VOUĂ CUM VĂ E MASA DE PRÂNZ?
În pacea zilei de duminică, în liniștea profundă a unei dimineți însorite cum n-am avut de multă vreme, scriu despre... dejunuri fabuloase. S-a vorbit atât de mult zilele acestea despre drojdie, pâine, clătite și tarte, încât m-am refugiat în propria copilărie, când mesele erau prilej de exersare a ritualurilor, aranjate cu dichis și încărcate cu tot felul de bunătăți. Tihna era cuvântul de ordine, așa că „la masă se vorbește”, contrar dictonului mult prea invocat la școală pe vremuri. Dincolo de toate acestea, plutește peste toate un abur fin... Savori urbane, ar zice cineva astăzi – Oana Igrețiu este una dintre „șefele” locului –, dar eu prefer să spun „parfumul copilăriei”. Cornulețele cu gem, nucă sau rahat, făcute de tanti Wilma, chiar miroseau a vanilie și a alte mirodenii, cozonacii făcuți de mama după rețeta bunicii (păstrată cu sfințenie și astăzi) miroseau dumnezeiesc, astfel încât primul (dintre ei) scos din cuptor se mânca pe loc; era rupt cu mâna și stăteam adunați în jurul mesei să ne uităm cum iese aburul din el. Mă opresc aici cu evocarea acelor timpuri, ca să mă pot muta în alt registru, cel livresc. Și fiindcă e duminică, vă provoc să mirosiți următoarele rânduri:
 |
„Federico și Libertad au rămas la Almacén, mama le-a oferit dormitorul din apartament și mutarea a fost rapidă și austeră, pentru că de fapt nu trebuiau decât să transporte hainele și obiectele personale dintr-o cameră în alta ca să se instaleze în noua lor casă. Jürgen a sărbătorit prezența soției celui mai bun prieten în casă cu o creație magistrală: Libertad adora deserturile și dulciurile în general, drept care, când a rămas însărcinată și a început cu poftele de gravidă, bucătarul german i-a dedicat celebra Spumă de banane cu paprica, care se mai prepară și acum cu lichior amestecat cu frișcă, câteva picături de lămâie, albușuri bătute cu miere, un strop de zahăr, un strop de vanilie sau ciocolată și câteva vârfuri de paprica. Jürgen a decorat desertul cu câteva căpșuni stropite cu rom, deși Federica a preferat să îl orneze cu picături de ciocolată amară. A fost de-ajuns să descopere fanaticii tavernei acest desert, că femeile au și început să-și trimită soții să le aducă porții proaspete la orice oră din zi și din noapte, și au fost chiar unii care au bătut la poarta de la Almacén chiar și la miezul nopții sau în zori, implorând măcar o îmbucătură pentru soția care se afla în perioada de așteptare minunată a celor nouă luni marine, aceste luni enorme din alabastru, care n-au nimic în comun cu alte din alte colțuri ale lumii.” Carlos Balmaceda, Manualul canibalului |
O carte pe care am tot recomandat-o de-a lungul anilor și la care revin de fiecare dată când în jurul meu e prea puțină culoare (a se citi parfum). Fiindcă am imersat în livresc, o să continui explorarea:
|
„Nici nu a ajuns bine și uite-l că zâmbește larg, parcă dintr-odată pe deplin instalat în apele lui teritoriale, mișcându-se ca într-o cadență de gaiardă de la o tarabă la alta, bucurându-se de cum se amestecă anghinarea cu accentul napoletan și aricii de mare cu lavanda din Provence, târguindu-se pentru un buchet de violete pentru Dominique, cântărind din ochi șofranul indian, aruncând ocheade curioase spre o exotică măsuță cu chihlimbar, întrebând cât costă mierea, gustând puțin Camembert adus de la Lyon și puțin iaurt grecesc în care ghicește imediat o origine, de fapt, belgiană... Alexandre se bucură de fiecare nouă priveliște, încărcată de ciorovăieli și târguieli cinstite, de zgomotul bine-cunoscut al cântarului, de fâșâitul sacoșelor mari ca niște saci, de banii care foșnesc, clinchețesc, cheamă, de mirosurile amestecate și de lumea colorată de aici, unde Parisul nu mai e tocmai Paris, ci un Babel al mărfurilor, al accentelor și al călătorilor de pretutindeni.” Ioana Bâldea Constantinescu, Dincolo de portocali |
 |
După cum vedeți, călătoria e nesfârșită. Într-un continuu balans între ce-a fost (sau pe unde am mai fost) și ce va fi. Purtăm cu noi (aducem din trecutul atât de personal) mirosuri și parfumuri pe care le vrem regăsite în orice ne-nconjoară. E cheia supraviețuirii noastre în vremuri mai mult decât tulburi. Și dacă astăzi vă veți așeza la masă și veți zăbovi preț de secunde în cotlonul cu amintiri olfactive din copilărie, înseamnă că mai avem o șansă, înseamnă că vom avea viitor.
No comments:
Post a Comment