Interviu Osmé cu Ohara Donovetsky

______________________________________________

Ohara Donovetsky (n. 1969), absolventă a Facultății de Litere a Universității București, are un masterat în literatură comparată și teoria literaturii, este doctor în filologie și scriitoare. 

Este autoarea romanelor Casting pentru ursitoare (Polirom, roman nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor, secțiunea „Cartea de debut”, în 2018, tradus în limba bulgară în 2024, reeditat la EpAL în 2026), Întâlnirile unei profesoare rătăcite (CDPL, 2019), Puzzle cu pețitoare (Trei, 2020), Vedere cu solzi (EpAL, 2025), a volumului Gramatica limbii române ca o poveste (Corint, 2013, 2014) și a cărții de eseuri pe teme frazeologice Vorbe la purtător în izmene pe călător. Despre cum folosești zicerile limbii române când ești departe și ți-e dor (Corint, 2021), precum și a volumelor de versuri Meniu cu lupul în poală (CDPL, 2022) și Ce treabă are Gutenberg (CDPL, 2024). Semnează, în colaborare cu Doina Jela, epistolarul Cozonac la patru mâini (2021) și, în duet cu picturile Iuliei Șchiopu, volumul de proze Ceai de zahăr ars (EpAL, 2024). 

Este prezentă în antologii: cu eseuri, în Prof de română I, III, IV (CDPL, pentru vol. III, Spațiul dintre punct și virgulă – coord.), și cu texte literare, în Nume de cod: Flash Fiction (Paralela 45, 2019), Literatura la feminin (Seneca, 2021).

A publicat povestiri în Literomania, articole în Dilema veche, Planeta Babel, poezii la rubrica „Critic Guest” (criticarad) și ține rubrica „Cuvinte-vedetă și cuvinte-doamne-cu-voaletă” din Observator cultural.

O pasionează lingvistica antropologică, frazeologia și paremiologia, îi plac călătoriile în spații neturistice, deșertul și piețele, coincidențele și obiectele uitate, fructele și ploaia. La doar câteva minute după ce cunoaște pe cineva, e curioasă să afle care e cuvântul lui preferat. Sau dacă știe vreun banc sec.

______________________________________________

Ce loc ocupă mirosurile, parfumurile, miasmele și mirodeniile în viața ta? 

Central (mirosurile), esențial (parfumurile), de neevitat și de mirare (miasmele), fascinant (mirodeniile). Le voi lua pe rând (deși primele trei stau confortabil într-o relație de sinonimie, iar ultimele sunt fie surse, fie rude de semnificație): mirosul e primul răspuns senzorial pe care îl receptez în orice situație (chiar și în cele inodore; pentru mine, absența unui miros e tot un tip de informație). Teoretic, e concomitent cu informațiile de la celelalte simțuri, dar pentru mine e definitoriu, înainte ca imaginea sau sunetul sau senzația tactilă să aibă vreun rol. În funcție de această amprentă olfactivă, pot alege să rămân, să plec (dintr-un loc, de lângă o persoană, chiar dintr-o carte), dar și să revin (pentru acel miros).

Parfumurile alcătuiesc partea (cea mai) rafinată a lumii olfactive, fie că te gândești la cele de marcă, de nișă, de laborator etc., fie că sunt acelea la care te referi generic când miroși o floare sau o grădină, un fruct sau o livadă. Parfumul funcționează pentru mine ca o cutie de rezonanță, dar și ca esență a plăcerii olfactive care îmi amplifică bucuria vieții – și mai mult când le poți lua cu tine în recipiente (unele, extraordinar de frumoase).

Miasmele sunt de neevitat și de mirare, pentru că mă refer la „miasmă” ca la un jur-împrejur mirositor (plăcut sau neplăcut, deci nu neapărat aromat sau înmiresmat, ci pur și simplu mirositor a ceva ce identific sau nu) în care ajung la un moment dat. Acest cuvânt apare în mintea mea cu privire la tot aerul înconjurător dintr-un spațiu (în care fie se amestecă mirosuri specifice altor contexte, fie nu are nicio legătură cu mirosul detectat), de aici mirarea – locul are miasmă de gară sau de cățel ud (fără să fie) sau de frunze de ceapă verde, de centrală de bloc și carbid într-o zi de vară.

Despre mirodenii aș putea vorbi foarte mult, de mai bine de douăzeci de ani le studiez, de la denumiri la istorii, efecte, uz, culori, texturi și trasee prin lume. Culmea e că nu le folosesc în mâncăruri (decât cu puține excepții), multe dintre ele fiind prea intense pentru papilele mele gustative – simt că îmi explodează bolta palatină.

Pentru a recrea un moment din trecut, recurgi la mirosuri?

Aproape de fiecare dată, fără să fac niciun efort. Cred că mintea mea funcționează sinestezic, așa că și amintirile se (sub)ordonează acelorași criterii. Mai greu ar fi să nu recurg la mirosuri.

 

Ne așteptăm ca scriitorii să poată descrie orice. Cât este de complicat pentru un scriitor să transpună în cuvinte o senzație olfactivă? Altfel întrebat, care sunt „trucurile” pentru a vorbi/scrie despre mirosuri?

La prima vedere, ar trebui să fie ca pentru oricare altă descriere senzorială: ai nevoie (doar) de cuvinte pentru a reda o senzație. Dar da, vizualul, auditivul, tactilul sunt mai frecvente, în timp ce olfactivul e mai rar. Nabokov spunea undeva (în Vorbește, memorie, dar nu sunt sigură) că e frustrant că nu poți reda mirosurile. Presupun că este vorba despre faptul că nu poți fi sigur, ca autor, că ai pus în cuvinte adecvate acea realitate olfactivă pe care o ai tu în minte. Ai doar cuvintele, nu și mirosul ei.

