Colaj

Titlul lucrării: 

Lucru manual sau Când ai mult de lucru, îți faci și mai mult. 😉

© Osmé

 

Infiniment Coty Paris 2024

Coty este unul dintre numele care au făcut istorie în parfumeria modernă. Companie fondată în 1904 de François Coty, ingeniosul om de afaceri și parfumier corsican care a lansat câteva parfumuri devenite legendare (cum ar fi Chypre, Ambre Antique sau L’Origan), Coty este astăzi un conglomerat cuprinzând aproximativ 40 de branduri, dar care, în parfumerie, nu mai spune nimic prin produsele care îi poartă numele. Tocmai această irelevanță a dus la crearea de către Sue Nabi și Nicolas Vu a seriei de lux Infiniment Coty, menită să revitalizeze aura deja prăfuitului brand.

Noua serie cuprinde 14 creații olfactive și a fost lansată, în avanpremieră, sâmbătă, 2 martie 2024, într-un spațiu impresionant de pe Rue Saint-Merri 5, în cadrul unui eveniment exclusiv, care, pe lângă prezentarea noilor creații olfactive, a găzduit o expoziție cu opere create din flacoane Infiniment Coty — transformate într-un nou medium de expresie de artiști precum Isabelle.D, Evans Mbugua, Deborah Segun, Francisco Vidal, Younes Khourassani, Ousmane Niang, Saïdou Dicko, Thandiwe Muriu, Mous Lamrabat, Emo de Meideros și Willys Kezi Niangi —, discuții conduse de Yohan Cervi, colaborator al revistei Nez. La revue olfactive, performance-uri de dans și showcase-uri ale artiștilor John Glacier și Aime Simone, precum și o instalație cu flori artificiale ce emană mireasma noilor parfumuri.

Am nimerit tocmai în momentul unei discuții moderate de Yohan Cervi, cu artistul Lucky Love (Instagram: thisisluckylove) și parfumiera Dora Baghriche de la Firmenich (Instagram: dora_baghriche_perfumer), așa că am profitat de moment pentru a face câteva poze, cot la cot cu tot felul de influenceri.

Mai multe informații despre recent lansatul brand Infiniment Coty puteți afla chiar de pe pagina lor de internet: eu.infinimentcoty.com.

 

Jimmy Choo – 𝑰𝒍𝒍𝒊𝒄𝒊𝒕: pasul de la răcoarea primăverii la căldura mierie de vară

un text de Anca Zaharia

Dacă ar fi să romantizez câteva aspecte din viața mea, deși nu mult, doar un pic, aș spune că cele mai bune direcții au fost cele în care am apucat impulsiv sau cel puțin fără o testare prealabilă a terenului pe care m-am avântat. În privința cărților și a parfumurilor, deseori m-am surprins felicitându-mi această impulsivitate tocmai pentru că, prin intermediul blind buy-urilor, am dezvoltat relații trainice cu nume – titluri de cărți, nume de autori, producători de parfumuri și colecții echilibrând perfect vizualul cu olfactivul – excelente pentru mine.

Un astfel de blind buy care la mine a fost un succes este 𝐼𝑙𝑙𝑖𝑐𝑖𝑡-ul de la Jimmy Choo: cu un preț „de toate zilele” (în jur de 700 lei/100 de mililitri) și cu un miros asemenea, asta cred că este marca trecerii de la primăvară la vară pentru mine. Notele răcoroase de vârf, de ghimbir și portocală, mă duc cu gândul la răcoarea din miezul unei zile însorite de martie-aprilie, în vreme ce baza de miere, chihlimbar și lemn de santal fixează imaginea suportabil de călduroasă și lipicios-mierie a unei zile de vară, asta după o trecere rapidă prin inima de trandafir și iasomie.

O idee cam dulce pentru mine, dar nu are stridența care-n general mă deranjează la aromele florale, cu care nu sunt mai deloc prietenă. Cum îl descriam unei cunoștințe la un moment dat: 𝐼𝑙𝑙𝑖𝑐𝑖𝑡 e parfumul dulce potrivit pentru cei cărora nu le place deloc zona de dulce-floral. Bine, și mai e un secret ca să miroși atrăgător și relativ subtil: să nu pulverizezi în neștire 𝐼𝑙𝑙𝑖𝑐𝑖𝑡 pe piele, păr și haine, în reprize de câte 50 de aplicări, așa cum am văzut un video pe net, nu demult, despre aplicarea „corectă” a parfumurilor. 

