Ca și atingerea sau gustul, mirosul este un simț efemer al proximității și al intimității, dar aduce informații de departe, precum văzul sau auzul – fapt care, de-a lungul istoriei civilizației noastre, a făcut ca statutul său să fie ambivalent. Asociat adeseori laturii primitive, animalice din om, cu un rol cognitiv, social și cultural contestat, mirosul a cunoscut momente de glorie și de decădere spectaculoase. Cale de acces spre divin, negare a degradării corporale, semn al sfințeniei, preocupare hedonistă și superficială, mirosul a fost mereu o marcă distinctivă, asociată unor categorii opuse: divin-uman, duhoare-mireasmă, urban-rural sau bestial-uman.
Abia secolul XX readuce în centrul atenției mirosul, îl studiază, îl revalorifică și îl „democratizează” prin asocierea lui cu parfumul ca produs în serie, repetabil și accesibil aproape oricui. Ceea ce stătea sub semnul efemerului devine acum o operă în sine, care își revendică locul printre simțurile dominante (văz, auz, gust), marchează decenii, creează școli, este dezbătută de critici – pe scurt, o operă subiectivă, ca toate celelalte.
Timid la începuturile secolului XX, domeniul parfumeriei a luat astăzi un avânt care face cumva ca lucrurile să fi scăpat oricărui control. Anual se lansează sute de parfumuri, iar cumpărătorul obișnuit poate fi dezorientat, mai cu seamă atunci când îi lipsesc sursele de informare, reperele și cultura necesare „degustării” și aprecierii la justa valoare a noilor apariții. În plus, alături de plăcerea proprie pe care ne-o aduce, mirosul este un intermediar social și un vector cultural, de vreme ce, prin propriul miros, pășim – sau chiar invadăm – în spațiul celuilalt, transmițându-i informații despre noi.
Așadar, mai mult ca oricând, se pune și aici, în domeniul parfumeriei, problema unei „culturi” olfactive, fapt care ne-a dus firesc la crearea unui blog care să răspundă nevoii – dar și necesității – de informare, să ofere un ghid de orientare în vasta sferă a parfumeriei tradiționale și contemporane, alegerea aparținându-i, desigur, fiecăruia, fiindcă – nu-i așa?! – de odoribus non disputandum est. Însă, încă o dată, să nu uităm că mirosurile, gusturile și plăcerile noastre nu sunt împărtășite și de ceilalți.
No comments:
Post a Comment