În plus, nu numai că e diferită de la nas la nas, dar rareori e simplă. Adică în literatură nu miroase doar a mere, ci miroase a mere și a ciulin, să zicem, iar asta poate deveni extrem de complicat (ori nu știi cum miroase ciulinul, ori nu e credibilă combinația). Ca scriitoare, m-a interesat să descriu un anume context sau pretext olfactiv – de multe ori asociat cu mai multe simțuri. Numai astfel mi se părea că sunt fidelă stării, ideii sau imaginii pe care o voiam cât mai întreagă. Mai târziu am înțeles de la alții că aș avea o preferință pentru olfacție și chiar o dominantă sinestezică. Probabil că există un risc al unor astfel de abordări – receptarea se reduce la cititorii cu același tip de nas –, dar, pe de altă parte, poate există și speranța că s-ar putea îmbogăți cu cei curioși la diferențe. 😊

Cum ai pune în cuvinte parfumul preferat/ideal?

Ar trebui să cuprindă note de plajă însorită și mal de Mediterana din sudul Italiei, miros de rufe uscate proaspăt aduse de-afară, floare de iasomie, floare de lămâie și aromă de mic atelier de parfumier din vechiul Capri, acela aproape inexistent astăzi, al meșteșugarilor de tot felul.

Există vreun miros care să te fi bântuit? Pe care să-l asociezi unui moment?

Cel al mamei mele, de mosc și mătănii (calde) de chihlimbar portocaliu. L-am simțit toată viața în preajma ei, dar îl am în nări ori de câte ori îmi revine în minte amintirea ei.

Cum îți miroase propria copilărie? Ce ți-a rămas în nări de-atunci?

A zile luminoase cu lapte cald, proaspăt fiert, a după-amiezi cu nuci în zahăr caramelizat, a bunica Dida cu foșnet de șaluri mirosind a mentă uscată și lavandă ascunsă în faldurile fustei, a perne de catifea cu aromă de cafea fiartă la ibric.

Îți alegi parfumul pentru că te exprimă sau îți creezi o identitate prin parfumul pe care îl alegi?

Îmi aleg parfumul pentru că îmi place starea pe care mi-o dă o anume combinație de arome. Îmi place să cred că mă și exprimă, cum spui tu, dar nu asta mă preocupă, e mai degrabă o atracție irepresibilă către gardenie, frezie, iasomie, caprifoi, lavandă, floare de portocal și de mirt, de bujor sau de tuberoză, bergamotă și lemn de santal, piele prelucrată și tutun, pe rând sau într-o combinație parțială a lor, reconfigurată în mai multe feluri. 

Mirosul perfect al bărbatului perfect? Dar al celui imperfect, de toate zilele? 

Primul miroase a frunze de verbină, salvie și rozmarin strivite între palme, peste pielea proaspăt ieșită de sub duș. Celălalt, a urme de noaptea trecută de Eau de Cologne 4711 clasic și aromă de Martell abia turnat în pahar 😊, marochin, cafea și tutun de pipă. Și primul, și al doilea corespund sincron bărbatului perfect imperfect pe care îl iubesc.

Ce miros are iubirea? Ce ingrediente ai pune într-un elixir al iubirii?

A zori pe o insulă în care înfloresc mirtul și leandrul, când încă nu s-au trezit decât mierlele care concertează sonor și aiuritor, iar marea se aude undeva în fundal. Aș pune floare de mirt, gardenie și lemn de santal, un strop de apă de mare și, de-ar fi posibil, o moleculă din fiecare ingredient al darurilor pe care i le-a adus Bilquis, regina din Saba, lui Solomon.

Ce miros îți place la alții, dar nu l-ai suporta la tine?

Mirosul de oud, rășina atât de specifică și multiubită a parfumurilor orientale.

Dacă ai compune un parfum, ce ai pune în el?

Mirosul de cearșafuri albe proaspăt schimbate în casa copilăriei mele, de rufe întinse la uscat iarna și înghețate, de grădină de mentă și o boare de boabe de cafea.

Alege un oraș, o țară, un spațiu pe care-l iubești și încearcă să-i povestești unui străin despre mirosul acestui loc.

Am făcut-o de câteva ori în cărțile mele, poate cel mai mult mi-a plăcut să descriu Piața Mare și malul Borcei din orașul copilăriei, sau Petra și apoi o ceremonie a ceaiului în deșert... 

Acum aș alege mirosul de Dunăre, care, pentru mine, înseamnă o combinație supraetajată de pepene verde, mâl, lemn de barcă dată cu catran, stuf și ploaie.

Să zicem că pui mâna pe peștișorul de aur și ți-ar îndeplini dorința de a dezvolta la maximum unul dintre cele cinci simțuri (sau or fi mai multe?). Pe care l-ai privilegia?

M-am întrebat și eu, dar nu atât de frumos cum ai spus tu, ca pe un răspuns la dorința către peștișorul de aur, ci când, în timpul epidemiei de Covid, am rămas la un moment dat complet fără gust și fără miros și mi s-a părut înspăimântător. Atunci m-am gândit foarte serios la ierarhia simțurilor mele și mi-am răspuns fără ezitare: nu aș putea trăi fără miros și nici fără gust (sunt legate, chiar dacă furnizează informații și plăceri diferite) – mi se întunecă și orizontul.

