Parfumul domnilor — identități olfactive asumate (III)

un articol de Monica Neațu

 

Despărțirea de trecut a dominat universul anilor ‘90. Inovația, marketingul și globalizarea au grăbit ruptura de un trecut strălucitor, dar angoasant. Apropierea noului mileniu a adus în lumea parfumeriei consumul rapid și succesul efemer, lansările de noi parfumuri au devenit din ce în ce mai numeroase – circa 150 pe an –, iar bugetele pentru publicitate au explodat. Marile case, înghițite de giganții luxului (LVMH, Kering, Richemont, Shiseido etc.), abandonează magazinele exclusiviste, comercializând tot mai des prețioasele lor miresme în supermarketuri olfactive. Liber să circule printre rafturi, să testeze în voie farduri, creme și parfumuri, publicul se lasă atras de noutățile momentului. Dar tot aici are loc un fenomen interesant: fiecare gen își are raionul lui de parfumerie, doamnele la dreapta, domnii la stânga, cum a remarcat cu ironie un critic. Domnii pot alege dintr-o gamă olfactivă care evoluează de la o zi la alta. Parfumuri, creme, spume de ras, loțiuni după bărbierit, deodorante, o compoziție cunoaște o multitudine de interpretări și oferte.

---

CK One

---

Excesele nopților de la New York sau Paris, urmate de epidemia SIDA, au readus gustul pentru apele ușoare, terapeutice, care purificau și ofereau o gură de aer proaspăt. Sunt date uitării apele din anii ‘70, sofisticate și pe un fond ciprat. Apa neutră, transparentă și proaspătă este cea care atrage publicul, iar miresmele unisex sunt evocate prin intermediul unei campanii publicitare care face epocă. CK One (1994), creația casei Calvin Klein, propune o reclamă alb-negru, siluete filiforme, androgine, fără o identitate sexuală clar formulată, portretul unei generații profund deziluzionate, desprinsă de cultura și valorile părinților. Flaconul farmaceutic, minimalist și neutru, se integrează în universul masculin și feminin. Alberto Morillas și Harry Fremont au imaginat o apă lemnos-moscată, curată, cu note acide de lămâie și mirodenii. Un pariu reușit, spun specialiști, căci pe piața americană aroma de citrice este asociată produselor menajere. Agreat de tineri și ușor de purtat, CK One amintește de pasiunea secolului al XIX-lea pentru apele ușoare, cu note de hesperide, curate și androgine. Dar nu este o reconstituire istorică, pentru că acordul pe ceai verde, imaginat de Jean-Claude Ellena în 1992 (Eau parfumée au thé vert de la Bvlgari), a fost una dintre sursele de inspirație. Agreat de domni și ușor de purtat, CK One este victima propriului succes, fiind întâlnit la tot pasul.

---

Égoïste

---

Dacă Calvin Klein se plasează în segmentul parfumeriei accesibile, contemporane și cu un cert succes la tineri, Chanel reinventează tradiția oferindu-ne o interpretare modernă a miticului Bois des Îles, creația lui Ernest Beaux din 1926. Pentru Égoïste (1990), Jacques Polge, parfumierul casei din Rue Cambon, elaborează un lemnos întunecat, care se deschide pe note acide, de lavandă și salvie. Lemnul de santal, coloana vertebrală a parfumului, este acompaniat de paciuli, vetiver, rășini parfumate, vanilie, lemn de trandafir, coriandru și scorțișoară. Un acord fructat de piersică și prună evidențiază aromele ambrate de rom, nota finală de tabac, dulce și delicată, oferindu-ne un parfum de estet decadent de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Modern și istoric, Égoïste a rămas în memoria colectivă printr-o reclamă celebră în epocă, ultrapremiată. Jean-Paul Goude imaginează o luptă pentru parfum și, implicit, pentru seducție, într-un decor magnific (Hotelul Negresco din Nisa). Pe muzica lui Prokofiev din Romeo și Julieta – „Dansul Cavalerilor” – și declamând cu furie versurile lui Corneille (Le Cid), femeile îl acuză pe bărbatul care păstrează doar pentru el poțiunea magică, mireasma seducției și a fericirii eterne. Mulți istorici văd în această reclamă o variație în jurul mitului patriarhatului, când, în antica cetate a Atenei, femeile au fost supuse autorității masculine. Sau poate este revanșa bărbaților, care își revendică o identitate olfactivă proprie, care implică dreptul de a seduce, renunțând la presiunile și interdicțiile sociale*. La fel de importantă precum parfumul, reclama anunță strategii de marketing, dar și o schimbare de mentalități. Parfumul nu mai este asociat exclusiv universului feminin, armele seducției aparțin ambelor genuri, iar identitățile olfactive pot fi afirmate fără teama de ridicol. În reclama pentru Égoïste Platinum, tema este reluată, dar bărbatul se luptă cu umbra sa – personificare a sufletului sau a parfumului? –, mireasma fiind cea care învinge, ambele genuri dorind s-o ia în stăpânire pentru a cuceri.

---

Le Mâle

---

În 1995, Le Mâle de la Jean Paul Gaultier reia într-un joc estetic și olfactiv acordul de tip fougère din Pour un homme de la Caron și Brut de la Fabergé. Francis Kurkdjian, fascinat în epocă de acest acord, îl declină pe note orientale. Mirosul de spumă de ras evoluează pe un fond de mentă, anason, mosc și boabe de tonka. Evocând bărbatul proaspăt bărbierit, dar și ideea de senzualitate, Le Mâle a rămas în imaginarul amatorilor de parfumuri grație flaconului și reclamelor, care evocă codurile estetice gay. Gândit pentru admiratorii universului lui Jean Paul Gaultier, parfumul a devenit rapid un succes comercial, depășind nișa pentru care a fost creat. Clasic și inovator, preferat pentru notele curate, dar și pentru cele carnale, Le Mâle a reușit să se impună definitiv în universul olfactiv masculin. Un parfum „confederator”, cum spun criticii, sau parfumul transformărilor prin care trece universul masculin? Strategiile de marketing și expansiunea societății de consum marchează apariția unui fenomen social: metrosexualul, bărbatului elegant, urban, heterosexual, care acordă timp îngrijirilor cosmetice, se parfumează și colecționează nenumărate flacoane cu aromate, este pasionat de sport, dar și de shopping. Un bărbat care nu se teme să își afirme gusturile, multe dintre ele preluate din universul feminin sau gay. Articolul lui Mark Simpson, din The Independent (noiembrie 1994), surprinde transformările estetice, dar și de atitudine, care se produc în universul masculin.

---

Fluidizarea genurilor

---

În deceniile următoare, fenomenul a căpătat amploare grație revistelor de modă – Vogue Homme/ Men’s Vogue, L’Étiquette – și a nenumăratelor produse cosmetice și de parfumerie destinate domnilor. Fluidizarea genurilor, produsă în anii ‘70 de apariția parfumeriei selective, este accentuată în noul mileniu de transformările din societate și de o anumită inversare a rolurilor. Femininul preia aromele lemnoase, afumate, seci, ambrate, tipic masculine – Féminité du bois de la Serge Lutens este un bun exemplu în acest sens –, dar și atitudinea nonșalantă a seducătorului, iar masculinul caută confort în miresme regresive, gurmande (One Million de la Paco Rabanne, 2008). Sociologii au remarcat și o anumită schimbare de mentalitate în cadrul generațiilor tinere, mitul virilității triumfătoare, cuceritoare și fără sentimente fiind pus sub semnul întrebării. Parfumurile lemnoase, masculine capătă nuanțe androgine, exotice: lemn dulce la Lolita Lempicka au masculin (Annick Menardo, 2000) sau vetiver afumat, cu miros de cerneală și piele, în Encre noir de la Lalique (Nathalie Lorson, 2006).

