Fotografie & miros: 𝐂𝐡𝐫𝐢𝐬𝐭𝐞𝐥𝐥𝐞 𝐁𝐨𝐮𝐥𝐞́

Fotografia și parfumul se adresează unor simțuri diferite și au limbaje la fel de diferite. Cum e posibil să surprinzi vizual un parfum sau să restitui mirosul unei fotografii? Pare imposibil. Cu toate acestea, fotografia și parfumul au făcut casă bună, publicitatea pentru parfumuri fiind un exemplu grăitor. De la fotografiile realiste, cu flori care intră în compoziția parfumurilor, sau fotografiile cu „muzele”-simbol din showbiz până la fotografiile abstracte, care își propun să capteze o stare afectivă indusă de un parfum sau altul, imaginea a însoțit constant olfactivul în secolele XX și XXI, ca un comentariu în surdină sau o explicitare adesea redundantă. Unii artiști vizuali au fost mai preocupați decât alții să investigheze zona de suprapunere între cele două arte și simțuri, printre ei numărându-se și artista de origine canadiano-elvețiană 𝐂𝐡𝐫𝐢𝐬𝐭𝐞𝐥𝐥𝐞 𝐁𝐨𝐮𝐥𝐞́ (născută în 1984), care este interesată precumpănitor de reprezentarea vizuală a intangibilului – în special, de simțul mirosului și de expresia lui fotografică.

Site: https://www.christelleboule.com

Instagram: https://www.instagram.com/christelle_boule/

Facebook: https://www.facebook.com/christelle.boule

 

Dintre proiectele dedicate simțului mirosului și parfumului, amintim câteva: 

Opium — 2015

This photo series is inspired by the olfactory memory triggered by a scent. “Opium” was the perfume my mother used to wear when I was young. It also became my brother’s signature scent in his teenage years when he started to wear it too. My memories related to this fragrance are a sweet mix of these two people I love.

L’Air du temps — 2015

This photo series is inspired by my grandmother perfume of choice “L’Air du Temps”. Many personal memories are related to this fragrance, yet it is worn by other people on the street, on the bus or at the cinema. These olfactory memories are mixed with the everyday life of a young woman that have one thing in common, a perfume.

Il profumo è in mostra — 2018

“Il profumo è in mostra” is a multisensorial installation master perfumer Francis Kurkdjian and myself have created for “O Festival”.
Presented at the National Museum of Rome, the exhibition made visitors experience the act of smelling a perfume while looking at it. Each dark cabin, filled with a fragrance, offered a window on the fragrance chemical reaction on photographic paper.
Abstract shapes emerge, depending on the size and weight of the molecules of the perfume that form patterns and thus give an abstract visual representation corresponding, in chemical terms, to the composition of the perfume.
— Exhibited at the National Museum of Rome, 2018. (Photo credit Andrea Serrau)

Jenny Smells Like Biscuit — 2018

“Jenny Smells Like Biscuit” is a project about different people wearing the same perfume. Originally meant to be a casting for portraits, the email exchange between the volunteer models and myself were already enough to depict the personality of each perfume wearer.
Deciding not to go further with the photoshoot, this publication is a selection of messages from different people who wear the same fragrance: L’Homme, 1 Million, Terre, Invictus, Le Mâle, Chanel No.5, L’Air du Temps, Angel, Opium and J’adore.
— Exhibited at ECAL ‒ Ten Years in Renens, ELAC Gallery, Lausanne, 2018
— Self published, 60 pages, 2016

Parfums — 2019

This photographic study is made from perfume essences and covers an experimental process. In a photo laboratory, one drop of each fragrance is applied on photographic paper. Once the liquid has dried, the paper is exposed to light. The final step consist of developing clichés, and allowing the perfume to appear.
— Exhibited at “Sillages”, Pasquart Museum, Biel, 2019
— Self published book (sold out), 2015 

Expanded Drops — 2019

A collaboration with Maison Francis Kurkdjian.
Bringing a fragrance to life is an evocative and vibrant experience. A few drops of a perfume are laid on silver-colored paper, dried, exposed to light, and bathed in photo development fluids to reveal the image.
The “Expanded Drops” series is a selection of original photographic prints, all made using fragrances created by Francis Kurkdjian for his eponymous house.
“Expanded Drops” was presented during the “Sillages” exhibition at the Photoforum Pasquart Museum in Biel (Switzerland), from January to March 2019.

Lumen — 2022

Exposed to the sun (UV) during multiple days, covered in botanicals and influenced by changing weather (rain, dust, wind, pebbles), the light sensitive surface absorbs its scenery.
Its experimental process, to slowly record time, reveals shapes and colors creating a unique photography. This 200 years old photographic technique is called “Lumen print”.
This ongoing project is evolving through various blooms and upcoming seasons.

Synesthesia — 2023

Synesthesia was born from my desire to visually translate the movements of thought into photography. In order to bring this project to life, I went to meet synesthetes whose sense of smell is linked to the sense of sight.
Our conversations allowed me to build a collection of images inspired by the abstract and poetic forms that they described to me after smelling an odor. For example, for some of them, the smell of a banana was represented visually by the appearance of “green, round shapes with small red spots” while for others, it was “a large blue triangular shape with brown outlines”.
To create this photographic series, I made an ingenious device that worked like a scanner, accompanied by a bank of shapes and colors. With this device, I was able to recreate the synesthetic visions of each participant. Through this process, the image then becomes the direct extension of the inner perception of synesthetes.
Today, my project brings together a collection of experimental scans (each print is unique) creating a new link between the visual and the olfactory.
— Exhibited at “Fototechnika”, Pasquart Museum, Biel, 2023 

𝗥𝗲𝗰𝗼𝗺𝗮𝗻𝗱𝗮𝗿𝗲 𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗰𝘁𝘂𝗿𝗮̆: „Dimensiunea olfactivă în teatrul contemporan”

Care sunt condițiile de posibilitate a unui teatru olfactiv? Pentru a le discuta, Dominique Paquet face o incursiune în istoria discursului filosofic despre olfacție și analizează câteva cazuri concrete de asociere a dimensiunii olfactive cu textualitatea — în special, cu aceea dramaturgică.  

Ce aduce în plus mirosul și care îi sunt limitările în practica teatrală, iată doar câteva întrebări ce răsar pe parcursul studiului lui Dominique Paquet. Trebuie spus însă că, uneori, acesta se dovedește destul de arid, întortocheat și, drept urmare, neatrăgător. În plus, cartea este destul de neglijent redactată. Păcat.

Muzică & parfum // Scentless Apprentice

 

 

---

Știați că versurile cântecului Scentless Apprentice sunt inspirate de personajul Jean-Baptiste Grenouille, protagonistul romanului Parfumul de Patrick Süskind? Deși are un nas extrem de fin, personajul lui Süskind este lipsit, el însuși, de miros.

Fascinat de roman și de personaj, Kurt Cobain a citit cartea de cel puțin zece ori. 

 

— Hai, ia copilul acasă! O să discut chestiunea cu starețul. Am să-i propun să-ți dea, de acum încolo, patru franci pe săptămână.
— Nu, spuse doica.
— Atunci, fie: cinci!
— Nu.
— Dar cât vei fi cerând? răcni Terrier la ea. Cinci franci sunt o grămadă de parale pentru asemenea măruntă îndeletnicire precum hrănirea unui copilaș!
— Nu vreau nici un fel de bani, spuse doica. Doar să scap de bastardul ăsta din casă.
— Dar pentru ce, femeie? întrebă Terrier şi cotrobăi iarăși în coș. Copilul e o minune. Arată ca un trandafir, nu țipă, doarme bine și e botezat.
— Are pe dracul în el.
Terrier își trase repede mâna din coș.
— Peste putință! E cu totul peste putință ca un sugar să-l aibă pe necuratul în el. Dacă ar fi posedat de diavol, ar trebui să duhnească.
Și ca s-o liniștească pe doică și să-și dovedească propriul curaj, Terrier ridică de toarte coșul, ținându-l sub nas.
— Nu simt nimic deosebit, zise el după ce adulmecase o vreme, într-adevăr, nimic deosebit. Ba, parcă mi se pare că ar veni ceva din scutece. Și îi întinse coșul, ca să confirme și ea.
— Nu la asta m-am referit, spuse doica ponciș, dând coșul la o parte. Nu mă refer la ceea ce e în scutece. Scârnăviile sale or fi mirosind. Dar el însuși, bastardul, e fără miros.

