În acelaşi timp recunosc în sinea mea că stăpâneşte tehnica sărutului mai bine decât oricare alt bărbat pe care l-am cunoscut. Gesturile lui nu greşesc niciodată ţinta, nici un sărut nu se rătăceşte. Mâinile îi sunt abile. Îmi aţâţă curiozitatea faţă de senzualitate. Întotdeauna am fost tentată de plăceri necunoscute. Are, ca şi mine, simţul mirosului. Îl las să mă adulmece, apoi îi alunec din braţe. În cele din urmă, stau întinsă nemişcată pe canapea, dar când dorinţa îi creşte, încerc să scap. Prea târziu. Atunci îi spun adevărul: probleme femeieşti. Nu pare să-l descurajeze.
◉
Hugo a găsit jurnalele mele despre John Erskine şi le-a citit în timp ce eram plecată, într-un ultim acces de curiozitate. Nu conţineau nimic din ce nu ştia, dar a suferit. Aş trăi totul din nou, cu siguranţă, iar Hugo ştie asta.
Tot cât eram plecată, a dat peste lenjeria mea din dantelă neagră, a sărutat-o, mi-a găsit parfumul şi l-a mirosit cu o plăcere imensă.
În tren, în drum spre Elveţia, a fost un incident amuzant. Ca să-l liniştesc pe Hugo, nu mă fardasem la ochi, mă pudrasem şi mă rujasem aproape imperceptibil şi nu-mi făcusem unghiile. Eram fericită în neglijenţa mea. Mă îmbrăcasem fără mare atenţie, într-o veche rochie de catifea neagră care îmi place foarte mult, dar e ruptă în coate. Mă simţeam ca June. Câinele meu, Ruby, stătea lângă mine, astfel încât haina neagră şi jacheta de catifea erau pline de păr din blana lui. Un italian care se străduise tot drumul să-mi atragă atenţia, în cele din urmă, în disperare de cauză, a venit să-mi ofere o perie. Asta m-a amuzat şi am izbucnit în râs. Când am terminat de periat (şi peria lui era plină de păr alb), i-am mulţumit. El a spus, foarte emoţionat: „Vreţi să bem o cafea împreună?“ Am refuzat, gândindu-mă: Oare cum ar fi fost dacă mi-aş fi fardat ochii?
◉
Tocmai stăteam în faţa ferestrei deschise a dormitorului meu şi inspiram puternic lumina soarelui, ghioceii, şofranul, primulele, gânguritul porumbeilor, trilurile păsărilor, întreaga procesiune de vânturi blânde şi mirosuri răcoroase, de culori fragile şi ceruri cu nuanţe de petale, maroul-cenuşiu al copacilor bătrâni, avântul crengilor tinere, pământul cafeniu şi ud, rădăcinile rupte. Totul e atât de plin de savoare, încât gura mi se deschide şi simt gustul limbii lui Henry, mirosul răsuflării lui când doarme, la adăpostul braţelor mele.
— Anaïs Nin, Henry și June, fragmente din Jurnalul dragostei, cu o introducere de Rupert Pole, traducere din engleză de Luana Schidu, Humanitas, 2014
No comments:
Post a Comment