---

M7

---

În 2002, Tom Ford, director de creație la Yves Saint Laurent, le propune amatorilor de arome orientale un acord de oud ce avea să facă epocă. Neutilizat până atunci în parfumeria occidentală, spre deosebire de cea orientală unde oud-ul este vedetă, acesta a devenit celebru grație parfumului M7 și mai ales reclamei, tipică perioadei porno-chic. Pornind de la fotografia mitică realizată de Jeanloup Sieff, cu Saint Laurent nud și cu ochelari (1971), Ford reinterpretează mitul unei masculinități senzuale și exacerbate. Samuel de Cubber în clar-obscur, într-o imagine estetică, dar fără echivoc, a fost sursă de inspirație pentru reclama parfumului. Jacques Cavallier-Belletrud și Alberto Morillas au creat un acord pe note afumate (cypriol), seci, de piele, care se deschide cu un miros de hesperide (mandarină și rozmarin). Dincolo de reclama sulfuroasă, dar care a vândut, rămân fascinația publicului pentru acordurile de oud și faptul că parfumierii au reușit să ofere o variantă accesibilă și adaptată sensibilității occidentale. Astăzi este comercializat sub numele de M7 oud absolu.

---

Bois d’Argent

---

Tot cu note afumate de rășini lucrează și Annick Menardo atunci când imaginează, pentru Dior, Bois d’Argent (2004). Hedi Slimane, cel care a oferit o nouă imagine creațiilor masculine de la Dior, și-a dorit o triadă de colonii: Cologne Blanche, Eau Noire și Bois d’Argent. În descendența lui Habit Rouge, Bois d’Argent pare îmbinarea elegantă între mundan și sacru. Un fond înțepător de vin și paciuli anunță valurile de rășini aromatice (tămâie, ambroxan), iar acordul de miere și piele oferă carnalitate și căldură parfumului. La final, în memoria olfactivă rămâne imaginea unui iris pudrat, cu note seci, de pământ, pe un fond de tămâie. Adorat de parizieni, Bois d’Argent este nu doar o creație unică, ci și un imens succes comercial pentru un parfum care se poziționează în zona de nișă. În anul următor, Olivier Polge a oferit un androgin pudrat, floral și ambrat: Dior Homme. Demnă urmașă a lui Fahrenheit, noua creație a stârnit uimire și admirație. Rareori avem șansa să mirosim un oriental-floral plin de tandrețe și eleganță. Irisul evoluează pe un fond de piele, vetiver și paciuli, iar cedrul din Virginia, cu note afumate și lemnoase, dă coeziune acordurilor aromatice (lavandă, cardamom, salvie).

---

Terre d’Hermès

---

În 2006, casa Hermès interoghează codurile masculinității în Terre d’Hermès, creația lui Jean-Claude Ellena. Acordul lemnos și mineral evocă ideea de verticalitate și rezistență prin intermediul cedrului de Atlas și al silexului. Proaspăt, discret, dar cu o tenacitate elegantă, Terre d’Hermès a devenit de-a lungul timpului semnătură olfactivă pentru cei care își doreau o mireasmă aeriană, lemnoasă, cu note proaspete și fructate (portocală, grepfrut, rubarbă).

---

Géranium pour Monsieur
&
Portrait of a Lady

---

Primul deceniu al noului mileniu se încheie cu o piață saturată de noutăți și lansări, cu arome fără istorie, care nu rezistă de la un sezon la altul. Pentru a încheia această incursiune succintă în universul parfumeriei masculine, vă propun două creații contemporane care evocă tradiția și reinventează miresmele unisex din Orient.

Géranium pour Monsieur (2009) și Portrait of a Lady (2010), ambele la Éditions de parfums Frédéric Malle, sunt creațiile lui Dominique Ropion. Géranium pour Monsieur este încercarea de reinventare a parfumului masculin contemporan prins între două note dominante: acordurile lemnoase și cele de tip fougère. Schema din Brut este reluată într-o combinație unică. Menta, proaspătă, înțepătoare, nu răcorește doar respirația, ci și fața după bărbierit. Notele de mușcată rimează cu cele acide și metalice ale trandafirului, totul pe un fond de mosc și rășini. La finalul zile, recunoaștem acordul clasic din Brut, totul într-o viziune nouă, adaptată gusturilor contemporane. Un haos olfactiv sau o reinterpretare în cheie contemporană a parfumului bunicilor și taților noștri?

Baroc, misterios și androgin, Portret of a lady poate părea, la prima vedere, un parfum dedicat doamnelor. În realitate, în buna tradiție a parfumeriei selective, ni se propune o mireasmă unisex, un acord dominat de un trandafir somptuos și de un paciuli tenebros. Conform spuselor parfumierului, o doză uriașă și de cea mai bună calitate de trandafir turcesc a fost adăugată peste Géranium pour Monsieur, din această combinație, improbabilă la prima vedere, rezultând un oriental contemporan. O roză întunecată, cu spini, plină de siguranță, nonșalanță și eleganță.

În ultimii ani, au apărut nu doar câteva parfumuri unice, dar și o literatură de specialitate care încearcă să descifreze fenomenele politice, sociale și culturale care au dus la sexualizarea parfumurilor și la elaborarea unei anumite imagini legate de virilitate, iar unele dintre ele mi-au inspirat această serie de articole.

— Parfums pour homme. La sélection idéale, sous la direction de Jeanne Doré, Nez éditions, 2020 (revin cu o recenzie)

— Nez, la revue olfactive, no. 3, Le sexe des parfums, printemps/été 2017

— Histoire de la virilité, dirigée par Alain Corbain, Jean-Jacques Courtine et Georges Vigarello, vols II & III, Éds du Seuil, 2011

 

_________________________

* Vezi, în acest sens, Brigitte Munier, Odeurs et parfums en Occident. Qui fait l’ange fait la bête, Éds Du Félin, 2017, pp. 199-200.

Othoniel Rosa de la Diptyque – o călătorie olfactivă în lumea artelor

 

un articol de Monica Neațu

 

În 2019, Muzeul Luvru l-a invitat pe artistului contemporan Jean-Michel Othoniel să imagineze o serie de opere de artă care să celebreze treizeci de ani de la inaugurarea faimoasei piramide. Othoniel, pasionat încă din studenție de reprezentările florale, de diversele istorii și etimologii vegetale și de sensurile lor ascunse, a expus în Cour Puget, printre statui din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, care au decorat grădinile franceze, șase panouri reunite sub numele generic La Rose du Louvre. Pe un fond luminos și epurat (foiță de aur), trandafiri întunecați (pete de cerneală) dau naștere unui peisaj labirintic, ce cuprinde privitorul într-un vertij plin de sensuri ascunse. Timp de un an și jumătate, în zilele de marți, când muzeul este închis publicului, artistul a rătăcit prin sălile Luvrului încercând să surprindă metamorfoza unui muzeu, dar și detaliile vegetale care apar în operele de artă. De multe ori trecute cu vederea sau pur și simplu dificil de descifrat, simbolurile vegetale abundă în istoria artei, inventarul de la Luvru însumând peste cinci mii de opere care conțin în titlu substantivul „floare”.