Patrick Süskind, Parfumul, traducere de Grete Tartler, Humanitas

---

 

 

Scentless Apprentice

Album: In Utero

 

Like most babies smell like butter
His smell smelled like no other
He was born scentless and senseless
He was born a scentless apprentice

Hey
Go away, go away

Every wet nurse refused to feed him
Electrolytes smell like semen
I promise not to sell your perfumed secrets
There are countless formulas for pressing flowers

Hey
Go away, go away
Go away

I lie in the soil and fertilize mushrooms
Leaking out gas fumes are made into perfume
You can't fire me because I quit
Throw me in the fire and I won't throw a fit

Hey
Go away, go away
Go away, go away
Go away, go away
Go away

 

 

Mirosul timpului

Marshall McLuhan

Să înțelegem media. Extensiile omului

(1964)

traducere de Ovidiu George Vitan

Curtea Veche Publishing, București, 2011, p. 200

 

Simțul integral al timpului este cel exprimat în culturile chineză și japoneză. Până la sosirea misionarilor în secolul al XVII-lea și introducerea ceasurilor mecanice, chinezii și japonezii măsuraseră timpul, vreme de mii de ani, cu ajutorul gradațiilor bețigașelor parfumate care ardeau. Nu numai orele și zilele, dar chiar și anotimpurile și semnele zodiacale erau indicate simultan printr-o succesiune de mirosuri atent ordonate. Simțul olfactiv, considerat de multă vreme rădăcina memoriei și baza unificatoare a individualității, a ieșit din nou în prim-plan în experiențele lui Wilder Penfield. În timpul chirurgiei pe creier, stimularea electrică a țesutului creierului a trezit la viață amintiri ale pacienților. Aceste evocări erau dominate și unificate de arome și mirosuri unice  care structurau experiențele trecute. Mirosul nu este numai cel mai subtil și mai delicat dintre simțurile umane; el este, de asemenea, și cel mai reprezentativ prin faptul că implică întreg sistemul senzorial al omului mai mult decât oricare alt simț. Nu e de mirare, în aceste condiții, că societățile puternic alfabetizate iau măsuri pentru reducerea și eliminarea mirosurilor din mediul înconjurător. Mirosul corporal, semnătura unică și declarația individualității umane, este o sintagmă dezagreabilă pentru societățile alfabetizate. Mirosul este mult prea intim pentru obiceiurile noastre de detașare și atenție specializată. Societățile care măsurau timpul prin mirosuri tindeau să fie coezive și unificate atât de profund, încât să reziste la orice schimbare.

(cap. „Ceasurile: mirosul timpului”)

 

Estetica unui parfum

Larry Shiner

Art Scents
Exploring the Aesthetics of Smell and the Olfactory Arts

Oxford University Press, New York, 2020

 

 

 

...we may note that because perfumes are made up of substances possessing differing volatilities, they have not only a formal structure, but also a temporal sequence. Moreover, perfumers generate the structure of a perfume in much the same way that artists in other media create their works. Creating a perfume is not simply a matter of blending a set of odorous substances, but of imagining a complex form, a composition involving a variety of odor molecules called “notes,” differing in quality and intensity as well as in volatility. Some notes will actually be part of preconstructed harmonious units called “accords.” Accords are the memorable aesthetic gestalts that form the core of a perfume, giving it an underlying identity.

(p. 212)

❋❋❋

 

...there is an even more specific parallel between perfume design and music composition than the superficial similarities suggested by terms like “composition,” “note,” “accord” or “melody.” The perfumers’ goal is not a single olfactory artifact, but a formula that can be reproduced, much as the composer of a musical work typically does not create a single sound artifact but a score. Here we have an olfactory version of what philosophers of music call the type/token problem. Is the work of art the type that is, the musical score or perfume formula, or is the work of art the token, the tones of this particular performance or the odors of this perfume? There are similar type/token parallels in standard fashion or product design. Although a fashion or product designer might occasionally make her own prototype, or even produce small production runs, the usual aim of a designer is to produce a pattern or set of coordinates that will be turned into multiple instances by others. The sleek modernist chair that we admire in the Museum of Modern Art in New York or in the Victoria and Albert in London is a token of the design created by Marcel Breuer, just as the vapor from a bottle of Trésor that we test at a perfume counter is a token of the formula created by Sophia Grosjman.

(p. 214)

Interviu Osmé, cu Laurențiu Staicu

 

---

Laurențiu Staicu este consilier filosofic și profesor în cadrul Departamentului de Filosofie Teoretică al Facultății de Filosofie, unde predă cursuri de introducere în filosofie, metafizică, filosofia biologiei și etica științei Este doctor în filosofie al Universității din București din anul 2002, cu o teză despre metafizica genurilor naturale. De-a lungul timpului, a publicat numeroase cărți și articole, a tradus din autori fundamentali, a fost director de programe la Colegiul Pro, a condus o revistă culturală (supliment al Academiei Cațavencu), a lucrat pentru ediția românească a periodicului BBC Focus. Cea mai recentă carte a sa, Socrate în blugi sau filosofia pentru adolescenți, apărută în 2020 la Editura Trei, este o pledoarie discretă, dar entuziastă pentru importanța cunoașterii de sine și un îndemn la reconfigurarea rolului reflecției filosofice în educația și dezvoltarea personală a tinerilor. Departe de a fi doar preocuparea unor minți excentrice și prea puțin preocupate de hățișul efemer al frământărilor noastre zilnice, filosofia, sugerează cartea lui Laurențiu Staicu, alcătuiește chiar fundalul pe care se desfășoară viața fiecăruia dintre noi.

---

 

 

Mereu li se reproșează filosofilor că au denigrat simțul mirosului, socotindu-l neputincios din punct de vedere epistemologic. Cu alte cuvinte, de ce sunt filosofii cu nasul pe sus când vine vorba despre mirosuri și parfumuri?

Da, e adevărat că filosofii nu prea au apreciat mirosul sau cel puțin l-au considerat inferior în raport cu alte simțuri, de pildă în raport cu simțul vizual. Într-un fel, e ușor de înțeles de ce, mirosul nu poate concura cu văzul când vine vorba de cantitatea de informații pe care ni le oferă și, deci, de materialul pe care îl putem modela în forma cunoștințelor.

Dar dacă ieșim din câmpul epistemologiei, mirosul nu mai pare deloc un simț neputincios, cum spuneai tu. Ideea că epistemologia este disciplina fundamentală a filosofiei a fost o moștenire importantă a modernilor, o idee care a modelat în mare măsură filosofia contemporană. De aici, poate, și importanța mare acordată mereu simțului vizual de către filosofi, pentru că văzul ne oferă, realmente, o fereastră mai largă către lumea din jurul nostru decât alte simțuri.

În plus, mirosul a fost ignorat și din motivul că, până de curând, nu știam prea multe despre importanța lui și despre felul în care funcționează. În genere, nu știam prea multe lucruri despre cum funcționează cu adevărat simțurile și despre relația lor cu creierul. Pe măsură ce am început să cercetăm mai îndeaproape interacțiunile noastre senzoriale cu lumea, am început să descoperim că mirosul nu este un simț de gradul 2, ci joacă un rol esențial în orientarea noastră în lume și chiar în sănătatea noastră fizică. Ca să nu mai vorbim despre funcții mai subtile, precum capacitatea inegalabilă de a evoca amintiri și a declanșa emoții. Așa că filosofii au multe de recuperat în privința asta.

 

 

De ce mirosul nu are o istorie filosofică? Din cauză că e un simț minor?

