un articol de Monica Neațu
Despărțirea de trecut a dominat universul anilor ‘90. Inovația, marketingul și globalizarea au grăbit ruptura de un trecut strălucitor, dar angoasant. Apropierea noului mileniu a adus în lumea parfumeriei consumul rapid și succesul efemer, lansările de noi parfumuri au devenit din ce în ce mai numeroase – circa 150 pe an –, iar bugetele pentru publicitate au explodat. Marile case, înghițite de giganții luxului (LVMH, Kering, Richemont, Shiseido etc.), abandonează magazinele exclusiviste, comercializând tot mai des prețioasele lor miresme în supermarketuri olfactive. Liber să circule printre rafturi, să testeze în voie farduri, creme și parfumuri, publicul se lasă atras de noutățile momentului. Dar tot aici are loc un fenomen interesant: fiecare gen își are raionul lui de parfumerie, doamnele la dreapta, domnii la stânga, cum a remarcat cu ironie un critic. Domnii pot alege dintr-o gamă olfactivă care evoluează de la o zi la alta. Parfumuri, creme, spume de ras, loțiuni după bărbierit, deodorante, o compoziție cunoaște o multitudine de interpretări și oferte.
CK One
 |
 |
Excesele nopților de la New York sau Paris, urmate de epidemia SIDA, au readus gustul pentru apele ușoare, terapeutice, care purificau și ofereau o gură de aer proaspăt. Sunt date uitării apele din anii ‘70, sofisticate și pe un fond ciprat. Apa neutră, transparentă și proaspătă este cea care atrage publicul, iar miresmele unisex sunt evocate prin intermediul unei campanii publicitare care face epocă. CK One (1994), creația casei Calvin Klein, propune o reclamă alb-negru, siluete filiforme, androgine, fără o identitate sexuală clar formulată, portretul unei generații profund deziluzionate, desprinsă de cultura și valorile părinților. Flaconul farmaceutic, minimalist și neutru, se integrează în universul masculin și feminin. Alberto Morillas și Harry Fremont au imaginat o apă lemnos-moscată, curată, cu note acide de lămâie și mirodenii. Un pariu reușit, spun specialiști, căci pe piața americană aroma de citrice este asociată produselor menajere. Agreat de tineri și ușor de purtat, CK One amintește de pasiunea secolului al XIX-lea pentru apele ușoare, cu note de hesperide, curate și androgine. Dar nu este o reconstituire istorică, pentru că acordul pe ceai verde, imaginat de Jean-Claude Ellena în 1992 (Eau parfumée au thé vert de la Bvlgari), a fost una dintre sursele de inspirație. Agreat de domni și ușor de purtat, CK One este victima propriului succes, fiind întâlnit la tot pasul.
Égoïste
Dacă Calvin Klein se plasează în segmentul parfumeriei accesibile, contemporane și cu un cert succes la tineri, Chanel reinventează tradiția oferindu-ne o interpretare modernă a miticului Bois des Îles, creația lui Ernest Beaux din 1926. Pentru Égoïste (1990), Jacques Polge, parfumierul casei din Rue Cambon, elaborează un lemnos întunecat, care se deschide pe note acide, de lavandă și salvie. Lemnul de santal, coloana vertebrală a parfumului, este acompaniat de paciuli, vetiver, rășini parfumate, vanilie, lemn de trandafir, coriandru și scorțișoară. Un acord fructat de piersică și prună evidențiază aromele ambrate de rom, nota finală de tabac, dulce și delicată, oferindu-ne un parfum de estet decadent de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Modern și istoric, Égoïste a rămas în memoria colectivă printr-o reclamă celebră în epocă, ultrapremiată. Jean-Paul Goude imaginează o luptă pentru parfum și, implicit, pentru seducție, într-un decor magnific (Hotelul Negresco din Nisa). Pe muzica lui Prokofiev din Romeo și Julieta – „Dansul Cavalerilor” – și declamând cu furie versurile lui Corneille (Le Cid), femeile îl acuză pe bărbatul care păstrează doar pentru el poțiunea magică, mireasma seducției și a fericirii eterne. Mulți istorici văd în această reclamă o variație în jurul mitului patriarhatului, când, în antica cetate a Atenei, femeile au fost supuse autorității masculine. Sau poate este revanșa bărbaților, care își revendică o identitate olfactivă proprie, care implică dreptul de a seduce, renunțând la presiunile și interdicțiile sociale*. La fel de importantă precum parfumul, reclama anunță strategii de marketing, dar și o schimbare de mentalități. Parfumul nu mai este asociat exclusiv universului feminin, armele seducției aparțin ambelor genuri, iar identitățile olfactive pot fi afirmate fără teama de ridicol. În reclama pentru Égoïste Platinum, tema este reluată, dar bărbatul se luptă cu umbra sa – personificare a sufletului sau a parfumului? –, mireasma fiind cea care învinge, ambele genuri dorind s-o ia în stăpânire pentru a cuceri.