Dacă te-ai întâlni cu un extraterestru, ce i-ai da să miroasă pentru a-l face să priceapă cum stă treaba cu omenirea?

Mirosul de piele de bebe și lapte matern.

Cel mai mirositor roman citit vreodată?

Voi alege trei.

1. Orlando de Virginia Woolf. Sunt acolo adevărate paradigme olfactive, specifice mai multor epoci și spații, în funcție de metamorfoza personajului, de la cea cu dominantă orientală, ca de souk, să zicem, la cele de club britanic (piele, mobilier vechi, ceai) sau umezeală fetidă de pe malul Tamisei. 

2. Bastarda Istanbulului de Elif Shafak, care mi s-a părut nu numai parfumată, dar și condimentată, e cartea în care autoarea dă și rețeta unui desert tradițional armean, pe care am încercat să-l prepar și eu de-adevăratelea – parcă era ceva cu smochine, grâu, miere, scorțișoară, cuișoare, apă de trandafiri etc. 

3. Extraordinar de interesant olfactiv este și Hamnet de Maggie O’Farrell. E o carte aromată la fiecare pagină. Dincolo de poveste sau datorită ei, e și o farmacopee populară, e ca o explorare a unui poieni cu plante aromatice și medicinale, dar și dincolo de ea, unele cu elemente de legendă despre întrebuințarea ca leac, de la rozmarin (socotit plantă a aducerii-aminte), cimbru, salvie și lavandă la fenicul (cine nu-l culege are ghinion), stele de anason și ferigă. E ca un imens ierbar sau ca un dulap secret cu multe sertare, în care se țin la păstrare nu numai plante uscate (unele rare), ci și boluri cu poțiuni și însemnări tainice pentru uzul celor pricepuți.

Dacă ar fi să asociezi o carte și un miros, care ar fi cele două?

Peripețiile Alisei în Țara Minunilor, o carte la care revin deseori. Miroase a vată de zahăr ars, păr de păpușă, acadele și ceai verde.

Olfacționar ★ The Noselessness of Man

Întrucît rareori ajung să fie conștientizate, tendința multora dintre noi este aceea de a ignora – sau chiar desconsidera – impresiile olfactive. Departe sînt vremurile în care mirosul constituia unul dintre instrumentele-cheie în lupta pentru supraviețuire, cînd nasul era în alertă continuă, sesizînd orice modificare în mediul înconjurător ori prezența prăzii – sau pe aceea a prădătorului. În existența urbană pe care mulți dintre noi o ducem azi, mirosurile sînt preponderent trecute în registrul neplăcerilor, un semn al poluării sau al lipsei de igienă, de care, desigur, dorim să ne debarasăm prin diverse strategii, dintre care cea mai la îndemînă este dezodorizarea, urmată adesea de o a doua, (re)odorizarea. Spălăm străzile, spațiile comune sau trupurile, le dezinfectăm, ștergem orice urmă de miasmă de pe ele, după care le acoperim cu miresme, dobîndind astfel un sentiment de siguranță, confort și desfătare, aceasta din urmă întinzîndu-se de la pura plăcere senzorială pînă la aprecieri de ordin estetic.

>>> citește întregul articol în nr. 1319/2026 al revistei Observator cultural

Interviu Osmé cu Iulia Gorzo

 

___________________________________________________________________

Iulia Gorzo este traducătoare de carte (din limbile engleză și franceză) și film (din engleză, franceză și italiană) de peste douăzeci de ani. Printre autorii pe care i-a adus în limba română se numără Cormac McCarthy (despre care spune că e obsesia ei literară), Paul Auster, Anne Enright, Alice Walker, William Faulkner, Chimamanda Ngozi Adichie sau Alan Moore. Cel mai mult îi place să traducă romane grafice și să vorbească despre traduceri cu cititorii, colegii sau oricine stă să asculte. Cel mai puțin îi place să dea note de subsol cu „jocuri de cuvinte intraductibile”. Cuvântul cu care poartă bătălii epopeice, pe care le pierde întotdeauna, este „epidos” (deci dacă vedeți pe undeva scris „continuarea în epidosul următor”, știți cine e autoarea). Consideră că traducătorii literari sunt un trib simpatic – posibil pe cale de dispariție –, motiv pentru care e membră a Asociației Traducătorilor Literari (Artlit) din 2014.

___________________________________________________________________

În primul și-n primul rând, care este relația ta cu mirosurile?

Relaxată. Îmi place să cred că am un nas tolerant, cumsecade. N-o fi el chiar un nas de copoi campion, nu e obsedat de vreun miros sau altul, dar nici indiferent. Trece prin lume interesat de ea și de mirosurile ei, adulmecând după posibilitățile sale năsoase. Acestea fiind zise, mai are mult de adulmecat până să promoveze la rangul de nas fin, priceput.

Asociezi locurile prin care ai călătorit cu mirosurile lor? Ai putea face un scurt ghid olfactiv al locurilor preferate?

Când să răspund la întrebarea asta, mi-a venit din străfundurile memoriei (că nu cred că de prin jur, aflându-mă actualmente la etajul 14 al unui bloc din București) un miros puternic de piață de pește. Am fost fascinată de piețele de pește din Italia, din orașe mari și mici. Îmi plac piețele în general. Piețarii și piețarele. E un mediu care mă intimida pe vremuri, dar unde am ajuns să mă simt ca peștele în apă. Sau nu în apă, ci pe taraba cea mai mândră, cu cea mai proaspătă captură a zilei.

