Sărăcia vocabularului olfactiv, dificultatea de a descrie un miros și impresiile lăsate de acesta mă fac mereu să gândesc lumea olfactivă în termenii traducerii. Preocupat de traducerea literară, de transpunerea de sens dintr-o limbă într-alta, îmi imaginez discursul despre mirosuri ca pe o trecere dintr-un sistem de semne într-altul, cu toate dificultățile (neputințele) pe care le implică o astfel de trecere – de fapt, orice astfel de trecere. Dificultatea de a reda într-un alt limbaj ceea ce a fost de la bun început gândit și formulat în limbajul propriu unui simț anume apare însă chiar și atunci când, înăuntrul aceluiași sistem de semne, încercăm să facem o transpoziție. Putem oare să „traducem” o bucată muzicală printr-o alta? Potrivit lui Victor Zuckerkandl, în The Sense of Music*, se pare că nu: “The barriers between music and music are far more impassable than language barriers [...] We can translate from any language into any other language; yet the mere idea of translating, say, Chinese music into the Western tonal idiom is obvious nonsense”. De ce se întâmplă așa ceva? „According to the composer Felix Mendelssohn, it’s not because music is too vague, as one might think, but rather too precise to translate into other tonal idioms, let alone into words.”** Mirosurile (parfumurile) nu sunt departe de muzică, ba chiar legătura dintre ele este foarte strânsă, iar acest lucru este dovedit de prezența limbajului muzical în descrierea universului parfumeriei sau de trăsăturile comune împărtășite de mirosuri și piesele muzicale. Așadar, ne așteptăm ca cele spuse mai sus despre muzică să fie valabile și în cazul olfacției: nu putem traduce un miros printr-un altul, nu-i putem reda în cuvinte calitățile și, mai mult, nu putem traduce fidel olfacția printr-un alt simț.
Nu putem traduce un miros printr-un altul, nu-i putem reda în cuvinte calitățile
și, mai mult, nu putem traduce fidel olfacția printr-un alt simț.
În fapt, toate mesajele simțurilor noastre sunt o serie de impulsuri-semne ce trebuie decriptate și traduse, dar dacă pentru văz, auz, gust și pipăit omul a dezvoltat un vocabular adecvat care să facă înțelegerea și comunicarea mai ușoare și mai eficiente***, mirosul a rămas singurul simț nevoit să-și împrumute vocabularul din alte câmpuri semantice. Traducerea rămâne mereu problematică, fiindcă referentul este greu de definit (pentru un miros fiind responsabile zeci sau sute de molecule odorante), senzația, greu de conceptualizat, iar receptarea lui, întotdeauna subiectivă. Deși interpretarea eronată apare și în cazul celorlalte simțuri, este, totuși, mai simplu de ajuns la o descriere obiectivă a unei informații vizuale, auditive, tactile sau gustative. Există și acolo nuanțe subiective, dar oamenii reușesc să se înțeleagă fără probleme atunci când vine vorba de exprimarea și comunicarea acelor simțuri. Cu mirosul însă intrăm pe un teren nesigur, configurat de mai mulți factori subiectivi decât în cazul celorlalte simțuri. Ca să te convingi, este suficient să încerci să-i descrii cuiva un miros sau să compari descrierile și aprecierile din comentariile de pe forumurile dedicate parfumurilor! De fiecare dată, ne poticnim într-o imprecizie ce face din traducerea impresiilor olfactive în limbaj o adevărată aventură.
Cauza imposibilității traducerii mirosurilor a fost pusă în seama incapacității noastre de a intelectualiza, de a abstractiza, deci de a obiectiva impresiile olfactive și de a le comunica altora. „Impresiile mirosului sunt încă și mai dificil de tradus prin cuvinte decât impresiile produse de vedere și auz. Ele nu pot fi proiectate în planul abstractizării”, afirma sociologul Georg Simmel****. În ciuda încercărilor de a recupera sau de a descoperi anumite calități cognitive inerente olfacției, multe nu s-au schimbat de la afirmația lui Simmel, discursul despre mirosuri (și parfumuri) rămânând în continuare unul metaforic, liric, aproximativ, care scapă oricărei încercări de traducere exactă. Dar pentru un traducător literar – și mai ales pentru un scriitor, de vreme ce el este traducătorul prim –, analogia cu lumea olfactivă poate constitui atât un reper, cât și o lecție despre cum te raportezi la un text-sursă sau la lume, cum le redai, cum le comunici într-o (altă) limbă – pe scurt, cum aproximezi indicibilul.
* Citat de Diane Ackerman în A Natural History of the Senses, Vintage Books (Random House), New York, 1990, p. 213.
** Ibidem.
*** A se vedea și studiul lui Joël Candau despre transmiterea abilităților și a deprinderilor legate de miros în medii profesionale precum parfumeria, medicina, gastronomia sau oenologia (Mémoire et expériences olfactives. Anthropologie d’un savoir-faire sensoriel, colecția „Sociologie d’aujourd’hui”, PUF, 2000).
***** Citat de Annick Le Guérer, în articolul „L’odorat, un sixième sens?” inclus în volumul coordonat de Pascal Lardellier, À fleur de peau. Corps, odeurs et parfums, Éditions Belin, Paris, 2003, p. 18.
No comments:
Post a Comment