un articol de Monica Neațu
Primul Război Mondial (1914-1918) a schimbat harta Europei, imperiile s-au năruit, moda a coborât în stradă, extravaganțele Art Nouveau au fost uitate, iar codurile masculinității au fost redefinite. În tranșeele pline de praf, sudoare, sânge și miresme de L’Heure bleue, mitul virilității triumfătoare și războinice își trăiește sfârșitul. În ritmuri de jazz și proclamând puterea imaginației, generația interbelică respinge cultura și stilul începutului de secol. Haine ușor de îmbrăcat și de purtat, costume din tweed și jerseu adaptate călătoriilor, tricouri Lacoste și costume de baie, pălării simple și nenumărate activități în aer liber, trupuri care se ating, stau la soare și se bucură de briză și de primele concedii plătite. Dispare moda favoriților, tinerii domni eleganți preferau mustățile îngrijite și discrete, aparatul de ras Gillette intră în uz în 1903, iar din 1931 primul aparat de ras electric bulversează multe obiceiuri și stârnește curiozitatea.
Voilette de Madame & Mouchoir de Monsieur & Jicky
În parfumerie, lucrurile se complică, miresmele asociate până atunci lumii masculine sunt preluate de tinerele emancipate, băietanele* propun un al treilea gen, dând peste cap ordinea instituită de zeul parfumeriei franceze, Jacques Guerlain. În 1904, atunci când a lansat Voilette de Madame et Mouchoir de Monsieur, casa Guerlain a încercat să orienteze gusturile publicului. Pudrat, floral și cu note dominante de lavandă, Mouchoir de Monsieur nu a fost un parfum strict masculin. O anumită ambivalență olfactivă predomină încă, abia miticul Shalimar avea să separe apele. Conform legendei, o doză însemnată de vanilie de sinteză a fost amestecată accidental cu androginul Jicky, așa s-a născut un oriental somptuos, o rochie de seară pentru cochetele elegante din Interbelic. Shalimar păstrează ceva din prospețimea bergamotei din Jicky și Mouchoir de Monsieur, dar vanilia de sinteză, folosită în exces, îl plasează în universul feminin, seducător. Succesul lui Shalimar și opoziția olfactivă cu Jicky aveau să stabilească retroactiv genurile. Totuși, sursele interbelice amintesc de pasiunea unor doamne avangardiste pentru Jicky, sensibile mai mult la notele animalice, orientale, și mai puțin la lavanda masculină.
 |
 |
 |
În 1919, Caron amestecă din nou genurile cu miticul Tabac blond, propunându-le doamnelor nonșalante care fumau, inclusiv în public, un parfum care evocă lumea bărbaților, iar cinci ani mai târziu, Ernest Beaux îi conferă voluptosului și abstractului Chanel no 5 o notă androgină în Cuir de Russie. Jocul masculin-feminin avea să cunoască apogeul în 1934, atunci când Ernest Daltroff le propune tinerilor domni un parfum de jeunesse et de beauté. Pour un homme de la Caron îmbină notele curate de lavandă cu miresmele seducției, ambra și vanilia. Domnii au parte pentru prima dată de un parfum gândit special pentru ei, apele de colonie discrete sunt eclipsate de un parfum care evoluează elegant de la prospețimea lavandei, a hesperidelor și a cumarinei la senzualitatea pudrată a ambrei. Așa cum Chanel a scotocit în vestiarul masculin și i-a preluat sobrietatea, funcționalitatea și eleganța, oferindu-le femeilor hainele potrivite pentru un cotidian trăit, nu doar visat, Daltroff a adăugat lavandei și cumarinei, neutre și curate, seducție și senzualitate. Imaginea efebului grec utilizată în momentul lansării evocă și transformările produse la nivelul esteticii masculine și feminine. Siluetei feminine scândură, obținută cu sport, regim și diverse corsete, îi corespunde un trup masculin agil, fără mușchi exagerați, care împrumută ceva din farmecul feminin, mai ales în cazul vedetelor filmului mut.
 |
 |
 |
Tinerilor care descopereau viața și o trăiau în ritmurile moderne, Jean Patou le oferă în 1927, Le Sien. Reclama le recomandă femeilor sportive un parfum masculin, dar nu uită să precizeze că este potrivit și pentru domni. Fair-play și note androgine, doamnele și domnii devin egali pe terenul de sport.
