Purtarea unui parfum echivalează cu declararea și/sau asumarea unei identități. Multă vreme – mai precis până spre mijlocul secolului al XIX-lea –, identitatea personală a coincis cu poziția socială ocupată de fiecare în ierarhia socială, astfel încât parfumul a constituit o marcă a statutului social, despărțind – (și) după miros – oamenii nu doar pe orizontală, ci și pe verticală. Odată însă cu ieftinirea materiei prime prin recurgerea la produsele sintetice, parfumul se democratizează, devenind tot mai accesibil.
Dar, cum se pare că există un ciclu al istoriei, secolul XXI revine la o ierarhizare socială în funcție de venit și, decurgând de aici, de miros, odată cu impunerea caselor de nișă pe piața parfumurilor. Consumatorii reocupă o poziție în ierarhia socială, dar încearcă să-și definească – sau să-și transgreseze – statutul prin adoptarea identităților sau a personalităților pe care majoritatea textelor publicitare se străduiesc să le sugereze.
Alegerea denumirilor de pe etichetele parfumurilor reflectă foarte bine tendințele și aspirațiile atât ale caselor de parfumuri, cât și ale clientelei lor. O parcurgere a numelor date parfumurilor este mai mult decât fascinantă; ea este revelatoare atât pentru strategiile de marketing, cât și pentru expresia imaginarului consumatorilor. Ar fi o enumerare extrem de lungă, așadar amintim aici doar Êtat Libre d’Orange, una dintre casele de nișă cu cele mai îndrăznețe nume de produse.
În funcție de parfumul ales, clientela poate adopta o personalitate – sau mască – excentrică, aceasta permițându-i să iasă din anodinul și inodorul vieții curente. Prin parfumurile Êtat Libre d’Orange, poți deveni fie un „fat electrician”, o „putain des palaces” (pentru că – nu-i așa?! – în fiecare femeie zac fantasme perverse, cum ne spune textul publicitar de pe pagina produsului), un „divin enfant”, care seduce și agasează, în același timp, un „traître”, un „fils du Dieu”, o „vraie blonde”, „Tom of Finland”, o „amourette”, un „antihéros” sau pur și simplu „un homme” (Je suis un homme), dacă mai existau cumva suspiciuni în acest sens. Panopliei de personalități i se adaugă emoții și peisaje olfactive ieșite din comun: „les fleurs du déchet”, „la fin du monde”, „Nöel au balcon”, „rien”, „bijou romantique”, the afternoon of a faun”, „Hermann à mes côtes me paraissait une ombre”, „dangerous complicity”. În aceeași linie a renunțării la propria identitate olfactivă și a adoptării alteia, se înscriu și mirosurile propuse de „Secretions magnifiques”, o exhibare a celei mai umane intimități, care însă este magnifică, despărțindu-se cu totul de animalitatea presupusă.
Parfumul e o iluzie, o a doua piele – o evadare sau o ascundere. Nu găsesc o dovadă mai bună pentru faptul că imaginația și arta parfumeriei sunt de nedespărțit.
No comments:
Post a Comment