Saturday, July 31, 2021

Despre parfumuri, numai de bine

E complicat să transpui mirosurile prin intermediul imaginii. Cum se alcătuiește un discurs cu sens despre parfumuri într-un film? Singurul mijloc la îndemână rămâne tot cuvântul, fie că este o descriere analitică, fie o metaforă cu rol de sugestie. Anul trecut, când a apărut filmul Les Parfums, l-am adăugat repede pe listă, curioși să vedem care este tipul de discurs abordat. Acum, filmul este disponibil și pe HBO, așa că am profitat de ocazie și l-am văzut.

Pe scurt, avem de-a face cu o comedioară romantică, în care subiectul „doamnei cu... șoferul” este recosmetizat pentru a cuprinde și tema olfactivă. Anne Walberg (interpretată de Emmanuelle Devos) este o parfumieră abulică, asocială și genială (cum altfel?!), care, în vremurile ei bune, a creat, printre altele, și J’adore de la Dior. Anosmia, afecțiune catastrofală pentru un „nas”, nu întârzie să-și facă de cap (de nas, de fapt), ceea ce duce la complicații în cariera parfumierei. Noroc că întâlnește un șofer (Grégory Montel) care, grație elanului său vital debordant și a unei inocențe soră cu simplitatea, aduce un aer proaspăt în viața închisă și monotonă a parfumierei noastre. Finalul, cum era de așteptat, este unul fericit, cu noi începuturi și cu promisiuni de și mai bine. Doar asta pricepem prin intrarea în sediul Dior de la final, nu?

Cât privește discursul olfactiv, clișeele se înșiră unul după altul. „Nasul” este genial — deci, neînțeles de ceilalți —, vrea să creeze parfumuri, nu mirosuri ambientale pentru hoteluri sau uzine, vrea să profeseze o artă, disprețuind consumerismul și industrializarea, distinge nuanțe olfactive acolo unde neinițiatul ori nu simte nimic, ori simte doar un miros compact, indistinct, invocă atât de des amintita relație dintre mirosuri și memorie, pe scurt, avem tacâmul complet. Tacâm care include și finalul, când totul se schimbă: neinițiatul descoperă frumusețea și subtilitatea olfactivă a lumii înconjurătoare, iar parfumiera, frumusețea vieții și subtilități umane nebănuite până atunci, ceea ce, firește, are urmări pozitive în plan personal, uman etc. pentru ambii eroi.

Nu veți avea nici o revelație văzând Les Parfums. Nici artistică, nici epistemică. Asta nu înseamnă că este un film prost, ci doar că e bine să nu ai nici o așteptare. Nici măcar pe aceea că vei simți mirosurile amintite în film. Pentru o seară a unei zile în care ți-ai obosit nasul prin duhorile orașului și sufletul prin cele umane, lucrurile simple sunt câteodată binevenite.

Friday, July 16, 2021

Interviu Osmé, cu Memory Flo


 

 

Mă numesc Florian, iar pe internet sunt Memory Flo.

Mă ocup cu colecționatul de parfumuri și am un canal de YouTube unde vorbesc despre această pasiune.

Am descoperit parfumurile cam pe la 17 ani, în 2001, când mi-am cumpărat prima sticluță de Obsession for Men de la Calvin Klein, și am rămas surprins de complexitatea pe care o poate avea un miros creat. Am vrut mai mult și încet-încet sticlele și cunoștințele au început să se adune.

Mă găsiți aici:


Facebook 
YouTube

 


 

„Memory Flo”, așa te găsește lumea pe Instagram și pe YouTube. Ce faci acolo?

Mi-a plăcut întotdeauna să discut despre parfumuri, ca despre orice pasiune, iar în 2020, când am avut mai mult timp liber, m-am decis să deschid un canal de YouTube. Acolo îmi împărtășesc pasiunea pentru tot ce înseamnă parfumerie sub forma unor eseuri-video descriptive, discuții libere pe teme conexe, unboxing și prime impresii.

