Monday, December 28, 2020

Interviu Osmé, cu Brad Florescu

Orice pasionat de călătorii trebuie să fi auzit cel puțin o dată de Brad Florescu și de blogul lui, Tedoo, unul dintre cele mai influente proiecte românești independente de călătorii. Informat, cu umor și poftă de povestit, Brad Florescu deschide orizonturi și îndeamnă la evadare. Ne-am gândit că, în călătoriile lui, e musai să fi dat peste mirosuri exotice, așa că, prin e-mail, am schimbat câteva întrebări și răspunsuri. Rezultatul, mai jos. Fotografiile îi aparțin. Și, desigur, mai multe găsiți pe blogul Tedoo. Suntem siguri că o să vă dea afară din casă cheful de călătorit. 
 

 
 
 
Ești un neobosit călător, mereu în căutare de locuri și experiențe noi. Asociezi locurile prin care ai călătorit cu mirosurile lor?

Sunt bărbat și fumător. Nu-mi iau foarte multă informație prin miros. Dar în unele locuri nici măcar un „orb olfactiv” ca mine nu scapă de mirosuri.

Chiang Mai — countryside
Chiang Mai — countryside

Care este țara sau orașul care s-a înscris cel mai persistent în memoria ta olfactivă?

Bangkok, de departe. Este orașul cu cea mai mare densitate olfactivă din câte am întâlnit. Totul e miros acolo.

Unul dintre locurile în care ai zăbovit mai mult este Thailanda. Cum ai descrie-o olfactiv?

Flori de frangipani, usturoi prăjit și eșapament.

Khanom / Thailand
Sea Nomads / Thailand

Care sunt cele mai neobișnuite/ izbitoare mirosuri întâlnite acolo? Dar gusturi?

Cele de mai sus. Și luate separat, și combinate. Despre gusturi nu sunt multe de spus. Mâncarea thailandeză, atât de faimoasă în toată lumea, are doar trei gusturi mari și late: picant, foarte picant și extrem de picant.

Știu că și Grecia este pe lista locurilor tale preferate. Ce mirosuri ți-au rămas de acolo?

Lumina din Grecia are un miros pe care nu l-am mai găsit în altă parte. Miroase a cald, a muzică și a pisici.

Dacă ar fi să atașezi un singur miros Greciei, care ar fi acela?

Mirosul pietrelor sub soare.

Cum îți miroase Bucureștiul?

A melancolie pentru ce-ar putut să fie și n-a fost.

Sea Nomads / Thailand
Sea Nomads / Thailand 

Ce mirosuri îți repugnă?

N-am o listă de „preferințe”.

Dacă ar fi să trimiți în spațiu un miros reprezentativ pentru omenire, ce ai alege?

Mirosul unui bebeluș.

 

 

Sunday, December 27, 2020

PE URMELE PARFUMULUI | Nona Rapotan

CE MIROS AU AVUT CADOURILE DE ANUL ACESTA?

un articol de Nona Rapotan
editor coordonator la Bookhub

 

Pentru prima oară, după ceva ani, am dat cărți în dar. Cumpărate special pentru persoanele în cauză. Întâmplarea face ca trei dintre ele – au fost patru în total – să fie de la aceeași editură. Am zâmbit nostalgic când mi-am dat seama că este vorba despre editura cu care am crescut de-a lungul facultății și de atunci încoace. Rafturi întregi din biblioteca „de specialitate” cu cărți, așezate pe colecții și în funcție de cât de des le folosesc, cu autorii preferați (sau doar foarte des citați cu diverse ocazii) lăsați la îndemână. Despre cărțile de beletristică apărute la aceeași editură nici nu mai pomenesc, dar știu sigur că aici am operat de-a lungul anilor câteva intervenții, din rațiuni care țin de spațiu (dar am avut grijă ca volumele în cauză să ajungă pe mâini bune, la oameni care să le citească cu cel puțin aceeași plăcere ca a mea).

