd, nevrînd – casă bună cu propriile emanații corporale. Idealizată în Antichitate ca „sudoare a zeilor“, cînd statuile acestora erau unse cu uleiuri parfumate, transpirația ne-a traversat suprafața trupului și le-a mutat nasul celor de lîngă noi, dar a fost suportată, că – de! – ce altceva puteai face în afară de a te spăla mai des sau de a aplica săculețe parfumate la subțioară... sau prin alte părți mai asudate. După sute de ani de molime, cînd apa era considerată un pericol pentru trupul nostru (îi deschidea porii și lăsa cale liberă înăuntru bolilor), aproape brusc – dacă e să măsurăm la scară istorică – toleranța olfactivă scade în secolul al XIX-lea, cînd începe și obsesia igienistă. Tot mai multe case – de oameni înstăriți – sînt prevăzute cu băi, apa începe să fie văzută ca benefică, tonifiantă pentru un corp acoperit de straturi de mizerie care, acum, dintr-odată, sînt considerate nocive, blocînd fluxul dintre afară și înăuntru. Dacă pînă acum corpul bogaților și al săracilor mirosea la fel de puturos, cu toate „măștile“ parfumate care îi erau aplicau de clasa înstărită, în secolul al XIX-lea parfumul este respins ca mască a mizeriei, fiind acceptat doar în doze subtile, care să evoce ideea de curat, nu doar să acopere miasmele pricinuite de nespălare.

Medicina și chimia lovesc și ele prejudecățile, aducînd pe scenă niște protagoniști de care pînă atunci habar nu aveam: bacteriile și virusurile. Vinovații pentru boli, dar și pentru mirosurile neplăcute, fuseseră găsiți și trebuia să fie exterminați. Astfel, în 1888, este patentat Mum, primul deodorant despre care se spune că „ucide“ bacteriile ce produc mirosul neplăcut al transpirației, iar în 1903 este lansat Everydry, primul antiperspirant care combate mirosul neplăcut și încetinește înmulțirea bateriilor responsabile pentru acesta. Dar transpirația, mirosul ei neplăcut, halitoza – pe scurt, orice emanație și exalație a corpului uman – erau subiecte tabu pentru un om educat. Puțim, dar nu vorbim despre asta.

Totul avea să se schimbe începînd cu vara lui 1912, cînd, la Expoziția de la Atlantic City, o tînără pe nume Edna Murphey expune și încearcă să vîndă un produs antiperspirant creat de tatăl ei, chirurg, pentru a-și proteja mîinile de transpirație în sala de operație. Produsul se numește Odorono (adică Odor? Oh, no!), dar comercializarea lui se dovedește a fi un eșec – la început. Avea și destule hibe, ce-i drept: deși se pretindea că împiedică transpirația timp de trei zile, irita pielea (din cauza soluției acide folosite pentru stabilizarea clorurii de aluminiu), păta tot ce-i stătea în cale, fiind – oh, no! – de culoare roșie. Dar cînd au fost defectele (chiar și nocivitatea) unui produs o piedică în vînzarea lui, mai ales atunci cînd ai parte de o campanie zdravănă de marketing și publicitate?!

 

 

 

 

Animal cruelty

Ce mai aflăm din marea grădină a parfumeriei? Printre altele, faptul că Dolce&Gabbana a(u) scos un parfum inspirat de „iubirea necondiționată a lui Domenico Dolce pentru câinele său fidel Fefé”, o compoziție sofisticată care îmbină „note delicate și proaspete de ylang ylang, mosc și santal”, rezultând o „tender and embracing fragrance crafted for a playful beauty routine”. 

Compoziția este, desigur, alcohol-free, iar asta se spune răspicat pe site, pentru că, vezi Doamne, creatorii ei s-ar fi gândit la sănătatea (fizică?) a bietul animăluț. Tot de pe site-ul Dolce&Gabbana aflăm că produsul a fost aprobat de veterinari (ha!), că e certificat Safe Pet Cosmetics, whatever that means, și, cel mai amuzant și ironic lucru, că este „enjoyed by dogs” (!!!).

Bun, știam că lumea a înnebunit. Dar de ce să înnebunească și cățeii? Noi alegem de bună voie să ne rescriem (= pierdem) identitatea olfactivă, însă de ce să rescriem natura altor ființe? 