Pe Instagram îmi împărtășesc încercările foto pentru sticlele de parfum din colecția mea și imaginile prelucrate de mine, folosite în demersurile de pe YouTube.

 

Faci și „recenzii” de parfumuri. E greu să descrii un parfum? Care este vocabularul la care recurgi cel mai adesea?

Dincolo de licoarea din sticlă, parfumul este un tot unitar, un produs. Atunci când vorbesc despre un parfum, încerc să cuprind cât mai multe detalii despre cum acest produs a ajuns să ia ființă. Din fericire, arta flaconajului poate fi admirată vizual. Provocarea apare odată cu descrierea mirosurilor. Trebuie să traduci elementele olfacției în cuvinte și, ca în orice traducere, vrei să rămâi cât mai fidel materialului-sursă. Inevitabil, unele lucruri se vor pierde.

Terminologia, jargonul este împrumutat și adaptat din sfera limbajului tehnic al parfumierilor și din cel al recenzorilor. În descrieri, adjectivele sunt cele mai valoroase, dar de multe ori cuvintele care desemnează emoții și trăiri sunt și ele utile. 

 

Ce înseamnă un parfum pentru tine? E ca o carte pe care o citești? Cum „citești” un parfum?

Foarte interesantă asocierea cu cărțile. Firește, odată ce ți-l faci al tău, parfumul te ajută să îți „scrii” propria poveste alături de el. Unică și personală pentru fiecare în parte. Însă eu le asociez cu muzica. Întocmai ca niște melodii ascultate pentru prima oară, sunt rare pentru mine ocaziile când un parfum mă cucerește cu adevărat de la prima mirosire. Dar se întâmplă. Nu e un secret că sunt un fan al parfumeriei Guerlain. Când încerc să pătrund cu mintea o nouă creație Guerlain, îmi place să caut ritmuri cunoscute, motive și refrene vechi, dar și interpretări noi, adiții contemporane la o simfonie care se continuă de aproape 200 de ani. Îmi plac referințele, omagiile, enigmele; îmi place să le descopăr. Și de multe ori, ca la o melodie pe care o descoperi în timp, care te provoacă, ajung să iubesc mai mult un parfum pentru care „muncesc” să îl îndrăgesc decât o dragoste la prima mirosire. O iubire matură față de o infatuare.

Care este cel mai bun unghi de încolțire a unui miros? Sau asta e o strategie individuală, adică subiectivă? Care e unghiul tău?

Abordarea mea este analiza. Încerc să despart mirosul în elemente sale constitutive, folosind ghidurile ce îmi vin la îndemână (recomandările parfumierului sau ale casei de parfumuri, precum și website-urile pentru fani și consumatori). Însă întregul nu este doar suma părților, iar o înșiruire de note și acorduri niciodată nu mi-a produs vreo imagine sugestivă. De aceea încerc să descriu „aspecte”, aglutinări mai largi, precum: vegetal, pudrat, pământiu, marin etc.

Olfacția este obiectivă doar când vine vorba de factori precum tenacitatea parfumului, dar și aici există diferențe de percepție. Parfumul e o experiență personală, adânc subiectivă, datorită, în parte, asocierii puternice dintre miros și afectivitate. Și în asocierile pe care le facem și le-am făcut de-a lungul vieții cred că stau și preferința și interesul pentru anumite parfumuri. Eu am crescut la munte, aspectele vegetale, coniferice, aromatice și rășinoase, lemnăria îmi sunt foarte apropiate.


Vintage sau reformulare? Ai găsit reformulări mai bune decât originalul?

