Pierre Dinand sau corpul parfumurilor

De-a lungul carierei sale, Pierre Dinand a colaborat cu case de parfumuri renumite, precum Yves Saint Laurent, Dior, Guerlain și multe altele. Flacoanele imaginate de el nu doar că intensifică experiența olfactivă, ci reprezintă opere de artă în sine, devenind piese de colecție pentru pasionații de parfumuri din întreaga lume.

Vă puteți delecta cu imagini pe site-ul: https://pierre-dinand.com/. 

Biografia lui Pierre Dinand o puteți citi aici: https://pierre-dinand.com/biographie/.

Kōdō (香道)

de Dana Pîrvan

Mirosurile au dat naștere unei arte specifice în Japonia, aprecierea estetică a acestora fiind independentă de utilizarea lor religioasă, medicală sau cosmetică. Inefabila artă a parfumurilor s-a născut în secolul al XV-lea, după ceremonia ceaiului și Ikebana și a atins apogeul în epoca lui Edo (1603-1866).

Kodô, artă olfactivă unică în lume, necunoscută totuși publicului larg, presupune o ceremonie în care participanții sunt invitați de un maestru de ceremonii nu să miroase, ci să „asculte” mirosurile lemnelor aromatice, tăiate în fâșii subțiri. O idee poetică în sine. Diversele combinații de parfumuri, kumiko, au nume poetice care evocă natura, trecerea anotimpurilor, călătoriile, legendele și literatura japoneză, cum ar fi Povestea lui Ghenji, combinațiile de parfumuri fiind asociate chiar cu cele 54 de capitole din acest roman. Prin kodô se trezesc sensibilitatea, memoria și emoțiile, hrănindu-le cu aliajul subtil dintre parfumuri și literatură. Ca și ceremonia ceaiului, kodô invită la o meditație tăcută, o formă de asceză marcată de budismul zen și religia shintō, o celebrare a eleganței parfumurilor. În cadrul ceremonialului, participanții ascultă pe rând parfumurile, le trec de la unul la altul ți fiecare trebuie să fie atent la celălalt, importantă fiind bucuria întâlnirii. Această practică artistică în permanentă mișcare, către sine sau către ceilalți, este un proces de învățare care implică fluiditatea gesturilor, nu obținerea unei lucrări finalizate și fixe. Maeștrii kodo practică de asemena caligrafia, poezia și ceremonia ceaiului.

Nu există separare între lumi, ci fluiditate, calea parfumurilor devenind o fomă de meditație care integrează toate artele. Viața însăși devine o operă de artă, un fel de cultură a sinelului și a relației cu ceilalți, care își propune să introducă o formă de armonie discretă, o deschidere spre întâlnire și efemer. Nu e nimic trist în frumusețea care va muri, plăcerea contemplării momentului, a măreției impermanenței e infinită. Prețioasă este deschiderea mâinilor, acceptarea a ceea ce trece fără dorința de a poseda. Această artă este practicată și azi în Japonia, artiștii contemporani integrează cultura kodô în spectacolele lor olfactive pentru a exprima trecerea timpului.

Despre flori de mare, nasuri și artă

 Un articol despre flori de mare, nasuri și artă în noul număr al revistei Observator cultural.

Parfumurile Orientului la Paris

 Articol publicat în numărul 1199 al revistei Observator cultural.

Expoziție: Parfums d’Orient, 26 septembrie 2023 – 17 martie 2024, Institutul Lumii Arabe, Paris

 

 

O expoziție dedicată mirosurilor pare o contradicție în termeni, de vreme ce, îndeobște, expozițiile se adresează cu precădere privirii, punînd obiectul („exponatul”) dinaintea ochilor noștri, și implică – ca premisă și ca rezultat – o narațiune care îi expune intențiile și îi explică reușita (argument, catalog sau broșură, cronică etc.). Cu alte cuvinte, expoziția, înțeleasă în termeni „clasici”, este oculocentrică și logocentrică. Este de așteptat, așadar, ca o expoziție olfactivă să chestioneze convențiile acestei forme clasice de „expunere” a obiectului de artă, prin includerea unei noi dimensiuni, conferită de un simț care pare să contrazică estetica încă predominantă în (meta)discursul artistic.