Nu, nu este un simț minor, însă e adevărat că pentru noi, oamenii, văzul este simțul dominant. Iar lucrul ăsta se reflectă, aș îndrăzni să spun, și în filosofie și istoria ei. Cum spuneam, filosofii au fost multă vreme obsedați de idealul unei cunoașteri cât mai precise a lumii. Or, mirosul are limite epistemice ușor de sesizat – nu poți mirosi o planetă îndepărtată, dar o poți zări cu ajutorul instrumentelor care prelungesc simțul vizual sau o poți ghici, tot cu ajutorul văzului, pornind de la orbitele corpurilor cerești din jurul său. Mirosul este un simț mai înșelător, poate de aici și reținerea filosofilor în a-l cerceta mai îndeaproape. În plus, mirosul mi se pare simțul cel mai intim legat de emoții, iar filosofii nu prea au fost interesați de emoții.

Ar putea fi împăcată, azi, filosofia cu osmologia? Ce puncte comune le-am găsi?

Da, de ce nu? La urma urmei, gândirea și simțurile sunt un fel de porți către lume. Fără ele, lumea din jurul nostru ar fi complet opacă, de necunoscut și de neînțeles. Poate că mirosul nu pare atât de important ca alte simțuri, precum văzul, dar, atunci când îl pierzi, ai ocazia să pricepi cât de important este. Eu am experimentat asta în ultima parte a pandemiei, când m-am îmbolnăvit și am rămas fără miros. Gustul a rămas, chiar dacă mai slab. Dar, fără miros, lumea era mult mai săracă și mai searbădă decât înainte.

Au nevoie filosofii de fler? Adică trebuie să ai un nas fin pentru a face filosofie? Nietzsche zice că da.

Depinde ce înțelegi prin fler. Dacă flerul e totuna cu intuiția, atunci da, ai nevoie de fler pentru a face filosofie, așa cum ai nevoie de fler, în genere, pentru a descoperi lucruri noi, indiferent de domeniu. Dar, pe de altă parte, filosofii nu au o părere prea bună despre intuiții, așa că unii dintre ei ar strâmba din nas dacă ar auzi ceea ce tocmai ți-am spus.

Un citat „filosofic” care să vină în ajutorul mirosului?

Nu am în minte un citat anume, dar l-aș completa pe Michel Onfray, care spunea ceva de genul ăsta: „nu poți ucide briza mării, vântul sau un parfum; nu poți ucide un vis sau o ambiție”.

Aș adăuga că nici ideile nu pot fi ucise, asemeni parfumurilor, pentru că nici unele, nici altele, nu au un corp al lor, deși sunt mai prezente și mai persistente decât multe alte lucruri înzestrate cu corporalitate.

Oare și filosofii raționaliști se parfumează?

Eu sper din toată inima că da! Pentru că, dacă e să fim sinceri, indiferent că apreciem sau nu mirosul ca simț, mirosul emanat de corpul nostru nu este unul plăcut. Așa că nu e rău să-l mascăm cu un miros mai plăcut.

 

 

Poate parfumul să-și depășească natura sensibilă și să acceadă la idee și la lumea spirituală?

E ca și cum ai întreba dacă simțurile pot să devină gândire! Eu aș spune că nu, simțurile, inclusiv mirosul, au rostul și funcția lor esențială, de a pregăti materialul pentru gândire, cum ar spune Kant, nu de a gândi propriu-zis. Și nu e nimic mărunt în această sarcină, ba dimpotrivă. E simplu, ia gândește-te la ce ne-am mai putea gândi dacă nu am avea simțuri, absolut deloc? Așa, ca un experiment imaginar – filosofilor le plac mult experimentele de gândire sau experimentele imaginare, cum li se mai spune. Fără simțuri, nu am putea să ne mai gândim la nimic!

Kant nu credea că este posibilă o judecată de gust, deci o estetică a frumosului, în ceea ce privește mirosul. S-au mai schimbat lucrurile de atunci?

Aș spune că da. Deși existau parfumuri și pe vremea lui Kant, nu erau folosite așa de mult ca astăzi. Am ajuns să avem un adevărat cult pentru parfumuri, iar acest lucru nu este posibil fără judecăți de gust. Putem vorbi astăzi de bun-gust în alegerea unui parfum, așa cum vorbim de bun-gust în alegerea vestimentației.  

Există vreun miros care să te fi pus pe gânduri?

În mod direct, aș spune că nu. Dar sunt mirosuri care-ți provoacă neliniște, mirosuri tulburătoare, pe scurt, mirosuri care trezesc emoții puternice. Iar acestea, la rândul lor, pot să te pună pe gânduri.

Parfumul pe care îl folosești e mai meditativ? Sau cărui curent filosofic l-ai putea asocia?

Nu folosesc un singur parfum și nici nu aș putea spune că am unul preferat. Dar îmi plac parfumurile care îmi evocă natura – mirosul de lemn, de pădure, de alge. Iar astea sunt ușor de găsit în multe parfumuri.

Dacă ar fi să trasezi o istorie a filosofiei folosindu-te de câteva repere olfactive, cum ar mirosi ea?

Hm, cred că ar începe cu un miros proaspăt de mare și nisip încins. Nu mă pot gândi altfel la grecii din Antichitate! Apoi ar continua cu un parfum mai greu, aproape obsedant, dulce-amar, cam așa cum îmi imaginez Evul Mediu filosofic. Pe moderni i-aș parfuma iarăși cu ceva proaspăt, dar ușor dulceag, ceva care să sugereze și o anume naivitate, specifică, cred eu, modernilor în entuziasmul lor. În sfârșit, pentru filosofia contemporană, aș mirosi ceva eclectic, un amestec subtil de arome, un parfum amețitor la limita kitsch-ului olfactiv, dacă putem vorbi de așa ceva.

Ce mirosuri aparte ai adunat din călătoriile tale? Dar din lecturi?

Din călătorii mi-au rămas întipărite în minte două mirosuri: mirosul de deșert și mirosul unui oraș situat la peste 2.000 m altitudine. Din lecturi aș spune că nu este alt miros mai tulburător ca cel al cărților vechi. Atunci când miros o carte veche, am impresia că particip la un soi de arheologie olfactivă: paginile ei au înregistrat inevitabil mirosurile tuturor celor care au răsfoit-o și ale timpurilor prin care a trecut. E ca o fereastră către locurile din trecut prin care a zăbovit și către oamenii pe care i-a însoțit.

 

 

Un miros din copilărie care se ține scai de tine până azi?

Oh, da, sunt mai multe mirosuri din copilărie și adolescență pe care nu le-am uitat! Dar mirosul care-mi vine în minte acum, poate și pentru că suntem în prag de vară, este mirosul de pepene roșu. Din păcate, îmi e greu să-l regăsesc în prezent, deși îl caut în fiecare vară.

Dacă te-ai întâlni cu un extraterestru, ce i-ai da să miroasă pentru a-l face să priceapă cum stă treaba cu omenirea?

R: Cred că l-aș duce pe malul mării și apoi într-o pădure. Și aș încerca să-i explic că, fără cele două elemente, omenirea nu ar exista, că depindem de ele chiar dacă nu prea știm încă să avem și grijă de ele.

Dacă ai pune mâna pe peștișorul de aur, ce simț i-ai cere să-ți dezvolte la maximum?

Cred că mirosul. Și nu spun asta pentru că, iată, vorbim despre miros! Când eram copil, mă întrebam cum ar fi să pot avea mirosul unui câine. Eram fascinat de atenția cu care câinii miros totul în jurul lor și îmi imaginam că află lucruri la care noi nu avem acces deloc, cred că îi invidiam puțin.

Cum îți miroase orașul București?

Ha-ha, a gaze de eșapament, evident! Dar ne-am obișnuit cu toții, aproape că nici nu mai sesizăm. Din când în când, mai fac câte o plimbare cu bicicleta prin pădurea de la Băneasa și e năucitoare schimbarea mirosului când ieși complet din oraș și intri pe potecile acoperite de crengile copacilor. Abia atunci îmi dau seama cât de urât miroase orașul ăsta.