Parfumurile se reformulează constant, de cele mai multe ori din rațiuni ce țin de ingrediente, sourcing, costuri, raritate etc. Ca exemplu celebru, pentru Nahéma (1979) Jean Paul Guerlain a fost nevoit să folosească trandafirul turcesc în defavoarea celui bulgăresc, pe care Guerlain l-a favorizat tot timpul. După căderea Cortinei de Fier, Nahéma a putut primi identitatea pentru care a fost concepută. Există foarte multă exagerare în ceea ce privește reformulările. Multă lume consideră că reformulare înseamnă doar diluție și persistență scăzută.

Cred că te simți afectat de reformulare doar dacă ai o relație foarte strânsă cu acel parfum și nu suporți nici cea mai mică alterare a sa, lucru pe care îl înțeleg. Dintre parfumurile pe care le iubesc, majoritatea mi-au fost tratate cu respect în reformulare. Mai curând sunt afectat de discontinuări decât de reformulări.

Reformulări mai bune ca originalul nu am întâlnit, deși unele formule mai recente pot face un parfum mai „modern” sau mai „purtabil”. Un exemplu este Kouros de la Yves Saint Laurent, un parfum recunoscut pentru notele sale animalice. Formularea curentă este mult mai ușor de plăcut, însă, dacă ar fi să aleg, aș alege varianta vintage.

 

Este parfumul un act de cultură? Dacă ar fi să-i iei apărarea, ce le-ai spune celor care îl denigrează?

Parfumeria este o artă, cu iz istoric de trăire spirituală, un meșteșug străvechi, cu tradiție. Are elemente eclectice, cuprinde arta flaconajului, sticlăria, artele decorative. Chiar și Good Girl de la Carolina Herrera reușește probabil fără să-și propună să redea un kitsch veritabil, care în sine, e tot o formă de cultură.

Nu știu cum ar putea fi denigrată arta parfumeriei în totalitate. Ca vanitate? Este loc și pentru vanitate și plăcere personală sub soare. Dacă ar fi să critic industria parfumurilor, aș face-o prin prisma consumerismului și a cumpărăturilor impulsive. Prea multe lansări similare, prea puțină creativitate. Prea multă dorință de a acoperi toate segmentele posibile. Cred că aici îi pot ajuta pe cei care mă urmăresc.

 

Dacă ai rescrie istoria în termeni olfactivi, ce repere ai alege?

Pre-apă curentă și post-apă curentă.

 

Priceperea la parfumuri te ajută să miroși bine oamenii?

Nu cred. Încerc să îmi rezum categorizările, asocierile emoționale și pasiunea pentru dulapul cu parfumuri. Cred că suntem diferiți, speciali și unici și toți avem ceva al nostru de oferit.

 

Profesia de zi cu zi are legătură cu mirosurile? Te ajută nasul în meseria ta?

Din nefericire pentru mine, nu. Dar mă ajută în alte domenii. Îmi place să gătesc, să combin arome, să recunosc ingrediente și cantități, ceea ce nu e niciodată rău.


Care miroase Iașul?

În ultima vreme, a infuzie de asfalt și a dude putrede. Dar am avut o primăvară și un început de vară foarte stimulante olfactiv. Florile de salcâm și liliacul, mai întâi. Caprifoiul și teiul înainte să dea căldura, iar pe ploi, iarba proaspăt cosită.

 

Asociezi locurile prin care ai călătorit cu mirosurile lor? Ai putea face un scurt ghid olfactiv al locurilor preferate?

Londra miroase a lemn ud, pescăruș plouat și bară de metrou.

Stonehenge miroase a piatră cu frunze, iarbă călcată și rouă.

Hastings, a ocean, fum și pește gătit.

Oporto miroase a cretă umedă și sare.

Barcelona aduce a cremă de zahăr ars și nisip ud.

Viena miroase a vată de zahăr, brad și marțipan.

Parisul are iz de cupru: metalic, uscat, arid. Dar Sena miroase a L’Heure Bleue. Uneori.

Cracovia miroase a ambră, frig, blănuri, patiserie și pierogi. 