Cu aceste coordonate teoretice în minte pășim pragul expoziției olfactive desfășurate la Institutul Lumii Arabe de la Paris, în perioada 26 septembrie 2023 – 17 martie 2024, care are ca temă parfumurile Orientului. Întinzîndu-se pe o suprafață de 1.000 de metri pătrați, expoziția pariziană invită privirea și nasul vizitatorilor la o călătorie prin istoria și cadrele de viață în care mirosurile își fac simțită prezența, configurînd realități religioase, sociale, antropologice și politice. De-a lungul sălilor expoziției, împărțite subtematic (cele mai prețioase esențe, mirosurile orașului, intimitatea locuinței arabo-musulmane), vizitatorul parcurge cu privirea (și cu nasul, în unele cazuri) manuscrise, miniaturi, țesături, picturi, fotografii, instalații olfactive și video, care îmbină istoria cu actualitatea, expunerea clasică (și istoriografică) cu instalații de artă olfactivă contemporană. 

Dar s-o luăm cu începutul. Călătoria propriu-zisă începe în sala esențelor prețioase  și ne poartă din Arabia pînă în India și din insulele indoneziene pînă la hotarele cele mai îndepărtate ale Asiei, pe urmele celor mai prețioase ingrediente care au contribuit la crearea renumelui neguțătorilor arabi de mirodenii, esențe și parfumuri. Aici, vizitatorul poate vedea exponate, citi explicații și mirosi – grație unor dispozitive ingenioase – esențe care au fascinat omenirea din Antichitate și pînă astăzi: tămîia (olibanul), ambra cenușie, lemnul de agar (oud), moscul, trandafirul, floarea de portocal sau șofranul.

Parcursul continuă cu o incursiune olfactivă în medina („oraș”), pe urmele mirosurilor concentrate în jurul souk-ului („bazarului”), în inima căruia se găsesc piața de condimente și cartierul parfumierilor, în apropierea moscheii principale, ceea ce ne amintește încă o dată de rolul important al parfumurilor în contextul ritualurilor de purificare prescrise de islamism și care se desfășoară în hamam. Un bun prilej pentru a explora elementele de continuitate și de ruptură între Antichitatea preislamică și lumea musulmană și de a coborî pe firul istoriei pînă în Egiptul antic, cînd parfumul servea drept cale privilegiată de comunicare cu zeii. Tot aici găsim alambicuri antice, mărturii ale evoluției tehnicilor de distilare, precum și o instalație modernă concentrată în jurul a trei variațiuni pornind de la trei compoziții cu însemnătate istorică, și ele construite în jurul unor ingrediente prețioase: kyphi (o compoziție mitică a Egiptului antic, recreat după notațiile hieroglifice de pe pereții templului de la Edfu), shamama (inspirat de un attar de șofran, un ulei esențial obținut prin distilare, răspîndit în Orientul Mijlociu și în India) și o compoziție modernă Lune d’Ambre, care îmbină notele calde și senzuale de cistus labdanum și benjoin cu un acord proaspăt de coriandru și mușcată.

Pașii și nasul ne sînt purtați în continuare spre ultima secțiune a expoziției, dedicată intimității casei arabo-musulmane, unde descoperim vizual și olfactiv mai multe informații despre obiceiul parfumării oaspeților cu esențe florale sau fumigații, despre condimentele folosite în bucătărie sau despre mirosurile dorinței și ale ritualurilor care se desfășoară în alcov, amintindu-ne de proprietățile afrodiziace ale unor ingrediente precum șofranul, moscul, ambra sau trandafirul. Tot aici descoperim și una dintre cele mai spectaculoase instalații olfactive contemporane cu care este punctat parcursul istoric al expoziției: Beiti („casa mea”, în arabă și în ebraică), lucrare realizată de Laurent Mareschal în 2011, care recreează, cu ajutorul unor condimente (zaatar, sumac, curcuma, ghimbir, piper alb), o pardoseală dintr-o locuință palestiniană de la începutul secolului XX, lucrarea avînd un puternic mesaj politic, și anume speranța unei păci mult așteptate. 

