Saturday, September 26, 2020

Ruga de seară a unui „blestemat”

un text de Elena Mădălina Nica 

Zi de zi, serile au început să vină din ce în ce mai devreme și să fie din ce în ce mai lungi. Răcoarea din suflul lor, din ce în ce mai rotundă. Numai bună de alintat cu un incense stick de scorțișoară, în lipsă – temporară – de lumânări parfumate. Serile, intimitatea cere să fie răsfățată și cu poezie.

Azi, în miezul zilei, din culcușul ei s-a trezit să mă cheme o carte: Paul Verlaine, I poeti maledetti (Il Saggiatore Tascabili, 2010, ediție bilingvă franceză-italiană, cu prefață de Morgan, traducere în italiană și note de Claudio Rendina). I-am răspuns. Am deschis-o, am recitit de câteva ori cuvintele pe care mi le-a scris persoana dragă care mi-a făcut-o cadou. Alături, o cană aburindă de cicoare și praf de păpădie. M-am întins la vorbă, încă o dată, cu lunga scrisoare dintre coperte, despre „blestemații” Tristan Corbière, Arthur Rimbaud, Stéphane Mallarmé, Marceline Desbordes-Valmore, Villiers de l’Isle-Adam și Pauvre Lelian (adică Paul Verlaine însuși).


Am stat fără grabă, dar cu poftă, așa cum o faci la o reîntâlnire cu cineva drag de la care n-ai primit de mult semne de viață.


Am stat fără grabă, dar cu poftă, așa cum o faci la o reîntâlnire cu cineva drag de la care n-ai primit de mult semne de viață. La un moment dat, în timpul conversației noastre, nu m-a surprins că îi căutam mirosurile, dincolo de cel al hârtiei. (Da, așa cum facem și cu un om drag, când vrem să trecem dincolo de parfumul pe care îl poartă.)

Dintre paginile dedicate lui Arthur Rimbaud, s-au lăsat distinse mirosurile din Rugă de seară. Un amestec cât se poate de uman, lumesc, pământean și pământos, necurățat de tămâie sau smirnă. Mirosurile unui om din carne, oase, sânge – și urină –, care-și împarte cerul, omenescul și beția cu hulubi, flori și copaci. Și își împarte beția cu cerul.  

Toate aceste cuvinte din miezul așteptării unei seri, în care gândul și simțurile s-ar putea pierde printre corespondențe, iluminări și amintiri legate de Paris, doar pentru a vă reaminti de Rimbaud și de universul său olfactiv, cu care sunt sigură că ați petrecut timp în intimitate.

Despre intimitatea sa cu M. Arthur Rimbaud, Verlaine spune, în 1888, de când datează ediția Vanier a cărții Les Poètes maudits: „Pe vremea relativ îndepărtată a intimității noastre, M. Arthur Rimbaud era un copil între șaisprezece și șaptesprezece ani, deja dotat cu tot bagajul poetic pe care adevăratul public ar trebui să-l cunoască (…)”, exprimându-și, ceva mai încolo, ca pe o paranteză anunțată ca atare, „completa aprobare” și „neagra tristețe” „în fața abandonării poeziei” de către Rimbaud.

