GATA DE ȘCOALĂ?
un articol de Nona Rapotan
editor coordonator la Bookhub
Am crezut că n-o să reușesc să scriu la timp articolul. Toamna, în general, e tumultoasă, dar anul acesta pare că aduce cu ea tornade în toată regula. E greu să-ți păstrezi calmul când rezistența la schimbare și mecanismele de apărare, respectiv adaptare generează la cei din jurul tău anxietate și episoade de agresivitate scăpată total de sub control. N-am avut timp să mă gândesc cum miroase anul acesta toamna, ce arome aduce cu ea (sunt din ce în ce mai puține de la an la an, ați observat?) sau ce conserve se mai poartă anul acesta (nu, nu fac magiun, încă mai am din anii trecuți, dar în mod cert n-o să-mi refuz dulceața de gutui, delicatesă de suflet pentru mine), dar am avut timp să mănânc o înghețată de caramel sărat (altă ciudățenie – nu-mi place caramelul în dulciuri nici dacă mă bați, dar un caramel sărat nu refuz!). N-am avut timp și nici stare să citesc pe îndelete, așezat, am frunzărit și am invocat spiridușul vesel, ca să nu mă pierd totalmente în marea de derizoriu și deznădejde.
M-am tot gândit la o temă dată puștilor mei de liceu: e haioasă, stimulează creativitatea, îi provoacă să caute. Nu știu dacă au făcut-o, dar sper din tot sufletul că măcar i-am provocat să caute, să iasă din conformismul acesta uniformizator și i-am ajutat să înțeleagă că explorarea e una dintre sursele cunoașterii. Cum mă gândeam eu așa, mi-am adus aminte că prin februarie anul trecut scriam despre o carte pentru copii 10+. O carte pe care ar trebui să o citească și părinții, nu doar cei mici, din motive diferite, evident. Ce rol mai joacă arta într-o eră a consumerismului, când tablouri care se califică in extremis ca opere de artă se vând cu prețuri exorbitante? Câți dintre adulți mai sunt dispuși să educe simțul artistic al celor mici? Câți dintre noi înțelegem că o vizită la muzeu nu înseamnă automat regres în trecutul omenirii (aluzie directă la ultimele atacuri asupra unor statui sau alte opere de artă), ci deschiderea unei porți spre explorarea propriei identități? Câți dintre noi suntem capabili să ascultăm un concert de două ore decuplați total de la zgomotul lumii? Câți dintre noi mai vrem să ne cultivăm mirosul căutând provocări culinare, degustări de vinuri sau ateliere unde oamenii se pot juca cu aromele care intră în componența unui parfum?
Privăm copiii de o mare parte din educația aceea bună, cea care i-a ținut conectați pe ai noștri la natură și i-a ajutat să înțeleagă bunul mers al lucrurilor în mediul înconjurător. Cum să facem să-i aducem în mijlocul naturii și să-i facem să nu fugă de acolo la prima întâlnire cu ursul? O serie de întrebări care aduc cu ele încă multe altele, dar vă las să le vi le puneți singuri. Până atunci, vă recomand să citiți Șapte lucruri importante de Shelley Pearsall, în traducerea lui Ștefan Mălaimare, apărută la Editura Corint Junior, în colecția “Smart Age”. Vă dau un singur indiciu:
❝(...) șapte lucruri foarte importante, și anume sticle, folie, carton ondulat, bucăți de lemn, becuri, cutii de cafea și cioburi de oglindă, pe care trebuie să le adune din coșurile de gunoi.❞
— din textul de prezentare de pe clapeta copertei unu a cărții Șapte lucruri importante de Shelley Pearsall, Editura Corint, Colecția “Smart Age”, 2019
Gândiți-vă câte lucruri puteți face voi din aceste șapte lucruri importante! Orice ar fi, o să vedeți că cei mici vor fi cu mult înaintea voastră: întotdeauna ei fac mult mai multe combinații. Cu o singură condiție: să-i lăsați liberi, să nu-i îngrădiți și să nu le canalizați creativitatea pe drumul care vouă vi se pare a fi cel mai bun.
Și fiindcă începe școala și vă gândiți deja la pachetele cu sendvișuri, iată o sugestie:
❝Prânzul lui Chiț îl opri în loc.
Chiț tocmai își deschisese punga de hârtie și începuse să își aștearnă mâncarea pe masă. Nu asta îi atrase lui Arthur atenția, ci faptul că tot ce scotea Chiț din pungă – cu excepția unui șervețel alb – era învelit cu minuțiozitate în Lucrul Cel Mai Important Numărul 2.
Folie de aluminiu.
– Mamei îi place ca totul să fie ordonat, spuse Chiț, când îl văzu pe Arthur holbându-se la fiecare lucru pe care îl dezvelea – un sendviș, un măr și biscuiți cu vanilie. Ce pot să spun? zâmbi jenat. Încă îmi pregătește prânzul.
Arthur nu știu ce să creadă. Legătura cu lista domnului Hampton era prea bizară.
– Știu că e ciudat, spuse Chiț cu sfială. Știu că ar trebui să-mi pregătesc singur pachetul. Poate că o să fac asta de acum înainte, adăugă el, mușcând din sendviș și privindu-l stingherit pe Arthur. Te-am supărat cu altceva?
Arthur ezită o clipă, apoi răspunse:
– Nu, doar că... ei bine, eu lucrez pentru un tip care adună uneori folie de aluminiu.
Chiț împinse mormanul de folie de aluminiu spre Arthur.
– Ei bine, îi poți da un cadou din partea mea. Și mai e mult acolo, de unde a venit asta nu-ți face griji, zise, arătându-i un rânjet nătâng, cu gura până la urechi. În fiecare zi am același pachețel: un sendviș cu șuncă și cașcaval. Un măr sau o portocală. Și șase biscuiți – de obicei cu cremă de vanilie, uneori Oreo. Toate învelite în folie de aluminiu. Nu s-a schimbat de când eram la grădiniță.
Clopoțelul sună înainte să își fi terminat Chiț biscuiții.
Îi aruncă pe restul în pungă.
– Mâine voi fi din nou aici, bine? spuse repede și se ridică. Și tu, nu?
Îl privi îngrijorat pe Arthur.
– Sigur, răspunse Arthur, prea surprins pentru a gândi limpede.
– OK, ne vedem mâine.
Chiț îi făcu apoi cu mâna și plecă în grabă.❞
— Șapte lucruri importante de Shelley Pearsall, Editura Corint Junior, Colecția “Smart Age”, 2019
No comments:
Post a Comment