Alte lucrări olfactive contemporane expuse în cadrul expoziției sînt fotografiile realizate de Vladimir Antaki în prăvăliile unor parfumieri din Muscat sau Salalah (Oman), instalația artistului franco-marocan Hicham Berrada, alcătuită din trei panouri-sere cu „doamna nopții” sau iasomia de noapte (Cestrum nocturnum), care răspîndește un miros îmbătător în timpul nopții, obiectele de vestimentație tradițională ale unei mirese, realizate în 2023 de artista saudită Reem al Nasser din muguri de iasomie, care, în momentul deschiderii expoziției, erau proaspăt culeși – imaginați-vă mireasma! –, sau lucrarea din 2008 a artistei Huda Lutfi, The perfume garden, care trimite la manualul erotic de secol XV al lui Muhammad al-Nafzâwi (Grădina parfumată), fiind creată din flacoane de parfum din sticlă în care sînt incorporate fotografii decupate din ziare,  reprezentînd portrete de femei, unele dintre ele, actrițe și cîntărețe celebre. Închise în aceste recipiente, imaginile capătă o tonalitate politică, sugerînd restricțiile la care sînt supuse femeile.

Expoziția găzduiește, de asemenea, numeroase workshopuri și conferințe, vizite ghidate și vizite tactile pentru persoane cu deficiențe vizuale, proiecții de film, precum și o colecție de cărți dedicate subiectului, grupate în magazinul de la parterul Institutului Lumii Arabe.

O completare importantă: toate mirosurile expoziției Parfumurile Orientului au fost create de renumitul parfumier Christopher Sheldrake, cunoscut îndeosebi pentru compozițiile olfactive realizate împreună cu Serge Lutens pentru brandul omonim.

Grăbiți-vă, încă mai aveți timp să vedeți și să mirosiți expoziția!

Un strop de estetică olfactivă

 Articol publicat în numărul 1195 al revistei Observator cultural.

 

 

Când vine vorba despre mirosuri – de parfumuri nici nu mai pomenim –, filosofii par să fi fost (și să fie chiar și azi) cu nasul pe sus, confirmând parcă observațiile despre simțul olfactiv pe care Freud le-a îngropat într-o notă din Disconfort în cultură (1930): odată ridicat pe două picioare, omul își reneagă (refulează) animalitatea, privind spre cerul înstelat de deasupra lui. Refuzarea animalicului și a instinctivului, corelate definitoriu mirosului, este înțeleasă astfel drept o condiție necesară a procesului civilizator, al cărui organ de simț privilegiat rămâne văzul. 

Dacă este să le căutăm nod în papură filosofilor și să dăm vina pe cineva, atunci capul răutăților îndreptate împotriva mirosului este Platon, care, cu ochii după Idei, pune la index simțurile și plăcerile lor. Desfătările pe care le prilejuiește mirosul sunt, pentru filosoful grec, mai puțin pure și, deci, mai puțin divine, implicând un amestec variabil, dar constant, de suferințe. Ele există întotdeauna în raport cu altceva, sunt, deci, relative și tributare unui hedonism care le exclude din sfera frumosului. Căci „frumosul este acea parte a desfătării legată de auz și de văz”, spune Socrate, care, deși se știe că avea un nas cârn, nu tocmai arătos, se laudă în Banchetul lui Xenofon cu un nas frumos și fin.

Blamul simțului mirosului traversează istoria filosofiei, unul dintre celebrii lui detractori fiind Kant, care, acuzându-l de subiectivitate și de lipsă de urbanitate, îl exclude din câmpul esteticii. Nici măcar Nietzsche, mai apoi, în ciuda aprecierii fineții nasului și a importanței flerului, nu reușește să-l aducă pe culmi estetice. Chiar și aici, nasul este un instrument fin de depistate a urâciunii, a găunoșeniei, a falsului și a putreziciunii unor sisteme de gândire, nefiind capabil să asigure un temei pentru ceva pozitiv și frumos.

