Marius Constantinescu este prezentator, realizator radio-TV și scriitor. A realizat emisiunile Marile picturi ale lumii, V… de la vizual, Jurnal Cultural, Profil. Poveste. Personaj, pentru TVR Cultural, TVR 1 și TVR 2, fiind cunoscut, deopotrivă, pentru interviurile luate celor mai importanți artiști invitați la Festivalul Internațional „George Enescu”. Este autorul cărților Cortez (2013), Press Pass. Interviuri și pagini de jurnal de la Festivalul Internațional „George Enescu” (2015), precum și al volumului Rosé (Nemira, 2017), în care se descrie drept „un hedonist cu frâna de mână trasă”, vorbind și despre pasiunea sa pentru parfumuri.
Mirosuri care te-au bântuit? Dar parfumuri?
Mi-e greu să fac distincția între mirosuri şi parfumuri în harta mea afectivă. Ele se suprapun, dat fiind că nu am reverii copilărești cu mirosul prăjiturilor bunicii, al ierbii cosite, al cămășilor nu știu cui, al lemnului din cine știe ce tindă. Eu, când mă gândesc la mirosuri, mă gândesc direct la parfumuri: la Magie Noire care, oriunde şi oricând, va fi mama, la Opium răsturnat pe mocheta din camera mea de copil, la Pino Silvestre şi obrazul mereu citric-coniferos al lui tata, la Eau d’Issey, ancora lichidă a unora dintre cele mai evidente pulsiuni erotice din timpul liceului, la Escale à Portofino, voalul invizibil al miresei mele, la Hugo şi Cool Water, primele compoziţii în care m-am simţit eu, la Terre d’Hermès, parfumul la care mă întorc chiar şi după cele mai lungi ocolişuri. Cultiv parfumul ca evantai, ca o constelaţie cu număr lax de stele, dar mirosurile pe care le caut sunt variaţiuni ale acestor culori primare.
Un alt miros care să te readucă în anii copilăriei?
Mirosul de benzină, pe care ÎL ADOR.
Foto: Sonia Argint-Ionescu
Ți se pare un semn de superficialitate interesul față de parfumuri? Au fost situații în care ai preferat să ții cumva ascuns faptul că ești pasionat de parfumuri?
Deloc şi niciodată. Ar însemna să nu fiu sincer cu mine însumi și nici cu ceilalți. De fiecare dată când am avut ocazia, am explicat de unde interesul meu pentru parfumuri: nu din pasiune, ci, mai degrabă, din dimensiunea lor de catalizator al produsului cultural. Nu de parfumuri am fost pasionat, ci de comunicarea şi retorica lor. Am căzut în capcana inebriantă a publicităţii, iar publicitatea pentru parfumuri era seducție în toată regula. De aici, am studiat alambicul olfactiv ca artefact, ca rezultat al unor căutări sau oglindiri intelectuale, ca martor evanescent, dar nu risipit, al istoriei. Mi-a plăcut să știu despre Liu de Guerlain ca despre omagiul din 1929 al marelui Jacques pentru ultima operă a lui Puccini, ce avusese premiera mondială cu trei ani mai devreme. Pe de altă parte, nu mai ţin minte cum miroase Liu, parfumul. Am scris, vorbit şi fantazat despre Shalimar şi cortegiul lui semantic, pe de altă parte detest mirosul acela pudrat şi împovărător. Eu am ajuns la parfum prin povestea care îl însoţeşte, precedă sau pe care o iscă, nu invers. Pe scurt, sunt, mai degrabă, pasionat de meta-parfum.
Crezi că parfumeria este o artă? Iar dacă da, este ea egală ca statut cu artele consacrate?