Le Mâle
 |
 |
În 1995, Le Mâle de la Jean Paul Gaultier reia într-un joc estetic și olfactiv acordul de tip fougère din Pour un homme de la Caron și Brut de la Fabergé. Francis Kurkdjian, fascinat în epocă de acest acord, îl declină pe note orientale. Mirosul de spumă de ras evoluează pe un fond de mentă, anason, mosc și boabe de tonka. Evocând bărbatul proaspăt bărbierit, dar și ideea de senzualitate, Le Mâle a rămas în imaginarul amatorilor de parfumuri grație flaconului și reclamelor, care evocă codurile estetice gay. Gândit pentru admiratorii universului lui Jean Paul Gaultier, parfumul a devenit rapid un succes comercial, depășind nișa pentru care a fost creat. Clasic și inovator, preferat pentru notele curate, dar și pentru cele carnale, Le Mâle a reușit să se impună definitiv în universul olfactiv masculin. Un parfum „confederator”, cum spun criticii, sau parfumul transformărilor prin care trece universul masculin? Strategiile de marketing și expansiunea societății de consum marchează apariția unui fenomen social: metrosexualul, bărbatului elegant, urban, heterosexual, care acordă timp îngrijirilor cosmetice, se parfumează și colecționează nenumărate flacoane cu aromate, este pasionat de sport, dar și de shopping. Un bărbat care nu se teme să își afirme gusturile, multe dintre ele preluate din universul feminin sau gay. Articolul lui Mark Simpson, din The Independent (noiembrie 1994), surprinde transformările estetice, dar și de atitudine, care se produc în universul masculin.
Fluidizarea genurilor
În deceniile următoare, fenomenul a căpătat amploare grație revistelor de modă – Vogue Homme/ Men’s Vogue, L’Étiquette – și a nenumăratelor produse cosmetice și de parfumerie destinate domnilor. Fluidizarea genurilor, produsă în anii ‘70 de apariția parfumeriei selective, este accentuată în noul mileniu de transformările din societate și de o anumită inversare a rolurilor. Femininul preia aromele lemnoase, afumate, seci, ambrate, tipic masculine – Féminité du bois de la Serge Lutens este un bun exemplu în acest sens –, dar și atitudinea nonșalantă a seducătorului, iar masculinul caută confort în miresme regresive, gurmande (One Million de la Paco Rabanne, 2008). Sociologii au remarcat și o anumită schimbare de mentalitate în cadrul generațiilor tinere, mitul virilității triumfătoare, cuceritoare și fără sentimente fiind pus sub semnul întrebării. Parfumurile lemnoase, masculine capătă nuanțe androgine, exotice: lemn dulce la Lolita Lempicka au masculin (Annick Menardo, 2000) sau vetiver afumat, cu miros de cerneală și piele, în Encre noir de la Lalique (Nathalie Lorson, 2006).
M7
În 2002, Tom Ford, director de creație la Yves Saint Laurent, le propune amatorilor de arome orientale un acord de oud ce avea să facă epocă. Neutilizat până atunci în parfumeria occidentală, spre deosebire de cea orientală unde oud-ul este vedetă, acesta a devenit celebru grație parfumului M7 și mai ales reclamei, tipică perioadei porno-chic. Pornind de la fotografia mitică realizată de Jeanloup Sieff, cu Saint Laurent nud și cu ochelari (1971), Ford reinterpretează mitul unei masculinități senzuale și exacerbate. Samuel de Cubber în clar-obscur, într-o imagine estetică, dar fără echivoc, a fost sursă de inspirație pentru reclama parfumului. Jacques Cavallier-Belletrud și Alberto Morillas au creat un acord pe note afumate (cypriol), seci, de piele, care se deschide cu un miros de hesperide (mandarină și rozmarin). Dincolo de reclama sulfuroasă, dar care a vândut, rămân fascinația publicului pentru acordurile de oud și faptul că parfumierii au reușit să ofere o variantă accesibilă și adaptată sensibilității occidentale. Astăzi este comercializat sub numele de M7 oud absolu.