Dar să revenim la daruri. Primele două cărți le-am dăruit astă-vară unui om pe care-l prețuiesc foarte mult. Pe cât de diferite, pe atât de bune amândouă. Fiecare avea ceva în comun cu destinatarul și, conform așteptărilor, a început cu cea cu copertă roșie. Evident, nu culoarea copertei a primat, ci subiectul. Țin minte că, deși a trecut printr-un an foarte, foarte greu, a găsit timp să-mi spună cât era de încântat de ceea ce i-am trimis; bucuria lui mi-a adus aminte de a mea, când primeam cărți sau când mai găseam ceva necitit prin bibliotecile prietenilor sau ale membrilor familiei. Bucuria asta a rămas intactă de-a lungul anilor și e printre foarte puținele obiceiuri ritualice la care n-am cum să renunț nicicum: să caut cărți în librării sau biblioteci, să le mângâi cu privirea și cu degetele, să le studiez copertele și să le miros! O, da! Cărțile au unul dintre cele mai cuceritoare mirosuri! S-a schimbat nițel de-a lungul anilor – e de înțeles, pentru că și cernelurile tipografice și-a schimbat compoziția – dar tot inconfundabil este!

Celelalte două cadouri le-am dat de Crăciun unor membri ai familiei! Personalități extrem de diferite, la fel ca și cărțile. Pe una dintre ele am ales-o absolut spontan – mă tot plimbam prin librărie și nu știam ce să aleg, când am zărit-o stingheră, un singur exemplar, abandonat pe un colț de raft, nici acesta în prim-plan, apărută într-o primă ediție acum mai bine de zece ani. I-am spus librăresei că e pentru un cadou și întâmplarea a făcut să aleagă aceeași hârtie ca la precedenta, căci pe ambele le-am cumpărat din aceeași librărie, dar în zile diferite. Mi-a plăcut ideea aceasta de împachetat cu grijă, fără funde și alte ornamente, o sobrietate îndulcită doar de modelul hârtiei, care nici acela n-avea legătură cu sărbătorile de iarnă. Dar și mai mult mi-a plăcut bucuria destinatarilor! Chiar au fost surprinși, ceea ce înseamnă că n-am greșit când am ales cărțile! Și fiindcă am fost de față când unul dintre ei a desfăcut hârtia de împachetat, am putut să văd același gest ca al meu când iau o carte nouă în mâini: a mirosit-o preț de câteva secunde, în timp ce mâinile alunecau pe coperte într-un gest de mângâiere imperceptibilă.

Eu n-am primit anul acesta foarte multe cadouri, de fapt, dacă e să fiu sinceră, cred că am primit două sau trei. Dar mi-am făcut singură câteva; printre ele o pereche de mănuși fără degete, lungi, din lână. Ador mirosul acela de fir de lână, pentru că mă trimite automat în copilărie, în casa bunicii de la țară, în camera din față, unde, într-o ladă uriașă de lemn, existau câteva sculuri uriașe de lână, toate toarse de ea de-a lungul iernilor. Se mai schimbau sculurile de-a lungul anilor, dar mirosul niciodată!

