A alege un nume pentru un produs – în special, pentru un parfum – presupune o adevărată știință a naturii umane, care însumează cunoștințe de sociologie, antropologie, psihologie și, nu în ultimul rând, de biologie, știință care, astăzi, se suprapune peste ceea ce se numește, generic, marketing. Numele parfumului, alături de forma flaconului și a cutiei, de culoarea lichidului și de mesajul publicitar, este poarta de intrare în universul olfactiv în care parfumierul și brandul doresc să-și invite – sau, mai curând, să-și atragă – clientul. Înainte de a fi mirosit, parfumul are o formă predefinită, care nu se sprijină pe simțul mirosului, ci pe un amalgam de cunoștințe anterioare, de așteptări și obișnuințe. Istoria parfumeriei este grăitoare pentru străduința de a produce un impact imediat încă la rostirea numelui parfumului. Acesta promite universuri noi, evadări, personalități de împrumut, teritorii de (re)explorat, stări sublime și pasionale. Succesul unui parfum se concentrează în numele său magic, care te transpune instantaneu în locurile sau stările promise.
De unde am pornit cu toate aceste gânduri? De la ultimele două creații ale Patriciei de Nicolaï, un parfumier care, modest, își vede de treabă și creează compoziții ce mențin vii valorile parfumeriei clasice. Patricia de Nicolaï nu vrea să șocheze, nu-și dorește să bulverseze obișnuințele pasionaților de parfumuri, ci le propune compoziții echilibrate, armonii delicate, în care notele se așază într-o compoziție ce liniștește sufletul și simțurile.
Dar Patricia de Nicolaï nu este un om de marketing. De aspectele acestea s-au ocupat, pe rând, soțul ei, iar acum fiul, Axel de Nicolaï. Toți cei care cunosc brandul știu că acesta n-a stat niciodată prea strălucit la alegerea numelor parfumurilor (vezi și articolul nostru despre New-York). De obicei, ele trimit la câte un ingredient, de unde și nemulțumirea exprimată de mulți pe forumurile de specialitate, care se simt înșelați în așteptările lor. Un caz aparte îl reprezintă mai vechiul „hit” al brandului, parfumul New York (cum, acesta este mirosul orașului New York?!!), sau mai noul succes, Patchouli. Dacă parcurgeți comentariile de pe Fragrantica, de exemplu, veți observa că mulți se plâng de faptul că, deși așteptau un miros fidel numelui, n-au regăsit nota de paciuli. Dar nu asta își propune Patricia de Nicolaï să creeze! Parfumierul nu ia esența de paciuli și adaugă peste ea alte note, ci creează un acord care poate fi privit, cel puțin, drept o transpunere în alt registru a unei anumite laturi a notei de paciuli. Paciuli, asemenea altor ingrediente, nu este alcătuit dintr-o singură moleculă odorantă, ci dintr-o sumedenie, care, împreună, dau mirosul pe care îl numim paciuli. În unele cazuri, poate fi o singură moleculă care oferă dominanta olfactivă, în altele, mai multe, parfumul unei plante sau flori fiind un cocktail de molecule. Trandafirul este un alt caz relevant – potrivit unora, cuprinde peste 200 de molecule odorante, fiecare contribuind la ceea ce numim „miros de trandafir”.
Dar ne-am lungit, când, de fapt, voiam să ajungem la ultimele două creații ale Patriciei de Nicolaï: Eau de Yuzu și Angelys Pear. Ca și în cazul celorlalte creații, e bine să vă apropiați fără prejudecăți și fără a vă lăsa influențați de denumire. Ceea ce reușește Patricia de Nicolaï este mult mai mult decât a recrea impresia olfactivă de yuzu sau pară. Nu asta își propune, deci creația nu trebuie judecată după denumirea ei. Nu este aromaterapie prin uleiuri esențiale, ci este o construcție olfactivă deloc mimetică, o formă de artă aproape abstractă, în ciuda trimiterilor la elementele din natură. Para Patriciei de Nicolaï nu se regăsește în natură, așa cum nici yuzu din Eau de Yuzu nu e de regăsit acolo. Sigur, o să regăsiți pe lista notelor para și, respectiv, yuzu, dar asta nu înseamnă că rezultatul este o copie a unei note. Parfumeria adevărată este o artă, un construct care se îndepărtează (tot mai mult) de natură, în ciuda jocurilor sale cu aceasta.
Pe scurt, atunci când cumpărați un parfum, încercați să vă desprindeți de nume/ etichete, de prejudecăți, încredeți-vă în simțurile voastre, căci ele știu mai bine ce vă place și ce nu. Dar ele nu exclud o judecată estetică – deși Kant nu ar fi prea încântat.
No comments:
Post a Comment