Apoi, ador mirosul pinilor maritimi, care-s pe toată coasta Mediteranei. Cred că puține arome mă pot ferici mai fulgerător. E un miros care mă face să mă simt acasă, deși eu m-am născut în Drăgășani, o zonă care are meritele sale olfactive, fără îndoială (deși n-aș putea să le enumăr, n-am mai trecut de mult pe-acolo), doar că nu se află în vecinătatea pinilor maritimi.

Când eram mică, adică prin anii 1980, îmi plăcea și mirosul de benzină al Daciilor vechi, dar asta pentru că-l asociam cu vacanța. Și cu părinții, care trăiau și munceau în alt oraș, fratele meu și cu mine locuind pe atunci cu bunicii paterni, și ale căror vizite erau întotdeauna dătătoare de fericire.

Știu că îți place să flanezi prin București. Ai putea spune că are un miros al lui?

Are mai multe. De la teiul și caprifoiul din luna mai, când mă transform toată într-un nas fremătător care umblă pe străzi îmbătat și fericit, până la duhoarea de frustrare, gherțoială, claxoane și nervi întinși la maximum dintr-o zi ploioasă de – să zicem – marți din timpul anului școlar, când traficul bucureștean ne tămâiază pe toți cum știe el mai bine. 

Un miros al copilăriei care să se țină scai de tine până azi?

Două, din două anotimpuri. Primul e cel al dimineților de vară când ieșeam în curtea casei bunicilor chiar după ce unul dintre adulții casei udase grădina, mirosul ăla de prospețime absolută – nu doar pământ și vegetație proaspătă, ci și o zi proaspătă și promițătoare. Diminețile și promisiunile lor rămân momentul meu preferat din zi și sunt recunoscătoare pentru meseria asta a noastră grea și de multe ori ingrată, dar care-mi face cadou niște dimineți petrecute cum și cu cine vreau eu, pentru că nu trebuie să fiu nicăieri la oră fixă.

Și al doilea e un miros aproape dispărut astăzi, cel de rufe atârnate iarna afară, care înghețau și erau aduse în casă așa țepene. Deși nu mi-e mai niciodată dor de iarnă, de mirosul ăla parcă mi-e dor.

Un miros sau un gust care să te fi pus pe gânduri?

O să-ți zic de un târg culinar ținut la Bruxelles la care am fost acum vreo zece ani. Cea mai interesantă secțiune mi s-a părut de departe cea cu insecte și țin minte că am stat la o coadă imensă ca să-mi iau un soi de frigărui cu greieri, care erau foarte scumpe, că mă și întrebam cum de vom reuși să combatem foametea din lume cu asemenea prețuri la greieri. Iar când în sfârșit am ajuns să gust din frigăruie, adică patru greierași înfipți în băț, nu pot să spun că mi-a plăcut sau mi-a displăcut, pentru că erau la rândul lor ca niște bețigașe tari care mi-au rămas printre dinți și m-au contrariat. 

Dacă te-ai întâlni cu un extraterestru, ce i-ai da să miroasă pentru a-l face să înțeleagă cât de cât omenirea?

De toate, de la piele de om după ce iese din mare/ocean și parfumată cu „toate parfumurile Arabiei”  până la plastic, putreziciune și gropi de gunoi.

Cum ți-ai descrie parfumul preferat, dar fără a-i da numele?

Neapărat cu ambră. Poate pudrat. Nu fresh, nu suav. Greuț. Amețitoruț.

Ai fler? Miroși bine oamenii? 

Aproape tuturor ne place să ne lăudăm cu instinctele și nasurile noastre de copoi când vine vorba de semenii noștri. Numai că, dac-ar fi așa, n-ar mai fi viețile pline de tot soiul de dezamăgiri, trădări și alte belele. Nu știu cât de bine miros oamenii și situațiile, dar cred că mai degrabă mi-aș dori o combinație de fler și candoare, ca să umblu prin viață cu un detector de bullshit fiabil, dar fără să mă deranjeze prea tare ce detectez.

Dacă fericirea ar avea un miros, cum ar mirosi ea?

Dar are, și încă foarte multe. Atâtea mirosuri câte surse de fericire. Ca să rezum, miroase a ce-ți place și ce-ți trebuie mai mult și mai mult în acel moment. Poate fi pur și simplu mirosul emanat de modestul nostru covrig național atunci când ți-e foame sau mirosul de ploaie după caniculă. De mare când n-ai mai văzut-o de-o vreme. De iarbă, de pădure, mai ales când ai stat mult între betoane și ți-era dor. Da, și de cărți uneori. De oameni iubiți, asta întotdeauna.

Ce miros are iubirea? Ce ingrediente ai pune într-un elixir al iubirii?

Dacă vorbim despre iubirea erotică, atunci mirosul iubitului meu, desigur. Esență tare într-o sticluță frumos șlefuită, la care continuă să șlefuiască, sub privirile mele admirative.

Dacă mă întrebi de un elixir pentru iubire în sens larg – unde intră prietenia, familia, pisici, căței, broaște țestoase, plante sau ce mai cultivă omul în ograda inimii –, eu zic că ingredientele sunt aceleași, alea de modă foarte veche: răbdare, încredere, curiozitate față de celălalt, compasiune, generozitate. Răbdare am zis? Mai zic o dată, poate se aude până acolo, în fund, la toți cei care au tendința să plece trântind ușa la primele semne că viața (relațională) le opune rezistență: răbdare.