La final, artistul a ales trandafirul din ciclul Medici (1621-1625), pictat de Petrus Paulus Rubens (1577-1640) la comanda Mariei de Medici, regina Franței. Format din douăzeci și patru de tablouri, ciclul Medici înfățișează într-un limbaj baroc, plin de culoare și strălucire, viața soției lui Henric al IV-lea. O comandă politică menită să glorifice faptele și viața reginei. Printre costume somptuoase, simboluri mitologice, zeițe și nimfe senzuale, în tabloul care înfățișează căsătoria Mariei cu Henric al IV-lea, un trandafir zace pe scările de purpură, la picioarele miresei. Floare a Venerei, el face ecou la coroana de trandafiri de pe capul lui Hymen, cel care ține trena Mariei.

Trandafirul acesta ne vorbește
despre destinul unei femei, de frumusețea sa,
de dragostea sa mai puternică decât moartea,
de istoria Franței, dar și de istoria muzeului.
Roșu sângeriu, luminat de alb, simbolul pasiunii și puterii,
erudiției și senzualității, acest trandafir este o floare misterioasă,
este floarea care reprezintă Luvrul.
— Jean-Michel Othoniel

Trandafirul lui Rubens, putere și pasiune, mister și istorie, i-a inspirat lui Jean-Michel Othoniel și un ierbar miraculos – L’Herbier Merveilleux. Notes sur le sens caché des fleurs du Louvre (Musée du Louvre/ Actes Sud, 2019). Ierbarul invită cititorul la o călătorie erudită și onirică printre sensurile ascunse ale operelor de artă. Artistul evocă și câteva secrete ale muzeului și le oferă iubitorilor de artă detalii din diverse tablouri, frize, sculpturi sau tapiserii și câteva reproduceri inedite, în acuarelă, cu La Rose du Louvre. Ni se propune un alt mod de a percepe operele de artă – vizual și olfactiv. La final, nu poți să nu te întrebi cum miroseau epocile respective.

Întâlnirea dintre cultură și natură, dintre miresmele efemere și simbolurile istorice, i-a inspirat casei Diptyque o ediție limitată. O lumânare parfumată, specialitatea casei, și o apă de toaletă, ambele decorate cu La Rose du Louvre, sunt rezultatul colaborării cu artistul contemporan. Louise Turner, de la Givaudan, a fost cea care a transpus la nivel olfactiv experimentele artistice. În buna tradiție Diptyque, suntem invitați la o călătorie olfactivă, pentru a descifra sensurile ascunse ale unui trandafir stilizat, dar și legătura artistului cu lumea vegetalelor. O căutare artistică, dar și umană, un parfum care evoluează discret, pe note lemnoase, perceptibile doar de către cel care îl poartă. Fără scandal, elegant, precum o plimbare într-o seară de noiembrie, în nocturnă, când Luvrul s-a golit de turiști, iar statuile capătă un aer fantomatic.

Pe un fond piperat (piper roz și piper negru de Madagascar), trandafirul își deschide petalele printre miresmele de ambretă și de Akigalawood, un paciuli lipsit de notele fetide, de pământ, iar vetiverul îi dă o notă unisex. Picant, înțepător, cu note de rachiu care amintește de alcoolatele din Renaștere, Othoniel Rosa evocă trandafirul proaspăt, verde, pe un fond lemnos, afumat. Dar nu este, după gustul meu, un trandafir înecat într-o baie de mirodenii, lemnoase, afumate înțepătoare, ci, mai degrabă, un trandafir proaspăt, unisex, plin de note subtile, reușind să fie simplu, modern și sofisticat, în egală măsură.

Dacă vă gândiți cu nostalgie la o vacanță prin muzeele și galeriile pariziene, nu ratați L’Herbier Merveilleux și Othoniel Rosa de la Diptyque – cartea și parfumul ne oferă acordul perfect.

Parfumul domnilor — parfumuri androgine și mitul virilității (II)

un articol de Monica Neațu

 

Primul Război Mondial (1914-1918) a schimbat harta Europei, imperiile s-au năruit, moda a coborât în stradă, extravaganțele Art Nouveau au fost uitate, iar codurile masculinității au fost redefinite. În tranșeele pline de praf, sudoare, sânge și miresme de L’Heure bleue, mitul virilității triumfătoare și războinice își trăiește sfârșitul. În ritmuri de jazz și proclamând puterea imaginației, generația interbelică respinge cultura și stilul începutului de secol. Haine ușor de îmbrăcat și de purtat, costume din tweed și jerseu adaptate călătoriilor, tricouri Lacoste și costume de baie, pălării simple și nenumărate activități în aer liber, trupuri care se ating, stau la soare și se bucură de briză și de primele concedii plătite. Dispare moda favoriților, tinerii domni eleganți preferau mustățile îngrijite și discrete, aparatul de ras Gillette intră în uz în 1903, iar din 1931 primul aparat de ras electric bulversează multe obiceiuri și stârnește curiozitatea.

---

Voilette de Madame & Mouchoir de Monsieur & Jicky

---

În parfumerie, lucrurile se complică, miresmele asociate până atunci lumii masculine sunt preluate de tinerele emancipate, băietanele* propun un al treilea gen, dând peste cap ordinea instituită de zeul parfumeriei franceze, Jacques Guerlain. În 1904, atunci când a lansat Voilette de Madame et Mouchoir de Monsieur, casa Guerlain a încercat să orienteze gusturile publicului. Pudrat, floral și cu note dominante de lavandă, Mouchoir de Monsieur nu a fost un parfum strict masculin. O anumită ambivalență olfactivă predomină încă, abia miticul Shalimar avea să separe apele. Conform legendei, o doză însemnată de vanilie de sinteză a fost amestecată accidental cu androginul Jicky, așa s-a născut un oriental somptuos, o rochie de seară pentru cochetele elegante din Interbelic. Shalimar păstrează ceva din prospețimea bergamotei din Jicky și Mouchoir de Monsieur, dar vanilia de sinteză, folosită în exces, îl plasează în universul feminin, seducător. Succesul lui Shalimar și opoziția olfactivă cu Jicky aveau să stabilească retroactiv genurile. Totuși, sursele interbelice amintesc de pasiunea unor doamne avangardiste pentru Jicky, sensibile mai mult la notele animalice, orientale, și mai puțin la lavanda masculină.

