Friday, February 14, 2020

INTERSECȚII: „Sticluța / Le flacon” de Charles Baudelaire




Cunosc miresme dârze, puternice, și care
Se-nfig în porii sticlei, adânc, biruitoare.
Umblând prin cutiuța din lemn străin, cioplit,
Și care se deschide c-un scrâșnet ascuțit,
 
Sau prin iatacul umed, în care, cine știe?,
Un dulăpior cu miros de mucegai te-mbie,
Găsești vreo sticluță undeva,
Din care simți un suflet țâșnind în preajma ta.
 
Ca niște crisalide în beznă adormite
Nenumărate gânduri funebre, răzvrătite,
Stropite-acum cu aur, albastre, viorii,
Își fâlfâie aripa, suind spre cer, zglobii.
 
Te-mbată amintirea ce-ți flutură-nainte;
Îți amețește ochii și tulburata minte,
Iar inima înfrântă ți-o duce spre-un abis
De neguri și miasme, în fața ta deschis,
 
Duhnind a moarte-n hâda genune seculară
Asemenea lui Lazăr, cu chipul ca de ceară,
Zărește, rupându-și giulgiul, cu degete subțiri,
Un hoit frumos și rânced al vreunei vechi iubiri.
 
Când voi fi șters odată, și eu, din amintire
Și-ntr-un dulap sinistru zvârlit făr-de mâhnire,
Ca o sticluță veche, cu dop murdar, cleios,
Ciobită, prăfuită și fără de folos,
 
Eu îți voi fi sicriul, duhoarea mea dulceagă,
Mărturisind, prin mine, tăria ta întreagă;
Otravă îngerească, tu, vin al nimănui
Ce-mi drămuiești viața și inima-mi răpui!
 
Traducere de Lazăr Iliescu, în Charles Baudelaire, Florile răului
Editura pentru Literatură Universală, 1968
 

No comments:

Post a Comment