Dar nu-mi lua în seamă îndemnul, dacă tu crezi că ți se potrivește altă metodă! Indiferent cât și cum îl aplici, vreau doar să spun că, la intersecția dintre răcoarea citrică de primăvară și dulceața de miere a începutului de vară, îl găsești pe Jimmy Choo - Illicit.

Call me Giorgio

Am fost atras de mirosuri de când mă știu, dar am început să mă apropii mai temeinic de parfumuri și de istoria lor abia în urmă cu zece-doisprezece ani, când m-am apucat să iau la puricat site-ul fragrantica.com și diverse bloguri, curios să aflu mai multe despre reperele parfumeriei moderne și despre filiațiile create de-a lungul istoriei acesteia. Din blog în blog, am dat peste pourmonsieurblog.blogspot.com și, cum mi-au plăcut prezentările lui, m-am pus să comand pe aoro.ro — pe vremea aceea; acum, notino.ro — azi, un parfum, mâine, altul, și tot așa, până s-au adunat câteva. M-am bucurat să descopăr că rezonez olfactiv cu bloggerul pourmonsieur și am mers pe mâna lui de fiecare dată. Mulțumită lui, am aflat cum miros câțiva „monștrii sacrii” ai parfumeriei masculine — Pour Monsieur de la Chanel, English Leather, Eau Sauvage de la Dior, Tsar și Pour Homme de la Van Cleef & Arpels, Quorum, Pour Lui  de la Oscar de la Renta, Pour Homme de la Azzaro, Drakkar Noir, Old Spice sau Aramis de la Aramis — și am mers pe urmele creatorilor lor (marea descoperire și dragoste fiind Bernand Chant, creatorul lui Aramis, Aramis 900, Aramis Devin, Aromatics Elixir sau Cabochard).

Tot în vremea investigațiilor de-atunci, am descoperit și un alt clasic, Giorgio for Men Giorgio Beverly Hills, lansat în 1984 (n-am găsit niciunde menționat numele parfumierului), după femininul Giorgio din 1981. Am tot amânat să-l cumpăr, timpul a trecut și, în fine, când tocmai rămăsesem cu puțini bani în portofel, mi-am zis „ce mai contează?!” și l-am cumpărat (bine, nu e un capăt de portofel, doar 77 de lei, minus 15%, discount de Crăciun). În cele mai multe comentarii se menționa faptul că e un powerhouse perfume — cu alte cuvinte, unul care trăsnește de la un kilometru —, așa că am fost pregătit pentru ce e mai rău, și anume să fiu dat jos din autobuz. Mare surpriză să descopăr un paciuli aromatic elegant, cu iz de violete, miere, scorțișoară și garofiță (ba chiar și de pin), care se încălzește mai apoi, devenind un chypre în toată regula. Cei mai mulți îl apropie de Gentleman de la Givenchy, pe care, din păcate, nu l-am mirosit. Pe mine m-a dus cu gândul la o îmbinare între Grey Flannel de la Geoffrey Beene, Patchouli de la Nicolaï și Knize Sec, un pic prea seci pentru mine însă. Numai că Giorgio for Men e îndulcit de nota de miere (și alte rășini din bază), fără a fi deloc un parfum dulce sau o bombă olfactivă. Se așază cuminte pe piele, fără să țipe. Cred că i-ar sta excelent primăvara și toamna, ba chiar și vara.

Poate că, înainte de a vă năpusti asupra ultimelor apariții (mainstream sau de nișă), ar fi bine să dați cu nasul și prin clasicii parfumeriei. În felul acesta, vă veți face o impresie despre evoluția preferințelor olfactive, care reflectă o dinamică socială, economică și antropologică mereu activă în industria cosmetică.

𝙉𝙤𝙞𝙧 𝙥𝙖𝙩𝙘𝙝𝙤𝙪𝙡𝙞

Unul dintre cele mai frumoase parfumuri construite în jurul notei de paciuli, 𝙉𝙤𝙞𝙧 𝙥𝙖𝙩𝙘𝙝𝙤𝙪𝙡𝙞 a fost creat de Gérald Ghislain pentru 𝙃𝙞𝙨𝙩𝙤𝙞𝙧𝙚𝙨 𝙙𝙚 𝙋𝙖𝙧𝙛𝙪𝙢𝙨 în anii 2000.

Un delicat omagiu adus lui 𝘼𝙧𝙤𝙢𝙖𝙩𝙞𝙘𝙨 𝙀𝙡𝙞𝙭𝙞𝙧, creat de Bernard Chant, în 1971, pentru Clinique, dar este o versiune mai aerată, ceva mai florală, perfectă pentru toate anotimpurile, dar cu o nostalgie autumnală.