În 1919, Caron amestecă din nou genurile cu miticul Tabac blond, propunându-le doamnelor nonșalante care fumau, inclusiv în public, un parfum care evocă lumea bărbaților, iar cinci ani mai târziu, Ernest Beaux îi conferă voluptosului și abstractului Chanel no 5 o notă androgină în Cuir de Russie. Jocul masculin-feminin avea să cunoască apogeul în 1934, atunci când Ernest Daltroff le propune tinerilor domni un parfum de jeunesse et de beauté. Pour un homme de la Caron îmbină notele curate de lavandă cu miresmele seducției, ambra și vanilia. Domnii au parte pentru prima dată de un parfum gândit special pentru ei, apele de colonie discrete sunt eclipsate de un parfum care evoluează elegant de la prospețimea lavandei, a hesperidelor și a cumarinei la senzualitatea pudrată a ambrei. Așa cum Chanel a scotocit în vestiarul masculin și i-a preluat sobrietatea, funcționalitatea și eleganța, oferindu-le femeilor hainele potrivite pentru un cotidian trăit, nu doar visat, Daltroff a adăugat lavandei și cumarinei, neutre și curate, seducție și senzualitate. Imaginea efebului grec utilizată în momentul lansării evocă și transformările produse la nivelul esteticii masculine și feminine. Siluetei feminine scândură, obținută cu sport, regim și diverse corsete, îi corespunde un trup masculin agil, fără mușchi exagerați, care împrumută ceva din farmecul feminin, mai ales în cazul vedetelor filmului mut.

Tinerilor care descopereau viața și o trăiau în ritmurile moderne, Jean Patou le oferă în 1927, Le Sien. Reclama le recomandă femeilor sportive un parfum masculin, dar nu uită să precizeze că este potrivit și pentru domni. Fair-play și note androgine, doamnele și domnii devin egali pe terenul de sport.

Criza economică din anii ’30 și drama celui de-al Doilea Război Mondial (1939-1945) au dat uitării preocupările legate de parfumurile masculine, cei mai mulți domni preferând produsele de igienă și de ras cu arome discrete, de curat. Dincolo de Ocean, un alcoolat din secolul al XIX-lea, Bay Rum, și Pour un homme aveau să inspire apariția unui oriental plin de mirodenii și arome tenace – Old Spice, creat de Albert Hauck (1938) și comercializat de compania Shulton. Consumatorul american, sensibil la o parfumare „indirectă”, prin intermediul diverselor produse de toaletă, prefera săpunul de bărbierit și loțiunile after-shave.

Aflat încă într-o perioadă de tatonări și ezitări, segmentul parfumeriei masculine avea să cunoască în perioada postbelică câteva creații mitice, considerate și astăzi repere olfactive.

În 1948, Edmond Roudnitska, inspirat de acordul lui Coty din miticul Chypre, a imaginat o apă proaspătă, cu arome astringente și lemnoase: Moustache de la Rochas, care reînvie tradiția hesperidelor elegante pentru domni, propunând alături de miticul Femme o anumită viziune despre universul masculin și feminin. Dacă parfumul unei femei trebuia să-i anunțe prezența voluptoasă și seducătoare, în cazul bărbaților discreția era la ordinea zilei.

---

Brut

---

O revoluție de marketing a produs Fabergé în 1964. Gândit inițial pentru o rețea de distribuție selectivă, Brut reînvie mitul virilității absolute. Brut, l’essence de l’homme, trece definitiv acordul de tip fougère, inventat de Houbigant în 1882, în universul toaletei masculine. Inspirat de un parfum interbelic, Canoe de la Dana, purtat de doamne, dar agreat și de domni, Brut se deschide cu un acord de lavandă, mușcată, cumarină, pe un fond pudrat. În anii ’70, intră rapid în consumul de masă, fiind comercializat sub numele de Brut 33. Gama devine rapid un succes de supermarket și include și astăzi spumă de ras, after-shave și deodorant. Creația lui Karl Mann, copiată și reinventată în zona parfumeriei accesibile, dar și de autor, a impus imaginea unei virilități stereotipizate în reclamele parfumurilor masculine.

În anul următor, Jean-Paul Guerlain ne oferă primul oriental masculin, parfumul domnului rafinat, amator de curse de cai și de expoziții impresioniste. Habit Rouge, complex și evolutiv, se situează de la primele note în filiația lui Shalimar. Agrume, note floral-fructate, trandafir și mușcată, toate capătă onctuozitate pe un fond pudrat, de piele și vanilie. Amprenta sa olfactivă unică este dată de doza considerabilă de citronellol, compus de sinteză care evocă trandafirul și citronela (lămâița). Versatil și elegant, Habit Rouge păstrează ceva din jocul seducției, dar îl plasează în saloanele pariziene de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Dacă nu l-ați mirosit până acum, purtați-l timp de o zi și lăsați-l să-și dezvăluie fațetele nebănuite!

Habit rouge este și un mit generator de legende și nenumărate experimente olfactive. Cel mai cunoscut și apreciat este sofisticatul New-York, creat de Patricia de Nicolaï în 1989, care cuprinde de la lavandă și mușcată până la rășini, vanilie, note lemnoase și afumate, pe un fond amețitor de mirodenii și paciuli.

Cu Brut și Habit Rouge, parfumeria masculină părea că și-a găsit modelele ideale, dar anii ’60 au impus o generație tânără, născută după război, cu bani de buzunar, revoltată și dornică să schimbe valorile morale și politice ale părinților. Complicatul mai ’68 parizian se pare că a mirosit, conform legendei, a Eau Sauvage (Dior, 1966). Un parfum proaspăt, care evoluează pe un acord ciprat, de licheni de stejar, paciuli și vetiver. Coloniile cu note de plante înțepătoare, farmaceutice sunt înlocuite cu acorduri recognoscibile și epurate. Creația lui Edmond Roudnitska se bucură și astăzi de un anumit succes, fiind primul parfum care are în compoziție hediona, compus de sinteză derivat dintr-o moleculă existentă în iasomie. Varianta inițială rămâne parfumul masculin cel mai des purtat de către doamne, simbolizând emanciparea și valul de feminism din anii ’60. O operă de artă de o simplitate deconcertantă, care a deschis epoca apelor ciprate, cu o descendență pe măsură – Eau d’Orange verte de la Hermès sau Eau d’Hadrien de la Annick Goutal.

Afișele publicitare elaborate de René Gruau (începând cu 1968) îi conferă o aură mitică și plasează Eau Sauvage în centrul universului masculin. O privire indiscretă surprinde un bărbat în intimitatea sa, atunci când acesta iese din baie, se parfumează sau stă pe canapea alături de iubită – grijă pentru corp și seducție.

---

Aramis & Polo

---

Tot în 1966, de data aceasta cu Aramis, Bernard Chant a recreat acordul cultissim de piele din femininul Cabochard (Grès 1959). În descendența lui Bandit (Piguet 1944), Aramis conține o cantitate considerabilă de isobutyl quinolein, o moleculă de sinteză care evocă miresmele de gudron și lemn dulce. Amintind de tradiția cluburilor masculine și a unui fumoar elegant, Chant a elaborat o interpretarea la nivel olfactiv a conceptului WASP, vehiculat în epocă.