Ca niciodată, anul acesta, în a doua zi de Crăciun, am reușit să văd o piesă de teatru (era pe listă încă de la sfârșitul lui noiembrie), să fac o plimbare prelungită prin cartier împreună cu fiica mea (și chiar m-am bucurat să văd că rezistă bine, fără să se plângă că obosește) și să citesc o carte. Una romantică până peste poate, dar care s-a potrivit perfect cu ziua aceasta. Mi-am dat seama că prin adolescență astfel de cărți citeam între două cărți „serioase”, în tren sau la masă, chinuindu-mă să nu confund lingura cu furculița sau invers. Nu râdeți, dar așa am citit inclusiv Arta conversației a Ilenei Vulpescu. Țin minte că tata mereu râdea de noi și ne tachina spunându-ne că o să ajungem călugărițe, că numai ele citesc și când mănâncă! Revenind la carte, surprinzătoare ca subiect, cum spuneam, mi-am adus aminte, citind-o, de una dintre ilustratoarele de carte cele mai bune din România contemporană. Pe cât de tânără, pe atât de talentată, Alexia Udriște-Olteanu s-a impus ca ilustratoare de carte pentru copii grație talentului, tenacității și studiului temeinic, la care n-a renunțat niciodată! Alexia studiază în permanență, caută mereu detalii insignifiante pentru un ochi mai puțin versat, reproduce cu o fidelitate impresionantă penaje de păsări sau detalii anatomice specifice unor animale de mărimi diferite. Am cunoscut-o absolut întâmplător acum câțiva ani, când Ioana mea nici nu vorbea prea bine, la un atelier organizat de Nemi la Cărturești Carusel; avem și acum bufnița Nemi, pusă bine la păstrare, căci e una dintre amintirile cele mai prețioase pentru fiica mea. Mă uit cu drag, din când în când, la fotografiile cu Alexia ținând-o de mână pe Ioana, plimbându-se de la un copil la altul. De ce mi-am adus aminte de Alexia? Pentru că personajul principal al cărții este o ilustratoare de cărți poștale și felicitări personalizate, care trăiește în Paris și care ajunge să-și vadă visul cu ochii: să ilustreze cărți pentru copii. O poveste pe cât de romantică, pe atât de frumoasă și de... normală! Cred că nu e deloc întâmplător faptul că am citit-o la finele unui an cu totul nebun, care ne-a pus la încercare toate capacitățile și din care unii au ieșit complet devastați sau transformați. M-am încăpățânat să nu-mi abandonez cu totul ritualurile și obiceiurile bune și, dacă mi-a ieșit, e și pentru că am căutat întotdeauna să nu mă pierd, să-mi păstrez dramul de luciditate atât de necesar. Dacă am ajuns să citesc de Crăciun o carte dintr-un gen considerat de mulți minor sau de consum este pentru mine un semn. Toate neputințele, frustrările, angoasele și furiile anului m-au întărit și mi-au confirmat că depinde de noi dacă învățăm ceva din cele ce ne sunt date să le trăim.


– Așa a început totul. În următoarele patru săptămâni, am însoțit-o pe Ruth pe străzile Parisului, ori de câte ori îmi era cu putință. I-am arătat orașul – și toate muzeele de artă. Clătină zâmbind din cap. Mon Dieu, nu-mi amintesc să mai fi întâlnit vreodată pe cineva atât de dependent de muzee. Până la urmă, am vizitat muzee de care nici măcar nu știam că există în orașul meu. Ruth iubea tablourile. O atrăgeau mai ales impresioniștii. Monet, Manet, Bonnard, Cézanne. Am fost adesea în Jeu de Paume, unde la vremea aia erau încă expuse colecții întregi. Putea să stea ore în șir în fața unui tablou și să-l privească fără să spună un cuvânt. La un moment dat întorcea capul și te privea cu un zâmbet. „Ireal de frumos, nu?” spunea ea. „Ce fericire trebuie să fie să creezi așa ceva!” Dădeam din cap și mă gândeam ce fericire era doar să stau lângă ea, uneori să-i mângâi brațul sau să-i iau mâna, ca și cum ar fi fost fără intenție, și să inhalez parfumul pe care îl emana.
Se întoarse spre Robert și Rosalie.
– Nu știu dacă era un parfum anume, dar mereu mirosea a prune galbene. Vă puteți imagina asta? Ca marmelada de prune galbene. Era de nedescris, cumva seducător. N-am mai întâlnit niciodată o altă fată care să miroasă a prune galbene. Oftă. Tempi passati. Unele lucruri sunt irecuperabile. Cu atât mai prețioasă este amintirea. Simți că i se usucă gâtul și își drese glasul. A fost o romanță tandră care s-a materializat cu câteva sărutări, și totuși a fost mult mai intensă decât multe altele pe care le-am trăit mai târziu. Ce fericire imensă simțeam când îi priveam fața minunată sau când mergeam mână în mână cu ea în weekend prin Jardins de Bagatelle, pe care îl prefera dintre toate parcurile din Paris.