Bucureștiul miroase a stofă veche, parchet și calorifer de instituție.


Ce relație crezi că au românii azi cu mirosul și cu parfumurile? Ceea ce faci contribuie la crearea unei culturi olfactive?

Nu cred că am suficiente date pentru generalizarea asta, însă, dintre oamenii care îmi scriu, aș spune că unii au preferințe stabilite, alții abordează utilitarist. Îmi place să cred că am și eu o contribuție pe partea educativă. O cultură olfactivă, pentru mine, înseamnă înțelegerea referințelor și a originilor unui parfum, demontarea preconcepțiilor, a miturilor și conștientizarea diferențelor între valoarea reală și valoarea percepută emoțional. Ce îți place ție să porți are valoare pentru tine, în alte cuvinte, poartă ce îți place.

 

O carte și un parfum?

Dune și Songe d’Un Bois d’Été, Guerlain. Frank Herbert nu exagerează cu descrierile în cărțile sale, iar asta înseamnă că imaginația cititorului poate să zboare. Îmi place să cred că așa miroase în Sietch Tabr după ritualul apei.

 

Un film și un parfum?

The Fountain al lui Aronofsky și The Black Knight al Francescăi Bianchi. Dramatismul cere dramatism.

Tuesday, July 13, 2021

Interviu Osmé, cu Chef Lorek


Așa cum bine știm, gustul este imposibil fără miros. Curioși să aflăm mai multe despre îmbinarea între gusturi și mirosuri, am luat la întrebări un bucătar. Și pentru că aveam nevoie de unul, iată că prietenili de la Institutul Polonez au înfăptuit minunea, punându-ne dinainte cele mai alese bucate gătite de acesta, precum și cartea de rețete Ceaunul carpatic. Carte cu bunătăți din țările Grupului de la Vișegrad. Pentru că bucătarul nostru nu este unul obișnuit. În primul rând, este maestru bucătar, în al doilea rând, vorbește poloneza la fel de bine ca româna și se prezintă Chef Lorek, devenit al doilea nume al lui Laurențiu Zediu. Dar să-l cunoaștem mai bine. Laurențiu locuiește în Polonia de câțiva ani, a învățat limba, gătește mâncăruri poloneze, iar în anul 2018 a câștigat inimile juriului ediției poloneze a programului MasterChef, obținând locul al II-lea. În anul 2020 a colaborat de mai multe ori cu Institutul Polonez din București. Cel mai important proiect comun a fost o campanie pe internet numită „Gătește cu accent polonez”. Proiectul a devenit foarte popular grație atât rețetelor propuse, cât și harului lui Laurențiu de a prezenta totul cu umor și pasiune. Pe Laurențiu îl puteți găsi și pe Facebook și pe site-ul său: cheflorek.pl.


Ți s-a întâmplat să fii înșelat de mirosul unei mâncări? Să ți se pară bună la gust o mâncare care nu mirosea bine sau să nu-ți placă una care mirosea bine?

Din fericire, am un nas care ține cu mine, și nu îmi este rușine să-l folosesc :) În timp ce pregătesc diferite feluri de mâncare sau dacă sunt în oraș, la un restaurant, primul lucru pe care îl fac este să miros: fie ingredientele, fie preparatul final. Făcând acest lucru, mi-am antrenat mirosul astfel încât să detecteze dacă ceva nu este în regulă. Mi s-a întâmplat să miros mâncarea și să înțeleg că ceva nu este OK acolo, dar am decis de fiecare dată să și gust — și, din fericire, nasul meu nu m-a înșelat de prea multe ori. Îmi dau seama ușor dacă uleiul în care a fost ceva prăjit a fost vechi sau dacă carnea nu a fost proaspătă, dacă sosul este acru sau prea dulce ș.a.m.d. Pot spune că m-am înșelat atunci când am decis să încerc o mâncare iute preparată de niște prieteni palestinieni după rețetele lor. O lingură a fost îndeajuns ca să plâng câteva minute, deoarece a fost foarte picantă, iar nasul meu nu m-a avertizat.