Să zicem că ai pune mâna pe peștișorul de aur, iar el ți-ar îndeplini dorința de a dezvolta la maximum unul dintre cele cinci simțuri (sau or fi mai multe?). Pe care l-ai privilegia — și de ce?

Văzul, peștișorule, pentru că sunt traducătoare de carte și tot timpul citesc și răscitesc câte ceva. Dincolo de inteligențe artificiale, crize economice și alți bau-bau care pândesc în acest moment la orizontul traducătorului, e și asta una dintre fricile mele, că o să mă lase ochii și nu voi mai putea munci în acest ritm drăcesc de care, în lipsa cronică a unor tarife decente, am nevoie ca să trăiesc. 

Care este cea mai mirositoare carte tradusă de tine?

Pe multe le asociez cu mirosuri. Cetatea Cucului din nori de Anthony Doerr e un roman fabulos, pe multe voci și multe planuri temporale, care ne plimbă din Constantinopolul secolului al XV-lea până într-un viitor în care pământul nu mai e locuibil, toate spațiile și perioadele istorice fiind descrise cu asemenea luxurianță, încât învie pentru tine în toate dimensiunile lor, inclusiv mirosul. Seria de benzi desenate Rahan, la care lucrez acum, miroase puternic a junglă și mlaștini. Dinspre Meridianul sângelui de Cormac McCarthy vin efluvii de pucioasă, hoituri, putreziciune, lucruri de-astea ușurele. Cei 33, o excelentă carte de non-ficțiune scrisă de jurnalistul Héctor Tobar, care urmărește coșmarul celor treizeci și trei de mineri captivi într-o mină din Chile timp de peste două luni, miroase a ce vă puteți imagina: multe corpuri închise pentru multă vreme într-un spațiu strâmt, disperare, dar și speranță.

O carte și un miros/ parfum care să meargă împreună? 

A fost odată la Hollywood de Quentin Tarantino, una dintre traducerile mele preferate, merge minunat cu mirosul unui magazinaș cochet de viniluri și cărți vechi.

T.S. Eliot

T.S. Eliot
Omor în catedrală
traducere de Dan A. Lăzărescu
Editura Arteticart, București, f.a., pp. 62-64

 

I-am mirosit: aduc aicea moartea!
Proorociri ciudate făcutu-ne-au să știm:
În miez de noapte fluiere sunau
Și aripi mari, cu solzi pe ele, se zăreau
Crescând spre boltă, nemaipomenite.
În lingură mirosuri de cărnuri putrezite.
Iar în amurg pământul se înălța mereu
Și fără nici o noimă crescând spre Dumnezeu.
Și fiarele pădurii le-am auzit râzând.
Cu țipete ciudate, urlând și blestemând.
Șacalii și măgarii și ciorile râdeau
Și sobolani și șoareci prin tindă mișunau.
Râdeau și cufundarul, o pasăre ciudată,
Și gâturi de cenușe se frămânau deodată,
Și cozile de șoareci se împleteau cu groază,
Când zorii dimineții pământul luminează.
Am mistuit ființe de vii, cu gust de sare,
De valuri mari aduse la țârm din fund de mare.
Tot ce-am mâncat trăiește și cumpătul ni-l taie
Și-mi mișună cu scârbă, mereu, prin măruntaie.
S-or mistui și ele la revărsat de zori.
Am mirosit a moarte în gingașele flori.
În trandafiri și-n nalbe, în mazăre, zambile,
Mixandre, ciuboțică și-n alte flori umile.
În locuri fără noimă am auzit copite.
Vedeam prin vis și coarne, și trompe încâlcite.
Am zăcut pe fund de mare unde am mirosit mireasma
Anemonelor de mare și-am stârcit în dinți bureții.
Am zăcut în praf și-n țârnă printre viermii din morminte.
Prin văzduh vedeam ocolul ce ni-l dau mereu ereții.
M-am rotit cu ei sub boltă, m-am chircit ca pitulicea...
Am simțit miros din cornul cărăbușului, din solzii
Viperei, din pielea groasă-a elefantului puternic
Și din solzi de pește proaspăt. Am simțit putreziciunea
Și din blide și din oale și din șanț de ieșitoare
Și miresmele potecii din pădurea Iadului
Când se ridică pământul și inele de lumină
Am văzut încolăcite lâng-o tufă de sulcină.
Tocmai eu să nu-mi închipui ce ne paște... ce-o să vie?
Da, aici am fost, în șură, staul sau bucătărie,
Grajd, coteț, cotlon sau șură, piață, târg sau iarmaroc.
Am simțit-o-n măruntaie mormăind a nenoroc,
Și în vine... și în tigvă... Am simțit-o când vedeam
Uneltirea nobilimii și din vorbe când aflam
Ce gândesc aceia care au puterea-n mână-n țară.
Am simțit cum ne-otrăvește uneltirea lor amară.
Ce se țese pe ghergheful soartei,
Ce se țese în sfaturile slavei,
Totul ni-i țesut și nouă și în gânduri și în vine,
Ca un cuib de viermi de pradă colcăind printre ruine.
I-am mirosit: Aduc aicea moartea!

Olfacționar ★ Parfumul, o prezență în absență

Poate că parfumul, în ciuda evanescenței sale, este mai tenace cînd e vorba despre timp și ravagiile lui, persistînd mai mult și lăsînd un siaj stăruitor în urma trecerii noastre, chiar și după ce n-om mai fi.

