Parfumul în epoca globalizării

Din perspectiva istoriei culturii, nucleul estetic al parfumeriei moderne, cu numele sale exotice și textele lor publicitare lirice, nu reprezintă, de fapt, altceva decât marginalii la Baudelaire și pastișe epigonale, mai mult sau mai puțin reușite, în stilul acestuia. În acest sens, se pune legitim întrebarea despre caracterul european al parfumeriei moderne și viitorul său în condițiile globalizării. Construirea parfumeriei, ca fenomen cultural, pe arhetipuri imaginare și pe patternuri ale vechii Europe s-ar putea dovedi contraproductivă în procesul de cucerire de noi piețe de desfacere. Simptomatic, în acest sens, este și faptul că muzeele de parfumuri doar rareori țin cont de tradițiile neoccidentale ale parfumeriei: la Musée International de la Parfumerie și la Musée Fragonard din Grasse, singurele exponate orientale sunt antice, iar Osmoteca din Versailles arhivează numai parfumuri europene. Într-o epocă în care mijloacele de comunicare, turismul și transporturile par să fi șters și ultimele pete albe de pe mapamond, parfumeria se străduiește să conserve imaginea unui exotism aromat și a unei depărtări inaccesibile și virgine. Vestul pretinde că Orientul și insulele oceanice rămân imagini mentale, altfel spus, construcții ale imaginarului învestite cu valori pozitive. Ceea ce este străin păstrează o aură de fascinație poetică doar atâta timp cât rămâne departe de noi. Cât timp mai poate funcționa însă această strategie de estetizare?   Mădălina Diaconu, Despre miresme și duhori, Humanitas, București, 2007, p. 114