 

 

Dacă fericirea ar avea un miros, cum ar mirosi ea?

Probabil ar mirosi diferit pentru fiecare dintre noi, pentru că așa e fericirea, nu e același lucru pentru toți.

Un filosof și un parfum?

Hm, anul ăsta aș spune A.N. Whitehead – un filosof la care revin periodic pentru că îl consider un vizionar și mă inspiră mereu, găsesc de fiecare dată ceva nou la el. Nu e o obsesie, mai degrabă o preferință, dacă vrei, ceva personal. Cred că filosofia poate fi și ea gustată și degustată subiectiv, asemeni parfumurilor!

Așa... mai rămâne să-ți spun un parfum, nu? Ei bine, nici în privința asta nu am vreo obsesie, dar, ca și în cazul filosofilor, revin periodic la câteva mirosuri favorite. Așa că anul ăsta aș spune Etruscan Water de la Francesca Bianchi.

 

Scent: The unseen dimension

Scent: The Unseen Dimension / Scents of Exile from ARTINECT: Connecting Art on Vimeo.

 

***

“Cities are scents: 
Acre is the scent of marine iodine and spices; 
Haifa, the scent of pine and rumpled sheets; 
Moscow, the scent of vodka on ice;
Cairo, the scent of mango and ginger; 
Beirut, the scent of sun, sea, smoke, and lemon; 
Paris, the scent of fresh bread, cheese, and the derivatives of intrigue;
Damascus, the scent of jasmine and dried fruits; 
Tunis, the scent of night musk and salt; and 
Rabat is the scent of henna, incense, and honey.
And every city not known for its scent is not worth mentioning.

And lands of exile have a common scent, which is that of longing for elsewhere… A scent remembering another, a scent of intermittent breaths, emotional, leading you like a tourist map that’s been used too often to lead to the scent of the first place. Scent is a memory and a sunset. And sunset, here, is beauty’s rebuke to the foreigner.”

―Mahmoud Darwish, In the Presence of Absence (translated by Ashraf Osman)

 

***

Text: Mahmoud Darwish, from “In the Presence of Absence”
Music: “The Lover of Beirut” by Anouar Brahem, from “The Astounding Eyes of Rita”
Voice & Translation: Ashraf Osman
Video (Sound mixing & effect): Mike Avgeros
Video (Production & Direction): Sheila Chui-kan Tse

Odeuropa

 

Odeuropa este un proiect multidisciplinar a cărui temă centrală este mirosul. Premisa de la care pornește acest proiect este dată de faptul că mirosul constituie un subiect prea puțin investigat din perspectiva informaticii și a științelor umaniste. Care este semnificația mirosului în cadrul societății? Cum putem conserva moștenirea olfactivă a umanității? Cum pot fi extrase date senzoriale din baze informatizate de texte și imagini? Iată câteva provocări cărora echipa proiectului și-a propus să le răspundă cât mai curând. 

 

❞

Our senses are our gateways to the past. Much more so than any other sense, our sense of smell is linked directly to our emotions and our memories. Yet we tend to overlook the significance of scents and smelling, both in our current society as in the past. As today mass digitisation, big data, and bio-physical devices such as health trackers are becoming more central to our daily activities, it becomes all the more urgent that we take great care that such programs properly consider the full range of human experiences and responses to the senses.

 

At the same time, we lack well-established algorithms, tools, and semantic web standards for olfactory data mining and modelling. Fortunately, one key prerequisite for addressing this problem is already in place. In recent years, European cultural heritage institutions have invested heavily in large-scale digitization: we hold a wealth of object, text and image data which can now be analysed using sophisticated computer science techniques. What remains missing is a broader awareness of the wealth of historical olfactory descriptions, experiences and memories contained within them. We recognize this as both a challenge and an opportunity.

❞

 

Unul dintre obiectivele imediate ale proiectului Odeuropa este realizarea, online, a unei Encyclopaedia of Smell Heritage, care să prezinte calitățile senzoriale și semnificațiile mirosurilor, precum și să descrie mirosuri-cheie, peisaje olfactive și  practici olfactive ale umanității. 

 

În plus, câteva dintre mirosurile Europei vor fi conservate și “reconstituite” prin intermediul metodelor și tehnicilor științei patrimoniale. În acest scop, este prevăzută o colaborare strânsă a echipei Odeuropa cu muzee, artiști și parfumieri, care se va materializa prin organizarea de evenimente olfactive – ateliere, expoziții sau vizite educaționale ghidate. 

 

The ultimate goal of the Odeuropa project is to show that critically engaging our sense of smell and our scent heritage is an important and a viable means for connecting and promoting Europe’s tangible and intangible cultural heritage.

 

Pe scurt, misiunea proiectului Odeuropa poate fi rezumată astfel: 

 

— to recognize, safeguard, present, and promote olfactory heritage.

— to develop state-of-the-art AI techniques to identify and trace olfactory information in text and image datasets; to investigate how ‘smell’ is expressed in different languages, with what places it was associated, what kinds of events and practices it characterised, to what emotions it is linked, and how smell and diseases are interrelated, et cetera.

— to show that critically engaging our sense of smell and our scent heritage is an important and a viable means for connecting and promoting Europe’s tangible and intangible cultural heritage.

ODORBET: un nou vocabular al mirosurilor

Ordorbet este un proiect conceput de artista și scriitoarea Catherine Haley Epstein și istoricul de artă Caro Verbeek, care își propune să colecționeze descriptori olfactivi cu scopul de a repovesti istoria dintr-o perspectivă senzorială prin reconstrucția și prezentarea mirosurilor istorice și a poeziei tactile în muzee, dar și în afara acestora.

Până acum s-au adunat, datorită contribuțiilor colaboratorilor din toată lumea, 240 de cuvinte și fraze, care sunt distribuite la întâmplare în instalații. Mai multe despre proiect și autoarele acestuia puteți afla de pe site-ul Odorbet.

---

Language builds legitimacy, and often it seduces and it can be a major distraction.
There is a trend of thought police, whether a well-meaning group of scholars storming
Wikipedia to shape some territory on ideas, or charlatans who, by enthusiasticallysharing
their personal thoughts, may misrepresent olfactory facts.
I recommend making your own scent neologisms as so many are now doing.

Catherine Haley Epstein

---

 

Parfumuri în filme

Dacă erați curioși să aflați mai multe despre prezența parfumurilor în filme,
ei bine, am descoperit o adevărată comoară de referințe aici.
Dar site-ul nu conține doar atât.
Căutați prin secțiunea „Categorii” și o să aveți o mare, mare bucurie.

 

 

Mirosul morții

„Am înmormântat-o aici, la Atena, unicul lux pe care mi l-a cerut, în loc de testament. «Copilă, acum că mor, îți cer un singur lux: să mă îngropi aici. Nu vreau să mă mai întorc vreodată acolo». (N-a mai rostit niciodată «Epalxeis», deși era locul în care se născuse.) «Fă ce știi și ce poți și cumpără-mi un loc de veci. Altceva nu ți-am cerut până acum. Nici oasele nu vreau să mi se mai întoarcă acolo.» Și așa am cumpărat mormântul, nu unul luxos, desigur, și mă duc s-o vizitez din când în când. Îi duc câte-o floare, câte-o ciocolată, o stropesc un pic și cu parfum – asta o fac într-adins, fiindcă nu mă lăsa cât a trăit, considera că astea sunt răsfățuri păcătoase, «doar o singură dată m-am dat cu parfum», mi-a zis, «când m-am măritat». Acum, o stropesc și, dacă-i dă mâna, atunci să protesteze. Ciocolată îi duc pentru că ăsta a fost visul ei în toți cei patru ani de Ocupație: să mănânce o ciocolată întreagă, numai ea. După Ocupație, inima i s-a amărât rău de tot, și de-atunci n-a mai vrut să pună gura pe ciocolată.” — Pavlos Matesis, Mama câinelui, Editura Kastaniotis, Atena, 1990

 

Gestul eroinei lui Matesis, Raraou, de a stropi cu parfum mormântul mamei sale, este un salt în timp, amintind de practici ancestrale. Moartea a fost întotdeauna asociată cu pierderea suflului vital, cu descompunerea trupului și cu mirosurile grele emanate de cei care au trecut pragul vieții, mergând fie în neființă, fie spre o nouă dimensiune. Parfumul a avut mereu o simbolistică duală: pe de o parte, semn al respirației și al sufletului – invizibil –, el manifestă efemeritatea vieții de aici și mortalitatea înscrisă în gena umană, pe de alta, prin efluviile sale extatice, trimite la incoruptibilitatea și fericirea eternă a ființelor divine.

