Parfumarea spațiilor interioare are o tradiție îndelungată. Pe lângă plăcerea olfactivă pe care o oferă și simbolistica lor religioasă, materiile odorante dețin virtuți terapeutice. Din Egipt și până la Curtea regală franceză, cu o revigorare modernă, prin intermediul aromaterapiei, mirosul plăcut a fost și este un semn de sănătate și un mijloc de a crea senzații și emoții – pe scurt, o stare de bine.
Arderea substanțelor aromate și eliberarea de fum plăcut mirositor se înscrie în etimologia cuvântului „parfum” – per și fumum, adică „[degajarea de miros plăcut] prin intermediul fumului”. Egiptenii cunoșteau prea bine virtuțile terapeutice ale fumigației, la fel și medievalii, asta, mai cu seamă într-o epocă în care se credea că molimele se răspândesc pe calea aerului, iar japonezii au transformat-o într-o adevărată artă (Kodo).
Tehnicile de parfumare a spațiilor interioare sunt diverse și tot mai complexe în epoca modernă. Continuând practicile antice, Papier d’Armenie reîmbină ceea ce deja fusese asociat încă din Antichitate: arderea, fumul, igiena și starea de bine, mizând pe proprietățile antiseptice, cicatrizante și expectorante ale rășinii benzoice, cunoscute încă din Antichitate. Dar nu numai eficiența terapeutică a rășinii benzoice este de luat în seamă, ci și influența pozitivă asupra spiritului.
Cum s-a ajuns la acest produs? În timpul unei călătorii în Armenia, Auguste Ponsot observă obiceiul localnicilor de a arde rășină benzoică (mai exact, styrax officinalis) în scopul parfumării și al dezinfectării locuințelor, așa că, revenind în Franța și asociindu-se cu farmacistul Henri Rivier, începe să experimenteze pornind de la această rășină. Descoperă că, dizolvând rășina benzoică în alcool de 90 de grade, se poate obține o substanță cu un miros persistent. Mai rămâne să găsească un suport, iar cel mai nimerit se va dovedi a fi hârtia absorbantă, adică sugativa.
Produsul va fi prezentat cu succes la Expoziția produselor de igienă din 1888 și la Expoziția Universală din 1889, convingând prin proprietățile sale antiseptice. De atunci, hârtia armenească, comercializată sub forma unui carnețel, cu benzi detașabile, și mirosul ei – declinat și în lumânări – continuă să se afle pe piață, diversificându-se: Le carnet Triple, creat în 1885 (cu note dulci, vanilate și balsamice), Le carnet Arménie, a cărui aromă a fost creată de Mireille Schvartz și Francis Kurkdjian (miros de tămâie și smirnă, susținut de note lemnoase și vanilate), precum și Le carnet la Rose, imaginat de Francis Kurkdjian (miros gurmand și fructat de trandafiri, căruia i se asociază mierea).
Ședere plăcută acasă! Sau la serviciu – însă cu acordul colegilor!
No comments:
Post a Comment