Blestemul și nenorocul par să se țină scai de simțul mirosului până în zilele noastre. Doi esteticieni importanți ai secolului al XX-lea – Henri Delacroix (Psychologie de l’art) și Monroe C. Beardsley (Aesthetics. Problems in the Philosophy of Criticism) – preiau acuzele lui Platon, negând capacitatea mirosului de a produce opere estetice, în lipsa unei ordini, armonii și obiectivități specifice formei. „Nici mirosul și nici gustul nu se pretează la formarea de ansambluri solide și durabile ca melodia sau ca forma”, spune primul filosof, iar al doilea continuă: „Nu pare să existe suficientă ordine în aceste câmpuri senzoriale [olfactive – n.n] pentru a construi obiecte estetice care să aibă echilibru, climax, desfășurare sau un tipar”.

Apologia mirosului ca sursă a unor plăceri pure și estetice vine însă din altă parte. Poate că sistemele filosofice sunt prea rigide pentru a face loc fluidității, subiectivității și dinamismului pe care le implică o creație olfactivă – și ne gândim aici în special la parfumuri. Literatura – mai cu seamă poezia – este unul dintre dispozitivele cele mai adaptate transcrierii naturii mirosului, subliniind totodată o caracteristică a acestuia prea adesea uitată de filosofi: strânsa lui legătură cu temporalitatea și memoria. Aici este suficient să amintim scriitori precum Baudelaire, Zola, Proust, Tom Robbins, Patrick Süskind sau Percy Kemp, care, deși nu teoretizează statutul estetic al mirosului, îl utilizează ca ingredient de bază al efectului estetic al operei lor. Printre aceștia, un loc de seamă îl ocupă Huysmans, al cărui personaj decadent des Esseintes studiază istoria, gramatica și sintaxa parfumurilor, în încercarea de a decoda „idiomul fluidelor”: „Puțin câte puțin, tainele acestei arte, cea mai neglijată dintre toate, s-au lăsat pătrunse de des Esseintes, care descifra acum acel limbaj variat, tot atât de sugestiv ca cel al literaturii, acel stil de o nemaipomenită conciziune, sub aparența sa unduitoare și vagă” (În răspăr, traducere de Raul Joil, Minerva, București, 1974).

O altă apologie a mirosului și a esteticii sale vine chiar din partea unor parfumieri precum Edmond Roudnitska sau Jean-Claude Ellena. Primul dintre ei se remarcă printr-o abordare teoretică riguroasă, transpusă într-un volum cu titlu elocvent, rezultat a aproape patruzeci de ani de cercetare: L’Esthétique en question (1979). Pledând pentru titlul de „compozitor de parfumuri” și refuzându-l pe acela de „nas” (nez), Roudnitska subliniază natura pur intelectuală a compoziției olfactive, pe care o apropie de cea muzicală. Parfumul nu este un amestec de materiale (ingrediente), ci este o formă olfactivă, transcrisă într-o formulă, asemenea unei partituri muzicale, la elaborarea căreia contribuie în mod direct materia olfactivă înțeleasă ca sumă de imagini ale mirosurilor, și mai puțin materialele ca atare. Compozitorul de parfumuri nu lucrează cu senzații, ci cu imagini, idei și intuiții, armonizate, cu ajutorul unei tehnici dobândite de-a lungul anilor și al imaginației, într-o structură ideatică, ordonată. Mai amintim aici și că Roudnitska s-a luptat o viață întreagă pentru recunoașterea parfumurilor ca opere de artă și protejarea lor printr-o legiferare a drepturilor de autor cuvenite compozitorilor olfactivi (parfumierilor), ceea ce nici până astăzi nu s-a întâmplat, de unde și falsificarea sau clonarea neîngrădite de nimic. 

Argumentele lui Roudnitska sunt reluate într-o lucrare recentă a lui Larry Shiner dedicată esteticii olfactive, Art Scents. Exploring the Aesthetics of Smell and the Olfactory Arts (Oxford University Press, New York, 2020), care studiază raportul delicat dintre trăsăturile tradiționale ale obiectului de artă, design-ul industrial și noile manifestări artistice care folosesc mirosul/ mirosurile ca materie și medium. Pentru că, da, astăzi asistăm la o proliferare a discursului olfactiv în artă, artiștii luând-o înaintea teoreticienilor și constrângându-i astfel pe aceștia să-și reevalueze setul de criterii și judecăți estetice.