Amărui, acrișor, vegetal, reavăn, 𝙉𝙤𝙞𝙧 𝙥𝙖𝙩𝙘𝙝𝙤𝙪𝙡𝙞 conține deja promisiunea florilor ce vor înflori primăvara, după ce și-au extras seva din pământ.

★★★

Note de vârf: paciuli, cardamom și coriandru

Note de mijloc: paciuli, note florale și boabe de ienupar

Note de bază: paciuli, pielărie, mosc și vanilie

𝓓𝓲𝓹𝓽𝔂𝓺𝓾𝓮

În 1961, trei prieteni – Christiane Gautrot, decorator de interioare, Desmond Knox-Leet, pictor, și Yves Coueslant, scenograf – au transformat un vis în realitate și i-au dat numele Diptyque, inspirat de cele două vitrine simetrice ale primului magazin deschis pe Bulevardul Saint-Germain, numărul 34, care, mai târziu (2011), va deveni și titlul unui parfum: „34 Boulevard Saint-Germain”. La început, un butic unde puteai găsi „flecuștețe” de lux, toate dictate de bun-gust și artă, printre care lampioane de hârtie, săpunuri și parfumuri englezești, cuverturi, bețigașe parfumate sau jucărioare din lemn, Diptyque continuă cu producerea de lumânări parfumate, pentru ca, în 1968, să lanseze primul parfum al casei, „L’Eau”, inspirat de tradiția potpuriurilor. De atunci, casa Diptyque a lansat numeroase alte esențe, care, fiecare în parte, au încercat să redea impresiile de călătorie ale fondatorilor săi prin Extremul Orient, Grecia sau Scoția. Purtând amprenta personalității celor trei prieteni și a convingerilor estetice pe care le împărtășesc, parfumurile Diptyque sunt stări și locuri încapsulate în flacoane ce poartă o grafică aparte, devenită emblematică prin ovalul etichetei, ce amintește de scutul unui soldat roman, și fonturile special create pentru denumirea produselor. Gama lor rămâne variată și astăzi, cuprinzând ape de îngrijire a feței, vaporizatoare ambientale („Baies”, „Jasmin”, „Figuier”, „Feu de Bois”, „Ambre” etc.), lumânări parfumate, ape de toaletă și de parfum („Philosykos”, Do Son”, „Tam Dao”, „L’Ombre dans l’eau”, „Eau des sens” sau, printre cele mai recente, „L'Eau Papier”), precum și rafinate obiecte de lux, precum brățările sau broșele parfumate.

Melancolii olfactive

 

 

 

Resuscitată în 2003, pentru Institut Très Bien, de renumitul parfumier 𝗣𝗶𝗲𝗿𝗿𝗲 𝗕𝗼𝘂𝗿𝗱𝗼𝗻, după o mai veche rețetă moștenită de proprietarul brandului, Frédéric Burtin, 𝘾𝙤𝙡𝙤𝙜𝙣𝙚 𝙖̀ 𝙡𝙖 𝙍𝙪𝙨𝙨𝙚 este o urmă melancolică a unui trecut îmbibat în colonie citrică, de o prospețime vegetală care îți aduce zâmbetul pe buze și care se încălzește mai apoi, devenind ușor pudrată și ambrată. Persistența este de-a dreptul uimitoare pentru o colonie. E adevărat, concentrația este de apă de parfum, dacă e să dăm crezare etichetei. 

O splendoare din alte vremuri, care însă n-o să mai fie în producție. 

Ce păcat să am „norocul” să nimeresc o sticlă din care esența se evaporă văzând cu ochii. Îmi vine să mă dau cu toată o dată.

 

Notele de vârf: lămâie verde (lime), lămâie (lemon), chitră (citron), bergamotă; notele de mijloc: verbină, floare de portocal, lavandă și rozmarin; notele de bază: neroli, ambretă (nalbă de mosc), stânjenel și rășină benzoică (sursă: fragrantica.ro)

 

 

 

A doua piele. Mov, străină și totuși atât de a mea: 𝘼𝙡𝙞𝙚𝙣 de la Thierry Mugler

 un text de Anca Zaharia

 

 

 

 

Deși am parfumuri pe care le-am luat acum patru-cinci ani și care mi-au plăcut și-mi plac teribil, multe dintre sticlele lor au rămas aproape neatinse, le șterg de praf de două ori pe an. În schimb, Alien-ul se termină pe neobservate, îmi dau seama că trebuie să comand altul abia când mai am câțiva stropi pentru câteva purtări și intru în panică de parcă ar trebui să urc dezbrăcată pe o scenă. N-am visat asta niciodată, din fericire, dar o dată am visat că am rămas fără Alien. Am râs când m-am trezit, dar m-am dus să verific stocul aromat de pe polițele din baie.