Criza economică din anii ’30 și drama celui de-al Doilea Război Mondial (1939-1945) au dat uitării preocupările legate de parfumurile masculine, cei mai mulți domni preferând produsele de igienă și de ras cu arome discrete, de curat. Dincolo de Ocean, un alcoolat din secolul al XIX-lea, Bay Rum, și Pour un homme aveau să inspire apariția unui oriental plin de mirodenii și arome tenace – Old Spice, creat de Albert Hauck (1938) și comercializat de compania Shulton. Consumatorul american, sensibil la o parfumare „indirectă”, prin intermediul diverselor produse de toaletă, prefera săpunul de bărbierit și loțiunile after-shave.
Aflat încă într-o perioadă de tatonări și ezitări, segmentul parfumeriei masculine avea să cunoască în perioada postbelică câteva creații mitice, considerate și astăzi repere olfactive.
În 1948, Edmond Roudnitska, inspirat de acordul lui Coty din miticul Chypre, a imaginat o apă proaspătă, cu arome astringente și lemnoase: Moustache de la Rochas, care reînvie tradiția hesperidelor elegante pentru domni, propunând alături de miticul Femme o anumită viziune despre universul masculin și feminin. Dacă parfumul unei femei trebuia să-i anunțe prezența voluptoasă și seducătoare, în cazul bărbaților discreția era la ordinea zilei.
Brut
O revoluție de marketing a produs Fabergé în 1964. Gândit inițial pentru o rețea de distribuție selectivă, Brut reînvie mitul virilității absolute. Brut, l’essence de l’homme, trece definitiv acordul de tip fougère, inventat de Houbigant în 1882, în universul toaletei masculine. Inspirat de un parfum interbelic, Canoe de la Dana, purtat de doamne, dar agreat și de domni, Brut se deschide cu un acord de lavandă, mușcată, cumarină, pe un fond pudrat. În anii ’70, intră rapid în consumul de masă, fiind comercializat sub numele de Brut 33. Gama devine rapid un succes de supermarket și include și astăzi spumă de ras, after-shave și deodorant. Creația lui Karl Mann, copiată și reinventată în zona parfumeriei accesibile, dar și de autor, a impus imaginea unei virilități stereotipizate în reclamele parfumurilor masculine.
În anul următor, Jean-Paul Guerlain ne oferă primul oriental masculin, parfumul domnului rafinat, amator de curse de cai și de expoziții impresioniste. Habit Rouge, complex și evolutiv, se situează de la primele note în filiația lui Shalimar. Agrume, note floral-fructate, trandafir și mușcată, toate capătă onctuozitate pe un fond pudrat, de piele și vanilie. Amprenta sa olfactivă unică este dată de doza considerabilă de citronellol, compus de sinteză care evocă trandafirul și citronela (lămâița). Versatil și elegant, Habit Rouge păstrează ceva din jocul seducției, dar îl plasează în saloanele pariziene de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Dacă nu l-ați mirosit până acum, purtați-l timp de o zi și lăsați-l să-și dezvăluie fațetele nebănuite!
Habit rouge este și un mit generator de legende și nenumărate experimente olfactive. Cel mai cunoscut și apreciat este sofisticatul New-York, creat de Patricia de Nicolaï în 1989, care cuprinde de la lavandă și mușcată până la rășini, vanilie, note lemnoase și afumate, pe un fond amețitor de mirodenii și paciuli.
 |
 |
Cu Brut și Habit Rouge, parfumeria masculină părea că și-a găsit modelele ideale, dar anii ’60 au impus o generație tânără, născută după război, cu bani de buzunar, revoltată și dornică să schimbe valorile morale și politice ale părinților. Complicatul mai ’68 parizian se pare că a mirosit, conform legendei, a Eau Sauvage (Dior, 1966). Un parfum proaspăt, care evoluează pe un acord ciprat, de licheni de stejar, paciuli și vetiver. Coloniile cu note de plante înțepătoare, farmaceutice sunt înlocuite cu acorduri recognoscibile și epurate. Creația lui Edmond Roudnitska se bucură și astăzi de un anumit succes, fiind primul parfum care are în compoziție hediona, compus de sinteză derivat dintr-o moleculă existentă în iasomie. Varianta inițială rămâne parfumul masculin cel mai des purtat de către doamne, simbolizând emanciparea și valul de feminism din anii ’60. O operă de artă de o simplitate deconcertantă, care a deschis epoca apelor ciprate, cu o descendență pe măsură – Eau d’Orange verte de la Hermès sau Eau d’Hadrien de la Annick Goutal.
Afișele publicitare elaborate de René Gruau (începând cu 1968) îi conferă o aură mitică și plasează Eau Sauvage în centrul universului masculin. O privire indiscretă surprinde un bărbat în intimitatea sa, atunci când acesta iese din baie, se parfumează sau stă pe canapea alături de iubită – grijă pentru corp și seducție.