Nicolas Barreau, Parisul e întotdeauna o idee bună, Paralela 45, 2020

 

Să ne revedem cu bine în 2021, să ne citim, să ne împărtășim unii altora visurile, experiențele și bucuriile! La mulți ani!

Thursday, December 24, 2020

Recomandare de lectură: ”The Case Against Fragrance” de Kate Grenville

În contextul sutelor de lansări anuale de noi și noi parfumuri – deși multe dintre ele sunt doar reinterpretări sau còpii ale altora celebre, impuse de gustul majorității –, al unei publicități care ne arată ce minune este parfumul în viața noastră, cât de frumoși și de seducători ne face, vocile care se ridică împotriva acestuia, semnalele de alarmă privind ingredientele utilizate sunt slabe, abia putând a se face auzite.

Orice industrie de milioane de dolari/ euro își are proprii contestatari, apariții răzlețe, Casandre pe care majoritatea le privește cu suspiciune. O astfel de Casandră este și Kate Grenville, autoare de ficțiune din Australia – mai exact, din Melbourne –, care a publicat în 2017, la The Text Publishing Company (Melbourne, Australia), o carte mai puțin obișnuită, atât pentru ea, cât și pentru gusturile pasionaților de mirosuri artificiale: The Case Against Fragrance.

Totul a pornit de la sensibilitatea autoarei față de mirosurile artificiale – al cărei principal simptom sunt cumplite dureri de cap –, fapt ce a determinat-o să pornească o cercetare minuțioasă a ingredientelor din produsele parfumate care ne înconjoară – de la parfumuri până la detergenți –, precum și a reglementărilor în vigoare. Ceea ce descoperă Grenville nu este deloc îmbucurător. Pe de o parte, tot mai multe substanțe sunt considerate problematice sau chiar periculoase pentru sănătatea consumatorilor, fapt ce duce la ajustarea continuă a cantităților recomandate, pe de altă parte, reglementările din parfumerie sunt formulate tocmai de fabricanții din domeniu (IFRA), care, se pare, nesocotesc cercetările independente, mult mai alarmate de efectele (pe termen scurt, dar, și mai grav, pe termen lung) ale multor elemente care intră în compoziția parfumurilor noastre de zi de zi.

Pentru cei pasionați de parfumuri, existența unora care dezvoltă sensibilități – care pot degenera în dizabilități – față de mirosuri emanate de produse artificiale poate părea o glumă sau un moft. Numai că astfel de persoane există – și nu sunt deloc puține –, iar ele sunt aproape handicapate de haosul olfactiv din mediul înconjurător – autobuze, spații de lucru, hoteluri, mall-uri etc. Poate că ați auzit că în Canada și în America există deja spații fragrance-free. Pot părea un exces pentru europenii învăluiți în parfumuri franțuzești, însă e bine să gândim mai în profunzime subiectul.

Nu am de gând să fac un rezumat al cărții, vă sfătuiesc să o citiți (se citește repede și ușor, fiindcă stilul lui Grenville nu este deloc pompos sau științific, ba chiar are umor – atât cât îi permite subiectul, firește). Pe mine m-a alarmat suficient și m-a făcut să mă gândesc – încă și mai mult – la disconfortul pe care parfumul preferat îl poate crea în jurul meu. Dacă nu ne învață altceva cartea, măcar un îndemn să ne fie: să lăsăm deoparte egoismul și să ne gândim că plăcerile noastre nu sunt, în mod indiscutabil, și ale altora.


Câteva păreri despre carte:



O altă carte pusă pe lista de lecturi imediate:

Bruce Lourie & Rick Smith, Slow death by rubber duck. How the toxicity of everyday life affects our health (Alfred A. Knopf, Canada, 2019.