Mirosul e un simț esențial pentru patrupede, care îi ajută să se orienteze în spațiu, adăugând  în peisajul lor o dimensiune care, la noi, oamenii, se atrofiază sau se pervertește în urma abuzului de produse igienice sau cosmetice. 

De ce ai sărăci universul senzorial al unor ființe care nu pot cuvânta în apărarea lor? De dragul marketingului și, în consecință, pentru bani, firește. Și se mai zice că banii n-au miros. Oricum, e și asta tot o formă de cruzime față de animale, în ciuda mirosurilor ei rafinate.

Mai multe informații despre mirobolantul produs, aici: https://www.dolcegabbana.com/en-ro/beauty/dog-perfume-fefe/

Metamorfozele trupului

Lansat în 1929, creație a parfumierului Henri Alméras (1892-1965), care, de-a lungul timpului, a semnat și alte creații-reper ale casei Jean Patou, precum Amour Amour, Que sais-je?, Adieu, Sagesse, Chaldée sau celebrul Joy, „cel mai scump parfum din lume”, cum a fost promovat la acea vreme, Le Sien înscrie pe trupul femeii imaginarul masculin, susținând, deopotrivă, că nu încearcă să-l masculinizeze. Subterfugiul: o activitate tot mai „prizată” de femeile epocii, urmașele băiețoaselor pentru care fusese creat, de pildă, în 1921, un parfum asociat tutunului, și el un apanaj masculin: Habanita de la Molinard.

Sportul egalizează, cum pretinde reclama, și constituie terenul pe care bărbatul și femeia se întâlnesc și asudă în egală măsură. Le Sien nu este destinat femeii tradiționale, o femeie firavă, care trebuie protejată în spațiul sigur al căminului, o ființă misterioasă căreia i se potrivesc mai curând inactivitatea și mirosurile leneșe și senzuale ale Orientului. Esența imaginată de Patou este creată pentru a îmbrăca un trup activ de femeie, care pășește pe urmele bărbaților și le împrumută caracteristicile și deprinderile. Mirosul proaspăt, al spațiilor deschise, li se potrivește deopotrivă bărbaților și femeilor, anunțând, prin notele sale unisex, trupul hibrid, androgin, al vremurilor moderne.

Direcția procesului de unisexualizare este limpede formulată în reclamele pentru Le Sien: etalonul rămâne trupul masculin și spre el trebuie să tindă trupul feminin pentru a-și găsi împlinirea. Numai masculinizându-se, femeia depășește o condiție a anonimatului, a indeciziei, a inactivității și a interiorului, schimbând semnul negativ cu cel pozitiv, masculin — unul solar, al acțiunii, al exteriorului, al aventurii. Dinamica aceasta avea să fie însă combătută destul de curând de curentul feminist.

Oricum, este interesant de urmărit sub ce semn vor sta și următoarele parfumuri unisex — de pildă, mai spre vremurile noastre (1994), One de la Calvin Klein. Dacă sportul era, în vremea lansării lui Le Sien, un concept unificator și egalizator, ce îi leagă pe tinerii din imaginea publicitară a lui One?

 

Privind înapoi cu încăpățânare

Un bun exercițiu pentru îmbogățirea culturii olfactive este revizitarea clasicilor și observarea filiațiilor existente între creațiile unui parfumier. Înainte de a ne băga nasul în creațiile parfumeriei de nișă contemporane, este indicat să cunoaștem reperele parfumeriei și evoluția temelor olfactive, tot așa cum, de pildă, pentru a înțelege mai bine arta modernă, este înțelept să-i studiem originile și istoria. Este posibil ca, în cele din urmă, să descoperim că nimic nu e nou sub soare sau că noutatea conține vechiul, fără de care n-ar fi posibilă, și îl continuă în direcții ce ies din tiparele culturale dominante într-o epocă anterioară. Gusturile fluctuează continuu sau descriu cicluri, așa că nu e nimic surprinzător să privim un parfum de „nișă” drept o noutate, când, de fapt, acesta reia o temă existentă, dar uitată.