Dacă Baudelaire, cel despre care este știut că a influențat poezia de început a lui Rimbaud, a inspirat parfumul omonim de la Byredo, lansat în 2009, iar Marceline Desbordes-Valmore, singura femeie dintre poeții blestemați, a inspirat parfumul unisex L’Eau de Marceline (Floral Infusion), creat de Anaïs Biguine pentru Jardins d’Écrivains și lansat în 2018, lui Rimbaud i-a fost dedicat un parfum ce stă să apară. Liza Wade, în articolul „Perfume, Poetry and Rock: The Scented Intersection of Transformation” (publicat în decembrie 2017 pe site-ul „ÇaFleureBon” – cafleurebon.com), i-a asociat lui Rimbaud, în 2012, parfumul Quartier Latin de la Memo Paris. Anul trecut, casa Celine, a cărei conducere creativă a fost preluată, în 2018, de către Hedi Slimane, a anunțat lansarea primei sale colecții de parfumuri – Celine Haute Parfumerie. Parte din colecție este și parfumul Rimbaud, ce urmează să fie lansat anul acesta. Din colecție fac parte, cu totul, unsprezece parfumuri unisex, cu un acord de bază comun – iris, vanilie și licheni (conform lui Nicholas Van Der Sluys, pe blogul eauxsillage.com) –, în flacoane al căror design, tot comun, este conceput de către Slimane: opt dintre ele sunt propuse ca fiind pentru zi și trei pentru seară. Rimbaud face parte din cele de seară, alături de Bois Dormant – și el urmând a fi lansat în 2020 – și de Night Clubbing, lansat în 2019.

Seara se apropie. Am tot căutat și n-am găsit vreo veste despre cum că Rimbaud ar fi fost deja lansat. Dincolo de un parfum sau altul, Arthur Rimbaud este însă mereu aici, în intimitate, prin poezia lui. Până și atunci când tace, aparent abandonată într-unul dintre locurile cele mai prețuite din vizuină, dedicat cărților cumpărate în anii când puteam petrece timp în librăriile Gibert Joseph și Fnac și lua cu mine, la prețuri tare prietenoase, literatură mare. Mirosurile din poezia lui Rimbaud se păstrează în cuvinte și pagini precum parfumuri în sticle, cu diferența că, revizitate, retrăite, nu se consumă precum lichidul sau uleiul dintr-un flacon sau fiolă. Și nici nu se evaporă, așa cum se întâmplă cu alcoolul sau apa din parfumuri. (De fapt, la fel de pentru totdeauna persistă universul olfactiv din orice literatură pe care timpul nu o abandonează.)


Poate în vreuna dintre serile voastre, și ele deja răcoroase și pe zi ce trece mai lungi, veți purta și poezie.


Poate în vreuna dintre serile voastre, și ele deja răcoroase și pe zi ce trece mai lungi, veți purta și poezie. Poate va fi timp și pentru Ruga de seară a acestui tânăr genial și decadent, cum l-au numit unii, „blestemat”, cum l-a numit Verlaine. Despre această poezie a scris că, alături de Les Assis („Așezații”), dovedește că M. Arthur Rimbaud „este batjocoritor și cu umor sec (pince-sans-rire, în original – n.a.) în cel mai înalt grad, atunci când asta îi convine, rămânând totuși marele poet pe care l-a făcut Dumnezeu”.

Vă propun deci, cu degetele impregnate de mirosul de hârtie, de creion, de plasticul tastelor și de fum de scorțișoară umezit de aerul acestei aproape-seri de toamnă deja instalată în vizuina din care vă scriu, Oraison du soir. Și tălmăcirea în română, făcută de Petre Solomon:

 

Rugă de seară

Trăiesc șezând – un înger cu labe de bărbier
Strângând vârtos o cană crestată – adânc. Cambrată
Mi-e ceafa; hipogastrul, la fel. C-un „Gambier”
În dinți, plutesc sub bolta de pânze vagi brăzdată. 

În mine, mii de vise – ca scârna delicată
Dintr-o hulubărie – mă ard plăcut; când pier,
Mi-e inima-n răstimpuri, o sevă-nsângerată
De-al fibrelor stins aur, într-un copac stingher. 

Când visele cu grijă le-am înghițit, și-s beat
(Cu patruzeci de halbe în mine) mă apropii
De clipa ușurării, cu sufletu-mpăcat, 

Ca Domnul ce dă lumii și cedrul și isopii:
Spre cerul negru, udul mi-l zvârlu, detașat,
Iar încuviințarea mi-o dau heliotropii.

No comments:

Post a Comment