În deceniul care a urmat, parfumurile și reclamele dedicate domnilor au fost caracterizate de spiritul unei virilități afirmate, acordurile ciprate sau de tip fougère fiind declinate în fel și chip. Poate cel mai frumos parfum masculin din epocă este Polo de la Ralph Lauren (1978). Carlos Benaïm a recreat lumea competițiilor sportive într-un ciprat verde, ce se deschide cu note de pelin, salvie și mentă, apoi mirodenii dulci și înțepătoare evocă mirosul epidermei, totul pe un fond sofisticat de paciuli și vetiver. Un lemnos cu note senzuale, animale, reinventat acum în zona parfumeriei selective.

Dacă Aramis și Polo au impus imaginea bărbatului elegant, sportiv, cu gusturi rafinate și bani pe măsură, epoca păstrează și amintirea unei reclame scandaloase. Jeanloup Sieff, influențat de ambianța hippie din epocă, a imaginat un nud androgin și vulnerabil pentru primul parfum masculin al casei Yves Saint Laurent – Pour Homme, 1971. Modelul a fost chiar creatorul de modă, iar imaginea condensează spiritul unei epoci, de la Woodstock și Hair la Mick Jagger.

Anii ’80, epocă a exceselor și a publicității, au pus consumatorii în fața unui paradox: calitatea parfumurilor s-a diminuat, iar cea a bugetelor de publicitate a crescut vertiginos. Lansările se făceau după nenumărate studii de piață, epoca testelor dând dureri de cap „nasurilor” celebre. În reclame agresive, femininul și masculinul își delimitează clar taberele: pe de o parte, seducătoare fatale înveșmântate în miresme orientale, iar pe de alta, eroi virili, macho, în acorduri de tip fougère. Mitologia greacă cu eroii și efebii săi este pusă în scenă la nivel olfactiv. Antaeus (Chanel, 1981), Kouros (Yves Saint Laurent, 1981), Xeryus (Givenchy, 1986) defilează în reclame și pe rafturile parfumeriilor.

---

Kouros

---

Kouros, parfumul macho, cum îl numesc cu ironie istoricii, celebrează senzualitatea și virilitatea trupului masculin. Schema olfactivă din Brut este reluată, dar ceea ce șochează este discrepanța dintre notele de vârf verzi și curate (mușcată, lavandă, bergamotă) și notele de fond animalice. Un acord numit animalis și utilizat în parfumerie pentru a evoca mirosul de piele, transpirație, fecale, evoluează într-un mediu condimentat-lemnos (coriandru, scorțișoară, cuișoare, paciuli, vetiver). Potrivit legendei, Pierre Bourdon, la cererea lui Saint Laurent, a creat un parfum care să evoce așternuturile după o întâlnire amoroasă. Nonșalant, experimentul casei Saint Laurent surprinde cel mai bine stridențele momentului. De la hainele și fardurile în culori radioactive până la serile pariziene din clubul Le Palace, totul pare cuprins de o frenezie fără limite. Cortegiul eroilor virili este secondat de cel al seducătorilor fără scrupule: Jules (Dior, 1980) și Bel Ami (Hermès, 1986). Puternice și tenace, parfumurile masculine exacerbează notele lemnoase sau de piele, afumate, seci, pe un fond de mirodenii înțepătoare (cumin, cardamom, piper).

---

Fahrenheit

---

Deceniul se încheie pe acordurile onirice din Fahrenheit (Dior, 1988, compus de Jean-Louis Sieuzac și Michel Almairac). Inspirat de creația artistului pop James Rosenquist, care a studiat fuziunea dintre sticlă și metal, Fahrenheit a fost lansat fără a ține cont de testele de piață. Un floral masculin inspirat de Grey Flannel din 1975, o violetă muscată, cu note verzi, acide. Frunzele de violetă sunt evocate prin intermediul unui compus de sinteză folosit în exces – octyl carbonat de methyl –, pafumul având note de violete, iasomie și caprifoi, pe un fond tenebros, lemnos, balsamic de paciuli, vetiver și styrax.

Reclama onirică, atemporală, regizată de Ridley Scott, pe muzica lui Pat Metheny, anunță o altă imagine masculină, mult mai subtilă, dincolo de ostentativ.

 

________________________ 

*Mitul băietanei se dezvoltă în jurul romanului lui Victor Margueritte, La Garçonne, publicat în 1922.

 

 

✎ Pentru prima parte a istoriei parfumurilor dedicate domnilor, urmează linkul.

Călătorii olfactive cu Monica Neațu (II)

Vara s-a terminat, însă călătoriile olfactive nu. Pentru că așa sunt ele, le poți face oricând.

 

Așa cum ne-a promis, Monica Neațu revine cu depănarea istoriei parfumeriei. Vă aduceți aminte, am rămas cu povestea în zorii secolului XX, o perioadă de aur, când parfumurile deja „clasice” acum își fac apariția. Monica ne va conduce prin cotloanele istoriei și ne va încânta mintea și mirosul cu o poveste fascinantă.

 

Alături de ea, vor fi Alexandra Moraru și Valentina Băințan (Artizanii Olfactivi) și Claudiu Sfirschi-Lăudat (Osmé - The Perfume Review).

 

Ca întotdeauna, așteptăm întrebările voastre.

 

 

❞
În 1921, Coco Chanel a revoluționat lumea miresmelor oferindu-le clientelor sale rafinate un parfum adaptat profilului femeii moderne. Miticul Chanel No 5 a deschis o nouă epocă în istoria parfumurilor, îmbinând experiențele de laborator cu aromele florale și animale. Tot în epocă, Domnișoara a impus un stil și o atitudine, transformând parfumul în parte integrantă a personalității feminine. Chiar dacă celebra butadă „O femeie fără parfum este o femeie fără viitor” nu îi aparține, Chanel reușește să aducă o viziune nouă în lumea parfumeriei.

În lumea aromelor misterioase și efemere, secolul XX este sinonim cu inovația. Nasuri celebre, precum Beaux, Alméras, Cellier, Roudnitska, Ellena, Goutal sau Kurkdjian, au impus semnături olfactive unice și au inaugurat colecții mitice care ne stârnesc și astăzi încântarea și ne determină „să spargem pușculița”. Dar în această epocă, lumea parfumurilor a cunoscut și o puternică desacralizare și banalizare. Publicitatea agresivă, dorința marilor case de modă de a le oferi admiratorilor un lux accesibil, prețurile exorbitante și raritatea materiilor prime,  toate au generat o standardizare și industrializare  a aromelor  și a ideii de parfum. Ca răspuns la acest fenomen, lumea artizanilor a elaborat câteva răspunsuri pe măsură. De la miticul Mûre et Musc (L’Artisan Parfumeur) la apele înmiresmate de la Diptyque, trecând prin extravaganțele de la Lutens, Frederic Malle sau Liquides Imaginaires, „nasurile” celebre au creat miresme care evocă amintiri, senzații și cochetează cu ideea de unicitate.
❞
— Monica Neațu

 

Călătorii olfactive cu Monica Neațu

 

 

Valentina Baintan (Artizanii Olfactivi) și Claudiu Sfirschi Laudat (Osmé - The Perfume Review) vă invită joi, 13 ᴀᴜɢᴜsᴛ, de la ora 19:00, la o nouă călătorie olfactivă, care, de data aceasta, ne va duce înapoi pe firul istoriei parfumurilor. Invitata noastră, istoricul Mᴏɴɪᴄᴀ Nᴇᴀᴛ̗ᴜ, ne va ajuta să înțelegem ce se ascunde în spatele flacoanelor și ne va expune poveștile, miturile și simbolurile care hrănesc imaginația parfumierilor.  