La capătul acestei istorii zbuciumate, am putea afirma că există o estetică a mirosului? Dacă ținem seama de numeroasele manifestări artistice olfactive (instalații, performance-uri, teatru, operă sau compoziții muzicale olfactive), de apariția unor reviste de cronică olfactivă, cum este, de pildă, Nez. La Revue olfactive, de premiile acordate parfumurilor, de literatura pe care o îmbibă, am fi înclinați să spunem „da, tot ce se poate”. Dacă însă privim rafturile cu parfumuri produse pe bandă rulantă, clonate sau doar imitate, e posibil să strâmbăm din nas și să întoarcem privirea. Sau problema e doar în nasul consumatorului needucat?

Artă olfactivă

 Articol publicat în numărul 1197 al revistei Observator cultural.

În articolul din numărul 1195 spuneam că literatura este unul dintre dispozitivele cele mai adaptare transcrierii naturii mirosurilor. Arta contemporană, tinzând tot mai mult spre plurisenzorialitate, începe însă a concura această prerogativă. În rândurile de mai jos, prezentăm câteva exemple de creații artistice elaborate pe marginea unui corp care se străduiește să se elibereze de text și de stereotipurile perpetuate de acesta, pentru a exista de sine stătător, dezvăluindu-și complexitatea senzorială. Iar marele atu al olfacției se arată a fi, încă o dată, forța ei mnemonică și evocatoare, pe care discursul artistic contemporan o explorează și o exploatează, prin apropriere sau delimitare de ea.

Clara Ursitti, prin creația sa Eau Claire, expusă la Mercer Union din Toronto, Canada, în 1993, oferă o replică olfactivă a propriului trup, un trup lichid îmbuteliat într-un flacon din sticlă realizată manual. În esența închisă în trupul de sticlă, pe care este gravat numele operei cu o referință clară la numele artistei, sunt distilate mirosurile unui trup feminin viu, inclusiv cele ale secrețiilor lui vaginale. Tot Ursitti este autoarea seriei de autoportrete olfactive Self-Portraits in Scent (1994), al căror material sunt mirosurile prelevate din diverse zone ale propriului corp. În 2013, artista Claudia Vogel, în colaborare cu parfumierul Andreas Wilhelm, realizează, sub titlul Concrete 2,3 g., un autoportret olfactiv al corpului său prin enfleurage, o tehnică folosită în parfumerie pentru extracția moleculelor odorante din florile prea delicate pentru a fi supuse distilării. Aceeași tehnică fusese folosită, cu un an înainte, și de artista poloneză Martynka Wawrzyniak, care, cu ajutorul parfumierului Yann Vasnier, a „expus“ în expoziția Smell Me buchetul olfactiv obținut din transpirația, lacrimile și părul propriului corp. În toate aceste lucrări, corpul artistelor este absent, iar lui i se substituie mirosurile, care dobândesc o corporalitate și o prezență grăitoare, recăpătându-și forța de semnificant, în ciuda imaterialității lor.

Mirosul artei, esența ei, este de găsit în mirosul corpului uman, mediul său cel mai direct și mai sensibil, așa cum o arată proiectul din 2008 al artistei japoneze Maki Ueda, 7 Smells, prin care este distilat un parfum – destinat vânzării – din transpirația impregnată în costumele unor dansatori. Inspirat de aceeași idee, un alt artist olfactiv, Peter de Cupere, imaginează un costum din plastic cu tuburi, prin care este captat mirosul de transpirație al celor cinci dansatori din performance-ul Sweat imaginat și coregrafiat de Jan Fabre*. Înainte de spectacol, fiecare dansator consumă un fel de mâncare, care, astfel, se va distila în transpirație în timpul performance-ului. Tot Peter de Cupere este cel care scrie în 2013, la o sută de ani de la publicarea manifestului futurist al lui Carlo Carrà, La pittura dei suoni, rumori e odori, un nou manifest al artei olfactive și îl semnează cu propriul miros, alăturându-i, în cadrul expozițiilor, o sticluță cu secreții distilate timp de doi ani, gest ce suprapune peste corpul textual mirosul unui corp real, cel al artistului. Trebuie însă remarcat faptul că, în afara cadrului expozițional, textul rămâne ceea ce este: un semn grafic inodor, adresat exclusiv privirii și având doar o potențială forță evocatoare olfactiv.