Dacă urmați exercițiul pe care vi-l propunem, veți observa cu ușurință că fiecare parfumier are teme și ingrediente preferate. Mai toată lumea este familiarizată, de exemplu, cu stilul epurat și minimalist al lui Jean-Claude Ellena, care mărturisea că folosește o paletă de aproximativ 300 de materiale naturale sau sintetice. Însă mulți au uitat de un parfumier precum Bernand Chant, care a lăsat în urma lui puține creații, dar toate complexe, pline de vigoare și înrudite între ele prin gustul lui Chant pentru acordul chypre, saturat cu note de paciuli și piele. Filiația olfactivă este evidentă în câteva creații emblematice ale acestui parfumier despre care prea puține informații se știu (vezi pagina dedicată lui Chant pe site-ul Fragrantica): Cabochard (Grès, 1959), Aramis (Aramis, 1966), Aromatics Elixir (Clinique, 1971), Aramis 900 (Aramis, 1973). Cabochard dă tonul acestei linii olfactive, care este prelucrată și nuanțată de Chant în restul parfumurilor enumerate, dovedind încă de pe atunci că distincția feminin-masculin este doar o creație a marketingului și a publicității moderne. Deși destinat femeilor, Cabochard îl conține pe declarat masculinul Aramis, fiind ulterior exacerbat în Aromatics Elixir, și el destinat femeilor și ulterior declinat în parfum bărbătesc: Aramis 900.

Toate cele patru parfumuri sunt în producție și astăzi și pot fi cumpărate la prețuri mai mult decât rezonabile. Deși ies din tiparul dulceag și gurmand al creațiilor contemporane, ele constituie un excelent memento al anilor glorioși ai parfumeriei și merită revizitate și purtate. 

★★★

 

Despre Aramis, vezi și articolul nostru:

https://osmereview.blogspot.com/2020/08/aramis-sau-mirosul-bunastarii.html

Despre genul parfumurilor, vezi și articolul nostru:

— https://osmereview.blogspot.com/2020/10/o-scurta-poveste-despre-genul_11.html

— https://www.fragrantica.com/news/How-Estee-Lauder-Played-With-Fragrance-Genders-18773.html

Povestea parfumului, spusă de Elena Vosnaki (perfumeshrine):

http://perfumeshrine.blogspot.com/2008/02/lament-for-fragrance-in-sepia.html?m=1

★★★

Despre Bernard Chant (sursă Fragrantica):

Bernard Chant was a legendary perfumer who made his mark in the fragrance industry as the head perfumer for International Flavors & Fragrances (IFF). He was known for his incredible talent in creating complex yet effortless scents and meticulous attention to detail when crafting each ingredient into a symphonic masterpiece.

His perfumes often had a muted animalic quality that alluded to sweat and the bedroom, which gave them a distinct and memorable character.

Chant's creations were revered by both perfumers and fragrance enthusiasts alike, with his concentrated perfumes leaving a trail of scent in the air that was both emotionally arid and incredibly present. Even when he ventured into fresher floral territories, there was always a suppressed emotionalism that gave his scents a depth and complexity that set them apart from the simplistic fragrances of his peers.

Chant worked with various brands throughout his career, including Estée Lauder, Ralph Lauren, and Coty. His collaboration with Max Gavarry on Beautiful for Estée Lauder is still one of the most successful perfumes in existence.

Chant's legacy continues to inspire and influence perfumers today in their modern reworking of the chypre style. Despite his passing, Bernard Chant’s creations continue to be worn and admired around the world, a testament to his incredible talent and lasting impact on the fragrance industry.

Intrare liberă: O abordare istorică și culturală a parfumului

Emisiunea „Intrare liberă”, realizată de Marius Constantinescu în data de 20 februarie 2023 pe postul TVR Cultural, a fost dedicată istoriei și culturii parfumurilor și i-a avut ca invitați pe Ana Barton, scriitoare, Ana Maria Tătucu (blogger — beautybarometer), Cristian Marianciuc (icarus.mid.air), artist, și Claudiu Sfirschi-Lăudat, traducător.

 

 

Black is the new black

(imagine preluată de pe site-ul Fragrantica.com)

 

Înainte de a ne ajunge la nări, parfumul se adresează privirii noastre — pe ea trebuie s-o atragă mai întâi, înainte de a ieși, asemenea unui spirit, din sticlă. Fără să aibă o formă, căci este invizibil, parfumul gesticulează spre noi și ne agață prin intermediul celorlalte simțuri. Întâi și întâi, prin forma și culoarea cutiei și a sticlei în care s-a întrupat.