 

„Parfumul nu a însemnat întotdeauna flacoane frumos colorate, arome amețitoare care îți dau dureri de cap prin aeroporturile lumii și strategii comerciale redutabile. Cândva, la începuturile istoriei, crengile și rășinile parfumate îi ajutau pe oameni să capete îndurarea zeilor și să deschidă o cale către Invizibil (cercetările din preistorie și antichitatea greco-romană). Între aromate fumegând pe altare și misteriosul ritual de parfumare gândit anume pentru miresele persane s-a născut mitul aromatelor vindecătoare și miraculoase (sacru, medicație, seducție, misterele de la sfârșitul antichității). Ofrandă și remediu, parfumul spune mult despre spaimele și dorințele oamenilor, despre putere și teama de moarte, despre seducție și Judecata de Apoi (Sf. Ieronim și părinții bisericii – mirosul reputației curate). Până în preajma epocii moderne, aromatele au păstrat o funcție preponderent sacră, dar mai ales medicală. De uz extern și intern, ele erau însoțite de diverse legende (vezi Apa Reginei Ungariei, Oțetul celor patru tâlhari, Apa Reginei) care le probau eficacitatea și le asigurau o aură legendară. Istoria modernă a parfumeriei este și istoria unei dezvrăjiri, parfumul devine, de-a lungul secolului al XIX-lea, un accesoriu legat de modă, poziție socială, seducție. Își pierde calitățile vindecătoare și devine o muzică artificială, adorată de esteți și de cei cu  dare de mână și râvnită de cei modești.” — Mᴏɴɪᴄᴀ Nᴇᴀᴛ̗ᴜ

 

 

 

 

 

Parfumul domnilor — mitul virilității și începuturile parfumeriei moderne (I)

 un articol de Monica Neațu

 

 

În labirintul erudit din Musée d’Orsay, printre creațiile avangardelor din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, o pânză mi-a produs nenumărate interogații olfactive. Pictat în 1868, tabloul Le Balcon du Cercle de la Rue Royale i-a adus lui James Tissot un semnificativ succes social și comercial. Reprezentând elita elegantă a celui de-al Doilea Imperiu francez, Tissot ne oferă ceva mai mult decât un studiu politico-social. Detaliile legate de modă sunt revelatoare, costumul masculin este reprezentat în toată splendoarea lui, nicio haină nu se aseamănă, iar detaliile abundă. Dezinvolți, nepăsători, gânditori sau ironici, cei doisprezece domni sunt surprinși pe terasa unui club parizian ce domina Place de la Concorde. Uitați printre arhivele timpului, distinșii domni mai stârnesc curiozitatea grație lui Charles Haas* și talentului lui Tissot de a surprinde aerul timpului. Condamnați la moda burlanelor și la doliu, eleganții secolului al XIX-lea renunță la extravaganțele secolelor anterioare.

Revoluția franceză (1789) a împărțit gusturile și taberele. Doamnele au păstrat, până astăzi, exuberanța colorată a stofelor și a mătăsurilor, delicatețea, sensibilitatea și emoțiile prezentate fără teamă în public. Sărurile și batistele parfumate cu ape delicate, de agrume, le însoțeau în saloanele la modă, alături de corsetele și crinolinele excesive. Domnii, sobri și reținuți, au adoptat moda propusă de elita urbană britanică. În societatea burgheză, dominată de reguli morale și de profit, extravaganțele sociale și parfumurile senzuale făceau notă discordantă. Parfumul – efemer și costisitor – scandaliza, era o investiție inutilă, nu se putea tezauriza, iar miresmele delicate de la începutul secolului se evaporau rapid. Dacă marile orizontale îi seduceau pe domni cu arome scandaloase de mosc și ambră, soțiile preferau apele discrete și proaspete, după modelul propus de împărăteasa Eugénie. Soția lui Napoleon III, clientă fidelă a caselor de haute couture utiliza Apa de colonie imperială creată de Pascal François Guerlain în 1853. Recipiente imense erau trimise la palatul Tuileries pentru a parfuma crinolinele distinsei cliente, care călătorea însoțită întotdeauna de cuferele impermeabile de la Louis Vuitton și de apele de la Guerlain.

Parfumul pare, în secolul al XIX-lea, un accesoriu preponderent feminin. Veacurile anterioare nu stabiliseră o delimitare clară între atitudinile masculine și feminine față de parfum. Asociat seducției, practicilor terapeutice și ideii de curățenie, parfumul – solid sau lichid – era folosit deopotrivă de domni și de doamne. Pudra mareșalei (iris, floare de portocal, trandafir, coriandru, cuișoare) sau pudra de garofiță erau agreate de elita de la Curtea franceză. Transformările veacului al XIX-lea și evidențierea unui comportament viril au generat în universul masculin anumite temeri legate de parfumuri, considerate feminine și devirilizante. Serviciul militar obligatoriu, locurile de socializare exclusiv masculine (fumoarul, clubul, bordelul), democratizarea duelului, toate au contribuit la elaborarea unui mit al virilității tipic epocii moderne. În ample tratate, medicii disting mirosul virilității, dominat de note puternice de amoniac, uneori grețos, de cel feminin, fad, ușor acid. Iar baroana de Staffe recomanda, printre regulile ce trebuia urmate de un bărbat civilizat, evitarea parfumurilor puternice; miresmele folosite în toaleta masculină nu trebuia să lase urme în societate. Inventarul casei Guerlain nu conținea, în epocă, categorii de produse destinate unui gen anume. Apele de colonie, pomezile și loțiunile erau folosite de ambele sexe. Ceara pentru mustăți și favoriți putea avea vagi note de violete. Publicitatea incipientă și romanele din epocă descriu toaleta masculină. Atunci când dorea să fie elegant și frumos, un bărbat utiliza săpun negru, apă de colonie, cu note de lavandă (de la latinul lavare). Emma Bovary, eroina lui Flaubert, se lasă sedusă de aroma discret vanilată, cu note citrice, din pomada pentru păr și favoriți utilizată de eleganții epocii. Aromele de trandafir, iasomie sau ylang-ylang, purtate de bărbații din Orient și din India, sunt respinse în Europa și Statele Unite, fiind asociate în romanele la modă cu homosexualitatea. Idealul european erau, așadar, produsele de toaletă care împrospătau și curățau, dar nu lăsau o amprentă olfactivă puternică, sinonimă cu personajele efeminate.

 

 

În 1882, casa Houbigant propune domnilor un parfum inspirat de saloanele de bărbierit, acolo unde domnii își aranjau barba și favoriții și se tundeau. La modă, elegante, beneficiind de toate inovațiile tehnice și artistice ale epocii, ele devin adevărate surse de inspirație olfactivă. Fougère royale, creația lui Paul Parquet, este considerat unul dintre primele parfumuri moderne, alături de Jicky de la Guerlain. Evocând o muzică abstractă și artificială, Fougère royale utilizează un produs de sinteză: cumarina. Feriga din numele parfumului nu conține molecule olfactive remarcabile, în esență, este inodoră. Ce a interesant în momentul lansării a fost tocmai discreția ei olfactivă și asocierea cu natura, pădurea, vânătoarea, medii virile prin excelență.

