Asemenea pictorilor, sculptorilor sau scriitorilor, parfumierii își propun să evoce locuri, emoții, senzații sau momente din trecut sau, asumându-și rolul unui demiurg, să creeze altele noi, imaginare, inexistente până atunci. Peisajele olfactive pot trimite la locuri în care am fost sau la altele în care visăm să mergem sau care doar în visul nostru există. Parfumul ne duce în trecut, dar are și puterea de a ne arunca în viitor, de a crea o senzație netrăită în întâmpinarea căreia ne trimite. Parfumierii pot fi într-atât de ambițioși, încât să viseze, aidoma unui Pygmalion, că pot da viață propriei creații. Nu se mărginesc să creeze locuri, momente, amintiri, senzații, ci imaginează personalități pe care vor să le însuflețească cu un spirit vital, cu un parfum. De altfel, asocierea dintre viață, sânge, spirit vital, suflet și parfum este una dintre cele mai vechi imagini ale culturii umane. Așa că nu este de mirare să vedem și să mirosim parfumuri ce poartă nume de oameni – reali sau imaginari. Este ca un act de magie, prin care se încearcă aducerea la viață a acelor personalități. Îmi vin în minte acum personajele fictive Gheorghe (din God’s Own Country) sau Oliver (din Call me by your name), care au inspirat două parfumuri de la Strangers Parfumerie, sau personajele reale Mata Hari sau Hemingway, care au inspirat două parfumuri de la Histoires de Parfums (1876 Mata Hari și 1899 Hemingway). Hemingway se pare că exercită o fascinație în rândul parfumierilor, întrucât mai găsim o creație care îl întruchipează pe scriitorul american: Hemingway de la Masque Milano. Ambele sunt aromatice, destul de aerate, trimițând la natură și la spațiile deschise și având în centrul lor vetiverul. Îl reînvie cele două parfumuri pe marele scriitor, îl evocă, îl (re)creează sau doar sunt două aure olfactive care își justifică existența prin versatilitatea și complexitatea personalității umane? Asta rămâne să judecați singuri.
No comments:
Post a Comment