Germaine Cellier (1909-1976) — exces, culoare și imaginație în parfumeria europeană

un articol de Monica Neațu

 

În laboratoarele de creație, dominate de un spirit ordonat și auster, vocea feminină se făcea rar auzită. Muze sau cliente cu dare de mână, cam așa erau percepute doamnele în saloanele de modă și în parfumerii. Al Doilea Război Mondial transformase mentalitățile, dar puține erau cele care aveau curaj să își afirme cu nonșalanță opiniile. În Laboratoarele Roure, chimista Germaine Cellier făcea figură aparte. Intrase în lumea parfumeriei în jurul lui 1930 și se formase în preajma lui Jean Carles. Avea să intre rapid în conflict cu acesta, patronii laboratoarelor preferând să o separe de echipă. Personalitate puternică, plină de energie și farmec insolit, adora, conform legendelor, țigările, alcoolurile tari, formulele scurte și materiile prime utilizate în exces. Apropiată de boema pariziană (André Derain, Jean Cocteau Christian Bérard, Chas Laborde, Maria Casarès), dar și de creatorii de modă (Pierre Balmain, Robert Piguet), cu o siluetă subțire, dar niciodată încorsetată, Germaine Cellier a fost primul nas feminin din epoca postbelică. Compozițiile dezechilibrate, cu un element-vedetă, folosit în exces, i-au adus celebritatea. Remarcată de Louis Amic, patronul Laboratoarelor Roure, Germaine a inaugurat, alături de acesta, un nou stil de lucru în parfumerie. Cei doi le propuneau caselor de modă diverse parfumuri, creatorii de modă nu se mai amestecau în procesul de creație. De numele ei sunt legate trei parfumuri mitice: Vent Vert (1947, Pierre Balmain), Bandit și Fracas (1944 și 1948, Robert Piguet).

 

 

 

 

Pierre Balmain și-a deschis, după război, propria casă de modă (1945). Joli Madame, imaginea feminină propusă, se mișca între tradiție, eleganță și modernitate. O primă colaborare cu Cellier (Élysées 64.83) a fost urmată de o adevărată revoluție olfactivă – Vent Vert. Un parfum dominat de esența de galban, obținută în urma distilării unei plante umbelifere din Iran. Utilizarea în proporție de 8% marchează o premieră în parfumerie. Vent Vert simbolizează ruptura de parfumeria interbelică, dominată de miresme saturate, uneori greu de purtat. Esența de galban evocă mirosul de pământ reavăn, iar busuiocul și agrumele intensifică senzația de prospețime și verdeață, de primăvară în flacon. Simbolizând libertatea regăsită după coșmarul războiului, Vent Vert plăcea „diavolițelor din epocă”, care adorau mireasma de „ierburi zdrobite între degete” (Colette). În 1950, René Gruau a creat imaginea parfumului: sirena cu părul verde – pour la voile et la mer, recomanda reclama. În 1991 și 1999, parfumul a cunoscut mai multe reformulări, pierzând ceva din avangardismul inițial.

Pentru Robert Piguet, Germaine Cellier imaginează două fațete ale feminității moderne. Fracas (1948) este un floral fructat, o tuberoză amețitoare. Explozia fructată (rubarbă, pară, nucă de cocos) este obținută prin intermediul compușilor de sinteză. Fracas nu este doar un floral expresiv, cu o vedetă pe măsură – tuberoza –, ci și îmbinarea unică între compuși de sinteză și materii prime naturale. Cu un succes neegalat pe piața americană, a fost uitat relativ repede de europeni.

Nu la fel s-a întâmplat cu Bandit, creat tot pentru Piguet, în 1944. O mănușă de piele fină îmbibată cu acorduri verzi, aproape acide. După tuberoză și galban, este rândul unui compus chimic folosit în redarea notelor de piele (isobutyl quinoleine) să inunde un parfum. Bergamota și aldehidele formează siajul verde, picant, iar lichenii de stejar, paciuli și vetiverul, aroma lemnoasă, de pământ. Dacă Fracas se adresa femeilor din anii ’40, păstrând ceva din modelul olfactiv interbelic, Bandit, dominat de notele iconoclaste de piele, evocă o feminitate eliberată, care devine din obiect al dorinței subiect. Bandit păstrează, după aproape optzeci de ani, o modernitate greu de asumat, adresându-se amatorilor de senzații tari și de miresme androgine.

Louis Amic a fondat special pentru Cellier laboratoarele Exarôme, oferind în continuare creații intrigante și unice (Balmain – Jolie Madame, Miss Balmain, Monsieur Balmain; Nina Ricci – Coeur Joie). La Grande Mademoiselle a murit la 67 de ani de un edem pulmonar provocat de nenumăratele miresme inhalat în laborator. Nasul Pierre Bourdon este cel care îi caracterizează cel mai bine creațiile expresive și colorate: „Germaine Cellier ne dessinait pas un univers olfactif. C’est sa façon de composer qui signait pour elle”.