un text de Anca Zaharia
Deși am parfumuri pe care le-am luat acum patru-cinci ani și care mi-au plăcut și-mi plac teribil, multe dintre sticlele lor au rămas aproape neatinse, le șterg de praf de două ori pe an. În schimb, Alien-ul se termină pe neobservate, îmi dau seama că trebuie să comand altul abia când mai am câțiva stropi pentru câteva purtări și intru în panică de parcă ar trebui să urc dezbrăcată pe o scenă. N-am visat asta niciodată, din fericire, dar o dată am visat că am rămas fără Alien. Am râs când m-am trezit, dar m-am dus să verific stocul aromat de pe polițele din baie.
Pentru mine, Alien bifează casete diverse, poate chiar contradictorii în aparență, și înseamnă, pe rând sau simultan: căldură irizată de o oarecare distanță sinonimă cu reticența, decență cu un strop de sex-appeal, care colorează totul într-o explozie ca de curcubeu, ploaie caldă de vară și o seară cu un apus zărit printre nori, posibilități și speranțe, concretețe și rezultate.
Îl port mai ales toamna și iarna, pentru că e, totuși, prea dulce pentru o vreme mai caldă, și-am remarcat că-mi aduce un plus de căldură în zilele geroase, mă trage un pic, cel puțin mental, spre un parc inundat de frunze arămii și raze de soare mai blânde decât în toiul verii. Dar cu o subtilă aromă de mentă, pe care totuși n-am găsit-o menționată niciodată în descrierile produsului și pe care sunt tot mai tentată să cred că mi-o imaginez.
Dacă ar fi să mă identific printr-o apă de parfum, dacă esența a cine sunt eu — mai ales ca senzații și priviri, drumuri și trepte urcate greoi și coborâte în grabă, dureros — ar putea fi cuprinsă într-o sticlă, atunci cred că de cele mai multe ori aș fi Alien-ul de la Mugler.
Trebuie să mărturisesc și că n-am mai încercat altceva din gama Alien, nici nu știu cum e Goddess-ul sau Floral Intense-ul, dar nici nu aș vrea să fac asta dintr-un fel de convingere vecină cu superstiția stupidă. Doar gândul de a o face mă face să mă simt de parcă aș trăda legătura specială pe care o am cu această a doua piele, care e mov, străină și, totuși, atât de a mea. Cred că este, pentru mine, ce este Chanel No. 5 pentru mulți: clasic și etern, recognoscibil, firesc și deosebit.
Alien de la Thierry Mugler este o creație a parfumierilor Dominique Ropion și Laurent Bruyère, iar sticla dorește să amintească de o piatră sacră. Eu nu-l asociez atât de mult cu ideea de oriental, pentru că nu asta simt că predomină pe pielea mea, ci mai degrabă îl percep prin contrastul unic dintre iasomia și prospețimea cașmirului din notele de vârf și căldura vaniliei care le dă pe cele de inimă.
Citisem undeva că recipientul are „forma pietrei filozofale” și-am râs puțin, apoi mi-am zis că nu știu nimic, poate chiar așa ar (putea) fi. Devin tot mai convinsă de asta, cu fiecare purtare a lui Alien de la Mugler.
No comments:
Post a Comment