Egiptenii sunt cei care au oferit expresia deplină a acestei dualități. Divinitățile lor emană cele mai îmbătătoare mirosuri, iar ritualurile pe care oamenii le dedică acestora nu fac decât să confirme și să păstreze aceste miresme în plan mundan – statuile zeilor egipteni sunt unse cu uleiuri parfumate de mai multe ori în timpul zilei, iar regii își manifestă natura divină prin utilizarea celor mai alese esențe parfumate. Nimic mai firesc pentru oameni, asaltați dintotdeauna de spectrul urât mirositor al morții, decât să transpună practicile asociate cultului zeilor într-un plan pur uman, secular, al practicilor curente ce desfată simțurile – o celebrare a vieții, în fond –, precum și în pregătirea morților pentru întâlnirea cu zeii parfumați. Îmbălsămarea este singura cale la îndemână pentru dobândirea nemuririi, de vreme ce ea transformă cadavrul descompus într-o ființă eternă și parfumată. Morții nu se degradează și nici nu se descompun, aneantizându-se în cele din urmă, ci trec într-un alt regim ontologic, al cărui semn este parfumul divin, mimat, în timpul vieții de aici, de parfumurile create de om. Parfumul devine, așadar, un suflu dătător de viață, prin care fie zeii, fie oamenii îi pot reanima pe cei plecați dintre noi. Iar dacă nu-i pot reanima, atunci cel puțin îi pot ajuta să treacă în lumea divină. Pe lângă îmbălsămare, egiptenii obișnuiau să așeze în mormântul celui decedat vase cu esențe parfumate, atât un memento al vieții plăcute de aici, cât și un gaj al petrecerii ontologice.

 

 

Plecat din lumea de aici, cel decedat este absent, dar totodată el rămâne prezent prin urma sa olfactivă și, deci, prin amintirile pe care i le păstrează cei vii. Dacă reanimarea propriu-zisă nu este cu putință, reactivarea amintirilor și reapariția unei aure fantomatice a celui răposat devin posibile, în schimb, prin intermediul artificiului parfumului. Îi păstrăm pe cei dispăruți dintre noi prin amprenta lor olfactivă, pe care o reiterăm ori de câte ori dorim să o intensificăm, să „dăm carne” umbrei lor. Totodată, dorind cu disperare să credem că absența lor nu este și o dispariție completă, îi pomenim prin ofrande, pomeni și alte practici menite să-i țină „vii” – cel puțin în memoria noastră și a celor care i-au cunoscut.

 

„Mamă, ai murit acum trei ani. Nu mai merg la mormântul tău. Prezența ta îmi este îndeajuns. Un foșnet, o respirație: ești aici. Îți miros parfumul: Habit Rouge de la Guerlain.” — Margarita Karapanou, Mamă, Editura Okeanida, Atena, 2004

 

Parfumul este recuperarea deplină a unei absențe prezente, este o chemare și o afirmare a vieții, aruncând un văl peste adevărul urât mirositor. Promisiune a nemuririi imposibile, el ne însoțește și ne alină durerea ce duhnește a disperare, o iluzie plăcută, de care avem nevoie pentru a nu înceta să respirăm și, deci, să sperăm.

Traducând mirosuri

Sărăcia vocabularului olfactiv, dificultatea de a descrie un miros și impresiile lăsate de acesta mă fac mereu să gândesc lumea olfactivă în termenii traducerii. Preocupat de traducerea literară, de transpunerea de sens dintr-o limbă într-alta, îmi imaginez discursul despre mirosuri ca pe o trecere dintr-un sistem de semne într-altul, cu toate dificultățile (neputințele) pe care le implică o astfel de trecere – de fapt, orice astfel de trecere. Dificultatea de a reda într-un alt limbaj ceea ce a fost de la bun început gândit și formulat în limbajul propriu unui simț anume apare însă chiar și atunci când, înăuntrul aceluiași sistem de semne, încercăm să facem o transpoziție. Putem oare să „traducem” o bucată muzicală printr-o alta? Potrivit lui Victor Zuckerkandl, în The Sense of Music*, se pare că nu: “The barriers between music and music are far more impassable than language barriers [...] We can translate from any language into any other language; yet the mere idea of translating, say, Chinese music into the Western tonal idiom is obvious nonsense”. De ce se întâmplă așa ceva? „According to the composer Felix Mendelssohn, it’s not because music is too vague, as one might think, but rather too precise to translate into other tonal idioms, let alone into words.”** Mirosurile (parfumurile) nu sunt departe de muzică, ba chiar legătura dintre ele este foarte strânsă, iar acest lucru este dovedit de prezența limbajului muzical în descrierea universului parfumeriei sau de trăsăturile comune împărtășite de mirosuri și piesele muzicale. Așadar, ne așteptăm ca cele spuse mai sus despre muzică să fie valabile și în cazul olfacției: nu putem traduce un miros printr-un altul, nu-i putem reda în cuvinte calitățile și, mai mult, nu putem traduce fidel olfacția printr-un alt simț.

 

Nu putem traduce un miros printr-un altul, nu-i putem reda în cuvinte calitățile
și, mai mult, nu putem traduce fidel olfacția printr-un alt simț.

 

În fapt, toate mesajele simțurilor noastre sunt o serie de impulsuri-semne ce trebuie decriptate și traduse, dar dacă pentru văz, auz, gust și pipăit omul a dezvoltat un vocabular adecvat care să facă înțelegerea și comunicarea mai ușoare și mai eficiente***, mirosul a rămas singurul simț nevoit să-și împrumute vocabularul din alte câmpuri semantice. Traducerea rămâne mereu problematică, fiindcă referentul este greu de definit (pentru un miros fiind responsabile zeci sau sute de molecule odorante), senzația, greu de conceptualizat, iar receptarea lui, întotdeauna subiectivă. Deși interpretarea eronată apare și în cazul celorlalte simțuri, este, totuși, mai simplu de ajuns la o descriere obiectivă a unei informații vizuale, auditive, tactile sau gustative. Există și acolo nuanțe subiective, dar oamenii reușesc să se înțeleagă fără probleme atunci când vine vorba de exprimarea și comunicarea acelor simțuri. Cu mirosul însă intrăm pe un teren nesigur, configurat de mai mulți factori subiectivi decât în cazul celorlalte simțuri. Ca să te convingi, este suficient să încerci să-i descrii cuiva un miros sau să compari descrierile și aprecierile din comentariile de pe forumurile dedicate parfumurilor! De fiecare dată, ne poticnim într-o imprecizie ce face din traducerea impresiilor olfactive în limbaj o adevărată aventură.

Cauza imposibilității traducerii mirosurilor a fost pusă în seama incapacității noastre de a intelectualiza, de a abstractiza, deci de a obiectiva impresiile olfactive și de a le comunica altora. „Impresiile mirosului sunt încă și mai dificil de tradus prin cuvinte decât impresiile produse de vedere și auz. Ele nu pot fi proiectate în planul abstractizării”, afirma sociologul Georg Simmel****. În ciuda încercărilor de a recupera sau de a descoperi anumite calități cognitive inerente olfacției, multe nu s-au schimbat de la afirmația lui Simmel, discursul despre mirosuri (și parfumuri) rămânând în continuare unul metaforic, liric, aproximativ, care scapă oricărei încercări de traducere exactă. Dar pentru un traducător literar – și mai ales pentru un scriitor, de vreme ce el este traducătorul prim –, analogia cu lumea olfactivă poate constitui atât un reper, cât și o lecție despre cum te raportezi la un text-sursă sau la lume, cum le redai, cum le comunici într-o (altă) limbă – pe scurt, cum aproximezi indicibilul.

