un articol de Monica Neațu
Perioada interbelică a fost epoca contrastelor, a eleganței epurate propuse de Coco Chanel și Jean Patou, a eliberării trupului de corsetele și constrângerile sociale, a vitezei și automobilului, dar și a crizelor și a derapajelor politice și economice de tot felul. O lume care și-a pierdut inocența în tranșeele Primului Război Mondial, când doamnele trimiteau pe front batiste parfumate cu L’Heure Bleue de la Guerlain, iar mitul Belle Époque era pe cale să intre în mentalul european.
 |
 |
Războiul a schimbat mentalitățile și moda, rochiile doamnelor au pierdut trenele, jerseul, utilizat până atunci în confecționarea lenjeriei intime masculine, devine materialul favorit. Siluete androgine, rochii cu talie joasă, culorile discrete (negru, bej, gri, alb) și un parfum abstract definesc noua feminitate creată de Domnișoara Chanel și înmiresmată de geniul lui Ernest Beaux. Chanel nu a fost prima care să le ofere clientelor un parfum și să asocieze moda cu miresmele. Legătura este veche și datează din Renaștere, când parfumierii fabricau și comercializau mănuși parfumate, din piele fină, dar și alte accesorii parfumate. Conștient de importanța parfumurilor în elaborarea unei apariții în societate și dornic să le ofere clientelor o operă de artă totală, Paul Poiret a fost primul creator de modă care a apelat la serviciile unui parfumier, Henri Alméras (1911 – Les Parfums de Rosine). Parfumul devine accesoriul ultim și inimitabil – clientele nu purtau doar o simplă rochie, ci o semnătura olfactivă gândită special pentru momentul respectiv.
Asocierea propusă de Poiret s-a dovedit inspirată. După război, Chanel și Lanvin le oferă clientelor fidele diverse experiențe olfactive. Ruptura produsă de Chanel No 5, greu de perceput la prima vedere, a constat în elaborarea unui nou univers olfactiv feminin, abstract, departe de imaginea femeii-floare, delicată și supusă precum o violetă.
Mare rival al Domnișoarei, Jean Patou, cel care propune o eleganță epurată, rochii impecabil croite și ținute care evocă avangardele timpului, de la funcționalismul Bauhaus la avangarda cubistă, aduce în prim-planul modei imaginea sportivei elegante. O îmbracă pe campioana de la Wimbledon, Suzanne Lenglen, dar și pe cochetele care își petreceau vacanța pe Riviera franceză. Stilul elegant, funcțional și minimalist propus în arhitectură și în decorațiunile interioare de Le Corbusier, Mallet-Stevens sau Charlotte Perriand își găsește ecoul în creațiile sale. Viteză, soare, sport, vacanță par să fie cuvintele dominante în stilul Patou. Fascinat de creațiile lui Poiret, îl alege pe Alméras parfumierul casei. Tehnicile marketingului nu i-au fost străine lui Patou. Logo-ul vizibil, pentru a satisface capriciile unei clientele cu dare de mână, și un bar dedicat parfumurilor (bar à parfums) sunt marile lui inovații în domeniul luxului.
 |
 |
 |
Primele parfumuri – Amour-Amour, Oue sais-je? și Adieu sagesse (1925) – le erau dedicate blondelor, brunetelor și roșcatelor. Bazându-se pe publicitate și pe un mit care are și astăzi un succes extraordinar în rândul consumatoarelor, parfumurile erau gândite pentru un anumit tip de personalitate și frumusețe feminină. Lovitura de maestru datează din 1927, atunci când lansează uleiul de plajă Chaldée. Stilul de viață modern, vacanțele și călătoriile le puseseră pe multe elegante într-o situație delicată, de vreme ce se întorceau cu pielea iritată și arsă de soare din croaziere. Domnișoara Chanel, se pare, s-a numărat printre victime. Uleiul cu miros de flori de portocal, mosc și narcise proteja pielea și îi dădea și o tentă arămie (acționa precum o protecție solară și autobronzant). Omagiul adus soarelui și frumuseților orientale, Chaldée a fost o reușită comercială, cu toate că lăsa nenumărate pete pe haine. În anul următor, Le Sien, o nonșalantă mireasmă unisex, îl transformă pe Patou în primul creator de modă care propune un parfum dedicat ambelor sexe.
Clientele fidele erau invitate să testeze colecția de haine și parfumuri la un bar în stil cubist, unde puteau să se delecteze cu cocktailuri și șampanie. Păstrată și astăzi la marile case de modă și în zona parfumeriei selective, această tradiție îi permitea clientelei să se familiarizeze cu diverse arome, să experimenteze amestecuri savante, obținând un parfum unic. O linie cosmetică, numită provocator Sex Appeal (săpunuri, creme de față, farduri, rujuri), completa colecția de parfumuri.
Criza economică din Statele Unite (1929) a zdruncinat proiectele lui Patou. Clientele bogate încep să dispară, iar în Europa lucrurile nu merg mai bine. Cu un optimism incurabil și dornic să le ofere clientelor un moment de bucurie într-o epocă sumbră, tandemul Alméras-Patou propune cel mai extravagant experiment olfactiv din perioada interbelică.
Lansat în 1930, Joy a fost proclamat cel mai scump parfum din lume și așa a și rămas pentru o lungă perioadă de timp. Pentru 29 de grame erau necesare 10.600 flori de iasomie și 28 de duzini de trandafiri. Trandafirii și iasomia de la Grasse domină compoziția, un floral somptuos, ce avea o bază lemnoasă și moscată. Excesiv, Joy nu trecea neobservat și inunda cu arome florale somptuoase întâlnirile mondene.
Conform legendei, Alméras a trebuit să accepte sugestiile lui Patou și să modifice cantitățile de arome florale. Flaconul din cristal de Baccarat, conceput de Louis Süe și sigilat cu fir de aur, propunea o experiență estetică influențată de curentul Art Deco. Oferit doar clientelor fidele, inclusiv celor care treceau prin momente financiare delicate din cauza crizei, Joy s-a transformat într-o evocare tandră și extravagantă a Anilor nebuni. Pe etichetă era trecut numele clientei, iar parfumul nu se găsea decât în salonul de pe Rue Saint-Florentin. Casa Patou avea să mai propună în perioada 1935-1936 parfumul Normandie, omagiul adus călătoriilor transatlantice, și Vacances, aroma concediilor plătite, sărbătorite de întreaga Franță.
 |
Monica Neațu a absolvit Facultatea de Istorie, cu o teză dedicată identităților confesionale la începutul secolului al XIII-lea (2001). Proiectul a continuat, apoi, cu un master în istoria Europei de Sud-Est (2001-2003) şi cu un doctorat terminat tot la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti, în 2008 (Ortodoxie şi catolicism în Europa Sud-Estică în prima jumătate a secolului al XIII-lea). Aventura universitară a continuat cu un master la Facultatea de Limbi Străine (2010-2012). Din 2011, a început colaborarea cu Fundația „Calea Victoriei”, unde ține prelegeri pornind de la teme dintre cele mai variate – istorie, antropologie sau chiar istoria parfumului. O puteți citi și pe blogul Istorii la feminin. |
No comments:
Post a Comment