Cadouri plăcut mirositoare

Când prietenii se gândesc la tine și îți fac cadou un portret și câteva „piese” de colecție, printre care și un 𝘗𝘢𝘴𝘴𝘪𝘰𝘯 (Elizabeth Taylor), pudros și ambrat, ușor floral și aldehidic.

 

 

 

 

 

 

 

 

𝗥𝗲𝗰𝗼𝗺𝗮𝗻𝗱𝗮𝗿𝗲 𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗰𝘁𝘂𝗿𝗮̆: „Dimensiunea olfactivă în teatrul contemporan”

Care sunt condițiile de posibilitate a unui teatru olfactiv? Pentru a le discuta, Dominique Paquet face o incursiune în istoria discursului filosofic despre olfacție și analizează câteva cazuri concrete de asociere a dimensiunii olfactive cu textualitatea — în special, cu aceea dramaturgică.  

Ce aduce în plus mirosul și care îi sunt limitările în practica teatrală, iată doar câteva întrebări ce răsar pe parcursul studiului lui Dominique Paquet. Trebuie spus însă că, uneori, acesta se dovedește destul de arid, întortocheat și, drept urmare, neatrăgător. În plus, cartea este destul de neglijent redactată. Păcat.

Parfumuri în filme cu Catherine Deneuve

Un articol de Viktoriya Wlasowa despre parfumuri, filme și Catherine Deneuve, pe Fragrantica.

 

 

 

Melancolii olfactive

 

 

 

Resuscitată în 2003, pentru Institut Très Bien, de renumitul parfumier 𝗣𝗶𝗲𝗿𝗿𝗲 𝗕𝗼𝘂𝗿𝗱𝗼𝗻, după o mai veche rețetă moștenită de proprietarul brandului, Frédéric Burtin, 𝘾𝙤𝙡𝙤𝙜𝙣𝙚 𝙖̀ 𝙡𝙖 𝙍𝙪𝙨𝙨𝙚 este o urmă melancolică a unui trecut îmbibat în colonie citrică, de o prospețime vegetală care îți aduce zâmbetul pe buze și care se încălzește mai apoi, devenind ușor pudrată și ambrată. Persistența este de-a dreptul uimitoare pentru o colonie. E adevărat, concentrația este de apă de parfum, dacă e să dăm crezare etichetei. 

O splendoare din alte vremuri, care însă n-o să mai fie în producție. 

Ce păcat să am „norocul” să nimeresc o sticlă din care esența se evaporă văzând cu ochii. Îmi vine să mă dau cu toată o dată.

 

Notele de vârf: lămâie verde (lime), lămâie (lemon), chitră (citron), bergamotă; notele de mijloc: verbină, floare de portocal, lavandă și rozmarin; notele de bază: neroli, ambretă (nalbă de mosc), stânjenel și rășină benzoică (sursă: fragrantica.ro)

 

 

 

A doua piele. Mov, străină și totuși atât de a mea: 𝘼𝙡𝙞𝙚𝙣 de la Thierry Mugler

 un text de Anca Zaharia

 

 

 

 

Deși am parfumuri pe care le-am luat acum patru-cinci ani și care mi-au plăcut și-mi plac teribil, multe dintre sticlele lor au rămas aproape neatinse, le șterg de praf de două ori pe an. În schimb, Alien-ul se termină pe neobservate, îmi dau seama că trebuie să comand altul abia când mai am câțiva stropi pentru câteva purtări și intru în panică de parcă ar trebui să urc dezbrăcată pe o scenă. N-am visat asta niciodată, din fericire, dar o dată am visat că am rămas fără Alien. Am râs când m-am trezit, dar m-am dus să verific stocul aromat de pe polițele din baie.

Pentru mine, Alien bifează casete diverse, poate chiar contradictorii în aparență, și înseamnă, pe rând sau simultan: căldură irizată de o oarecare distanță sinonimă cu reticența, decență cu un strop de sex-appeal, care colorează totul într-o explozie ca de curcubeu, ploaie caldă de vară și o seară cu un apus zărit printre nori, posibilități și speranțe, concretețe și rezultate.

Îl port mai ales toamna și iarna, pentru că e, totuși, prea dulce pentru o vreme mai caldă, și-am remarcat că-mi aduce un plus de căldură în zilele geroase, mă trage un pic, cel puțin mental, spre un parc inundat de frunze arămii și raze de soare mai blânde decât în toiul verii. Dar cu o subtilă aromă de mentă, pe care totuși n-am găsit-o menționată niciodată în descrierile produsului și pe care sunt tot mai tentată să cred că mi-o imaginez.

 

 

Dacă ar fi să mă identific printr-o apă de parfum, dacă esența a cine sunt eu — mai ales ca senzații și priviri, drumuri și trepte urcate greoi și coborâte în grabă, dureros — ar putea fi cuprinsă într-o sticlă, atunci cred că de cele mai multe ori aș fi Alien-ul de la Mugler.

Trebuie să mărturisesc și că n-am mai încercat altceva din gama Alien, nici nu știu cum e Goddess-ul sau Floral Intense-ul, dar nici nu aș vrea să fac asta dintr-un fel de convingere vecină cu superstiția stupidă. Doar gândul de a o face mă face să mă simt de parcă aș trăda legătura specială pe care o am cu această a doua piele, care e mov, străină și, totuși, atât de a mea. Cred că este, pentru mine, ce este Chanel No. 5 pentru mulți: clasic și etern, recognoscibil, firesc și deosebit.

 

 

Alien de la Thierry Mugler este o creație a parfumierilor Dominique Ropion și Laurent Bruyère, iar sticla dorește să amintească de o piatră sacră. Eu nu-l asociez atât de mult cu ideea de oriental, pentru că nu asta simt că predomină pe pielea mea, ci mai degrabă îl percep prin contrastul unic dintre iasomia și prospețimea cașmirului din notele de vârf și căldura vaniliei care le dă pe cele de inimă.

Citisem undeva că recipientul are „forma pietrei filozofale” și-am râs puțin, apoi mi-am zis că nu știu nimic, poate chiar așa ar (putea) fi. Devin tot mai convinsă de asta, cu fiecare purtare a lui Alien de la Mugler.

Habanita

Povestea casei Molinard începe pe la 1849, odată cu deschiderea la Grasse a unui magazin de ape parfumate. Deja pe la 1920 numele este cunoscut și respectat la Paris, multe dintre flacoane fiind semnate de Lalique. Creat în 1921, parfumul casei Molinard reflectă o schimbare în aerul epocii. Doamnele se emancipează tot mai mult, iar țigara, apanaj până atunci masculin, este revendicată și ea, împreună cu alte simboluri. Inițial, conținută în săculețe parfumate, noua esență era menită înmiresmării țigaretelor doamnelor „băiețoase”, fiind comercializată, începând cu 1924, sub formă de apă de parfum, într-o sticlă neagră realizată de Lalique. Habanita este reprezentativ pentru familia miresmelor floral lemnoase, îmbinând arome proaspete de flori – iasomie, trandafir bulgăresc, narcisă și ylang-ylang –, pe un fond oriental de vetiver, vanilie, ambră și mosc, rezultatul fiind un acord ce se îmbină perfect cu mirosul de țigară. Lăudat încă de la crearea lui drept cel mai tenace parfum din lume, Habanita a traversat epocile fără să îmbătrânească, păstrându-și misterul și catifelarea.