Pentru mine, Alien bifează casete diverse, poate chiar contradictorii în aparență, și înseamnă, pe rând sau simultan: căldură irizată de o oarecare distanță sinonimă cu reticența, decență cu un strop de sex-appeal, care colorează totul într-o explozie ca de curcubeu, ploaie caldă de vară și o seară cu un apus zărit printre nori, posibilități și speranțe, concretețe și rezultate.

Îl port mai ales toamna și iarna, pentru că e, totuși, prea dulce pentru o vreme mai caldă, și-am remarcat că-mi aduce un plus de căldură în zilele geroase, mă trage un pic, cel puțin mental, spre un parc inundat de frunze arămii și raze de soare mai blânde decât în toiul verii. Dar cu o subtilă aromă de mentă, pe care totuși n-am găsit-o menționată niciodată în descrierile produsului și pe care sunt tot mai tentată să cred că mi-o imaginez.

 

 

Dacă ar fi să mă identific printr-o apă de parfum, dacă esența a cine sunt eu — mai ales ca senzații și priviri, drumuri și trepte urcate greoi și coborâte în grabă, dureros — ar putea fi cuprinsă într-o sticlă, atunci cred că de cele mai multe ori aș fi Alien-ul de la Mugler.

Trebuie să mărturisesc și că n-am mai încercat altceva din gama Alien, nici nu știu cum e Goddess-ul sau Floral Intense-ul, dar nici nu aș vrea să fac asta dintr-un fel de convingere vecină cu superstiția stupidă. Doar gândul de a o face mă face să mă simt de parcă aș trăda legătura specială pe care o am cu această a doua piele, care e mov, străină și, totuși, atât de a mea. Cred că este, pentru mine, ce este Chanel No. 5 pentru mulți: clasic și etern, recognoscibil, firesc și deosebit.

 

 

Alien de la Thierry Mugler este o creație a parfumierilor Dominique Ropion și Laurent Bruyère, iar sticla dorește să amintească de o piatră sacră. Eu nu-l asociez atât de mult cu ideea de oriental, pentru că nu asta simt că predomină pe pielea mea, ci mai degrabă îl percep prin contrastul unic dintre iasomia și prospețimea cașmirului din notele de vârf și căldura vaniliei care le dă pe cele de inimă.

Citisem undeva că recipientul are „forma pietrei filozofale” și-am râs puțin, apoi mi-am zis că nu știu nimic, poate chiar așa ar (putea) fi. Devin tot mai convinsă de asta, cu fiecare purtare a lui Alien de la Mugler.

Habanita

Povestea casei Molinard începe pe la 1849, odată cu deschiderea la Grasse a unui magazin de ape parfumate. Deja pe la 1920 numele este cunoscut și respectat la Paris, multe dintre flacoane fiind semnate de Lalique. Creat în 1921, parfumul casei Molinard reflectă o schimbare în aerul epocii. Doamnele se emancipează tot mai mult, iar țigara, apanaj până atunci masculin, este revendicată și ea, împreună cu alte simboluri. Inițial, conținută în săculețe parfumate, noua esență era menită înmiresmării țigaretelor doamnelor „băiețoase”, fiind comercializată, începând cu 1924, sub formă de apă de parfum, într-o sticlă neagră realizată de Lalique. Habanita este reprezentativ pentru familia miresmelor floral lemnoase, îmbinând arome proaspete de flori – iasomie, trandafir bulgăresc, narcisă și ylang-ylang –, pe un fond oriental de vetiver, vanilie, ambră și mosc, rezultatul fiind un acord ce se îmbină perfect cu mirosul de țigară. Lăudat încă de la crearea lui drept cel mai tenace parfum din lume, Habanita a traversat epocile fără să îmbătrânească, păstrându-și misterul și catifelarea.

Prin târgul de vechituri

Ce mai găsește omul prin târgul de vechituri...

Și când am căutat despre ce e vorba, mare ne-a fost minunea să descoperim că „brandul” (încă) mai există — și pe Facebook, și pe Instagram.

Parfumuri din alte timpuri

Mary Celestia

 

 

În 2011, în urma unei furtuni în Insulele Bermude, a ieșit la suprafață un rest dintr-un vas din secolul al XIX-lea, scufundat în 1864, în vreme ce se îndrepta spre forțele confederate din Carolina de Nord. Numele vasului era Mary Celestia. După o săptămână în care au fost cercetate resturile vasului, echipa formată din scufundători și arheologi a descoperit o serie de artefacte, printre care încălțăminte, vin și două sticluțe cu parfum. Cu excepția depunerilor minerale, cele două sticluțe păreau a fi intacte. Pe etichetă se putea citi „Piesse and Lubin London”.