>>> Bonus: un fragment din romanul O viață măruntă de Hanya Yanagihara.

vezi Observator cultural, nr. 1317/2026

Olfacționar ★ Parfumurile, IA și poezia

Am stat de vorbă un pic cu IA.

 

Musée du Parfum Fragonard

 

READ MORE —>>>

Olfacționar ★ Mirosuri antice

Noul 𝙊𝙡𝙛𝙖𝙘𝙩̗𝙞𝙤𝙣𝙖𝙧 din revista „Observator cultural” ne spune pe scurt ce idei interesante vom descoperi citind prima scriere despre mirosuri (artificiale = parfumuri) din cultura europeană.

Lectură plăcută!

Olfacționar ★ Mais où sont les parfums d’antan?

Un nou articol la rubrica 𝙊𝙡𝙛𝙖𝙘𝙩̗𝙞𝙤𝙣𝙖𝙧 din revista „Observator cultural”.

Recenzie || Theofrast — „Despre mirosuri”

Miresmele fugare

Grete Tartler

România literară nr. 22/ 2026

Claudiu Sfirschi-Lăudat a scris mult despre mirosuri (pe lângă numeroasele sale traduceri din greaca veche și neogreacă) și a antologat texte pe această temă, cărți pe care le-am semnalat în Rl la vremea apariției. Nu lipseau fragmente din tratatul lui Theofrast, autor de căpătâi pentru studiul parfumeriei și al asocierii acesteia cu botanica și fiziologia, vădind nivelul cunoașterii și al preocupărilor pentru aceste științe în secolul IV î. Cr. Acum, elenistul și specialistul în osmologie ne oferă nu doar traducerea bilingvă completă a Péri osmon, Despre mirosuri (adesea prezentă în bibliografii prin titlul traducerii sale latine, De odoribus), ci și o ediție științifică modernă, cu note, comentarii și bogat aparat critic privind vocabularul tehnic osmologic, textele de referință ale filosofilor istoricilor și scriitorilor antici, edițiile și traducerile consacrate tratatului, dar și altor scrieri theofrastice; enumerarea surselor antice (din care nu lipsesc Dioscoride, Hippocrat, Pliniu, cu care autorul Péri osmon e deseori asociat); dicționarele, o amplă bibliografie secundară și indexul autorilor antologați.

Toată această anvergură științifică, pentru care merită elogii nu doar autorul traducerii, comentariilor și anexelor, ci și Editura Junimea (care s-a încumetat să publice acest text antic bilingv), precum și redactorul, clasicista Margareta Sfirschi-Lăudat, ea însăși traducătoare de texte grecești antice și moderne, nu trebuie să-i inhibe însă pe cei care doresc să se bucure de naturalețea stilului theofrastic, sau interesați să afle cum se produceau, extrăgeau și păstrau miresmele aduse din lumea feniciană, arabă, indiană, africană, mediteraneană (ca materii de bază precum scorțișoara, nardul, tămâia, mirtul, esențe rare de lemn, piperul, diverse flori precum șofranul, evanescentul trandafir, crinul, irisul…). Încă din primul paragraf, Theofrast precizează că mirosurile „iau naștere dintr-un amestec, ca și gusturile. Căci tot ce este neamestecat nu are nici miros, nici gust. De aceea, cele simple – precum apa, aerul, focul – nu au miros. Pământul este singurul cu miros, fiindcă este un amestec în mai mare măsură. Unele mirosuri sunt întrucâtva indistincte și diluate, așa cum spunem și despre gusturi…“ De remarcat traducerea prin „diluat“ a unui cuvânt („apos“) care în alte limbi apare echivalat prin „insipid“. Experiența nuanțelor e notabilă la Claudiu Sfirschi-Lăudat.

Pe lângă aspectele botanice legate de studiul mirosurilor apar și unele fiziologice, felul în care le percep oamenii: plăcute și neplăcute. Cele supuse stricăciunii, putrezind, miros neplăcut. Într-un amplu comentariu, traducătorul face referire la Aristotel, „care reduce numărul gusturilor și, prin analogie, pe cel al mirosurilor la șapte – dacă săratul este identificat cu amarul“. Seriile de șapte (ca și la culori) par cele mai potrivite (în acest sens fiind citați și pitagoreicii, sau Platon).Alți antici enumeră mai multe gusturi (pentru Pliniu sunt treisprezece). Platon, Theophrast, Aristofan ș.a. socotesc că majoritatea mirosurilor rămân nenumite, „anonime“, împărțirea în doar două categorii opuse fiind preluată și de Galenus (păstrată apoi până la clasificarea modernă introdusă de Carl Linnaeus).

Theofrast vorbește de efemeritatea unor mirosuri, care se schimbă, „ca în cazul vinului și al unor fructe. În unele, cum sunt strugurii, prima schimbare se produce la înflorire.“ Miresmele fugitive se modifică la maturație, iar transformările lor țin și de anotimpuri. „Parfumurile din flori tind să se modifice în anotimpul în care înflorește floarea din compoziția lor.“ Aroma vinului, care fermentează, era stabilizată de greci cu apă sărată de mare. Theofrast subliniază și rolul mirodeniilor pentru compozițiile parfumate. Acestea erau păstrate ca pulberi și uleiuri (uleiul de nard, planta indiană din familia valerianei, fiind pomenit și în Vechiul Testament). Ele produc „astringență și căldură“, astfel având și efect asupra simțurilor. Grecii adaptaseră mirosuri preferate de egipteni la cele mediteraneene (precum cel de oregano și violetă) și le păstrau în recipiente estetice, nu doar funcționale. Lux ulterior democratizat de romani, care aduceau în fiecare an mii de tone de mirt și tămâie pentru a însoți oamenii în marile momente ale vieții. Aroma șofranului din Creta (apreciat și în medicină de Hippocrat) s-a transmis și în parfumeria modernă. A fost preluat de asemenea până în zilele noastre și sfatul anticilor de a parfuma „punctele de puls“, unde căldura trupului sporește mireasma. Tratatul theofrastic rămâne o lectură de preț și pentru înțelegerea efectelor emoționale ale mirosurilor, pentru felul în care intensifică amintirea și identitatea.