Colectarea mirosurilor corporale din proiectul lui Peter de Cupere nu este departe de The Smell of Fear and the Fear of Smell, instalație concepută de artista norvegiană Sissel Tolaas, care a „colecționat“ de la douăzeci de oameni din diferite regiuni ale lumii mirosul de transpirație produsă în momente de anxietate. Moleculele odorante ale transpirației au fost reproduse și încapsulate cu ajutorul nanotehnologiei și aplicate pe pereții unei galerii de la Massachusetts Institute of Technology, unde mirosurile și trupurile semnificate sunt juxtapuse într-o narațiune continuă. 

Corpul și mirosurile sale își recuperează materialitatea, devenind spectacol, și în performance-urile artistei Paola Daniele, Still life with human bodies and menstrual blood, din 2015, sau Credo in Unam, prezentat la Jerk Off Festival de la Paris, în 2016. Sângele de pe veșmântul alb invadează percepția spectatorilor și prin intermediul mirosului care este difuzat în sală, devenind scriitură olfactivă. Ambiguitatea interpretării sângelui (sângele lui Hristos, venerat, și sângele menstrual, discreditat) poate fi citită olfactiv într-un alt performanceal aceleiași artiste – Tears, din 2016 –, în care Daniele folosește, în loc de cerneală, propriul sânge menstrual, pentru a scrie scrisori odorante, mesajul fiind acela al libertății. În toate lucrările artistei, mirosul sângelui menstrual constituie una dintre componentele principale ale discursului artistic, contribuind hotărâtor la impactul operei asupra spectatorilor.

Trupul și mirosurile lui au fost puse în scenă – sau expuse ca obiect artistic – și de către artistul columbian Oswaldo Maciá, care, în 2009, prezintă sculptura olfactivă intitulată Ten Notes for a Human Symphony la Bienala de Artă Contemporană de la Salonic. Pentru realizarea acestei lucrări, artistul a colectat păr de la diverse persoane din întreaga lume, iar cu ajutorul tehnologiei head-space a obținut zece tipuri de mirosuri care, în cadrul expoziției, sunt pulverizate printr-un mecanism fixat deasupra unor panouri textile dispuse circular; mișcarea panourilor ajută la dispersarea mirosurilor, creându-se astfel o simfonie de mirosuri umane.

În toate aceste exemple, corpul se străduiește să-și (re)dobândească materialitatea prin exhibarea mirosurilor specifice, dar încă nu este complet desprins de text, care, cel mai adesea, este socotit necesar explicitării intențiilor artistice (prin cataloage, broșuri, site-uri, legende ale exponatelor etc.).

_________

* Tot Peter de Cupere este autorul unei alte lucrări olfactive prezentate în 2014, The Deflowering, prin care sunt exhibate mirosuri intime sub forma unei statui de gheață a Fecioarei Maria, confecționată din apa în care au fost distilate secreții vaginale: „când atingi lichidul topit, mirosul vaginal inițial îți rămâne pe deget multă vreme“ (sursă: site-ul artistului www.peterdecupere.net).

Infiniment Coty Paris 2024

Coty este unul dintre numele care au făcut istorie în parfumeria modernă. Companie fondată în 1904 de François Coty, ingeniosul om de afaceri și parfumier corsican care a lansat câteva parfumuri devenite legendare (cum ar fi Chypre, Ambre Antique sau L’Origan), Coty este astăzi un conglomerat cuprinzând aproximativ 40 de branduri, dar care, în parfumerie, nu mai spune nimic prin produsele care îi poartă numele. Tocmai această irelevanță a dus la crearea de către Sue Nabi și Nicolas Vu a seriei de lux Infiniment Coty, menită să revitalizeze aura deja prăfuitului brand.