 

---

 * Citat de Diane Ackerman în A Natural History of the Senses, Vintage Books (Random House), New York, 1990, p. 213.
** Ibidem.
*** A se vedea și studiul lui Joël Candau despre transmiterea abilităților și a deprinderilor legate de miros în medii profesionale precum parfumeria, medicina, gastronomia sau oenologia (Mémoire et expériences olfactives. Anthropologie d’un savoir-faire sensoriel, colecția „Sociologie d’aujourd’hui”, PUF, 2000).
***** Citat de Annick Le Guérer, în articolul „L’odorat, un sixième sens?” inclus în volumul coordonat de Pascal Lardellier, À fleur de peau. Corps, odeurs et parfums, Éditions Belin, Paris, 2003, p. 18.

”The Nose” by Shostakovich at The Royal Opera

 

Shostakovich’s surreal and brilliant first opera tells the story of a man who wakes one morning to find that his nose has gone missing.

Shostakovich was only 20 when he began writing The Nose, his operatic debut. He turned to a tiny short story by Gogol: an absurdist satire, where a civil servant’s errant nose launches its owner on a ludicrous battle against both nose and the authorities, as bureaucratic processes break down in the face of so unusual a problem. Gogol’s surrealist fable fired Shostakovich’s imagination, and he responded with a work of exuberant energy, full of musical jokes and grotesque parody – from the famed Act I entr’acte for percussion ensemble to plaintive laments, careening counterpoint, folksong (accompanied by balalaika) and rambunctious polkas.

Shostakovich finished the work in about a year, and in the following months gave successful performances of extracts from the opera. But it was to be another two years, in 1930, before The Nose was staged in full, by which time Soviet cultural climate had turned sternly against works of such perceived frivolity. The opera was quickly dropped from the repertory; but since its rediscovery in the 1960s it has steadily gained recognition for Shostakovich’s baffling, brilliant wit.

Find out more at http://www.roh.org.uk/thenose. 

(Sursă: YouTube)

 

See also the Wikipedia page.

Interviu Osmé, cu Flavius Călaj

Pasionații de parfumuri de nișă știu cu siguranță ce comori pot găsi în magazinul NicheScent de la Arad. Iar pe cei care nu știu îi sfătuim să dea o raită pe site-ul românesc. În spatele acestei idei se „ascunde”, cu discreție, Flavius Călaj, care s-a decis anul acesta să iasă în față cu propriul brand: CALAJ. Parfumurile Calaj sunt ediții limitate, aceasta fiind și intenția mărcii: de a propune un concept artistic, destinat pasionaților și colecționarilor. „Nasul” care a conceput cele patru esențe lansate până acum este Miguel Matos, cunoscut pentru colaborările sale cu branduri ca Bruno Acampora, Der Duft, Horai Studio, Nishane sau Sarah Baker. Noi le-am încercat și ne-au plăcut, iar despre una dintre ele – Love Toxin – ne-am și notat pe blog impresiile. Așa că așteptăm cu nerăbdare și următoarele ediții CALAJ.

---

Vestea apariției unui brand românesc de parfumuri e întotdeauna un prilej de bucurie. Și de întrebări. Cum ți-a venit ideea lansării unui brand? Cu alte cuvinte, care e ideea călăuzitoare?

Mi-am dorit de foarte mult timp să am un parfum al meu, având în vedere că am un magazin specializat în parfumuri de nișă și exclusiviste, dacă pot zice asa (NicheScent – n.n.). Faptul că am ajuns să am o relație profesională cu Miguel Matos a ajutat enorm la îndeplinirea acestui vis. Iar în plus de toate acestea, am văzut o oportunitate de a pune România pe hartă.

 

Ai lansat un brand de nișă. Care este publicul tău? Cui i te adresezi?

Viziunea mea este foarte simplă... După cum spune și numele – Calaj Limited Editions –, sunt parfumuri realizate în maxim 50 de sticle, cu destinația celor ce își doresc un parfum exclusivist, colecționarilor și pasionaților. Fiind creații, pot spune, artistice, și nu comerciale.

 

 

În crearea parfumurilor, colaborezi îndeaproape cu Miguel Matos*, editor la Fragrantica.com, artist olfactiv, traducător și parfumier. Ce aduce fiecare în crearea parfumurilor Calaj?

Miguel Matos este unul din cei mai apreciați parfumieri la ora actuală. Tocmai a fost nominalizat a doua oara la titlu de cel mai bun parfumier independent de către Art & Olfaction Award, a colaborat cu case de parfumuri renumite, amintesc Nishane, Sarah Baker și Bruno Acampora, care este o casă de parfumuri de nișă din Italia, care de 80 de ani nu au invitat parfumieri din afara familiei să creeze pentru dânșii, iar Miguel Matos a fost invitat să realizeze nouă parfumuri – ultima lor colecție, de fapt. Când ai șansa să colaborezi cu o asemenea personalitate în domeniu, eu, ca novice, ce aport pot aduce? Doar i-am spus cam ce gusturi avem în România, aproximativ ce note ar fi plăcute aici, cât de puternice să fie. El a creat formula și mi-a trimis uleiul de parfum, urmând ca eu să mă ocup de restul – realizarea amestecului de ulei cu alcool, alegerea sticlelor, realizarea package-ului, îmbuteliere, aplicarea pulverizatorului. Însă toate acestea nu le știam, tot domnul Miguel Matos m-a sfătuit cum și ce să fac.

Care sunt ingredientele folosite și ce vă inspiră pe amândoi în compunerea formulelor?

Ingredientele sunt detaliate în descrieri, sunt folosite multe extracte naturale și de calitate. Eu aveam deja stabilite numele pentru câteva parfumuri, iar când am vorbit cu el și i-am spus cam la ce mă gândeam și ce ar însemna fiecare, a fost foarte ușor să creeze, pentru că deja avea ideea parfumului. De exemplu, Black Beard, este un parfum elegant, cu levănțică în notele de vârf, nu are nici o legătură cu piratul Barbă Neagră, dar tocmai asta a fost ideea – ne-am dorit un parfum care să fie purtat de bărbați și adorat de femei. Un parfum care, odată simțit, saă te facă sa zici: „da, dom’le, așa trebuie să miroasă un bărbat”. Până la urmă, un pirat asta înseamnă, simbolic, nu? Era curajos, viteaz, neînfricat, pasional... pe acest concept ne-am axat când am stabilit cum și ce va fi.

 

 

Pe lista parfumurilor Calaj am găsit și un nume românesc: Transilvania. Cum miroase Transilvania? Veți continua cu parfumurile de inspirație românească?

Transilvania a devenit instant foarte lăudat, deși doar câteva persoane au ajuns să vadă cum este, dar notele și numele au atras rapid interesul vizavi de parfum. Din nou, ideea parfumului a fost să-i surprindem în mod plăcut pe cei care, atunci când aud Transilvania și văd eticheta cu lilieci, roșu, automat se gândesc la Dracula, vampiri, sânge, întuneric, frică. Eh, fiind român, știu că nu este așa. Dracula e un mit care face tot globul să simtă un fior rece pe  spate, dar cu acest parfum dorim să schimbăm acest fapt. Prima oră de purtare te învăluie într-un nor de arome de cireșe amare, gurmand aproape, după care se desfășoară la adevărată potență. Vreau doar să spun că tot ce creează Miguel este atât de bine legat, încât cu greu îți poți da seama de o anumită notă predominantă, totul este un întreg, un tot unitar. Creațiile sale sunt recunoscute după felul satinat, cremos, senzual în care se simt, nu sunt înțepătoare. Puternice, da, dar nu înțepătoare. Și da, categoric voi continua să lansez parfumuri cu inspirație românească.