Aramis & Polo
Tot în 1966, de data aceasta cu Aramis, Bernard Chant a recreat acordul cultissim de piele din femininul Cabochard (Grès 1959). În descendența lui Bandit (Piguet 1944), Aramis conține o cantitate considerabilă de isobutyl quinolein, o moleculă de sinteză care evocă miresmele de gudron și lemn dulce. Amintind de tradiția cluburilor masculine și a unui fumoar elegant, Chant a elaborat o interpretarea la nivel olfactiv a conceptului WASP, vehiculat în epocă.
În deceniul care a urmat, parfumurile și reclamele dedicate domnilor au fost caracterizate de spiritul unei virilități afirmate, acordurile ciprate sau de tip fougère fiind declinate în fel și chip. Poate cel mai frumos parfum masculin din epocă este Polo de la Ralph Lauren (1978). Carlos Benaïm a recreat lumea competițiilor sportive într-un ciprat verde, ce se deschide cu note de pelin, salvie și mentă, apoi mirodenii dulci și înțepătoare evocă mirosul epidermei, totul pe un fond sofisticat de paciuli și vetiver. Un lemnos cu note senzuale, animale, reinventat acum în zona parfumeriei selective.
Dacă Aramis și Polo au impus imaginea bărbatului elegant, sportiv, cu gusturi rafinate și bani pe măsură, epoca păstrează și amintirea unei reclame scandaloase. Jeanloup Sieff, influențat de ambianța hippie din epocă, a imaginat un nud androgin și vulnerabil pentru primul parfum masculin al casei Yves Saint Laurent – Pour Homme, 1971. Modelul a fost chiar creatorul de modă, iar imaginea condensează spiritul unei epoci, de la Woodstock și Hair la Mick Jagger.
Anii ’80, epocă a exceselor și a publicității, au pus consumatorii în fața unui paradox: calitatea parfumurilor s-a diminuat, iar cea a bugetelor de publicitate a crescut vertiginos. Lansările se făceau după nenumărate studii de piață, epoca testelor dând dureri de cap „nasurilor” celebre. În reclame agresive, femininul și masculinul își delimitează clar taberele: pe de o parte, seducătoare fatale înveșmântate în miresme orientale, iar pe de alta, eroi virili, macho, în acorduri de tip fougère. Mitologia greacă cu eroii și efebii săi este pusă în scenă la nivel olfactiv. Antaeus (Chanel, 1981), Kouros (Yves Saint Laurent, 1981), Xeryus (Givenchy, 1986) defilează în reclame și pe rafturile parfumeriilor.
Kouros
Kouros, parfumul macho, cum îl numesc cu ironie istoricii, celebrează senzualitatea și virilitatea trupului masculin. Schema olfactivă din Brut este reluată, dar ceea ce șochează este discrepanța dintre notele de vârf verzi și curate (mușcată, lavandă, bergamotă) și notele de fond animalice. Un acord numit animalis și utilizat în parfumerie pentru a evoca mirosul de piele, transpirație, fecale, evoluează într-un mediu condimentat-lemnos (coriandru, scorțișoară, cuișoare, paciuli, vetiver). Potrivit legendei, Pierre Bourdon, la cererea lui Saint Laurent, a creat un parfum care să evoce așternuturile după o întâlnire amoroasă. Nonșalant, experimentul casei Saint Laurent surprinde cel mai bine stridențele momentului. De la hainele și fardurile în culori radioactive până la serile pariziene din clubul Le Palace, totul pare cuprins de o frenezie fără limite. Cortegiul eroilor virili este secondat de cel al seducătorilor fără scrupule: Jules (Dior, 1980) și Bel Ami (Hermès, 1986). Puternice și tenace, parfumurile masculine exacerbează notele lemnoase sau de piele, afumate, seci, pe un fond de mirodenii înțepătoare (cumin, cardamom, piper).
Fahrenheit
Deceniul se încheie pe acordurile onirice din Fahrenheit (Dior, 1988, compus de Jean-Louis Sieuzac și Michel Almairac). Inspirat de creația artistului pop James Rosenquist, care a studiat fuziunea dintre sticlă și metal, Fahrenheit a fost lansat fără a ține cont de testele de piață. Un floral masculin inspirat de Grey Flannel din 1975, o violetă muscată, cu note verzi, acide. Frunzele de violetă sunt evocate prin intermediul unui compus de sinteză folosit în exces – octyl carbonat de methyl –, pafumul având note de violete, iasomie și caprifoi, pe un fond tenebros, lemnos, balsamic de paciuli, vetiver și styrax.
Reclama onirică, atemporală, regizată de Ridley Scott, pe muzica lui Pat Metheny, anunță o altă imagine masculină, mult mai subtilă, dincolo de ostentativ.
________________________
No comments:
Post a Comment