un articol de Nona Rapotan
editor coordonator la Bookhub
Mi-am făcut ordine...
...în bibliotecă. Mi-am luat la revedere de la vară. Mi-am pus ordine în gânduri și mi-am făcut loc pe rafturi pentru noi și noi proiecte. M-au salvat și mi-au salvat vara cărțile. Le-am redescoperit pe unele, pe altele le credeam pierdute de mult, pe unele le-am dat fără regrete, pe altele le-am așezat în ordinea firească. Fac ordine în bibliotecă cel puțin o dată pe an. Altfel aș trăi precum Emil Brumaru, doar eu și cărțile. Într-o dimensiune suprarealistă a vieții, mă văd plutind peste ele, culegând dintre file amintirile cele mai parfumate și decocturile de sănătate mintală, foșnetul cărților vechi și roase de timp e unul plin de viață/ vieți, iar mirosul de hârtie tipărită, omniprezent.
Nu știu cum miros bibliotecile altora, dar știu că dintr-a mea răzbat când și când mirosuri de lavandă, de tutun și, arareori, unul de amintire pusă la păstrare. Nu-mi plac bibliotecile prăfuite, necercetate sau cele în care mirosul de mucegai face legea. Nu-mi plac camerele îmbâcsite, în care cărțile zac pur și simplu neatinse de lumină de ani de zile. Nu-mi plac camerele neumblate – decât la muzeu. Dar cum nu sunt fan muzeu (da, da, e ciudat ce spun, dar ideea mea de muzeu e diferită de cea cvasiacceptată), prefer să nu le caut nici măcar acolo. Îmi plac bibliotecile publice umblate, pline de viață, cu locuri de întâlnire pentru oameni și colțuri de lectură scufundate în liniște. Dar nu-mi plac sălașurile de lene și indiferență, pentru mine asta e definiția bibliotecii neumblate, de unde răzbate un miros greoi de mucegai și de hârtie veche, prăfuită.
❝Mă bucur să constat că nostalgiile de acest gen nu au nimic în comun cu reveriile senescente ale celor pentru care ceaușismul a fost un paradis al descurcăreților. Memoria mea afectivă se limitează la jubilații senzoriale, drept care imediat după sobă, ca edenic substitut placentar, aș plasa mirosul reavăn al rufelor uscate la ger, pe sârmă, în curte, pocnind de gheață și dezvăluind o aromă de teribilă prospețime. Imediat urmează miresmele ploilor de vară și atracția mersului cu tălpile goale prin nisipul încălzit de lângă rigolă.❞
(Dan C. Mihăilescu, „Mai multe nostalgii, o singură melancolie”, în Podul cu vechituri, Humanitas, 2019)
Cum spuneam, am avut mici revelații când mi-am reorganizat biblioteca. Pe cele cu privire la unii semeni (că am avut și așa ceva) le păstrez pentru mine. Dar mi-a plăcut că am dat peste niște cărți de care chiar uitasem, deși îmi propusesem să le (re)citesc. Acum teancurile cu urgențe arată altfel! Chiar dacă am renunțat din start la unele – literatură foarte bună, nu zic nu –, teancurile astea tot stau precum turnul Pisa. Așa a ieșit la iveală Podul cu vechituri, cartea lui Dan C. Mihăilescu apărută în 2019, la Humanitas. O citise mama și a rămas în aripa ei de bibliotecă. Am regăsit în ea parfumuri de vremuri apuse, amintiri edulcorate și ușoare adieri de toamnă. Au un ceva al lor „vechiturile” lui Dan C. Mihăilescu. O combinație de parfumuri fine, esențe tari, dar deloc amețitoare, ci învăluitoare. Ca și cum te-ai îmbrăca în amintirile celui care scrie.
Cum spuneam, mi-am luat la revedere de la vară. În mintea mea e deja toamnă, nostalgia dictează starea zilei, iar cărțile nu fac altceva decât să mă ajute să străbat universuri paralele. Din ce în ce mai multe universuri paralele.
No comments:
Post a Comment