Ce înseamnă să fii un „brand românesc” de parfumerie și cum te raportezi la creațiile brandurilor internaționale?

Am citit mai recent undeva că, pentru a te denumi „brand”, trebuie să ai o anumită putere atât financiară, cât și teritorială. Eu sunt un mic boutique cu parfumuri de nișă, luxury, artizanale, indie și ediții limitate, care a avut șansa să creeze o colecție de parfumuri proprii. Nici nu mă pot gândi să mă raportez la branduri internaționale, momentan... Însă vedem ce ne aduce viitorul. Sunt mic, dar orice companie, orice lucru pe lumea asta crește. Mai repede sau mai greu, depinde de mulți factori, însă sper să mai vorbim peste trei ani.

Ai și un magazin de parfumuri de nișă: NicheScent. Cum privesc (miros) consumatorii români produsele de parfumerie artizanală?

Magazinul meu este un loc unde poți găsi parfumuri unice în România și chiar în Europa. Am încercat să aduc ceea ce nu găsim la noi și ceea ce merită să fie pe piață. Am adus case de parfumuri ce se găsesc, în Europa, exclusiv la NicheScent: TheLab (Columbia), Conde (Brazilia), Rirana (Malaezia), Richmess (USA). Case de parfumuri exclusiv în Romania: Ghostnose (Italia), Claudio Cutuli (Italia), Francesca Bianchi (Olanda), Bogue (Italia), Byron (Franța), KS Suskind (Franța), Sarah Baker (UK). Suntem primul și singurul magazin din lume care distribuie parfumuri semnate de Miguel Matos; le găsiți doar la el în Portugalia și la noi. Am adus și case de parfumuri luxury care cu greu au acceptat să între pe piața noastră, la fel, exclusiv la NicheScent: The Spirit of Dubai – care figurează și în Cartea recordurilor, începând cu 2018, cu cel mai scump parfum din lume –, Parfums d’Elmar din Elveția – care aduc parfumul la rang de bijuterie, cu sticle decorate cu cristale Swarovski și îmbrăcate în piele și aur, extrem de exclusiviști și selectivi cât privește revânzătorii parfumurilor lor –, Testament Collection din Londra – care este un brand românesc cu sediul în Londra. Având toate aceste case de parfumuri, mulți pasionați din țară sunt curioși și bucuroși că le pot găsi aici. Faptul că sunt exclusiviste și că mulți, deși sunt curioși, încă nu știu cum sunt, cum miros m-a impulsionat să organizez evenimente în care să le prezint tuturor celor pasionați tot ce am în magazin. Nu vreau să par lipsit de modestie, însă de fiecare dată am fost surprins să văd câtă lume vine și este curioasă să încerce aceste parfumuri. Deci interes există și mă bucur pentru asta.

Ai în plan proiecte de dezvoltare și de extindere a brandului?

Desigur, deja sunt în plin proces de selectare a următoarei colecții Calaj Limited Editions, încă patru parfumuri noi și încă un proiect, deocamdată nu dau multe detalii, însă pot zice că va fi o ediție luxury, un proiect împreună cu o bună prietena a mea, care dorește să aducă în acest domeniu un alt fel de parfum, începând de la prezentare până la formulă, dar o să vedeți despre ce este vorba... în curând.

Dacă ar fi să încadrezi creațiile olfactive Calaj într-un curent, prin ce s-ar caracteriza acesta?

Cu această întrebare scoți la lumina mândria din mine. Sunt creații ce poartă numele meu, nu prea pot să fiu corect când e vorba să le descriu. Dar, ca să fiu onest, aș zice că sunt parfumuri clasice trecute prin filtrul viitorului, parfumuri moderne și artistice.

Ce mesaj le-ai transmite celor care sunt în căutarea „parfumului-semnătură”?

Un parfum-semnătura este foarte greu de găsit, trebuie să te reprezinte, să te facă să te simți bine, să te învioreze. Depinde de stare și de anotimp, zic eu. Probabil că faptul de a avea zilnic posibilitatea să port orice doresc nu mă face potrivit să răspund la această întrebare. Dar, pentru început, ar putea să încerce parfumurile Calaj. 😉

 

 

---

* Miguel Matos is editor, writer, translator. Miguel has been a Fragrantica editor and columnist since 2013, and his work has been recognized by the Fragrance Foundation and the Perfumed Plume Awards several times, as well as by the Art and Olfaction Awards in 2019. He has a list of olfactory art exhibitions, including ”Making the Body Think”, in Los Angeles, at the Institute for Art and Olfaction. He wrote the book The Perfumed Zodiac (in Portuguese) and launched his own line of fragrances, Miguel Matos. His perfumer portfolio includes fragrances made for Bruno Acampora, Der Duft, Horai Studio, Nishane and Sarah Baker.

Interviu Osmé, cu Mădălina Diaconu

 

Mădălina Diaconu a făcut studii de filozofie la București și Viena, obținând un doctorat la Universitatea din București (1996) și un altul la Universitatea din Viena (1998). În 2005, obține docența în filozofie la Universitatea din Viena, pe tema unei estetici fenomenologice a tactilității, a olfacției și a gustului. A fost cadru didactic al Facultății de Filozofie din București (1993-2003), cercetător științific la Academia de Arte Plastice din Viena (2003-2005), lector la Universitatea de Arte Aplicate din Viena (2003-2005), precum și cercetător științific la Academia Austriacă de Științe (2005-2006). A făcut stagii de cercetare la Viena, Berlin, Potsdam, Freiburg-im-Breisgau, Paris și Grasse. Din 2007, a fost conducătoarea proiectului de cercetare „Design haptic și olfactiv -- resurse pentru industriile creative din Viena”, la care au participat filosofi, chimiști, botaniști, designeri și pedagogi ai artei de la mai multe universități din Viena. Din 2012, este lector de limba română la Institutul de Studii Romanice al Universității din Viena. I-au fost publicate lucrările Pe marginea abisului. Soren Kierkegaard și nihilismul secolului al XIX-lea (Editura Științifică, 1996); Blickumkehr: Mit Martin Heidegger zu einer relationalem Asthetik (Peter Lang, Frankfurt a.M., 2000); Ontologia operei de artă în lumina principiului identității (Editura Crater, 2001), Person, Community and Identity (coeditor, împreună cu Ion Copoeru și Delia Popa; Cluj-Napoca, 2003); Artă și adevăr / Kunst und Wahrheit. Festschrift fur Walter Biemel zum 85. Geburtstag (editor; Humanitas, 2003), Tasten, Reichen, Schmecken. Eine Asthetik der anasthesierten Sinne (Konigshaussen & Neumann, Wurzburg, 2005); Bukarest-Wien. Eine kulturhistorische Touristik an Europas Randern (coautor: Lukas Marcel Vosicky, LIT, Berlin/Viena, 2007), Despre miresme și duhori. O interpretare fenomenologică a olfacției (Humanitas, 2007). De asemenea, a tradus Boala de moarte de Søren Kierkegaard, apărută la Editura Humanitas (1999, 2006).

---

De ce sunt filosofii cu nasul pe sus când vine vorba despre mirosuri și parfumuri?

Din prejudecăți intelectuale, culturale și de gen, și toate duc pe termen lung la o lipsă de sensibilitate în domeniul olfactiv. Unii sînt cu nasul pe sus pentru că le „miroase“ tot ce este legat de corp, de senzualitate, de plăcere, dar și – să nu uităm – de moarte. Alții nici nu sînt cu nasul pe sus, din simplul motiv că nici n-au unul.

Au nevoie filosofii de fler? Cu alte cuvinte, trebuie să ai un nas fin pentru a face filosofie?