Acordul lavandă-geranium (mușcată)-cumarină este utilizat și astăzi în parfumerie și dă numele unei familii de arome preponderent masculine. Cumarina, cu note de fân proaspăt cosit, lichenii de stejar, cu note umede și lemnoase, dau profunzime bergamotei și lavandei. Dincolo de miresmele proaspete de săpun pentru bărbierit, există o notă animalică, ce evocă tocmai ceea ce săpunul are rolul să șteargă. Jocul senzual între mireasmă și duhoare, între curățenia abstractă și corporalitate, este reluat în Jicky, creația lui Aimé Guerlain din 1889. Acordul de tip fougère capătă profunzime și trup grație zibetei, dominată de scatol, o moleculă care le dă dureri de cap până și astăzi amatorilor de parfumuri curate.

Jicky, un ansamblu coerent și androgin, anunță experimentele olfactive din secolul al XX-lea și, în special, piesa de rezistență a anilor nebuni, Shalimar. Dar Jicky navighează încă între cele două genuri, între parfumurile virile, de tip fougère și cele feminine. Abia în 1904, Jacques Guerlain oferă un duo olfactiv dedicat doamnelor și domnilor, evocând toate miturile legate de feminitate și virilitate: Violette de Madame și Mouchoir de Monsieur.

 

 

---

* Primul din dreapta, aflat în pragul ușii, este bancherul Charles Hass, care a fost o sursă de inspirație pentru Marcel Proust. În romanul În căutarea timpului pierdut îl întâlnim sub trăsăturile lui Charles Swann.

François Coty și democratizarea parfumeriei

un articol de Monica Neațu

 

„Coty était l’esprit supérieur qui fit passer la parfumerie de l’état d’ébauche à celui d’œuvre d’art. Le Chypre et L’Origan sont ses deux œuevres maîtresses.” Edmond Roudnitska

  

În Parisul începutului de secol XX, aventurile olfactive erau de tot felul. Miresme amețitoare, carnale și înțepătoare, pentru „ronțăitoarele de diamante”, scandaloasele cocote, arome discrete, florale și delicate, pentru doamnele din elita socială. În orașul tuturor plăcerilor trăite și imaginate, parfumul se lasă influențat de avangardele artistice, dar mai ales de revoluția industrială. Compușii de sinteză intră în laboratoarele „nasurilor” (cumarina – 1882, vanilina – 1874, moscul artificial – 1889-1891), iar parfumurile care se desprind de natural, evocând o muzică abstractă și artificială, devin preferatele esteților. Parfumul rămânea, în ciuda utilizării unor compuși de sinteză mai puțin costisitori, apanajul elitelor. Flacoanele extravagante, compozițiile geniale sau cacofonice nu le erau accesibile tuturor, cei modești mulțumindu-se cu o apă de colonie cumpărată din drogherii.

Expoziția Universală de la 1900, cu nenumărate pavilioane, invenții tehnice și o publicitate pe măsură, a consacrat alianța dintre creațiile artizanilor, materialele și tehnicile industriale. Iar în lumea aromelor a marcat începutul carierei pariziene pentru Joseph François Spoturno (1874-1934). Originar din Ajaccio, rudă îndepărtată cu familia Bonaparte și cu vagi studii de medicină, tânărul visa la o carieră de jurnalist sau om politic. A devenit secretarul unui deputat corsican și a reușit, cu tenacitate, să pătrundă în saloanele epocii. În lumea mondenă, l-au intrigat nenumăratele miresme prea puțin reușite și flacoanele anonime sau prea încărcate de decorațiuni vegetale. Și-a descoperit talentul de parfumier atunci când a preparat, alături de un amic farmacist, o apă de colonie. După o perioadă de studiu la Grasse, în laboratoarele Chiris, tânărul ambițios și-a luat numele de François Coty, scopul său fiind să democratizeze elitista și fandosita lume a parfumurilor. Scandalul din 1904 îi aduce gloria mult visată. Într-un conflict cu directorul unui mare magazin (Grands Magasins du Louvre), sparge plin de furie un flacon cu Rose Jacqueminot, parfum pe care acela refuza să i-l comercializeze. Scandalul are un impact neașteptat, clientele aflate în trecere sunt fascinate de miresmele neașteptate de trandafir de mai și achiziționează parfumul. Pe termen lung, furia bine regizată a lui Coty marchează un trend în comercializarea parfumurilor. Și astăzi, fie că trecem prin fața unui magazin modest de parfumerie sau pe lângă somptuosul Jovoy, valuri delicate de tămâie, hesperide sau trandafiri ne îndeamnă să facem un scurt popas olfactiv și să cedăm tentației. Pentru o clientelă rafinată, Coty propune un flacon delicat și epurat realizat din cristal de Baccarat. În anul următor, pentru Ambre Antique, face apel la un artist de geniu, René Lalique, care imaginează un flacon inspirat de diverse descoperiri arheologice și evocă cochetele romane care purtau săculețe cu mosc și ambră în pliurile hainelor.

Lansat în 1905, L’Origan este cel care redă cel mai bine spiritul avangardelor artistice din epocă. Dominat de compuși de sinteză (iralia, dianthine, ambreine), el pare la fel de contestatar și de scandalos precum picturile foviste. Dincolo de timp și istorie, evocând aproape strident senzații și miresme, L’Origan rămâne un floral-oriental care se deschide cu note înțepătoare, amare, secondate de hesperide proaspete și acide, apoi esențele florale de cea mai bună calitate de la Chiris (floare de portocal, violetă, garofiță) dau o tușă avangardistă și picantă (cuișoare), parfumul evocând excesele de culoare din tablourile lui Derain sau Matisse. Gradual, compoziția devine senzuală și învăluitoare pe un fond ambrat. Astăzi dispărut, L’Origan are parte de o descendență pe măsură: L’Heure Bleue, o interpretare în cheie impresionistă a viziunii foviste propuse de Coty.

 

 

Dornic să democratizeze parfumeria prin intermediul compușilor de sinteză, Coty nu face rabat de la calitate și imaginație. Inventiv, el reușește să aducă inovațiile revoluției industriale în cotidianul consumatorilor moderni și să revoluționeze domeniul olfactiv așa cum contemporanii săi transformaseră artele decorative. Succesul lui Coty a constat și în lansarea unei parfumerii accesibile, democratice. În viziunea sa, clientela trebuia să se bucure de cel mai bun parfum pe care putea să-l creeze „nasul” în laboratorul său – totul, într-un flacon simplu, dar de bun-gust, vândut la un preț rezonabil. Precum alți artiști și artizani din epocă, el nu se ferește să integreze parfumeria în lumea artei. Ideea dragă artiștilor Art Nouveau și Art Deco este materializată prin colaborarea casei Coty cu Lalique, care asigură nu numai designul flacoanelor, dar și decorațiunile reprezentanței de pe Fifth Avenue. Transparente, delicate, pline de motive florale stilizate, ferestrele imaginate de Lalique evocă flacoanele de parfum, propunând un vegetal oniric, simbolist, făcând astfel trimitere directă la creațiile casei. O altă colaborare rămasă celebră este cea cu Leon Bakst, cel care a creat decorurile și costumele Baletelor rusești. Bakst, inspirat de estetica Art Deco, decorează cu flori de bumbac stilizate pudrierele Coty. Modelul inițial, din piele cu aplicații aurite, a fost reluat într-o formă accesibilă, cu mare succes la public.