 

Cât este miros și gust și cât este spectacol într-un fel de mâncare? Ce te ghidează atunci când elaborezi un fel de mâncare?

Pentru mine, nu ar fi gust fără miros, fiecare fel de mâncare pe care îl prepar începe prin a-mi selecționa cu atenție ingredientele. Dacă cumpăr pește, carne, legume, fructe etc., primul lucru pe care îl fac este să iau ingredientul respectiv și să-l miros. Dacă peștele are un miros puternic de pește, înseamnă că este vechi (se întâmplă de multe ori în cazul în care avem în vitrină doar filete, fără cap — după cum bine știm, dacă ochii peștelui nu sunt limpezi și strălucitori, peștele nu este proaspăt, și de multe ori se înlătură capul peștelui tocmai pentru a înșela clienții). Dacă are un miros înțepător carnea și nu simt că animalul a fost curat, adică dacă are un damf specific carnea, nu o cumpăr. Fructele și legumele trebuie să aibă un miros proaspăt, revigorant și fug mereu de legume/ fructe care n-au miros, sunt tari și arată perfect.

Cu siguranță, prefer să gătesc o cantitate mai mică de mâncare dar să mă concentrez pe ingrediente de calitate. Asta îmi ghidează mereu pașii spre elaborarea unui fel de mâncare, și aici le sunt recunoscător bunicilor mei pentru faptul că m-au învățat de mic copil cum să cultiv, să îngrijesc și să recoltez ingrediente — i-aș recomanda oricui să experimenteze viața la sat. În timp ce prăjesc sau gătesc, mă ghidez după miros, deci, pentru mine, să zicem că 60-70% este mai important mirosul, iar gustul, în proporție de 30-40%.

 

Care sunt mirosurile/ aromele preferate în bucătărie? Sunt și unele pe care le eviți sau nu le suporți? 

Ador mirosul fructelor: mere, piersici, caise, struguri, pepene galben, pepene roșu ș.a.m.d. Îmi place aroma lor dulce sau dulce acrișoară, revigorantă. Și bineînțeles, dacă știm cum să le folosim, pot fi adăugate cu succes în orice fel de mâncare, fie el desert sau fel principal, alături de legume, brânză, carne sau pește.

În ultimii ani, nu mai sunt un fan așa de mare al cărnii de porc sau de mistreț, nici în privința mirosului și nici a gustului ei. Așa că, dacă am posibilitatea — pentru mine, bineînțeles —, prefer să mănânc cât mai puțină carne de porc și, de asemenea, evit să prăjesc, spre exemplu, în untură sau grăsime. Sunt și excepții, mai ales atunci când folosesc carnea de porc în amestec cu alte tipuri de carne, pentru prepararea micilor, a sarmalelor sau a unei musaca.

Ți s-a întâmplat să fii pe stradă și să te iei după un miros... de mâncare? Sau de femeie?

Foarte bună întrebarea! Mereu, dar mereu când sunt în oraș, capul mi se învârte la  90 de grade stânga-dreapta — mai ales când trec pe lângă restaurante, food truck-uri — și de multe ori merg după miros și verific de unde vine, iar dacă îmi place ce văd, mă așez la masă. :)

Același lucru și la parfumuri, dar cu o condiție: dacă sunt foarte dulci sau foarte intense, de obicei merg în direcția opusă. :) Simt că mă sufoc când întâlnesc astfel de tipuri de parfum. Și este ciudat, deoarece iubesc mult să mănânc și să pregătesc dulciuri.

 

Asociezi locurile prin care ai călătorit cu mirosurile lor? Ai putea face un scurt ghid olfactiv al locurilor preferate? 

Cu siguranță că da! Nu pot uita parfumul Mării Mediterane și mirosul valurilor. Am lucrat în Spania un an, în Andalucía, într-un sătuc, Castell del Ferro. Casa în care locuiam era la 300 de metri de mare, iar după ce mă întorceam de la muncă, îmi plăcea să mă plimb pe malul mării, eventual să mă opresc la vreo terasă, unde savuram o bere și o porție de mâncare (de cele mai multe ori, fructe de mare). Deși munceam, mă simțeam ca și cum aș fi fost tot timpul în vacanță. Și mereu când revin în Spania, abia aștept să merg la malul mării.

Un alt loc este pădurea, iar ei i se asociază mirosul bureților. De mic copil am colindat pădurile din jurul Bacăului, împreună cu bunicii, părinții sau unchii mei, mai ales pe timpul verii. Când erau călduri destul de mari, refugiul în pădure era un mod de a ne răcori și a petrece cât mai mult timp împreună. Indiferent de vreme, o priveam mereu ca pe o aventură, căutam o comoară ascunsă adânc în pădure și, având alături de mine persoane pe care le iubeam, mă simțeam fericit și în siguranță. Și nu mai zic de mirosul unei tocănițe de bureți proaspeți culeși, cu smântână, usturoi și mămăliguță, un deliciu complet și un preparat care îmi încălzește inima de fiecare dată când îl prepar.

 

Mirosuri de România care ți-au rămas întipărite în nări?

Ador aromele și bogățiile pe care le simțeam în timpul anotimpului de toamnă. Având bunicii la sat, îi ajutam destul de des, începând din primăvară și până toamna târziu. Dar toamna avea o magie aparte. Iubesc mirosul strugurilor copți și transformarea acestora într-un vin de casă natural. De asemenea, porumbul copt, care trebuie cules, transportat și depozitat acasă. 

Mireasma gutuilor, a perelor, a merelor — fie cruzi, fie sub formă de gem, compot sau siropuri. Și la sat, toamna, când este frig și serile încep să fie mai reci, îmi place mirosul de fum care se lasă în sat după ce sătenii încep să ardă lemne în sobă. 

Mirosul turtelor coapte pe plită sau al feliilor de cartofi pe plită întotdeauna mă teleportează în trecut, la serile de iarnă petrecute în compania bunicilor și a părinților, la lumina lumânărilor, cu glume, vorbe bune, zâmbete, mâncare simplă și gustoasă.

Din acest motiv, când merg acasă, încerc să-mi vizitez bunicii și mereu sunt surprins că aromele și mirosurile pe care le-am simțit pe când eram copil sunt încă vii. Și da, mă apucă melancolia și pe urmă o iau pe drumul amintirilor. 

 

Cum miroase Polonia?

Stau și încerc să mă gândesc la un răspuns — și cred că l-am găsit. Polonia îmi miroase a familie, o a doua familie. După ce m-am mutat din Anglia în Polonia, am fost nevoit să-mi refac viața aici aproape de la zero. Din acest motiv, tot ceea ce am reușit să realizez, noi prieteni, cunoștințe, locuri de muncă, participarea la Masterchef Polonia, schimbarea carierei din finanțe în bucătărie, promovarea României din punct de vedere cultural și gastronomic, m-au ajutat să mă redescopăr și să am curajul de a face schimbări pe care, dacă nu aș fi avut noua mea familie care să mă încurajeze, sprijine și motiveze, poate nu le-aș fi făcut. Din acest motiv, în acest moment, când mă gândesc la casa mea, gândul mă duce în două locuri: România și Polonia. Și ținând cont de faptul că Polonia are, de asemenea, ieșire la mare, este străbătută de munții Carpați și munții Sudeți, are regiuni cu păduri, lacuri, legumele și fructele consumate sunt aproape la fel ca cele din România, Polonia mi-a mirosit familiar din primele momente — din acest motiv locuiesc de nouă ani în Polonia.


