FLORIILE ȘI SĂRBĂTORILE PASCALE
Spre deosebire de Crăciunul însoțit de mirosul de rășină, bradul fiind copacul-simbol al venirii lui Moș Crăciun, Paștele aduce miros de floare, adică de înnoire. Este vremea când copacii înfloresc și natura se încarcă de un miros floral greu de așezat în memoria olfactivă. Nu poți defini prea bine ce miros predomină – al florii de cireș, al celei de măr, al verdelui crud, habar n-ai! Ce știi cu siguranță e că vrei să-ți lași deschiși plămânii și să inspiri cu nesaț aerul de primăvară.
Interesant este faptul că printre primii vestitori ai primăverii olfactive nu sunt florile încărcate de miros, ci cele cu parfumuri suave, care aproape că nu se simt. Ghiocelul, brândușa, magnolia sau mâțișorii n-au un parfum propriu. Cum poți să descrii parfumul de magnolie altfel decât „proaspăt și suav”? Nici măcar să-l asociezi cu ideea de verde-crud nu poți, pentru că magnolia înflorește înainte ca frunzele să-și ițească vârfurile din muguri. Simboluri ale renașterii, ghioceii au fost dintotdeauna ofrande aduse primăverii; scoși cu grijă din pământul încă înghețat și așezați cu gest pios în glastra mică, dar obligatoriu transparentă, ei scot la iveală nevoia omului de a se primeni, de a se scutura de toată inerția iernii.
Ieri mi-am luat primul buchet de narcise din primăvara aceasta. Asta după ce nici lalele nu prea mi-am cumpărat, din pricini ce țin de pandemie. Mi-am luat narcisele dintr-un soi de răzbunare: de Florii n-am reușit să-mi iau măcar o ramură de salcie, să o aduc în casă ca să-mi miroasă a primăvară și a sărbătoare. E complicat anul acesta cu primăvara! Pare că trece pe lângă noi, lăsându-ne mai obosiți și mai nepregătiți decât oricând pentru vara ce va veni. Floarea de magnolie n-am vrut niciodată să o rup, am preferat să o las în copac și să o admir la fiecare trecere, pretext pentru plimbarea cotidiană. Zambila nu mi-a plăcut niciodată – prea încărcat mirosul ei și mult prea agresiv pentru nasul meu. Lalelele le doresc pentru culoare și pentru rezistență – când crezi că, gata, asta e ultima zi, le vezi că se deschid mai abitir la prima rază de soare. În schimb freziile... ei da, cu ele e altă poveste! Ani de zile am presat frezii între file de cărți, le-am lăsat de la an la an în glastre speciale, păstrate într-un colț de bibliotecă. De ziua noastră (a mea și a surorii mele), în februarie, tata ne aducea întotdeauna frezii. Nu știu cum de-i reușea, pentru că pe vremea aceea uneori era de-a dreptul misiune imposibilă să ai frezii în februarie. Care mai era și al naibii de geros! Rari au fost anii în care să nu fi fost frig de ziua noastră! Așa că freziile făceau un contrast puternic vremii și frigului! Erau un fel de presimțire a ceea ce urma să vină – primăvara!
Cu mâțișorii de Florii e altă poveste! Țin minte că în primii ani ai copilăriei nu-mi plăcea puful lor nicicum! Mi se părea ciudat de-a dreptul ca mugurul să aibă puf! Și nici nu mirosea! Unde mai pui că aveam o mătușă care era înnebunită după ei, deși în toată casa mirosea a naftalină!
Venind mai încoace cu amintirile, mi-am dat seama că sărbătorile pascale le-am asociat dintotdeauna nu cu mirosul de mâncăruri speciale și cu cel de cozonac (deși mama gătește dumnezeiește și acum, dar despre asta povestesc cu alt prilej), ci cu mirosul de verde crud. Cu cel de salcie. Pentru mine mâțișorii înseamnă că vin Floriile! Ei da, altă viață! Altă perspectivă! Se schimbă deja și aerul! Devine încărcat de verde! Verde crud! De promisiuni amestecate cu pioșenie și niscavai smerenie! Cu îngăduința unei renașteri dictată de o sfințenie mai mult sau mai puțin manifestă. În paranteză fie spus, am copilărit în Galați, unde faleza este generoasă cu copacii și plină de sălcii. Era ritual ca de Florii să iasă lumea pe faleză la salcie, vedeai pâlcuri venind spre casă cu fire de salcie verde-crud, bucuroși că au ce pune la tocul ușii; rarisime ocaziile când mergeau cu ele la sfințit, la biserică, din motive de regim politic.
Anul acesta n-am crenguțe de salcie, dar am narcise. Mâine-poimâine o să înceapă să plutească peste tot și toate mirosul de cozonac bine frământat și copt cu mare atenție. Verdele crud va începe să se coacă și el, semn că viața merge mai departe. Aștept ceasul de sărbătoare pentru că știu că anul acesta verdele va mirosi mai puternic ca niciodată!
No comments:
Post a Comment