 |
“Angel’s Dust” este un oximoron, iar natura sa duală și conflictuală vine din faptul că îngerul Francescăi Bianchi este unul mundan, ba chiar, aș îndrăzni să spun, monden. E un înger căzut – sau, dacă nu a căzut încă, el tânjește după artificiile umane, după pomezile din budoarul unei femei de lume. Un înger încărcat de senzualitate, dar și de superficialitate, una care are de-a face cu aparența, cu ceea ce se vede la suprafață, o cosmetică menită să ascundă, dar și să potențeze dorința, să seducă, dar și să țină departe. Dacă, la început, “Angel’s Dust” te lovește printr-o pronunțată dorință de a se face remarcat, odată intrat în timpul uman, îngerul își domolește bătaia din aripi, ridicând în aer doar pulberea extrem de fină a fardurilor ce stau pe masa de toaletă. Pasiunea sa pentru viața de aici se transformă într-o melancolie a efemerului. Arderea de la început se depune treptat în straturi de cenușă fină și aromată, din care îngerul, asemenea unei păsări Phoenix, va încerca să se ridice spre ceruri. Dar dacă între timp el a devenit prea uman, acoperit de balastul prafului de stele? |
|
Valurile sunt furioase și înspumate, mirosul de furtună a ajuns pe țărm, aducând cu el suflarea mării. Cei doi îndrăgostiți, cu pielea încă încinsă de pasiune și soare, pătrunsă de uleiul de plajă cu care s-au mângâiat până acum, privesc spre orizont și așteaptă. Dorința s-a domolit, e momentul să înfrunte furtuna și prima lor ceartă. Răceala s-a strecurat printre ei, marină și amenințătoare, dar încă păstrând amintirea zilei însorite în care trupurile asudate au devenit unul singur – ființa primitivă care sălășluia în adâncimile mării, originea a tot ce e viu pe Pământ. |
 |
 |
Nasul ți se strecoară pe sub pielea mea ușor sărată, dar și îndulcită de dorință, pentru că numai așa poți ajunge la mine. Orice altă apropiere ar rămâne exterioară și neautentică. Dacă ai rămâne la suprafața pielii mele, m-ai trăda. Nu ai putea simți cum trupul mi s-a încărcat de mirosurile zilei, cum ele au devenit eu, cum eu le-am contaminat cu propria ființă, pasională și agitată, mereu în căutarea ta. M-am pregătit pentru tine și am alergat să te găsesc. De aceea cochetăria s-a impregnat cu sudoare, a devenit intimă, a trecut de la suprafață înăuntru, devenind o pecete olfactivă. Când vei pleca și vei vrea să mă porți cu tine, voi fi înăuntrul tău, circulând pe sub pielea ta, respirând cu fiecare mișcare a ta. Voi deveni emanația ta, pecetea ta olfactivă, ca un al doilea sigiliu ce trebuie să se potrivească cu al meu. Numai așa vom fi o singură respirație, o singură piele – o singură și unică ființă.
|
|
Nostalgia Paradisului ne-a purtat pașii prin toate livezile lumii, în încercarea disperată de a recupera mirosurile pierdute. Am zăbovit sub copacii în floare sau încărcați de fructele pârguite, iar soarele ne-a ars pielea. Sau să fi fost dorința? Aruncați în lume, am căpătat mirosurile ei și nu mai știm care sunt cele ale Paradisului și care cele ale păcatului. S-au contopit într-o singură aură, pe care odinioară o purtau și sfinții. Acum, în lumea despuiată de mirosuri, chiar și mirosul căderii noastre s-a transformat într-un miros paradiziac. Suntem de două ori căzuți în păcat, fiindcă am uitat chiar și mirosul uman. “Lost in Haven” recuperează visul Paradisului și ne restituie, chiar și efemer, mirosurile umanității. |
|
|
|
Mirosul de paciuli amărui și catifelat, ca o ciocolată ușor condimentată, ți-a rămas prins de degetele cu care mă mângâi de la distanță. Un păcat pe care l-am consumat pe ascuns în clubul cu băuturi și fotolii de piele al unor gentlemeni aristocrați în timpul zilei, dar hăituiți de dorințe senzuale la căderea serii. Când nu mă poți atinge, privirea ta devine tactilă și ajunge la mine prin adierea parfumului tău, care mă învăluie și mă alintă. Gândurile lascive îmi dau târcoale în timp ce te ascult vorbind serios, concentrat, și știu că adevărul stă în vârful degetelor tale, care abia așteaptă să ajungă la mine. Ți-e teamă, fiindcă știi că, odată ajunse la mine, degetele tale nu se vor mai putea desprinde și vor căpăta mișcarea unui dans atât de strâns, încât vom deveni o singură ființă. |
No comments:
Post a Comment