un articol de Monica Neațu
În labirintul erudit din Musée d’Orsay, printre creațiile avangardelor din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, o pânză mi-a produs nenumărate interogații olfactive. Pictat în 1868, tabloul Le Balcon du Cercle de la Rue Royale i-a adus lui James Tissot un semnificativ succes social și comercial. Reprezentând elita elegantă a celui de-al Doilea Imperiu francez, Tissot ne oferă ceva mai mult decât un studiu politico-social. Detaliile legate de modă sunt revelatoare, costumul masculin este reprezentat în toată splendoarea lui, nicio haină nu se aseamănă, iar detaliile abundă. Dezinvolți, nepăsători, gânditori sau ironici, cei doisprezece domni sunt surprinși pe terasa unui club parizian ce domina Place de la Concorde. Uitați printre arhivele timpului, distinșii domni mai stârnesc curiozitatea grație lui Charles Haas* și talentului lui Tissot de a surprinde aerul timpului. Condamnați la moda burlanelor și la doliu, eleganții secolului al XIX-lea renunță la extravaganțele secolelor anterioare.
Revoluția franceză (1789) a împărțit gusturile și taberele. Doamnele au păstrat, până astăzi, exuberanța colorată a stofelor și a mătăsurilor, delicatețea, sensibilitatea și emoțiile prezentate fără teamă în public. Sărurile și batistele parfumate cu ape delicate, de agrume, le însoțeau în saloanele la modă, alături de corsetele și crinolinele excesive. Domnii, sobri și reținuți, au adoptat moda propusă de elita urbană britanică. În societatea burgheză, dominată de reguli morale și de profit, extravaganțele sociale și parfumurile senzuale făceau notă discordantă. Parfumul – efemer și costisitor – scandaliza, era o investiție inutilă, nu se putea tezauriza, iar miresmele delicate de la începutul secolului se evaporau rapid. Dacă marile orizontale îi seduceau pe domni cu arome scandaloase de mosc și ambră, soțiile preferau apele discrete și proaspete, după modelul propus de împărăteasa Eugénie. Soția lui Napoleon III, clientă fidelă a caselor de haute couture utiliza Apa de colonie imperială creată de Pascal François Guerlain în 1853. Recipiente imense erau trimise la palatul Tuileries pentru a parfuma crinolinele distinsei cliente, care călătorea însoțită întotdeauna de cuferele impermeabile de la Louis Vuitton și de apele de la Guerlain.
Parfumul pare, în secolul al XIX-lea, un accesoriu preponderent feminin. Veacurile anterioare nu stabiliseră o delimitare clară între atitudinile masculine și feminine față de parfum. Asociat seducției, practicilor terapeutice și ideii de curățenie, parfumul – solid sau lichid – era folosit deopotrivă de domni și de doamne. Pudra mareșalei (iris, floare de portocal, trandafir, coriandru, cuișoare) sau pudra de garofiță erau agreate de elita de la Curtea franceză. Transformările veacului al XIX-lea și evidențierea unui comportament viril au generat în universul masculin anumite temeri legate de parfumuri, considerate feminine și devirilizante. Serviciul militar obligatoriu, locurile de socializare exclusiv masculine (fumoarul, clubul, bordelul), democratizarea duelului, toate au contribuit la elaborarea unui mit al virilității tipic epocii moderne. În ample tratate, medicii disting mirosul virilității, dominat de note puternice de amoniac, uneori grețos, de cel feminin, fad, ușor acid. Iar baroana de Staffe recomanda, printre regulile ce trebuia urmate de un bărbat civilizat, evitarea parfumurilor puternice; miresmele folosite în toaleta masculină nu trebuia să lase urme în societate. Inventarul casei Guerlain nu conținea, în epocă, categorii de produse destinate unui gen anume. Apele de colonie, pomezile și loțiunile erau folosite de ambele sexe. Ceara pentru mustăți și favoriți putea avea vagi note de violete. Publicitatea incipientă și romanele din epocă descriu toaleta masculină. Atunci când dorea să fie elegant și frumos, un bărbat utiliza săpun negru, apă de colonie, cu note de lavandă (de la latinul lavare). Emma Bovary, eroina lui Flaubert, se lasă sedusă de aroma discret vanilată, cu note citrice, din pomada pentru păr și favoriți utilizată de eleganții epocii. Aromele de trandafir, iasomie sau ylang-ylang, purtate de bărbații din Orient și din India, sunt respinse în Europa și Statele Unite, fiind asociate în romanele la modă cu homosexualitatea. Idealul european erau, așadar, produsele de toaletă care împrospătau și curățau, dar nu lăsau o amprentă olfactivă puternică, sinonimă cu personajele efeminate.
În 1882, casa Houbigant propune domnilor un parfum inspirat de saloanele de bărbierit, acolo unde domnii își aranjau barba și favoriții și se tundeau. La modă, elegante, beneficiind de toate inovațiile tehnice și artistice ale epocii, ele devin adevărate surse de inspirație olfactivă. Fougère royale, creația lui Paul Parquet, este considerat unul dintre primele parfumuri moderne, alături de Jicky de la Guerlain. Evocând o muzică abstractă și artificială, Fougère royale utilizează un produs de sinteză: cumarina. Feriga din numele parfumului nu conține molecule olfactive remarcabile, în esență, este inodoră. Ce a interesant în momentul lansării a fost tocmai discreția ei olfactivă și asocierea cu natura, pădurea, vânătoarea, medii virile prin excelență.
Acordul lavandă-geranium (mușcată)-cumarină este utilizat și astăzi în parfumerie și dă numele unei familii de arome preponderent masculine. Cumarina, cu note de fân proaspăt cosit, lichenii de stejar, cu note umede și lemnoase, dau profunzime bergamotei și lavandei. Dincolo de miresmele proaspete de săpun pentru bărbierit, există o notă animalică, ce evocă tocmai ceea ce săpunul are rolul să șteargă. Jocul senzual între mireasmă și duhoare, între curățenia abstractă și corporalitate, este reluat în Jicky, creația lui Aimé Guerlain din 1889. Acordul de tip fougère capătă profunzime și trup grație zibetei, dominată de scatol, o moleculă care le dă dureri de cap până și astăzi amatorilor de parfumuri curate.
Jicky, un ansamblu coerent și androgin, anunță experimentele olfactive din secolul al XX-lea și, în special, piesa de rezistență a anilor nebuni, Shalimar. Dar Jicky navighează încă între cele două genuri, între parfumurile virile, de tip fougère și cele feminine. Abia în 1904, Jacques Guerlain oferă un duo olfactiv dedicat doamnelor și domnilor, evocând toate miturile legate de feminitate și virilitate: Violette de Madame și Mouchoir de Monsieur.
* Primul din dreapta, aflat în pragul ușii, este bancherul Charles Hass, care a fost o sursă de inspirație pentru Marcel Proust. În romanul În căutarea timpului pierdut îl întâlnim sub trăsăturile lui Charles Swann.
No comments:
Post a Comment