Noua serie cuprinde 14 creații olfactive și a fost lansată, în avanpremieră, sâmbătă, 2 martie 2024, într-un spațiu impresionant de pe Rue Saint-Merri 5, în cadrul unui eveniment exclusiv, care, pe lângă prezentarea noilor creații olfactive, a găzduit o expoziție cu opere create din flacoane Infiniment Coty — transformate într-un nou medium de expresie de artiști precum Isabelle.D, Evans Mbugua, Deborah Segun, Francisco Vidal, Younes Khourassani, Ousmane Niang, Saïdou Dicko, Thandiwe Muriu, Mous Lamrabat, Emo de Meideros și Willys Kezi Niangi —, discuții conduse de Yohan Cervi, colaborator al revistei Nez. La revue olfactive, performance-uri de dans și showcase-uri ale artiștilor John Glacier și Aime Simone, precum și o instalație cu flori artificiale ce emană mireasma noilor parfumuri.

Am nimerit tocmai în momentul unei discuții moderate de Yohan Cervi, cu artistul Lucky Love (Instagram: thisisluckylove) și parfumiera Dora Baghriche de la Firmenich (Instagram: dora_baghriche_perfumer), așa că am profitat de moment pentru a face câteva poze, cot la cot cu tot felul de influenceri.

Mai multe informații despre recent lansatul brand Infiniment Coty puteți afla chiar de pe pagina lor de internet: eu.infinimentcoty.com.

 

Fotografie & miros: 𝐂𝐡𝐫𝐢𝐬𝐭𝐞𝐥𝐥𝐞 𝐁𝐨𝐮𝐥𝐞́

Fotografia și parfumul se adresează unor simțuri diferite și au limbaje la fel de diferite. Cum e posibil să surprinzi vizual un parfum sau să restitui mirosul unei fotografii? Pare imposibil. Cu toate acestea, fotografia și parfumul au făcut casă bună, publicitatea pentru parfumuri fiind un exemplu grăitor. De la fotografiile realiste, cu flori care intră în compoziția parfumurilor, sau fotografiile cu „muzele”-simbol din showbiz până la fotografiile abstracte, care își propun să capteze o stare afectivă indusă de un parfum sau altul, imaginea a însoțit constant olfactivul în secolele XX și XXI, ca un comentariu în surdină sau o explicitare adesea redundantă. Unii artiști vizuali au fost mai preocupați decât alții să investigheze zona de suprapunere între cele două arte și simțuri, printre ei numărându-se și artista de origine canadiano-elvețiană 𝐂𝐡𝐫𝐢𝐬𝐭𝐞𝐥𝐥𝐞 𝐁𝐨𝐮𝐥𝐞́ (născută în 1984), care este interesată precumpănitor de reprezentarea vizuală a intangibilului – în special, de simțul mirosului și de expresia lui fotografică.

Site: https://www.christelleboule.com

Instagram: https://www.instagram.com/christelle_boule/

Facebook: https://www.facebook.com/christelle.boule

 

Dintre proiectele dedicate simțului mirosului și parfumului, amintim câteva: 

Opium — 2015

This photo series is inspired by the olfactory memory triggered by a scent. “Opium” was the perfume my mother used to wear when I was young. It also became my brother’s signature scent in his teenage years when he started to wear it too. My memories related to this fragrance are a sweet mix of these two people I love.

L’Air du temps — 2015

This photo series is inspired by my grandmother perfume of choice “L’Air du Temps”. Many personal memories are related to this fragrance, yet it is worn by other people on the street, on the bus or at the cinema. These olfactory memories are mixed with the everyday life of a young woman that have one thing in common, a perfume.