Dacă privești un raft cu parfumuri dintr-un magazin specializat, ești fascinat — ca într-un act de magie — de culorile variate ale sticlelor expuse. Dintre toate, negrul însumează toate posibilitățile. Misterios și înspăimântător, el atrage ca o noapte în care se aud foșnete, șoapte, sunete scoase de animale și păsări, o noapte a viselor și a fantasmelor, o noapte de basm, care poate deveni în orice clipă un coșmar. De unde și forța lui de atracție exploatată de publicitate și marketing.

Am făcut această introducere pentru a vă propune spre lectură un articol publicat pe site-ul Fragrantica.com de Matvey Yudov, chimist, parfumier și muzician rus. Îi urmărim cu interes toate articolele, fiindcă oferă de fiecare dată o perspectivă interesantă asupra parfumeriei, însoțită de informații extrem de utile.

Puteți citi articolul lui Matvey Yudov aici.

Puteți citi și articolul nostru: „Culoarea parfumurilor”.

Când literatura se transformă în parfum

Timothy Han Edition este un brand inspirat de literatură. Opere literare ale unor autori reprezentativi sunt transpuse în esențe parfumate: She came to stay [L’Invitée] de Simone de Beauvoir, On the Road de Jack Kerouac sau Against Nature [À rebours / În răspăr] de Joris-Karl Huysmans. Parfumul însuși este privit ca o poveste care se spune pe piele: “like a good novel, a fragrance should take you on a journey from the opening notes released in the first few seconds to the lingering remnants that fade away into memory hours later”. Edițiile sunt limitate, fiecare lot fiind numerotat. În plus, cutiile în care sunt comercializate parfumurile au dimensiunea unei cărți, integrându-se perfect într-o bibliotecă.

Nu am mirosit nici un parfum de la Timothy Han Edition. Ne-a plăcut ideea brandului și am zis s-o împărtășim cu voi.

Site: timothyhanedition.com

Mucha & parfumurile

 

Sursă: Google Arts & Culture

Paco Underhill ✎ Arta de a cumpăra

Paco Underhill

Arta de a cumpăra. De ce ne place shopping-ul

traducere de Cătălina Grosu
Polirom, 2006, pp. 204-205

 

Supermagazinele se străduiesc mai mult în ultima vreme să influențeze cumpărătorul, determinându-l să-și folosească simțurile. Cele mai pricepute au amenajat brutării care umplu aerul cu arome calde, care te duc cu gândul la bucătăria de acasă. Se poate să te găsești în fața rafturilor cu vitamine când ajunge mirosul la tine și, înainte de a apuca să conștientizezi că ai urmat firul olfactiv, te trezești în fața raftului. Dintr-odată ți-a venit în cap: am nevoie de pâine! Supermagazinele au preluat ideea de la Starbucks și au început să vândă cafeaua mai scumpă la ceșcuță pentru a încuraja vânzările; iată un mod inteligent de a pune în valoare calitățile senzoriale ale unui produs. Într-o lume perfectă, ne-am bucura de mult mai multe arome în magazine. În raionul cu produse de spălat ar mirosi a săpun și balsam de rufe. În raionul de carne ar mirosi a friptură la grătar sau șuncă la tavă. Carnea s-ar vinde fără îndoială, dar ar mai adăuga ceva la experiența de cumpărare – ar fi o călătorie bazată pe plăcerea simțurilor, nu doar un drum la supermagazin. În Anglia, unele magazine de haine pentru copii pun pudră de talc în sistemul de aerisire, pentru a le induce cumpărătorilor mirosul dulce-acrișor de copil nou-născut, care este poate cel mai evocator dintre toate. Când am sugerat producătorilor americani de pudră pentru copii să realizeze ambalaje cu arome, au bătut în retragere, de teamă că managerii de magazine vor interzice produsele care amenință să contamineze aerul steril, fără miros din magazine. Este adevărat că, în general, supermagazinele, cu excepția raioanelor de produse alimentare, nu ne-au obișnuit cu stimularea senzorială, și aici mă refer atât la simțul olfactiv, cât și la cel gustativ, tactil sau chiar vizual.