Domnul care a descoperit resturile vasului, pe numele lui Philippe Max Rouja, custode al vestigiilor istorice din zona Bermudelor, i-a dus cele două flacoane Isabellei Ramsay-Brackstone, proprietara unui butic local de parfumuri, Lili Bermuda. Isabelle realizează că este vorba despre o raritate și își propune să recreeze esența. 

Potrivit legislației din Bermude, toate artefactele descoperite în apele oceanului devin proprietatea Guvernului, intrând în colecția Institutului Bermuda Underwater Exploration; însă Isabelle obține permisiunea de a păstra flacoanele câtă vreme lucrează asupra formulei. Pentru a o stabili, merge la New Jersey, la prietenului ei, parfumierul Jean Claude Delville, care lucra pe atunci pentru Drom Fragrances, ceea ce le oferă ustensilele necesare pentru stabilirea formulei, și anume dispozitivul pentru analiza prin cromatografie gazoasă, prin care se poate stabili compoziția moleculară a unui miros. 

După ce au curățat flacoanele de depunerile minerale, Isabelle și Jean Claude le-au destupat, descoperind că una dintre sticluțe degaja un miros neplăcut, ca urmare a infiltrării apei, însă celălat specimen scăpase intact după cei 150 de ani pe fundul oceanului. Ceea ce au simțit cei doi a fost un miros de portocală, bergamotă și grepfruit, cu un iz de flori, santal și note animalice, probabil zibetă și ambră cenușie, care, în secolul al XIX-lea, erau de proveninență naturală — adică obținute de la animele.

După ce au analizat moleculele odorante prin cromatografia gazoasă, cei doi s-au văzut dinaintea unei încercări și mai dificile: să traducă ingredientele chimice în corespondentele lor aromatice. Pentru asta, Isabelle și Jean Claude au început să studieze arhiva de formule de parfumuri compuse de Lubin și Piesse. Septimus Piesse, chimist, parfumier și autorul a două cărți despre parfumuri, era cunoscut în epocă în special pentru o compoziție numită Bouquet Opoponax. Cei doi s-au gândit că substanța din flacon este, probabil, un precursor al celebrului produs al lui Piesse, numai că nu știau lista ingredientelor necesare creării acestuia. Așa că s-au lăsat îndrumați de ceea ce îi călăuzise și până atunci — de nas.

După mai multe încercări, au stabilit că ingredientele-cheie trebuie să fie floarea de portocal, trandafirul, santalul și vanilia. Mai rămânea problema ingredientelor de origine animalică, zibeta și ambra cenușie, pentru care trebuia găsită o alternativă modernă, fiindcă cele două nu mai pot fi obținute astăzi în mod etic. În locul celor două, au recurs la moscul sintetic, în special la exaltone, care, potrivit lui Isabelle, „conferă lustrul final și frumusețe parfumului”.

O altă provocare: aceea de a găsi o alternativă la solvenții — alergenici — folosiți de Piesse în urmă cu 150 de ani. La această provocare se adăuga una și mai mare: găsirea proporțiilor ingredientelor. Pentru a depăși această dificultate, singura cale de urmat era metoda încercării și a erorii. Odată depășite obstacolele și parfumul creat, a trebuit găsit un nume. Cel mai firesc a fost Mary Celestia, după numele vasului care aproviziona forțele Confederației. 

Isabelle a scos o ediție limitată a parfumului recreat în septembrie 2014, la un secol și jumătate după scufundarea vasului. Pentru a marca această perioadă, numărul de flacoane scoase la vânzare a fost de 1854. N-a trecut mult și stocul a fost epuizat, dar, cum cererea rămânea constantă, alte flacoane au fost puse în vânzare.

Parfumul Mary Celestia este produs în continuare de Lili Bermuda și poate fi achiziționat la prețul de 150 de dolari sau, într-un flacon mai mic, pentru călătorie, la prețul de 50 de dolari.

 

Surse:

✎ https://www.atlasobscura.com/articles/shipwreck-perfume-bermuda-mary-celestia

✎ https://www.lilibermuda.com/blogs/news/mary-celestia-the-legendary-perfume

✎ https://www.thecut.com/2020/07/bermuda-shipwreck-perfume-mary-celestia.html

✎ https://www.fragrantica.com/perfume/Lili-Bermuda/Mary-Celestia-28151.html