Sunday, December 13, 2020

Vocea parfumurilor — Edmond Roudnitska

Susținător al unei estetici pure în arta compoziției de parfumuri, Edmond Roudnitska se arăta îngrijorat de evoluția acesteia în deceniul al optulea al secolului XX, când a apărut prima ediție a cărții sale de inițiere în lumea parfumeriei, Le Parfum. Profitul, constrângerile de marketing stârneau tot mai multă îngrijorare în rândurile parfumierilor de școală clasică, pentru care parfumul era construit piramidal, structurat în trei faze sau straturi, cu o evoluție care trimitea la compozițiile muzicale definite de coordonata temporală. Parfumul era astfel conceput încât să se desfășoare în timp, să nu se epuizeze de la prima inspirare, cu note care se succedă și, totodată, coexistă în timp (acest ultim aspect constituind și diferența dintre parfum și bucata muzicală, potrivit aceluiași Roudnitska). Sunt tot mai puțini astăzi parfumierii care să știe să mânuiască dibaci intensitățile și evoluția notelor, pentru a realiza o compoziție dinamică, vie, așa cum pretindea marele parfumier. Cele mai multe creații de astăzi (atât din parfumeria mass-market, cât și din aceea de nișă) sunt blocuri compacte, aglomerări de esențe (naturale și sintetice), care, învălmășite, nu au o linie melodică, de vreme ce nu au o voce a lor. Cacofonii vândute la prețuri prohibitive, multe dintre „creațiile” contemporane își spun povestea mai degrabă pe hârtie (de fapt, pe site-uri), și mai puțin în compoziția propriu-zisă. Monolitice, neșlefuite, ele ne lovesc nările și mintea, într-un murmur indistinct, tocmai fiindcă este nearticulat. Articulațiile lor nu pot fi simțite, notele se luptă între ele, de parcă scopul ar fi o competiție, nu o armonizare a lor. Dar poate că nu este decât o încercare de (re)definire a artei parfumeriei, care să țină seama de schimbările în gusturile și aspirațiile consumatorilor contemporani. Poate că vremea parfumeriei clasice s-a dus, așa cum multe s-au dus, poate că o așteaptă o nouă viață, cum mereu se întâmplă în artă. E de văzut. Până atunci, încercați parfumurile clasice, câtă vreme se mai găsesc (chiar și reformulate) ici și colo.

A afirma că un parfum ar trebui să păstreze o formă permanentă – ceea ce este fizic (și din fericire) imposibil, ca urmare a succesiunii volatilităților – ar însemna să pornim de la o perspectivă care nu ar ține deloc cont de realitate. Un public cultivat în cele din urmă va accepta și va aprecia desfășurarea olfactivă a parfumului, ceea ce face din el un organism viu.
Compozitorul avizat nu va ceda ispitei „blocului omogen”, care îl va duce la un parfum static, la un parfum înțepenit, ci el se va strădui mai curând să conceapă o mișcare continuă, regulată, fără hopuri, cu alte cuvinte, să imagineze o dinamică a parfumului.
— Edmond Roudnitska, Le Parfum, PUF, colecția „Que sais-je?”, 1996 (ediția a V-a), p. 29

 

Tuesday, December 8, 2020

The Library of Fragrance

Cei interesați de mirosurile pure, neamestecate, pot găsi în Librăria imaginată de Christopher Brosius peste 300 de propuneri. Ele pot fi combinate pentru a obține „parfumul” ideal — dacă așa ceva există. Partea bună este că acum multe dintre ele pot fi găsite pe site-ul Notino, un bun prilej de a vă apuca de joacă.
 
✎ Mai multe despre The Library of Fragrance, aici: 
✎ Iar pe Christopher Brosius îl puteți găsi la joacă aici: 
✎ Un interviu cu el, realizat de John Biebel pentru Fragrantica, aici: