Recenzie || Theofrast — „Despre mirosuri”

Miresmele fugare

Grete Tartler

România literară nr. 22/ 2026

Claudiu Sfirschi-Lăudat a scris mult despre mirosuri (pe lângă numeroasele sale traduceri din greaca veche și neogreacă) și a antologat texte pe această temă, cărți pe care le-am semnalat în Rl la vremea apariției. Nu lipseau fragmente din tratatul lui Theofrast, autor de căpătâi pentru studiul parfumeriei și al asocierii acesteia cu botanica și fiziologia, vădind nivelul cunoașterii și al preocupărilor pentru aceste științe în secolul IV î. Cr. Acum, elenistul și specialistul în osmologie ne oferă nu doar traducerea bilingvă completă a Péri osmon, Despre mirosuri (adesea prezentă în bibliografii prin titlul traducerii sale latine, De odoribus), ci și o ediție științifică modernă, cu note, comentarii și bogat aparat critic privind vocabularul tehnic osmologic, textele de referință ale filosofilor istoricilor și scriitorilor antici, edițiile și traducerile consacrate tratatului, dar și altor scrieri theofrastice; enumerarea surselor antice (din care nu lipsesc Dioscoride, Hippocrat, Pliniu, cu care autorul Péri osmon e deseori asociat); dicționarele, o amplă bibliografie secundară și indexul autorilor antologați.

Toată această anvergură științifică, pentru care merită elogii nu doar autorul traducerii, comentariilor și anexelor, ci și Editura Junimea (care s-a încumetat să publice acest text antic bilingv), precum și redactorul, clasicista Margareta Sfirschi-Lăudat, ea însăși traducătoare de texte grecești antice și moderne, nu trebuie să-i inhibe însă pe cei care doresc să se bucure de naturalețea stilului theofrastic, sau interesați să afle cum se produceau, extrăgeau și păstrau miresmele aduse din lumea feniciană, arabă, indiană, africană, mediteraneană (ca materii de bază precum scorțișoara, nardul, tămâia, mirtul, esențe rare de lemn, piperul, diverse flori precum șofranul, evanescentul trandafir, crinul, irisul…). Încă din primul paragraf, Theofrast precizează că mirosurile „iau naștere dintr-un amestec, ca și gusturile. Căci tot ce este neamestecat nu are nici miros, nici gust. De aceea, cele simple – precum apa, aerul, focul – nu au miros. Pământul este singurul cu miros, fiindcă este un amestec în mai mare măsură. Unele mirosuri sunt întrucâtva indistincte și diluate, așa cum spunem și despre gusturi…“ De remarcat traducerea prin „diluat“ a unui cuvânt („apos“) care în alte limbi apare echivalat prin „insipid“. Experiența nuanțelor e notabilă la Claudiu Sfirschi-Lăudat.

Pe lângă aspectele botanice legate de studiul mirosurilor apar și unele fiziologice, felul în care le percep oamenii: plăcute și neplăcute. Cele supuse stricăciunii, putrezind, miros neplăcut. Într-un amplu comentariu, traducătorul face referire la Aristotel, „care reduce numărul gusturilor și, prin analogie, pe cel al mirosurilor la șapte – dacă săratul este identificat cu amarul“. Seriile de șapte (ca și la culori) par cele mai potrivite (în acest sens fiind citați și pitagoreicii, sau Platon).Alți antici enumeră mai multe gusturi (pentru Pliniu sunt treisprezece). Platon, Theophrast, Aristofan ș.a. socotesc că majoritatea mirosurilor rămân nenumite, „anonime“, împărțirea în doar două categorii opuse fiind preluată și de Galenus (păstrată apoi până la clasificarea modernă introdusă de Carl Linnaeus).

Theofrast vorbește de efemeritatea unor mirosuri, care se schimbă, „ca în cazul vinului și al unor fructe. În unele, cum sunt strugurii, prima schimbare se produce la înflorire.“ Miresmele fugitive se modifică la maturație, iar transformările lor țin și de anotimpuri. „Parfumurile din flori tind să se modifice în anotimpul în care înflorește floarea din compoziția lor.“ Aroma vinului, care fermentează, era stabilizată de greci cu apă sărată de mare. Theofrast subliniază și rolul mirodeniilor pentru compozițiile parfumate. Acestea erau păstrate ca pulberi și uleiuri (uleiul de nard, planta indiană din familia valerianei, fiind pomenit și în Vechiul Testament). Ele produc „astringență și căldură“, astfel având și efect asupra simțurilor. Grecii adaptaseră mirosuri preferate de egipteni la cele mediteraneene (precum cel de oregano și violetă) și le păstrau în recipiente estetice, nu doar funcționale. Lux ulterior democratizat de romani, care aduceau în fiecare an mii de tone de mirt și tămâie pentru a însoți oamenii în marile momente ale vieții. Aroma șofranului din Creta (apreciat și în medicină de Hippocrat) s-a transmis și în parfumeria modernă. A fost preluat de asemenea până în zilele noastre și sfatul anticilor de a parfuma „punctele de puls“, unde căldura trupului sporește mireasma. Tratatul theofrastic rămâne o lectură de preț și pentru înțelegerea efectelor emoționale ale mirosurilor, pentru felul în care intensifică amintirea și identitatea.

Recomandare de lectură

În numărul 1297 al revistei Observator cultural, o recomandare de lectură. De data aceasta, în centrul atenției este simțul tactil.

Bibliosmie sau parfumul cărților

Deși tăcută, lectura activează simţurile, creând o sinestezie de care arareori suntem conștienţi; vedem, auzim, mirosim, atingem sau chiar gustăm în tăcere cuvintele și senzaţiile pe care acestea le conţin.

Un nou articol publicat în revista Observator cultural.

Fragrancia, un roman olfactiv

De cum am aflat de apariția unui nou roman olfactiv, m-am grăbit să mi-l procur. Sindromul FOMO, se pare. Autorul cărții, Paul Richardot, născut în 1992 și absolvent – mai tîrziu, desigur! – al celebrei École Supérieure du Parfum din Paris, și-a neglijat orga de esențe o vreme și s-a pus pe scris. A ieșit ceva cu nume misterios: Fragrancia – așa cum se și dorea, de altfel. Avem de-a face, deci, cu un roman de debut, pe care clapetele cărții îl ridică în slăvi: „Fragrancia, thrillerul olfactiv despre care se vorbește peste tot, are multe calități: universul original, partea high-tech, suspansul și ritmul alert, în stil american“ (Livres Hebdo) sau „O lucrare singulară care pare să dețină formula succesului“ (Harper’s Bazaar). Iar pe coperta cărții tronează o reclamă de zile mari: „Cartea-fenomen a anului 2025 în Franța“.

Ademenit de toate aceste vorbe laudative și încrezător în gustul – pardon, mirosul – rafinat al francezilor, am plonjat de-a dreptul în miezul lucrurilor, adică al cărții. Construit americănește, parcă după un rețetar învățat pe repede înainte la un workshop de creative writing, cu fraze scurte și multe truisme sapiențiale, romanul – de fapt, autorul lui – vrea să ne impresioneze cu orice preț. High-tech-ul este prezent încă din primele pagini, debusolîndu-ne un pic: nu există nici o contextualizare temporală. Drept care ne așteptăm să treacă dintr-o clipă într-alta o navă spațială prin dreptul ferestrelor sau ca personajele să se teleporteze pentru a ajunge dintr-un loc într-altul. Găselnița – adică gadget–ul – cu care autorul vrea să ne ia maul este un dispozitiv care ajută clienții companiei Fragrancia – căci, da, titlul este dat de această companie fantomatică – să se scoboare în amintirile cele mai ascunse și mai profunde cu ajutorul unei substanțe secrete, numită SVM (substanță volatilă memorială), în care au fost diluate mirosuri familiare, toate acestea introduse într-un nebulizator. Vă mărturisesc că singura imagine rămasă după lectură a fost aceea a unei nebuloase.

Ingredientul polițist este povestea unui viol, care urmează a fi descîlcit(ă) cu ajutorul fantasticei tehnologii, numai că... bine ar fi fost ca parfumierul – mă refer aici la autor – să facă ce știe el mai bine și nu să-și bage nasul în afaceri dubioase – cum ar fi scrierea de romane polițiste, ca să dau un exemplu. Înarmat cu jargonul meseriei, Richardot vrea să impresioneze cu orice preț, face paradă de vocabular și risipă de metafore, însă rezultatul miroase mai curînd a prețiozitate. Nu vă povestesc cartea, n-are rost, însă nu vă ascund senzația de frustrare provocată de lectură. Am intrat greoi în convenție și, tocmai cînd începusem să-mi zic „curaj, că cine știe... poate-poate... nu-i tîrziu s-o dreagă“, francezul m-a închis cartea în nas, fără multă tura-vura. Mai semnalez o nedumerire legată de traducere: nu am știință de existența familiei fougèr moderne, cu atît mai puțin de această grafie. Sîntem lămuriți de traducătoare într-o notă că „fougèr este o familie de parfumuri al cărei nume vine de la legendarul parfum Fougère Royale, din 1882. Varianta actuală, fougèr moderne, este îmbogățită cu note florale, tonuri verzi, citrice, condimentate, lemnoase și ierboase“. Așa o fi.

Sper ca rîndurile de mai sus să nu-i supere (prea mult) pe actualii – și viitorii – admiratori ai cărții. Am strîmbat din nas, ce-i drept, dar și autorul parcă m-a dus prea rău de nas.

— Articol preluat din revista Observator cultural (nr. 1267/ 2025)

Carte / Botanică olfactivă

Semnalăm apariția de curând (20 martie 2025) a unei cărți dedicate botanicii olfactive, Botanique olfactive, semnată de Giorgi Giulio și publicată de revista Nez în colecția „Nez Culture”, coordonată de Jeanne Doré.

Cuprinzând 52 de fișe, cartea urmărește o clasificare a plantelor descrise în funcție de profilul lor olfactiv. O fișă este structurată astfel: informații culturale (destul de sumare) despre planta tratată, alte denumiri, familie și filiație botanică, habitat originar, plante asemănătoare din punct de vedere olfactiv, o descriere olfactivă, utilizări, părți odorante, perioada de maturitate olfactivă.

Cartea este destul de subțirică — din toate punctele de vedere, însă este frumos prezentată și le aduce informații interesante — chiar dacă sumare — celor interesați de sursele naturale ale parfumurilor pe care le folosesc. I se poate adăuga alături pe raftul bibliotecii și cartea lui Jean-Claude Ellena, Atlas de botanique parfumée, publicată în 2020 la Editura Arthaud.

Mătănii și Eau de Cologne

Ohara Donovetsky

Ceai de zahăr ars. Proze cu femei și gusturi

Grafică: Iulia Șchiopu

Editura pentru Literatură și Artă, București, 2024

 

        În cameră mirosul de apă de colonie 4711 a devenit atât de puternic, de parcă cineva spărsese un flacon plin în apropiere sau de parcă în loc de cafele băusem parfum. M-a pufnit râsul, așa ziceam în copilărie când cineva spunea o prostie. Sonia nu părea să mă fi auzit.

            

         Mi-am amintit dintr-odată că tata fusese cel care-mi spusese povestea acestei ape de colonie. Că asta era, de fapt, adevărata eau de Cologne, de la ea începând orice apă de parfum de mai târziu a devenit apă de colonie, deși nu era corect etc.

         Apa de parfum 4711 începuse la Köln, Cologne, incă de pe la o mie opt sute și ceva, iar numărul 4711 era, de fapt, numărul casei în care s-a preparat. 

         4711 miroase inconfundabil. A frunze proaspete, a lămâiță și, surd, a lavandă, mirosul de 4711 nu putea fi înlocuit sau confundat cu altceva. Iar asta se tot întâmplă de vreo două secole și ceva.

 

         Când Sonia m-a întrebat de ce l-am îngropat pe tata cu mătăniile pe care, de altfel, mi le dăruise înainte să moară, mirosul de 4711 mi-a intrat în nări. Am simțit că, dacă păstrez mătăniile, e un gest de mare egoism, i-am răspuns, în sfârșit, Soniei.

         Nu m-a auzit. Sau, în orice caz, nu a dat semne că m-ar fi auzit.

         Pentru prima oară mi s-a părut că fața ei cu ochii închiși arăta ca o mască mortuară. Mi-a trecut prin cap, și m-am urât pentru asta, că era deja pe catafalc.

         Mirosea puternic a 4711. Iar eu îmi uitasem mătăniile la tata în sicriu.

 

        Știam că Sonia nu folosea Eau de Cologne 4711, ci doar Magie Noire. 

(„Mătănii și Eau de Cologne”, pp. 89-90)

 

***

 

    Un amic mi-a spus odată că motivul pentru care se simțea atras de femeia pe care o curta în acea vreme era faptul că mirosea frumos. Frumos a ce?, am intrebat. Frumos a plante de pădure, a mușețel, nu știu cum, a proaspăt. Lucrează la Plafar, a adăugat. Am râs amândoi, eu am crezut că glumește, dar nu am uitat-o, probabil că mi-a plăcut grozav că el iubea o femeie pentru că mirosea frumos. Și nu mirosea a Chanel 5, ci a plante medicinale. A Plafar.

 

(„Femeia care mirosea a Plafar”, p. 91)

Kōdō (香道)

de Dana Pîrvan

Mirosurile au dat naștere unei arte specifice în Japonia, aprecierea estetică a acestora fiind independentă de utilizarea lor religioasă, medicală sau cosmetică. Inefabila artă a parfumurilor s-a născut în secolul al XV-lea, după ceremonia ceaiului și Ikebana și a atins apogeul în epoca lui Edo (1603-1866).

Kodô, artă olfactivă unică în lume, necunoscută totuși publicului larg, presupune o ceremonie în care participanții sunt invitați de un maestru de ceremonii nu să miroase, ci să „asculte” mirosurile lemnelor aromatice, tăiate în fâșii subțiri. O idee poetică în sine. Diversele combinații de parfumuri, kumiko, au nume poetice care evocă natura, trecerea anotimpurilor, călătoriile, legendele și literatura japoneză, cum ar fi Povestea lui Ghenji, combinațiile de parfumuri fiind asociate chiar cu cele 54 de capitole din acest roman. Prin kodô se trezesc sensibilitatea, memoria și emoțiile, hrănindu-le cu aliajul subtil dintre parfumuri și literatură. Ca și ceremonia ceaiului, kodô invită la o meditație tăcută, o formă de asceză marcată de budismul zen și religia shintō, o celebrare a eleganței parfumurilor. În cadrul ceremonialului, participanții ascultă pe rând parfumurile, le trec de la unul la altul ți fiecare trebuie să fie atent la celălalt, importantă fiind bucuria întâlnirii. Această practică artistică în permanentă mișcare, către sine sau către ceilalți, este un proces de învățare care implică fluiditatea gesturilor, nu obținerea unei lucrări finalizate și fixe. Maeștrii kodo practică de asemena caligrafia, poezia și ceremonia ceaiului.

Nu există separare între lumi, ci fluiditate, calea parfumurilor devenind o fomă de meditație care integrează toate artele. Viața însăși devine o operă de artă, un fel de cultură a sinelului și a relației cu ceilalți, care își propune să introducă o formă de armonie discretă, o deschidere spre întâlnire și efemer. Nu e nimic trist în frumusețea care va muri, plăcerea contemplării momentului, a măreției impermanenței e infinită. Prețioasă este deschiderea mâinilor, acceptarea a ceea ce trece fără dorința de a poseda. Această artă este practicată și azi în Japonia, artiștii contemporani integrează cultura kodô în spectacolele lor olfactive pentru a exprima trecerea timpului.

Izuri livrești

Cărțile sînt niște obiecte mute pînă cînd începi să le răsfoiești. La fel sînt și flacoanele cu parfumuri, asta pînă în clipa în care le destupi și le duci la nas. Odată ce le-ai atins și ai intrat într-un contact intim cu ele, amîndouă – și cartea, și flaconul – încep să depene o poveste. O poveste spusă prin cuvinte sau prin mirosuri, care, și ele, se topesc într-o narațiune scrisă pe piele sau pe pagină. Cuvintele și parfumurile pot fuziona, creînd un erotism greu, cărnos, palpabil, care invită la atingere și mîngîiere. O scriitoare cu un simț al senzualității pronunțat cum este Anaïs Nin știe să surprindă nimerit o astfel de „înnuntire“ – a se citit „sinestezie“ – a simțurilor: „Aseară m-a lăsat la gara St. Lazare. Am început să scriu în tren, ca să echilibrez saltul de șapte poște al vieții mele cu activitatea de furnică a peniței. Cuvintele de furnică alergau înainte și-napoi, transportînd firimituri: firimituri atît de grele! Mai mari decît furnicile. «Ai destulă cerneală heliotrop?», m-a întrebat Henry. N-ar trebui să folosesc cerneală, ci parfum. Ar trebui să scriu cu Narcisse Noir, cu Mitsouko, cu iasomie, cu caprifoi. Aș putea scrie cuvinte minunate, care ar emana mirosul puternic al mierii de femeie și al sîngelui alb de bărbat“ (Anaïs Nin, Henry și June, traducere de Luana Schidu).

— citiți continuarea pe site-ul Observator cultural

Închide ochii și respiră orașul

La rubrica Olfacționar pe care o țin, o dată la două săptămâni, în revista Observator cultural, am publicat o prefațare „teoretică” a discuției purtate cu scriitoarea Doina Ruști în cadrul evenimentului „Închide ochii și respiră orașul”, organizat de Fundația Culturală Greacă, în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în data de 6 iunie, ora 18:00, la Casa Eliad (Bd. Mircea Vodă nr. 5).

La același eveniment, creatoarea de parfumuri Iulia-Victoria Neagoe ne-a propus să ne oprim o clipă pentru o perspectivă nouă asupra mediului de viață urban, pornind de la mirosurile orașului și făcând un zoom-in olfactiv în spațiul de locuit, pentru a percepe legătura mirosurilor cu spațiul, într-o călătorie inedită susținută de esențe și acorduri parfumate.

Și întrucât între miros și muzică există un dialog continuu, printre cuvinte și esențe parfumate, am inclus în program trei compoziții alese special pentru această întâlnire și interpretate de violonistul Charalampos Konstantindis și pianistul Andrei Mihai Surdu:

Nikos Skalkottas — „Trei dansuri populare grecești, AK60”

Alkis Baltas — „Suita cipriotă pentru vioară și pian”

Mozart — „Sonata pentru vioară și pian în mi minor, KV 304” 

Cuvinte parfumate

Câteva rânduri despre literatura olfactivă și, în special, despre cartea L'Appel des odeurs a scriitoarei Ryoko Sekiguchi, în numărul 1207 al revistei Observator cultural, de unde și preiau textul.

Cum am putea defini literatura olfactivă? Ce are ea în plus – sau mai cu moț – față de literatura „obișnuită”? La fel ca în cazul altor opere olfactive (teatru, operă, performance, instalații, tablouri etc.), unul dintre criteriile fundamentale este prezența mirosului ca fir roșu, ca personaj, ca intrigă sau nucleu, nu doar ca accesoriu; cu alte cuvinte, ca element fără de care opera respectivă ar căpătă cu totul altă configurație sau traiectorie interpretativă. Ținînd seama de acest criteriu, putem așeza cu îndreptățire pe raftul literaturii olfactive romane precum Chérie de Edmond de Goncourt, Jitterbug Perfume de Tom Robbins, Parfumul de Patrick Süskind, Musc de Percy Kemp, Parfum de glace de Yôko Ogawa, pasaje precum capitolul al X-lea din În răspăr de J.-K. Huysmans sau cîteva poeme de Baudelaire îmbibate de miresme și miasme[i].

Lista ar putea fi extinsă prin citarea altor cîteva texte, dar acestea, în general, nu sînt foarte numeroase. Mirosul, deși impregnat în țesătura vieții noastre de zi cu zi, n-a fost niciodată considerat un motor serios și suficient al ficțiunii și, în general, al artei. De obicei, intelectualii strîmbă din nas cînd aduci vorba despre mirosuri, deși cam toată lumea folosește produse cosmetice și de igienă, parfumuri, detergenți, ba chiar și hîrtie igienică parfumată. Deh, ipocrizii...

Dar să ne întoarcem la mirosurile literare. În ultima vreme, apar tot mai des studii și texte literare care au ca personaj principal mirosul. Bibliografia devine tot mai stufoasă, așa că n-o să dau aici decît un exemplu foarte recent. Este vorba despre L’Appel des odeurs de Ryoko Sekiguchi, o carte de povestiri-crochiuri apărută anul acesta la editura P.O.L. din Franța, care cuprinde micrografii ale unor experiențe olfactive feminine în jurul unui spectru tematic larg: identitate, seducție, creație, scris, limbaj, gust, corp, simțuri și spirit, prietenie și iubire, nostalgie, regăsire și moarte. Scrise toate la persoana a treia, cu o distanțare aproape vizuală, textele lui Sekiguchi sînt, deopotrivă, o provocare și un pariu avînd ca miză desfășurarea unui limbaj atent la nuanțe, care să poată da seama de bogăția trăirilor olfactive trăite sinestezic într-un corp ce refuză fragmentarea discursivă. Ceea ce rezultă este un limbaj aparte, feminin, desfășurat pe pagină ca un dialect al unei limbi preponderent masculine care, în general, refuză senzualitatea, emoția și corporalitatea. Discursul se așază – și capătă, astfel, o și mai profundă relevanță – într-un context istoric care asociază corpul și, în special, mirosul cu feminitatea, în opoziție cu privirea rece și intelectuală a bărbatului.

Fiecare micrografie olfactivă a acestei cărți ce seamănă cu un ierbar al mirosurilor feminine capătă consistență și este distilată într-un corp-flacon-text menit să protejeze de trecerea timpului un parfum personal, gîndit ca spirit sau suflet – uneori, chiar ca fantomă – ce vizitează trupul și imaginația. Căci, spre deosebire de vizibil, spune Sekiguchi, mirosul are această particularitate: „este o prezență care vine în vizită”. Mirosurile venite în vizită sînt captate de cuvinte și transpuse pe pagină, prinzînd trup – un trup textual și abstract, e adevărat, dar nu mai puțin mirositor prin forța sa evocatoare.

Dar cel mai bine este să-i dăm cuvîntul primei eroine a acestui carnet de însemnări olfactive. Aceasta este, bănuim, autoarea însăși, ce oficiază rolul de maestru de ceremonii al întîlnirii textuale la care au fost convocate toate celelalte spirite feminine din paginile cărții.

„Dacă își imagina mirosurile în tablouri, asta era pentru a le retranscrie cît mai fidel cu putință. Nu ea scria aceste povestiri. Ea le simțea foarte precis. Și se apucase cu cea mai mare seriozitate să așeze pe hîrtie ceea ce îi transmiteau efluviile, emanații mereu prezente ale vizitelor pe care, probabil, le făcuseră odinioară aceste particule în timpul peregrinărilor lor. [...] De fapt, după toți acești ani de însemnări, cuvintele însele se impregnaseră de particule olfactive. Era suficient ca ea să le scrie, să le citească și să le recitească, iar aceste cuvinte chemau mirosurile care chemau cuvinte, care o chemau pe ea. La fel de parfumate precum mirosurile, cuvintele deveneau niște mesageri asemenea fumului, la fel de sonore precum vocea, la fel de călătoare precum istoriile. Acelea în care particulele sînt personaje principale. Așa scria ea. Așa au fost povestite aceste istorii, pe pagini și în aer.“

Istoriile, atmosfera și, uneori, stilul din L’Appel des odeurs ne trimit, toate, cu gîndul la cele trei micrografii incluse sub titlul Numele, nasul în volumul rămas neterminat al lui Italo Calvino, Sotto il sole giaguaro[ii]. Și aici limbajul olfactiv este exploatat la maximum, pentru a da seama de un univers care cel mai adesea trece neobservat sau pare de la sine înțeles. Odată puse pe hîrtie, mirosurile sînt cuprinse de o vibrație care le reînsuflețește și le salvează de la uitare. Căci, așa cum ne avertizează și Italo Calvino, „odată uitat alfabetul olfactiv, care le transpunea în atîtea cuvinte, cu un vocabular prețios, parfumurile vor rămîne fără glas, nearticulate, ilizibile“.

---

[i] Pentru o antologare a celor mai reprezentative texte olfactive din Antichitate și pînă astăzi, vezi Claudiu Sfirschi-Lăudat, Osmé. Antologie pentru nasul oricui, Peter Pan Art & Entheos, București, 2022.  

[ii] „Povestirea” Numele, nasul a fost publicată pentru prima dată, separat, în noiembrie 1972, în primul număr al ediției italiene a revistei Playboy, apoi în volum, în 1986. Povestirile incluse în volum acoperă, în ordinea cuprinsului, doar mirosul, gustul și auzul.

Written on the Body

Lecturi olfactive ale pielii

Tatuată, miruită, înfrumusețată de cosmetice și intervenții estetice, străpunsă de piercing-uri, ascunsă sub haine și împodobită cu bijuterii, pielea corpului nostru se oferă ca pagină pe care sunt înscrise semne culturale ce disimulează o natură aflată în agonie. Unul dintre aceste semne este parfumul, artificiu cultural angrenat în rețeaua complexă de semne și de semnificații ale textelor pe care le generează. Deși mut și analfabet, simțul mirosului reușește să fabrice un corp textual, pe care textele publicitare, descendente ale retoricii care, începând cu Platon, este prinsă într-o luptă corp la corp cu dialectica, îl scot la vânzare. Corpul parfumat și corpul textual se suprapun pentru a forma corpul modern, un corp ficționalizat și încărcat cu o dorință care animă economia. Iată firul hermeneutic pe care îl urmăm în paginile acestui eseu. Pornind de la dialogul Phaidros, în care textul și mirosul fac corp comun și comunică între ele, traversând suprafața corpului pestilențial, care emană deja miasmele morții, încercând apoi să domesticim răsuflarea panterei parfumate și să-i captăm noul suflu creștin, ajungem cu textul nostru la corpul de astăzi, pe care textele publicitare și marketingul contemporan vor să-l rescrie complet și să-l vândă la prețul unui produs de lux.

Prin explorarea pielii parfumate a textelor analizate, lecturile noastre olfactive glosează pe marginea unor întrebări rămase fără răspuns. Care este adevărul ultim al parfumului? Cum se poate apăra el, biet orfan abandonat de Sfântul Duh, împotriva tuturor acuzațiilor care i se aduc? Nu cumva tocmai ambivalențele sale fac din parfum o metaforă potrivită pentru structura gândirii contemporane – o gândire imprecisă, dinamică, fluidă și dialectică? 

★ ★ ★

Coperta a IV-a

Claudiu Sfirschi-Lăudat este un maestru în a face parfumurile să vorbească și limbajul să emane miresme. Filosof cu studii de limbi clasice și traducător cu afinități literare, autorul ne invită în Lecturi olfactive ale pielii să-l însoțim într-o aventură de decriptare a metamorfozelor relației dintre trup și text, de la izul papirusurilor lui Platon până la sloganuri publicitare pentru parfumuri. Exercițiile sale de adulmecare hermeneutică se remarcă printr-o erudiție neostentativă, rafinament interpretativ, fantezie ludic-asociativă și eleganță stilistică. Leitmotivele și variațiunile lor, urmărite de-a lungul istoriei, evocă acordurile și dezvoltarea melodică a parfumurilor clasice. Pe scurt, lecturile olfactive ale lui Claudiu Sfirschi-Lăudat propun un fascinant exercițiu de respirație intelectuală și inspirație artistică. 

— Mădălina Diaconu 

Editura Junimea, 2023

Recomandare de lectură: 𝑷𝒂𝒓𝒇𝒖𝒎 𝒅𝒆 𝒈𝒍𝒂𝒄𝒆

Sinuciderea lui Hiroyuki, parfumier de meserie, o confruntă pe Ryoko, iubita lui, nu doar cu durerea pierderii, ci și cu un univers nebănuit, care ascunde un trecut care trebuie recompus din piese disparate pentru a putea fi obținută o imagine coerentă a ființei iubite. Eroina romanului — care este, deopotrivă și naratoarea lui — demarează o anchetă-călătorie care are ca punct de plecare câteva fraze descoperite pe o dischetă din laboratorul iubitului ei și este ghidată de câteva indicii olfactive, în special, de mirosul trupului lui Hiroyuki (un miros ca de copac) și de parfumul special creat de acesta pentru ea și care poartă un nume grăitor: Izvor al memoriei. 

Construit ca un puzzle al unor clipe trecute, care pot fi aduse împreună doar de forța evocatoare a mirosului, romanul lui Ogawa este o meditație pe marginea morții și a iubirii, punând veșnica și insolubila întrebare: cât de mult avem acces la ființa iubită? 

✎

 

Yôko Ogawa, Parfum de glace

Traducere în franceză din japoneză de Rose-Marie Makino-Fayolle

Actes Sud, 2002, pp. 62-65

(titlu original: Koritsuita Kaori, 1998)

 

— Când am intrat alergând în ceainărie, nu te-am văzut, așa că m-am gândit că deja plecaseși spre gară și am luat-o la goană după tine.

— Cum puteai ști că o să mă prinzi din urmă?

— Parfumul tău încă plutea în apropierea casei de marcat. M-am gândit că nu poți fi prea departe.

— Parfumul meu? Poți să-l recunoști?

— Bineînțeles că da. 

[...]

— În mod clar, tu ai mirosul cuiva care scrie.

— E neplăcut?

— Nu, dimpotrivă. La bază, e hârtia. Caiete umplute cu cuvinte care se îmbulzesc. Dosare groase conservate într-un colț al bibliotecii. O librărie aproape pustie la sfârșitul unei după-amiezi. Cu un amestec de gumă de șters și mină de creion.

— Tu recunoști imediat meseria oamenilor pe care îi întâlnești pentru prima dată?

— Depinde. E suficient să mă aflu lângă cineva în tren ca să ghicesc ce a îngurgitat la micul-dejun sau ambianța locului în care s-a aflat cu puțin înainte. Ah, femeia asta a mâncat ouă ochiuri cu ketchup. Cel de-acolo a fost la saună după o noapte albă, de exemplu.

— Un ghicitor, s-ar zice.

— Nu, nu. Nu pot prezice viitorul. Parfumul este întotdeauna în trecut, să știi.

𝗥𝗲𝗰𝗼𝗺𝗮𝗻𝗱𝗮𝗿𝗲 𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗰𝘁𝘂𝗿𝗮̆: „Dimensiunea olfactivă în teatrul contemporan”

Care sunt condițiile de posibilitate a unui teatru olfactiv? Pentru a le discuta, Dominique Paquet face o incursiune în istoria discursului filosofic despre olfacție și analizează câteva cazuri concrete de asociere a dimensiunii olfactive cu textualitatea — în special, cu aceea dramaturgică.  

Ce aduce în plus mirosul și care îi sunt limitările în practica teatrală, iată doar câteva întrebări ce răsar pe parcursul studiului lui Dominique Paquet. Trebuie spus însă că, uneori, acesta se dovedește destul de arid, întortocheat și, drept urmare, neatrăgător. În plus, cartea este destul de neglijent redactată. Păcat.

Femeia-floare / Zola

Émile Zola   

Greșeala abatelui Mouret  

(1875)  

traducere de I.Gr. Periețeanu 

Polirom, 2014, p. 154 

Alteori, când îl credea adormit, Albine se făcea nevăzută ore întregi. Și, când se întorcea, îl găsea cu ochii strălucitori de curiozitate, mistuit de nerăbdare. Îi striga: 

— De unde vii? 

Și-o apuca de brațe, îi mirosea fustele, corsajul, obrajii. 

— Ce frumos miroși... Ai umblat prin iarbă? 

Ea râdea, îi arăta pantofii udați de rouă. 

— Vii din grădină, vii din grădină! repeta el încântat. Știam eu. Când ai intrat păreai o floare uriașă... Mi-aduci toată grădina în rochia ta. 

O ținea lângă el, mirosind-o ca pe un buchet. Ea se întorcea uneori cu mărăcini, cu frunze, cu crâmpeie de uscături agățate de haine. Atunci, el lua toate aceste lucruri și le-ascundea sub pernă, ca pe niște moaște. Într-o zi, ea-i aduse un mănunchi de roze. Fu atât de mișcat, că începu să plângă. Sărută florile, se culcă cu ele în brațe. Dar când se veștejiră fu atât de mâhnit, încât o opri pe Albine să mai culeagă altele. 

O prefera pe ea, la fel de fragedă, la fel de înmiresmată; și ea nu se veștejea, își păstra mereu parfumul mâinilor, părului și obrajilor. 

Parfum d’Istanbul

Metin Arditi

Dictionnaire amoureux d’Istanbul

Plon & Grasset, Paris, 2022, pp. 551-552

 

 

Parfum d’Istanbul

Un souvenir me revient, au moment de quitter ce texte.

Cela se passait dans une autre vie. J’étais consultant chez McKinsey, au bureau de Paris, le junior d’une équipe chargée d’étudier la division Luxe du groupe L’Oréal. En bon soldat, j’essayais de comprendre les tenants et les aboutissants d’un parfum. Qu’est-ce qui fait son succès ? La division comptait alors trois marques, Lancôme, Courrèges et Guy Laroche. Le grand patron en était le brillant Robert Salmon. Bien sûr, les contacts avec lui étaient comptés pour le débutant. Une personne clé, plus modeste dans la hiérarchie, dirigeait les cheffes de produits, toutes de jeunes femmes qui appelaient leur patronne « la mère supérieure du couvent ». Elle avait “patronyme – piquant hasard – Lemoine (prénom : Clémence). C’est avec elle que j’essayai de comprendre ce qui faisait le succès d’un parfum. « Déjà, le nom ! » fut sa réaction. Y en avait-il un qui incarnait la perfection ? Oui, me répondit-elle, Ma Griffe, un parfum de la maison Carven. L’explication pourrait entrer dans un dictionnaire comme exemple de paradoxe. En portant son parfum et en frottant sa peau à celle de son amant, la femme souhaite que celui-ci se souvienne d’elle, de ses tendresses, qu’il porte leur trace. Mais il fallait aussi que le parfum lui rappelle les morsures de l’amour. Qu’il lui inocule l’intranquillité. Un amour sans blessure ni chagrin, vous n’y pensez pas !

Telle est ma relation à Istanbul : passionnelle, admirative, charnelle, celle que j’aurais entretenue avec une femme qui m’aurait pris dans ses bras, aimé au-delà des mots, fait connaître mille plaisirs, et qui m’aurait, quelquefois, mordu au sang.

Ainsi je quitte ce texte, de la même manière que je quitte Istanbul à chacun de mes retours. Griffé. Et terriblement amoureux.

 

A perfumer is...

Scent is the last sense to leave a dying person. After sight, hearing, and even touch are gone, the dying hold on to their sense of smell. Does that sharpen your appreciation of the arena in which we perfumers perform?

Fragrance is a conduit for our earliest memories, on the one hand; on the other, it may accompany us as we enter the next life. In between, it creates mood, stimulates fantasy, shapes thought, and modifies behavior. It is our strongest link to the past, our closest fellow traveler to the future. Prehistory, history, and the afterworld, all are its domain. Fragrance may well be the signature of eternity. [...]

There is a long-standing argument about whether perfuming is a science or an art. The argument is irrelevant, for at the higher levels, science and art are the same. There is a point where high science transcends the technologic and enters the poetic, there is a point where high art transcends technique and enters the poetic.

A perfumer, of course, is neither a quantum physicist nor a painter, but at his best, when his purposes are high purposes, when his imagination is liberated, his choices inspired, he, too, enters the poetic. And it is revealed to him, then, what the ancients meant when they said with conviction that the soul receives its sustenance via the sense of smell.

 

Recomandări de lectură de la 𝐧𝐨𝐰 𝐬𝐦𝐞𝐥𝐥 𝐭𝐡𝐢𝐬

 

 

Pe site-ul Now Smell This se găsesc câteva recomandări de lectură foarte interesante. Urmând linkul din dreptul fiecărei cărți, puteți citi prezentarea cărților pe site-ul NST. 

 

Ackerman, Diane; A Natural History of the Senses

Aftel, Mandy; Aroma: The Magic of Essential Oils in Food & Fragrance

Aftel, Mandy; Essence and Alchemy: A Natural History of Perfume

Aftel, Mandy; Fragrant: The Secret Life of Scent

Aftel, Mandy; The Art of Flavor: Practices and Principles for Creating Delicious Food

Barillé, Elisabeth; Guerlain

Barillé, Elisabeth and Catherine Laroze; The Book of Perfume

Barnes, David S; The Great Stink of Paris and the Nineteenth-Century Struggle against Filth and Germs

Berwin, Margot; Scent of Darkness

Blackson, Robert; If There Ever Was… a book of extinct and impossible smells

Brown, Kate Lord; The Perfume Garden

Burr, Chandle; Dior: The Perfumes  

Burr, Chandler; The Emperor of Scent: A Story of Perfume, Obsession, and the Last Mystery of the Senses

Burr, Chandler; The Perfect Scent: A Year Behind the Scenes of the Perfume Industry in Paris and New York.

Calvino, Italo; Under the Jaguar Sun: The Name, the Nose

Chabbert, Sabine and Laurence Férat; Rare Perfumes / Parfums Rares

Chapman, Neil; Perfume: In Search of Your Signature Scent

Chuang, Della; KyotEau: Bottled Memories

Classen, Constance, David Howes & Anthony Synnott; Aroma: The Cultural History of Smell

Corbin, Alain; The Foul and the Fragrant: Odor and the French Social Imagination

de Feydeau, Elisabeth; Diptyque

de Feydeau, Elisabeth; A Scented Palace: The Secret History of Marie Antoinette’s Perfumer

Dove, Roja; The Essence of Perfume

Drobnick, Jim (ed); The Smell Culture Reader

Dyhouse, Carol; Glamour: Women, History, Feminism

Edwards, Michael; Perfume Legends: French feminine fragrances

Ellena, Jean-Claude; Journal d’un Parfumeur (French; published in English as The Diary of a Nose)

Ellena, Jean-Claude; Le Parfum (French)

Ellena, Jean-Claude; Perfume: The Alchemy of Scent

Ellena, Jean-Claude; The Diary of a Nose: A Year in the Life of a Parfumeur

Fellous, Colette; Guerlain

Gilbert, Avery; What the Nose Knows: The Science of Scent in Everyday Life

Godfrey-June, Jean; Free Gift With Purchase

Grasse, Marie-Christine, Elisabeth de Feydeau, Freddy Ghozland; L'un des sens : Le parfum au XXe siècle (French)

Grasse, Marie-Christine et al.; Une histoire mondiale du parfum : des origines à nos jours (French)

Groom, Nigel; The Perfume Companion: A Connoisseur's Guide

Hamilton, Denise; Damage Control

Herman, Barbara; Scent & Subversion: Decoding a Century of Provocative Perfume

Herz, Rachel; The Scent of Desire: Discovering Our Enigmatic Sense of Smell

Huysmans, Joris-Karl; Against Nature

Johnson, Jacqueline; Classic Perfume Advertising 1920-1970

Julien, Mariette; L'image publicitaire des parfums (French)

Kaufman, William; Perfume

Kemp, Christopher; Floating Gold: A Natural (& Unnatural) History of Ambergris

Kemp, Percy; Musc (French)

Le Guérer, Annick; Once Upon a Time...Perfume

Le Guérer, Annick; Sur Les Routes de L'Encens (French)

Lyttelton, Celia; The Scent Trail

Malle, Frédéric; On Perfume Making

Malone, Jo; My Story

Martin-Hattemberg, Jean-Marie; Caron

Mazzeo, Tilar; The Secret of Chanel No. 5: The Intimate History of the World’s Most Famous Perfume

McCoy, Anya; Homemade Perfume.