 

O fereastră Lalique

Teoriile artei abstracte, non-figurative, aveau să își găsească ecou în parfumerie prin intermediul creațiilor lui Coty. Chypre, astăzi dispărut, a fost lansat în 1917 și a inaugurat poate cea mai interesantă familie din parfumerie – aromele ciprate. Acordul se deschide cu mireasma proaspătă și luminoasă a bergamotelor, notele de mijloc florale, de iasomie și trandafir, aduc strălucire, iar lichenii de stejar și paciuli, evocă mirosul umed, de pământ.

De o modernitate absolută, fascinant, dar poate prea aspru și înțepător, acordul avea să cunoască consacrarea finală în 1919, atunci când Guerlain i-a adăugat nota senzuală de piersică, în Mitsouko. Asocierea propusă de Coty, versatilă și prolifică, stă la baza altor parfumuri cultissime: Femme de la Rochas sau Cabochard de la Grès.

Falimentat de criza anilor ’30, ambițiosul „Napoleon al parfumeriei”, cum îi plăcea să fie numit, a fost uitat astăzi, însă cele două formule i-au supraviețuit, fiind reinventate la nesfârșit în laboratoarele nasurilor contemporane.

---

Monica Neațu a absolvit Facultatea de Istorie, cu o teză dedicată identităților confesionale la începutul secolului al XIII-lea (2001). Proiectul a continuat, apoi, cu un master în istoria Europei de Sud-Est (2001-2003) şi cu un doctorat terminat tot la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti, în 2008 (Ortodoxie şi catolicism în Europa Sud-Estică în prima jumătate a secolului al XIII-lea). Aventura universitară a continuat cu un master la Facultatea de Limbi Străine (2010-2012). Din 2011, a început colaborarea cu Fundația „Calea Victoriei”, unde ține prelegeri pornind de la teme dintre cele mai variate  – istorie, antropologie sau chiar istoria parfumului. O puteți citi și pe blogul Istorii la feminin.

 

Germaine Cellier (1909-1976) — exces, culoare și imaginație în parfumeria europeană

un articol de Monica Neațu

 

În laboratoarele de creație, dominate de un spirit ordonat și auster, vocea feminină se făcea rar auzită. Muze sau cliente cu dare de mână, cam așa erau percepute doamnele în saloanele de modă și în parfumerii. Al Doilea Război Mondial transformase mentalitățile, dar puține erau cele care aveau curaj să își afirme cu nonșalanță opiniile. În Laboratoarele Roure, chimista Germaine Cellier făcea figură aparte. Intrase în lumea parfumeriei în jurul lui 1930 și se formase în preajma lui Jean Carles. Avea să intre rapid în conflict cu acesta, patronii laboratoarelor preferând să o separe de echipă. Personalitate puternică, plină de energie și farmec insolit, adora, conform legendelor, țigările, alcoolurile tari, formulele scurte și materiile prime utilizate în exces. Apropiată de boema pariziană (André Derain, Jean Cocteau Christian Bérard, Chas Laborde, Maria Casarès), dar și de creatorii de modă (Pierre Balmain, Robert Piguet), cu o siluetă subțire, dar niciodată încorsetată, Germaine Cellier a fost primul nas feminin din epoca postbelică. Compozițiile dezechilibrate, cu un element-vedetă, folosit în exces, i-au adus celebritatea. Remarcată de Louis Amic, patronul Laboratoarelor Roure, Germaine a inaugurat, alături de acesta, un nou stil de lucru în parfumerie. Cei doi le propuneau caselor de modă diverse parfumuri, creatorii de modă nu se mai amestecau în procesul de creație. De numele ei sunt legate trei parfumuri mitice: Vent Vert (1947, Pierre Balmain), Bandit și Fracas (1944 și 1948, Robert Piguet).

 

 

 

 

Pierre Balmain și-a deschis, după război, propria casă de modă (1945). Joli Madame, imaginea feminină propusă, se mișca între tradiție, eleganță și modernitate. O primă colaborare cu Cellier (Élysées 64.83) a fost urmată de o adevărată revoluție olfactivă – Vent Vert. Un parfum dominat de esența de galban, obținută în urma distilării unei plante umbelifere din Iran. Utilizarea în proporție de 8% marchează o premieră în parfumerie. Vent Vert simbolizează ruptura de parfumeria interbelică, dominată de miresme saturate, uneori greu de purtat. Esența de galban evocă mirosul de pământ reavăn, iar busuiocul și agrumele intensifică senzația de prospețime și verdeață, de primăvară în flacon. Simbolizând libertatea regăsită după coșmarul războiului, Vent Vert plăcea „diavolițelor din epocă”, care adorau mireasma de „ierburi zdrobite între degete” (Colette). În 1950, René Gruau a creat imaginea parfumului: sirena cu părul verde – pour la voile et la mer, recomanda reclama. În 1991 și 1999, parfumul a cunoscut mai multe reformulări, pierzând ceva din avangardismul inițial.

Pentru Robert Piguet, Germaine Cellier imaginează două fațete ale feminității moderne. Fracas (1948) este un floral fructat, o tuberoză amețitoare. Explozia fructată (rubarbă, pară, nucă de cocos) este obținută prin intermediul compușilor de sinteză. Fracas nu este doar un floral expresiv, cu o vedetă pe măsură – tuberoza –, ci și îmbinarea unică între compuși de sinteză și materii prime naturale. Cu un succes neegalat pe piața americană, a fost uitat relativ repede de europeni.

Nu la fel s-a întâmplat cu Bandit, creat tot pentru Piguet, în 1944. O mănușă de piele fină îmbibată cu acorduri verzi, aproape acide. După tuberoză și galban, este rândul unui compus chimic folosit în redarea notelor de piele (isobutyl quinoleine) să inunde un parfum. Bergamota și aldehidele formează siajul verde, picant, iar lichenii de stejar, paciuli și vetiverul, aroma lemnoasă, de pământ. Dacă Fracas se adresa femeilor din anii ’40, păstrând ceva din modelul olfactiv interbelic, Bandit, dominat de notele iconoclaste de piele, evocă o feminitate eliberată, care devine din obiect al dorinței subiect. Bandit păstrează, după aproape optzeci de ani, o modernitate greu de asumat, adresându-se amatorilor de senzații tari și de miresme androgine.

Louis Amic a fondat special pentru Cellier laboratoarele Exarôme, oferind în continuare creații intrigante și unice (Balmain – Jolie Madame, Miss Balmain, Monsieur Balmain; Nina Ricci – Coeur Joie). La Grande Mademoiselle a murit la 67 de ani de un edem pulmonar provocat de nenumăratele miresme inhalat în laborator. Nasul Pierre Bourdon este cel care îi caracterizează cel mai bine creațiile expresive și colorate: „Germaine Cellier ne dessinait pas un univers olfactif. C’est sa façon de composer qui signait pour elle”.