În perioada Evului Mediu, trandafirul și crinul au fost cele mai valorizate flori, în virtutea importanței lor simbolice, estetice și medicinale. Trandafirul, mai presus de orice altă floare, a deținut o preeminență simbolică, fiind asociat Fecioarei, ea însăși un trandafir fără spini. Trandafirii roșii simbolizau milostenia acesteia, iar cei albi (Rosa alba), puritatea. Trandafirul roșu (Rosa gallica officinalis sau, în engleză, The Apothecary’s Rose), care a fost una dintre cele mai reprezentate flori în arta renascentistă din secolele XV-XVI, a simbolizat, totodată, sângele martirilor creștini, iar petalele lui erau uscate și rulate sub formă de mărgele, care, înșirate pe un fir de ață, alcătuiau rozariul, ce și-a căpătat numele tocmai de aici.
Pe lângă însemnătatea sa estetică sau simbolică, virtutea trandafirului era confirmată și de utilizările lui practice. Apa de trandafir era folosită pentru spălarea mâinilor, mierea din trandafir era un purgativ apreciat, petalele intrau în compoziția rozaliului, iar potpuriurile înmiresmau sertarele sau dulapurile în care erau păstrate hainele și așternuturile.
În poemul Hortulus al călugărului și teologului Walafrid (808-849), cunoscut și sub numele de Strabo, trandafirul este lăudat tocmai pentru aceste numeroase virtuți:
Le întrece pe toate prin puterea și mireasma lui
Și își merită numele de „Floare a florilor”.
Dă culoarea uleiului ce-i poartă numele.
Nici nu pot fi spuse sau amintite
Toate foloasele uleiului de trandafiri
Întru alinarea suferințelor omenești.
(în The Hunt Botanical Library, traducere din latină de Raef Payne, 1966)
Crinul alb sau crinul Fecioarei (Lilium candidum) era și el dedicat Fecioarei, așa cum îi arată și numele sub care este cunoscut. Florile sale albe erau un simbol al purității, iar anterele sale galbene oglindeau lumina sufletului Mariei.
Hildegard von Bingen, stareță benedictină, scriitoare, compozitoare, mistică și vizionară, care a trăit între anii 1098 și 1179, considera că mireasma florii de crin bucură inima și te ajută să gândești just. Pe lângă proprietățile terapeutice ale miresmei răspândite de floare, frunzele ei erau folosite pentru lecuirea arsurilor și a mușcăturilor de șarpe. Iar rădăcina, amestecată cu miere, intra în compoziția unei creme despre care se credea că îi redă pielii tinerețea, un fel de cremă antirid medievală.
No comments:
Post a Comment