The smell of the sea

Tom Clancy

Red Storm Rising

Berkley Books, New York, 1987, p. 431

 

They call it the smell of the sea, Morris thought, but really it’s not. It’s the smell of the land. It came from the tidal marshes – all the things that lived and died and rotted at the water’s edge, all the smells that fermented in the marginal wetlands and when released blew out to sea. Sailors considered it a friendly odor because it meant that land, port, home, family were near. Otherwise it was something to be neutralized with Lysol.

Olfacționar ★ Un carnaval olfactiv

Despre identități, măști olfactive și literatură, în noul 𝙊𝙡𝙛𝙖𝙘𝙩̗𝙞𝙤𝙣𝙖𝙧 din revista 𝘖𝘣𝘴𝘦𝘳𝘷𝘢𝘵𝘰𝘳 𝘤𝘶𝘭𝘵𝘶𝘳𝘢𝘭.

Olfacționar ★ O plimbare prin Florența

Despre parfumierul Lorenzo Villoresi și muzeul său din Florența, într-un articol din numărul 1301 al revistei Observator cultural.

Olfacționar ★ Despre parfumurile... homerice

Un nou articol în numărul 1299 al revistei Observator cultural.

 

Parfumuri antice

click pe imagine

Olfacționar ★ Recomandare de lectură

În numărul 1297 al revistei Observator cultural, o recomandare de lectură. De data aceasta, în centrul atenției este simțul tactil.

Olfacționar ★ Parfumuri prismatice

Despre un alt tip de „construcție” a parfumurilor, într-un articol din numărul 1295/2026 al revistei Observator cultural. 

Mirosuri în filme ▲ „𝟭𝟴𝟵𝟵” (2022)

 

Imagini din serialul 1899 (2022), episodul 7 (sau 8? — nu mai țin minte).

Olfacționar ★ O țeapă parfumată... tot te-nțeapă

Sunteți consumatori de povești și filme horror? Nu vă lăsați speriați de sânge, dinți ascuțiți, cine sau interviuri cu vampiri? Atunci vă invit să citiți un articol despre parfumuri însângerate în numărul 1293/2026 al revistei Observator cultural.

Olfacționar ★ Despre parfumuri, povești și mâini întinse

 Un nou articol în numărul 1290 al revistei Observator cultural.

Mirosurile Indiei

Călătorind cu Mircea Eliade printre mirosurile Indiei — în nr. 1288/2026 al revistei Observator cultural.

Ambra cenușie

Dosar DILEMA

Numărul 96 (15-21 ian. 2026) al revistei Dilema cuprinde un dosar dedicat mirosului.

De citit pe îndelete.

Lagerfeld Classic || Karl Lagerfeld

 Un text de Florin Radu

Lagerfeld Classic de Karl Lagerfeld a fost creat de Ron Winnegrad și lansat în 1978. Ai impresia că multe dintre parfumurile din perioada de glorie a anilor 1970 și 1980 miros pur și simplu demodat și par a fi doar niște cochilii goale ale gloriei de odinioară. Dar nu și această bijuterie vintage.

Un lucru care l-a diferențiat pe regretatul Karl Lagerfeld de restul designerilor de modă este faptul binecunoscut că se implica personal în crearea designului sticlelor de parfum. Nu știu de ce au decis să-l numească „clasic”. Nu numai că are foarte puțin de-a face cu parfumul original din 1978, dar nici măcar parfumul original nu putea fi numit clasic. 

Lansarea acestui parfum ca parfum masculin într-o perioadă în care parfumurile masculine erau și mai standardizate și aveau mai puține variante decât astăzi a fost destul de îndrăzneață și inovatoare. Se pare însă că nu a creat o tendință și mulți oameni păreau să nu aprecieze acest parfum, deoarece le amintea, după cum se spune, de doamnele în vârstă. Încercând să îi adauge mai multă masculinitate, se pare că au bazat schimbările pe o imagine a bărbatului total depășită, dintr-o perioadă în care fumatul era considerat elegant și masculin. 

Ei bine, în timp ce formula originală a încercat și a reușit să spargă stereotipurile comune, formula actuală a căzut victimă stereotipurilor de care societatea a scăpat cu mult timp în urmă, chiar înainte de a fi creată. Formula originală din 1978 era o capodoperă! Acum, după numeroase reformulări, parfumul este în continuare minunat, dar nu mai este același! Un mare clasic, după atâția ani. 

„Mai puțin înseamnă mai mult” nu a fost niciodată mai adevărat decât în cazul acestui parfum. Este un clasic și a rezistat testului timpului

Palazzo || Fendi

 Un text de Florin Radu

Povestea lui Fendi a inceput în 1918, în Piazza Venezia din Roma. Italianca Adela Casagrande deschidea atunci un magazin de obiecte din piele, inspirată fiind de tehnicile artizanilor care făceau șei și alte produse pentru călărie. La câțiva ani distanță, Adela se căsătorea cu Edoardo Fendi și magazinul de pielărie se extindea, cei doi punând bazele unui atelier de blănuri.