Aici ne jucăm cu cuvintele. Trebuie, evident, să ai metaforic un nas fin pentru a depista problemele reale ale unei epoci. Altfel, te poți pierde ușor în erudiție și cercetări istorice care și ele sînt, ce-i drept, necesare pentru disciplina noastră, doar că, rămînînd în istorie, nu fac ele însele istorie.

Poate parfumul să-și depășească natura sensibilă și să acceadă la idee și la lumea spirituală?

Parfumul sau miresmele? Casele producătoare de parfumuri recurg frecvent la denumiri „spirituale”, religioase sau pur și simplu esoterice pentru a le conferi produselor lor o aură de mister. Vi se pare o întîmplare faptul că atîtea religii apelează, independent una de alta, la ritualuri olfactive? Motivele sînt la îndemînă: pe de o parte, mirosurile sînt invizibile, pe de altă parte, se răspîndesc și urcă. În primul caz, se consideră că fac sesizabilă prezența divinității; se pare că acesta este un topos al întregii culturi mediteraneene din antichitatea tîrzie. În al doilea caz, se crede că mirosul însoțește sufletul în ascensiunea sa spirituală, analogia cu rugăciunea fiind evidentă, iar uneori chiar explicită, gîndiți-vă doar la Psalmul 140: „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămîia înaintea Ta”. Eroarea deopotrivă comună și filosofică rezidă în a separa categoric sensibilul de spiritual, oricît de îndreptățite sînt aceste categorii dintr-o perspectivă analitică. Mirosurile nu cunosc granițe și tocmai acest lucru le face apte să ne conducă unde nici nu visăm cu gîndul, și anume fără a distruge necunoscutul printr-o teoretizare brutală și atotștiutoare. Ca esențe (olfactive), ele dezghioacă esențe (intelectuale), dar într-un mod subtil și ireductibil la concepte. Din păcate, studiile referitoare la importanța experienței olfactive în creștinism se limitează de obicei la simbolismul tămîii. Chiar dacă olfacția nu joacă aici un rol la fel de important ca, de pildă, în Egiptul antic, ea depășește totuși cadrul liturgic, întinzîndu-se de la odor sanctitatis (mirosul bineplăcut al decedatului ca mărturie a sfințeniei) la reprezentări ale paradisului (pentru Isaac Sirul, ne vom hrăni în paradis cu miresme) și de la „buna mireasmă a lui Hristos” (2 Cor 2,15) pînă la metafore olfactive folosite de autori patristici pentru a ne da o idee despre Treime. La ora actuală am în manuscris o monografie despre „osmologia creștină”, sper să poată apărea cît de curînd.

Kant nu credea că este posibilă o judecată de gust, deci o estetică a frumosului, în ceea ce privește mirosul. S-au mai schimbat lucrurile de atunci?

Da, există teorii estetice ale parfumurilor, chiar dacă și acum sînt rare și uneori chiar dezamăgesc prin limbajul lor estetic convențional. Trebuie menționat însă că, spre deosebire de Kant, accentul cade acum în estetică pe experiență, iar nu pe evaluarea acesteia.

Există vreun miros care să vă fi pus pe gânduri?

Sigur, au fost mai multe, mă voi referi însă doar la o descoperire proprie recentă. Măcinat, cardamomul negru are un miros greu de descris, uneori cu irizări în direcția cardamomului obișnuit, alteori amintește de mentă sau miroase a afumat. O combinație neobișnuită, care se păstrează și în aroma culinară.

 

❞ Ceea ce fac în lucrările mele de fenomenologie este să filosofez pe baza experienței mele olfactive, iar aceasta este mai mult sinestetică, chiar dacă nu în sensul unei sinestezii neurologice. Concret, parfumurile îmi evocă spontan culori, chiar compoziții cromatice, senzații termice și, mai rar, texturi. ❞

 

Parfumul pe care îl folosiți e mai meditativ? Sau cărui curent filosofic l-ați putea asocia?

Nu există parfum bun care să nu fie sau imaginativ sau meditativ. Nu vreau să mă lansez în speculații fortuite comparînd parfumuri cu curente filosofice, întrucît ele operează la niveluri distincte. Ceea ce fac în lucrările mele de fenomenologie este să filosofez pe baza experienței mele olfactive, iar aceasta este mai mult sinestetică, chiar dacă nu în sensul unei sinestezii neurologice. Concret, parfumurile îmi evocă spontan culori, chiar compoziții cromatice, senzații termice și, mai rar, texturi. De aceea mi-e imposibil să folosesc același parfum, de pildă, în sezonul rece sau în cel cald. Se înțelege, culorile sînt evocate de parfumul însuși, iar nu de ambalaj, și uneori sînt chiar iritată cînd ambalajul nu corespunde culorii propriu-zise a parfumului.

Dacă ar fi să trasați o istorie a filosofiei folosindu-vă de câteva repere olfactive, cum ar mirosi ea?

Istoria reflecțiilor filosofice despre olfacție este un subiect mult prea amplu pentru un interviu, Annick Le Guérer a scris pe larg pe această temă, la fel și eu în cartea Despre miresme și duhori apărută la Humanitas în 2007. Mai degrabă m-ar tenta la ora actuală să refac istoria peisajelor urbane în care au trăit filosofii și modul cum s-au schimbat acestea în decursul timpului. Ar fi totuși exagerat să presupun că aceste smellscapes ar fi influențat în mod decisiv gîndirea filosofilor – poate cu excepția lui Nietzsche. 

 

Ce mirosuri aparte ați adunat din călătoriile dvs.? Dar din lecturi?

Călătoriile sînt mai importante pentru experiența olfactivă decît lecturile. Citind descrierea unui parfum pe care nu l-ai mirosit niciodată nu poate nicicînd suplini experiența nemijlocită. Imaginația te ajută doar în măsura în care ai făcut deja cel puțin o dată o anumită experiență; așa putem reconstrui mental, de pildă, un peisaj olfactiv pe baza descrierii unor componente care ne sînt deja cunoscute. Evident, nu discut aici cazul parfumierilor. Nu vreau însă să las impresia că vă ocolesc întrebarea, problema este că memoria olfactivă este intimă și nu sînt tocmai genul de om care vorbește mult despre sine. Dar să încerc totuși, într-o ordine aleatorie: mirosul unei portocale coapte care cade lîngă mine în curtea lui Lonja de la Seda în Valencia. Marea, oriunde am găsit-o și al cărei miros mă răscolește întotdeauna. Mirosul de cîrnați din centrul Pragăi și care strică impresia unuia dintre cele mai frumoase orașe din lume. Diferența dintre mirosurile dominante la tîrgurile de Crăciun din Viena și din Strassbourg. Mirosul de usturoi într-un apartament dintr-o banlieue (în mod paradoxal, bine situată) a Parisului. La începutul pandemiei actuale, cînd ieșeam mai mult seara la plimbare, mirosul copacilor care tocmai înfloreau și, într-una din nopți, un miros năucitor al unei tufe cu inflorescențe albe, al cărei nume, spre rușinea mea, nu-l cunosc. Lalelele pe care mi le cumpăra tata în fiecare an de ziua mea. Să mai adaug miresmele din grădina mea: trandafiri, lavandă, rozmarin, verbenă, roiniță și nu știu cîte feluri de mentă care miros diferit? În loc să-mi aduc aminte de mirosurile întîlnite în călătorii, ar trebui mai degrabă să spun că orice miros este de fapt o invitație la călătorie, pentru că te absoarbe într-un univers hai să-i spunem hiperdimensional.

Dacă v-ați întâlni cu un extraterestru, ce i-ați da să miroasă pentru a-l face să priceapă cum stă treaba cu omenirea?

Carne arsă, păduri incendiate. 

Un filosof și un parfum?

Hegel și pătrunjelul. Asociația este de fapt doar indirectă, mediată de modul cum cresc frunzele de pătrunjel: întotdeauna în triade. Trebuie să recunosc că mă atrage și iconoclasmul asociației; îmi și imaginez o ediție a operelor lui Hegel cu o copertă absolut neagră și doar cu o frunză de pătrunjel plasată discret, în colțul din dreapta jos.