Molloy, Clara & Carine Soyer; 22 Perfumers.

Moran, Jan; Scent of Triumph

Morris, Edwin; Scents of Time: Perfume From Ancient Egypt to the 21st Century

Newman, Cathy; Perfume: The Art and Science of Scent

Nez Magazine; Sentir, Ressentir (Smell, Feel)

Oehler, John; Aphrodesia

Ostrum, Lizzie; Perfume: A Century of Scents 

Pavia, Fabienne; The World of Perfume

Robert, Guy; Les sens du parfum (French)

Robbins, Tom; Jitterbug Perfume

Rose, MJ; The Book of Lost Fragrances

Rose, MJ: The Collector of Dying Breaths

Rosen, Marc; Glamour Icons: Perfume Bottle Design 

Roudnitska, Edmond; Le Parfum (French)

Sagarin, Edward; The Science and Art of Perfumery

Scribner, Keith; The Oregon Experiment

Sell, Charles (ed); The Chemistry of Fragrances

Société Française des Parfumeurs; Classification des Parfums et Terminologie(bilingual French & English)

Stamelman, Richard; Perfume: Joy, Obsession, Scandal, Sin

Süskind, Patrick; Perfume: The Story of a Murderer (see also: review of the Perfume movie)

Tessaro, Kathleen; The Perfume Collector

Theophrastus: Enquiry into Plants

Thomas, Dana; Deluxe: How Luxury Lost Its Luster

Tonatto, Laura and Alessandra Montrucchio; Storia di un naso (Italian)

Turin, Luca and Tania Sanchez; Perfumes: The Guide

Turin, Luca; Folio Columns: 2003-2014

Turin, Luca; The Secret of Scent: Adventures in Perfume and the Science of Smell

Vigarello, Georges; Concepts of Cleanliness

Vroon, Piet, Anton van Amerongen and Hans de Vries; Smell: The Secret Seducer

Williams, Tessa; Cult Perfumes

 

Perfume Book Announcements & News

 

Aftel, Mandy; Fragrant: The Secret Life of Scent (book announcement)

Alavi, Dariush; Le Snob: Perfume (book announcement)

Beaulieu, Denyse; The Perfume Lover (book announcement, Q & A, US edition)

Berwin, Margot; Scent of Darkness (book announcement)

Blodgett, Bonnie; Remembering Smell: A Memoir of Losing — and Discovering — the Primal Sense (link to radio interview, book club)

Burr, Chandle; Dior: The Perfumes (book announcement)

Burr, Chandler, The Art of Scent 1889-2012 (announcement of exhibit catalogue)

Burr, Chandler, The Perfect Scent (book announcement)

Dean, Peggy; Sarbez: The Renaissance Of A Fragrance (brief announcement)

de Feydeau, Elisabeth; Diptyque (brief announcement)

de Feydeau, Elisabeth; A Scented Palace (brief blurb)

Dove, Roja; The Essence of Perfume (book announcement)

Dubrow, Jehanne and Lindsay Lusby (eds); The Book of Scented Things: 100 Contemporary Poems about Perfume (book announcement)

Durruty, Veronique and Patrick Guedj; Afrique en Parfums (brief announcement)

Edwards, Michael. Fragrances of the World 2008. (brief announcement)

Edwards, Michael. Fragrances of the World 2009. (brief announcement)

Edwards, Michael. Fragrances of the World 2010. (brief announcement)

Edwards, Michael. Fragrances of the World 2011. (brief announcement)

Edwards, Michael. Fragrances of the World 2012. (brief announcement)

Edwards, Michael. Fragrances of the World 2013. (brief announcement)

Edwards, Michael. Fragrances of the World 2014. (brief announcement)

Edwards, Michael. Fragrances of the World 2015. (brief announcement)

Edwards, Michael. Fragrances of the World 2016. (brief announcement)

Ellena, Jean-Claude. Perfume: The Alchemy of Scent. (brief announcement)

Fairley, Josephine and Lorna McKay; The Perfume Bible (brief announcement)

Fearnley, Laurence Fearnley. Scented (brief announcement)

Harad, Alyssa; Coming to My Senses: A Story of Perfume, Pleasure, and an Unlikely Bride. (brief announcement, excerpt, Q&A, paperback edition)

Herz, Rachel; The Scent of Desire: Discovering Our Enigmatic Sense of Smell (link to radio interview)

Malle, Frédéric; On Perfume Making (brief announcement)

Moran, Jan; Scent of Triumph (brief announcement)

Nicolaï, Patricia and Jean-Louis Michau; Nicolaï: Parfumeur créateur, un métier d'artiste (brief announcement; French and English)

Osmoz; Paris Parfum: The Fragrance Guide to Paris (brief announcement)

Pasco, Eva. Underlying Notes. (book announcement)

Quintessentially Publishing. Quintessentially Perfume. (book announcement)

Rosen, Marc. Glamour Icons: Perfume Bottle Design. (book announcement)

Stamelman, Richard; Perfume: Joy, Obsession, Scandal, Sin. (link to radio interview)

Tessaro, Kathleen; The Perfume Collector. (book announcement)

Turin, Luca and Tania Sanchez; Perfumes: The Guide (book announcement, link to review in New Yorker, Q&A with, part 1, Q&A with, part 2, quarterly updates, Second quarterly update, Third Quarterly Update, Paperback Version: Perfumes: The A-Z Guide)

Turin, Luca and Tania Sanchez; The Little Book of Perfumes: The Hundred Classics. (book announcement, Q&A, part 1, Q&A, part 2)

Williams, Tessa; Cult Perfumes (book announcement)

 

---

 

Încă o listă utilă poate fi găsită aici:

 

The Best Books About Perfume: The Ultimate Guide 2023

 

 

---

 

O listă și mai cuprinzătoare puteți găsi aici:

 

---