Il profumo è in mostra — 2018

“Il profumo è in mostra” is a multisensorial installation master perfumer Francis Kurkdjian and myself have created for “O Festival”.
Presented at the National Museum of Rome, the exhibition made visitors experience the act of smelling a perfume while looking at it. Each dark cabin, filled with a fragrance, offered a window on the fragrance chemical reaction on photographic paper.
Abstract shapes emerge, depending on the size and weight of the molecules of the perfume that form patterns and thus give an abstract visual representation corresponding, in chemical terms, to the composition of the perfume.
— Exhibited at the National Museum of Rome, 2018. (Photo credit Andrea Serrau)

Jenny Smells Like Biscuit — 2018

“Jenny Smells Like Biscuit” is a project about different people wearing the same perfume. Originally meant to be a casting for portraits, the email exchange between the volunteer models and myself were already enough to depict the personality of each perfume wearer.
Deciding not to go further with the photoshoot, this publication is a selection of messages from different people who wear the same fragrance: L’Homme, 1 Million, Terre, Invictus, Le Mâle, Chanel No.5, L’Air du Temps, Angel, Opium and J’adore.
— Exhibited at ECAL ‒ Ten Years in Renens, ELAC Gallery, Lausanne, 2018
— Self published, 60 pages, 2016

Parfums — 2019

This photographic study is made from perfume essences and covers an experimental process. In a photo laboratory, one drop of each fragrance is applied on photographic paper. Once the liquid has dried, the paper is exposed to light. The final step consist of developing clichés, and allowing the perfume to appear.
— Exhibited at “Sillages”, Pasquart Museum, Biel, 2019
— Self published book (sold out), 2015 

Expanded Drops — 2019

A collaboration with Maison Francis Kurkdjian.
Bringing a fragrance to life is an evocative and vibrant experience. A few drops of a perfume are laid on silver-colored paper, dried, exposed to light, and bathed in photo development fluids to reveal the image.
The “Expanded Drops” series is a selection of original photographic prints, all made using fragrances created by Francis Kurkdjian for his eponymous house.
“Expanded Drops” was presented during the “Sillages” exhibition at the Photoforum Pasquart Museum in Biel (Switzerland), from January to March 2019.

Lumen — 2022

Exposed to the sun (UV) during multiple days, covered in botanicals and influenced by changing weather (rain, dust, wind, pebbles), the light sensitive surface absorbs its scenery.
Its experimental process, to slowly record time, reveals shapes and colors creating a unique photography. This 200 years old photographic technique is called “Lumen print”.
This ongoing project is evolving through various blooms and upcoming seasons.

Synesthesia — 2023

Synesthesia was born from my desire to visually translate the movements of thought into photography. In order to bring this project to life, I went to meet synesthetes whose sense of smell is linked to the sense of sight.
Our conversations allowed me to build a collection of images inspired by the abstract and poetic forms that they described to me after smelling an odor. For example, for some of them, the smell of a banana was represented visually by the appearance of “green, round shapes with small red spots” while for others, it was “a large blue triangular shape with brown outlines”.
To create this photographic series, I made an ingenious device that worked like a scanner, accompanied by a bank of shapes and colors. With this device, I was able to recreate the synesthetic visions of each participant. Through this process, the image then becomes the direct extension of the inner perception of synesthetes.
Today, my project brings together a collection of experimental scans (each print is unique) creating a new link between the visual and the olfactory.
— Exhibited at “Fototechnika”, Pasquart Museum, Biel, 2023 

Romanian Design Week // flacon

Simbolul feminitații în cultura și mitologia antică valorificat în estetica recipientelor parfumurilor de lux

Proiect: Silvia-Andreea Cojocaru

Vizual, colecția de parfumuri reprezintă o siluetă feminină cu forme ovale care evocă eleganță îmbrăcată în elemente abstracte și figurative ce înconjoară sticla. Elementele care îmbracă sticla conferă rafinament și completează perfect imaginea vizuală creată pentru identitatea fiecărei tipologii feminine.

În urma acestui proiect de studiu autoarea dorește să realizeze o colecție de recipiente pentru parfum inspirate din cultul feminității și abordarea estetică a imaginii feminine din diferite părți ale lumii precum Grecia, Egipt, Asia și Africa.

Echipa: Lect.Univ.Dr. Alexandru Bunii - profesor coordonator, Alexandru Mihai

Credit Foto: Eniko Szucs, Cristina Borjac

***

Sursă: 

projects.romaniandesignweek.ro — Simbolul-feminitatii-in-cultura-si-mitologia-antica-valorificat-in-estetica-recipientelor-parfumurilor-de-lux