Între 1931 și 1940, Palazzo de la Fendi este singurul parfum care a supraviețuit când gigantul LVMH a decis să scoată din producție toate parfumurile Fendi și să păstreze doar unul – Palazzo, lansat în 2007. Din păcate, Palazzo a avut în cele din urmă aceeași soarta.

Palazzo vine într-o sticlă realizată în stilul arhitecturii italiene clasice. Pentru brandul de modă, decizia de a-și muta noul sediu într-un palazzo este un simbol al angajamentului companiei față de Roma. Casa Fendi a restaurat și celebra Fontana di Trevi din Roma. Paolo Nicoloso, un istoric al arhitecturii, a spus că clădirea, care a fost proiectată în 1937 și deschisă în 1940, este, fără îndoială, legată de trecutul fascist al Italiei. 

În anul 2008 un val de critici se revarsă asupra casei de modă Fendi după ce s-a instalat în noul sediu, o clădire considerată cel mai iconic simbol al erei fasciste a țării: Palazzo della Civiltà, un „colosseum pătrat”, din marmură albă din Roma, care a servit drept instrument de propagandă sub Benito Mussolini și în care casa Fendi a investit peste 25 de milioane de euro. 

„Ce pot spune... Pentru mine, nu este o problemă. Nici pentru romani, nici pentru italieni”, a spus directorul executiv al Fendi, Pietro Beccari. „Această clădire depășește orice discuție despre politică. Este despre estetică, este o capodoperă a arhitecturii.” 

Într-un top făcut de revista Vogue, ediția italiană, Palazzo de la Fendi a fost clasat în top 5 al celor mai reușite parfumuri lansate vreodată.

Vétiver || Guerlain

Un text de Florin Radu

Vétiver a fost creat de casa Guerlain în 1959. Concepția din spatele lui este o reinterpretare a ideii de masculinitate elegantă: combinația de verde vegetal (vétiver).

Vetiver a fost creat inițial în 1959-1961, ca o interpretare olfactivă a rădăcinii de vetiver. În anul 2000, parfumului i s-a făcut o relansare: compoziția olfactivă a rămas în mare aceeași, dar flaconul, ambalajul, prezentarea și linia de produse s-au modernizat. Cu Vétiver, Jean-Paul Guerlain a făcut un lucru aparent simplu: a accentuat fiecare fațetă a materiei prime naturale, uleiul de vetiver, pentru a crea un parfum abstract și modern. 

Deși Vétiver de Guerlain există din 1959 și, împreună cu Vétiver de la Carven, a dat naștere unei întregi familii de parfumuri clasice cu note lemnoase, acesta posedă o eleganță atemporală care a ajuns să definească parfumeria masculină. Prin urmare, continuă să inspire noi parfumuri bazate pe nota lemnoasă verde și întunecată a vetiverului, cel mai recent dintre acestea fiind Vétiver de la Christian Dior.

Rouge Bouheur 2026 Millésime || Guerlain

Un text de Florin Radu

Rouge Bouheur 2026 Millésime îmbină parfumerie de lux, măiestria bijuteriilor fine și simbolismul Anului Nou lunar într-o lansare excepțională.

Guerlain marchează Anul Calului de Foc cu Rouge Bouheur 2026 Millésime, al treilea parfum numerotat, în ediție limitată, din râvnita serie Exceptional Rendezvous. O celebrare a vitalității, îndrăzneală și libertății neîmblânzite — trăsăturile definitorii ale Calului de Foc. Lansarea este exprimată printr-o reinterpretare meticulos realizată a sticlei iconice Bee Bottle a casei. O tradiție anuală, Exceptional Rendezvous de la Guerlain readuce în atenție istoricul flacon Bee Bottle într-o ediție numerotată, extrem de colecționabilă. 

Pentru 2026, casa de modă se inspiră din calendarul lunar, continuând povestea începută cu Millésimes 2024 și 2025. Încă o dată, Guerlain colaborează cu Atelier Truscelli, apelând la savoir-faire-ul casei de bijuterii artizanale pentru a transforma sticla într-un obiect de artă sculptural. Fondat de Francesco Truscelli, a cărui colaborare cu Guerlain datează din 2007, atelierul aduce în creație o filosofie comună a măiestriei și a respectului pentru detalii. 

Flaconul în sine este suflat cu precizie de Pochet du Courval, unul dintre sticlarii istorici ai casei din 1853, și realizat dintr-un sticlă roșie strălucitoare și incandescentă — o nuanță sinonimă cu prosperitatea și norocul în cultura chineză. Cele 69 de albine emblematice ale flaconului renunță la aurirea tradițională în favoarea unui finisaj rafinat, ton pe ton, care accentuează modernitatea designului. Coroana sticlei este elementul său cel mai impresionant: un cap de cal maiestuos, sculptat cu detalii minuțioase și aurit cu aur de 24 de carate. Ornamentul este decorat manual cu 79 de cristale Swarovski – un cristal tăiat în formă de migdală care formează ochiul, cu 78 de cristale rotunde care curg de-a lungul coamei –, subliniind dialogul perfect între bijuteria de lux și parfumerie fină. 

Un cordon auriu delicat, legat manual de Dames de Table de la Guerlain, completează piesa. 

1.112,51 EUR/125 ml, doar 25 de bucăți, disponibile începând din ianuarie 2026.