Bois d’Argent
Tot cu note afumate de rășini lucrează și Annick Menardo atunci când imaginează, pentru Dior, Bois d’Argent (2004). Hedi Slimane, cel care a oferit o nouă imagine creațiilor masculine de la Dior, și-a dorit o triadă de colonii: Cologne Blanche, Eau Noire și Bois d’Argent. În descendența lui Habit Rouge, Bois d’Argent pare îmbinarea elegantă între mundan și sacru. Un fond înțepător de vin și paciuli anunță valurile de rășini aromatice (tămâie, ambroxan), iar acordul de miere și piele oferă carnalitate și căldură parfumului. La final, în memoria olfactivă rămâne imaginea unui iris pudrat, cu note seci, de pământ, pe un fond de tămâie. Adorat de parizieni, Bois d’Argent este nu doar o creație unică, ci și un imens succes comercial pentru un parfum care se poziționează în zona de nișă. În anul următor, Olivier Polge a oferit un androgin pudrat, floral și ambrat: Dior Homme. Demnă urmașă a lui Fahrenheit, noua creație a stârnit uimire și admirație. Rareori avem șansa să mirosim un oriental-floral plin de tandrețe și eleganță. Irisul evoluează pe un fond de piele, vetiver și paciuli, iar cedrul din Virginia, cu note afumate și lemnoase, dă coeziune acordurilor aromatice (lavandă, cardamom, salvie).
Terre d’Hermès
În 2006, casa Hermès interoghează codurile masculinității în Terre d’Hermès, creația lui Jean-Claude Ellena. Acordul lemnos și mineral evocă ideea de verticalitate și rezistență prin intermediul cedrului de Atlas și al silexului. Proaspăt, discret, dar cu o tenacitate elegantă, Terre d’Hermès a devenit de-a lungul timpului semnătură olfactivă pentru cei care își doreau o mireasmă aeriană, lemnoasă, cu note proaspete și fructate (portocală, grepfrut, rubarbă).
Géranium pour Monsieur
&
Portrait of a Lady
Primul deceniu al noului mileniu se încheie cu o piață saturată de noutăți și lansări, cu arome fără istorie, care nu rezistă de la un sezon la altul. Pentru a încheia această incursiune succintă în universul parfumeriei masculine, vă propun două creații contemporane care evocă tradiția și reinventează miresmele unisex din Orient.
Géranium pour Monsieur (2009) și Portrait of a Lady (2010), ambele la Éditions de parfums Frédéric Malle, sunt creațiile lui Dominique Ropion. Géranium pour Monsieur este încercarea de reinventare a parfumului masculin contemporan prins între două note dominante: acordurile lemnoase și cele de tip fougère. Schema din Brut este reluată într-o combinație unică. Menta, proaspătă, înțepătoare, nu răcorește doar respirația, ci și fața după bărbierit. Notele de mușcată rimează cu cele acide și metalice ale trandafirului, totul pe un fond de mosc și rășini. La finalul zile, recunoaștem acordul clasic din Brut, totul într-o viziune nouă, adaptată gusturilor contemporane. Un haos olfactiv sau o reinterpretare în cheie contemporană a parfumului bunicilor și taților noștri?
Baroc, misterios și androgin, Portret of a lady poate părea, la prima vedere, un parfum dedicat doamnelor. În realitate, în buna tradiție a parfumeriei selective, ni se propune o mireasmă unisex, un acord dominat de un trandafir somptuos și de un paciuli tenebros. Conform spuselor parfumierului, o doză uriașă și de cea mai bună calitate de trandafir turcesc a fost adăugată peste Géranium pour Monsieur, din această combinație, improbabilă la prima vedere, rezultând un oriental contemporan. O roză întunecată, cu spini, plină de siguranță, nonșalanță și eleganță.
În ultimii ani, au apărut nu doar câteva parfumuri unice, dar și o literatură de specialitate care încearcă să descifreze fenomenele politice, sociale și culturale care au dus la sexualizarea parfumurilor și la elaborarea unei anumite imagini legate de virilitate, iar unele dintre ele mi-au inspirat această serie de articole.
— Parfums pour homme. La sélection idéale, sous la direction de Jeanne Doré, Nez éditions, 2020 (revin cu o recenzie)
— Nez, la revue olfactive, no. 3, Le sexe des parfums, printemps/été 2017
— Histoire de la virilité, dirigée par Alain Corbain, Jean-Jacques Courtine et Georges Vigarello, vols II & III, Éds du Seuil, 2011
_________________________
* Vezi, în acest sens, Brigitte Munier, Odeurs et parfums en Occident. Qui fait l’ange fait la bête, Éds Du Félin, 2017, pp. 199-200.