Un miros al copilăriei care să se țină scai de tine până azi?

Este foarte simplu. Este mirosul zilei de duminică: șnițel de piept de pui, cu piure de cartofi, salată de roșii și pâine. Duminica era una dintre puținele zile în care stăteam toată familia la masă, mâncam și ne bucuram de puținul pe care îl aveam. Dacă era o duminică bună, cu siguranță pe masă se găsea și o savarină (una dintre prăjiturile preferate ale copilăriei mele). Al doilea ar fi mirosul bradului de Crăciun, asta deoarece aducea cu el tot ceea ce un copil își putea dori: vacanțe școlare, timp petrecut cu persoanele iubite, multe feluri de mâncare pe care le adoram (sarmale, salată de boeuf, tort diplomat), prăjituri, dulciuri, cadouri și, bineînțeles, colinde și voie bună. Când simt mirosul de brad, mă liniștește și cu siguranță poți observa un zâmbet mare pe fața mea.

 

Dacă te-ai întâlni cu un extraterestru, ce i-ai da să miroasă pentru a-l face să înțeleagă cât de cât omenirea?

Cu siguranță l-aș duce la sat, în grădină, l-aș pune să-și culeagă singur ingredientele și l-aș pune să miroasă pământul, legumele, fructele, iar apoi l-aș duce în bucătărie, unde am găti împreună un fel de mâncare, i-aș pune un pahar cu vin de casă și apoi aș sta cu el la povești, alături de familia mea. Fără pământ și fără dragostea pentru produsele pe care le cultivăm, nu am putea supraviețui — aroma unei grădini, pentru mine, are cele mai frumoase mirosuri.

 

Cum ți-ai descrie parfumul preferat, dar fără a-i da numele?

Revigorant, cu nuanțe citrice și lemnoase.

 

Ai fler? Miroși bine oamenii?

Aici trebuie să recunosc că trebuie să mai lucrez, mi s-a întâmplat de multe ori să cred că am „mirosit” bine oamenii de lângă mine, dar nu a fost exact așa cum am crezut. Au fost multe experiențe bune, dar au fost și multe  experiențe dureroase. Din toate am învățat câte ceva, și din acest motiv încerc să am cât mai puține regrete, pentru că sunt conștient că poate și eu cândva nu am fost la fel de bun precum au crezut alții. Creștem, și să sperăm că vor crește și simțurile noastre odată cu noi.

 

Să zicem că ai pune mâna pe peștișorul de aur, iar el ți-ar îndeplini dorința de a dezvolta la maximum unul dintre cele cinci simțuri (sau or fi mai multe?). Pe care l-ai privilegia — și de ce?

Ținând cont de momentul în care mă aflu acum, cu siguranță ar fi mirosul. În momentul în care aș avea un miros mai puternic dezvoltat, gustul cu siguranță ar deveni mult mai intens (sunt studii care confirmă acest lucru). Modul în care aș savura un fel de mâncare s-ar schimba și cu siguranță aș fi în stare să aduc multe schimbări în modul în care gătesc, modul în care îmi aleg ingredientele și modul în care aș combina aromele din preparatele mele.

În rest, cu auzul, cu simțul tactil și cu văzul o duc destul de bine în acest moment. Dacă îmi vei adresa această întrebare peste douăzeci de ani, s-ar putea să zic auzul sau văzul. :) La bătrânețe, aș prefera să aud și să văd bine, ar fi mai important cu siguranță decât să am un miros puternic.

 

Un fel de mâncare și un miros/ parfum care să meargă împreună?

Papanași, cu mouse de căpșuni și ciocolată albă, sos de busuioc, fistic și coajă de lămâie — cu siguranță l-aș servi cu un parfum răcoritor, proaspăt, citric (portocale sau grepfrut) și verde/ erbaceu (mentă și iarbă).

 

 

Un interviu în parteneriat cu Institutul Polonez.