un articol de Monica Neațu
Marea epidemie de ciumă (1348) a marcat profund mentalitățile și obiceiurile oamenilor de la sfârșitul Evului Mediu. Călugării dominicani de la Santa Maria Novella, stabiliți în cetatea Florenței încă din secolul al XIII-lea, au deveni principalii „furnizori” de leacuri și tratamente în spațiul european. Protejați de preaputernica familie de Medici, ei s-au lăsat inspirați nu doar de claustrul medieval plin de ierburi de leac, ci și de grădinile cu agrume ale principilor toscani.
Moștenită din Antichitate, ideea conform căreia miresmele au rol preventiv și curativ avea să stea în centru preocupărilor călugărilor farmaciști. Diversele ierburi și miresme animale (moscul, zibeta) țineau la distanță ciuma și sifilisul. „Medicamentele” timpului aveau o pronunțată componentă aromatică. Spiritele erau revigorate, cei lipsiți de vlagă își recăpătau puterile, gândurile negre și durerile trupului erau tămăduite cu ajutorul unor lichioruri obținute din plante și fructe exotice, ape odorante sau al unui elixir secret. Pentru înaltele fețe care le vizitau farmacia, călugării produceau parfumuri și leacuri pe măsură. Caterina de Medici (1519-1589) a avut parte de o „Apă a Reginei” pentru mariajul cu viitorul Henric al II-lea. Mireasma de citrice a însoțit-o pe Caterina toată viața, ea impunând la sofisticata curte a Franței miresmele proaspete și acide. Farmacia s-a deschis marelui public în 1612 și orice călător cu dare de mână făcea o vizită pe via della Scala, la numărul 16, de unde pleca cu un cufăr bine garnisit cu săpunuri, ape plăcut mirositoare sau cu remedii secrete. Comenzi tocmai din China și pacienți incurabili au adus faima farmaciei florentine.
În vremea epidemiilor, piesa lor de rezistență era „Oțetul celor șapte tâlhari”. Oțetul aromat a cunoscut nenumărate rețete și adăugiri în perioada cuprinsă între secolele al XIV-lea și al XVIII-lea. Inventat în Italia sau în sudul Franței, el era însoțit de legende care îi dovedeau eficacitatea. Cea mai cunoscută este cea consemnată în epoca 1630, când o epidemie de ciumă a făcut ravagii timp de patru ani în regiunea Marsilia-Toulouse. În afară de drama și pericolul epidemiei, locuitorii se confruntau cu nenumărați jefuitori care goleau casele celor bolnavi. Nici cadavrele nu erau cruțate de lăcomia tâlharilor. Prinși, într-un final, cei șapte sau patru tâlhari (sursele diferă) au încercat să își obțină iertarea oferind secretul unui oțet aromat cu care își îmbibau hainele și măștile care le acopereau fața. Iertați sau executați, într-un final (istoricii se confruntă, din nou, cu mai multe versiuni), legenda lor avea să stea la baza unei rețete celebre, folosită și astăzi în cosmetică (vezi loțiunile de la Christophe Robin).
Un codex francez (1748) menționează rețeta folosită în scopuri sanitare, dar și pentru dureri de cap, oboseală, probleme respiratorii, păduchi etc. Într-un oțet de calitate (din cidru de mere) erau puse la macerat rozmarin, mentă, salvie, flori de lavandă, măghiran sălbatic (oregano), cuișoare măcinate, scorțișoară, nucșoară, usturoi, extract de urzică, absint. Compoziția diferă de la un codex la altul, în unele cazuri ingredientele sunt mai puține (rozmarin, oregano, flori de lavandă, cuișoare), importantă era macerația – timp de zece zile –, apoi se filtra și se adăuga camforul. La farmacia florentină găsim și astăzi prețiosul oțet, alături de apa de crin, de trandafiri sau de flori de portocal, iar pomezile ce au la bază rizomul de iris îngrijesc și curăță mâinile.
Dacă vreți să vă înmiresmați zilele petrecute în casă cu arome de agrume, vă recomand o rețetă ușoară de oțet aromat. În cca 500 ml de oțet de mere puneți la macerat coji de portocale, mandarine, lămâi etc. După cincisprezece zile, filtrați și diluați cu apă, dacă aroma este prea puternică. Nu ferește de epidemii, dar împrospătează aerul din casă și degresează eficient.
Monica Neațu a absolvit Facultatea de Istorie, cu o teză dedicată identităților confesionale la începutul secolului al XIII-lea (2001). Proiectul a continuat, apoi, cu un master în istoria Europei de Sud-Est (2001-2003) şi cu un doctorat terminat tot la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti, în 2008 (Ortodoxie şi catolicism în Europa Sud-Estică în prima jumătate a secolului al XIII-lea). Aventura universitară a continuat cu un master la Facultatea de Limbi Străine (2010-2012). Din 2011, a început colaborarea cu Fundația „Calea Victoriei”, unde ține prelegeri pornind de la teme dintre cele mai variate – istorie, antropologie sau chiar istoria parfumului. O puteți citi și pe blogul Istorii la feminin.
No comments:
Post a Comment