Da. Unul dintre crezurile mele de când am o voce cât de cât publică este democratizarea artei. Fără ierarhii între artele majore și minore, consacrate și emergente, legitimate sau... în curs de acreditare. Cred în amprenta pe care fiecare o lasă și în capacitatea fiecăreia de a altera, de a modifica, de a potența o sensibilitate. Dacă te aștepți să echivalez un parfum cu o simfonie, cu un poem sau cu un tablou, sigur că, de dragul literaturii şi al vorbei frumoase, o pot face. Adevărul este, însă, că există parfumuri care, chiar şi desfăcute în molecule, ingrediente şi proporții, au încapsulată o doză de inefabil. Inexplicabilul acesta, care ne face să revenim la ele sau care declanșează emoții retroactive, tine de alchimia artei. Dacă haute cuisine este artă, dacă haute couture este artă, dacă high tech este artă (şi nu ne îndoim că sunt, nu?), atunci parfumeria se bucură de aceleaşi drepturi.
Să revenim la legătura dintre muzică și arta parfumeriei... Cum le-am putea pune alături?
Un pragmatic ţi-ar explica muzica prin matematică şi parfumeria prin chimie. Eu am păcătuit cu capul în nori întotdeauna, așa că mi-e lesne să rezolv un asemenea răspuns vorbind despre parfum ca despre o compoziție. Inclusiv vocabularul se suprapune, pentru că se construiește pe note, tonuri şi nuanțe. Mergând și mai departe, în cheie asumat romantică, un parfum poate fi armonic sau... dodecafonic, clasic sau avangardist, atemporal sau... pop. François Demachy a căutat să transforme în parfum aria lui Des Grieux, „Donna non vidi mai”, din Manon Lescaut de Puccini pentru Acqua di Parma. Christophe Raynaud a plasat pielea în centrul creaţiei sale, Besame Mucho, pentru Art Meets Art. Marie-Anouch Sarkissian, pianistă şi muzicolog, a făcut un tandem cu Dominique Ropion, autorul unor parfumuri arhetipale, precum Amarige, Alien sau Portrait of a Lady. În 2011, pornind de la disonanţele prezente în lucrările lui Francis Poulenc şi Darius Milhaud, au născocit Valse parisienne pour piano, un parfum niciodată comercializat, ci... pulverizat în timpul recitalurilor muzicienei. O partitură paralelă scrisă cu zambilă, galbanum şi tuberoză. Restul e... Arpège.
Asociezi locurile prin care ai călătorit cu mirosurile lor?
Programat, mai degrabă. Asociez locurile cu parfumuri pe care le purtau cei dragi sau le purtam eu la momentul respectiv. Sau parfumuri pe care le-am cumpărat (şi) ca să țin minte un anume loc. De exemplu, o variațiune citrică cinstită, dar nu dătătoare de insomnii, Agua de Naranjos de Sevilla, pe care am luat-o chiar din Barrio Santa Cruz, de la umbra Alcázar-ului, într-o după-amiază aproape deşănţat de frumoasă. Sau parfumul pe care l-am purtat în singura seară când am fost la Metropolitan Opera – Tsar. Sau reducţia pe care o fac pe linie pariziană: Paris – L’Artisan Parfumeur – Nuit de Tubéreuse (parfumul celor mai evidente pulsiuni erotice adulte). Tot Parisul înseamnă pentru mine L’Officine Universelle Buly şi cea mai cremoasă şi suavă interpretare a acestei flori pe nedrept decăzută din rang la noi, cocon de feminitate – Tubéreuse de Mexique. În Asia de Sud-Est am descoperit floarea de frangipani, iar una dintre cele mai convingătoare interpretări ale ei, pentru mine, este Terracotta. Şi da, nu uit tămâia intoxicantă, hipnotic povestită şi explicitată de un beduin în deşertul Petrei. Am în sertarul biroului un parfum aproape insuportabil, pe care nu îl pot da nimănui, pentru că trăzneşte a tămâie. O adulmecare mai lungă se lasă cu migrene, dar da, mă catapultează acolo.
Un parfum și o bucată muzicală?
Pe același filon afectiv: Simfonia „Manfred” de Ceaikovski, Tsar-ul la care mă întorc oricât de mult m-aş fi îndepărtat.
No comments:
Post a Comment