„Parasite” sau mirosul sărăciei

 

Miroase Celălalt diferit? Putem deosebi indivizii sau rasele după miros? Miros evreii, persoanele de culoare, asiaticii, europenii diferit? Este mirosul un criteriu discriminatoriu? Multă vreme, diferențele olfactive rasiale au stat la baza discriminărilor sociale – și încă mai stau. La fel și cele individuale. Mulți dintre noi au întors capul sau și-au astupat nările când au trecut pe lângă un om al străzii. Statutul și starea lui sunt indicate, înainte de orice, prin miros. Mirosul precarității, al sărăciei, al bolii. Oricât de corecți etic am fi, tot suntem copleșiți de mirosul emanat de către un nefericit al sorții, iar tendința este de respingere. Latura animalică, instinctivă asociată îndeobște mirosului intervine chiar și în cele mai morale judecăți umane. Nu spunea George Orwell că secretul claselor sociale în Occident poate fi rezumat astfel: clasele inferioare put*?

Simț minor, cu implicații majore, mirosul traversează, ca un fir roșu, filmului regizorului corean Bong Joon Ho, Parasite, care a întrecut orice așteptare la Oscarurile de anul acesta, obținând patru premii, la care se adaugă multe altele. Bong Joon Ho este cunoscut pentru filmele sale excentrice, iar Parasite nu se dezminte, deși este construit în cheie realistă. De data aceasta, mirosul acționează discriminatoriu în cadrul aceleiași rase, dar pe verticală, despărțind săracii de bogați. Diferența de clasă capătă o dimensiune mult mai profundă astfel, iar mirosul participă la intriga filmului. Recurgerea la acest mijloc de evidențiere a prăpastiei dintre cele două categorii sociale este programatic și apare anunțat încă din minutul al treilea al filmului, în scurta replică „Doamne, ce miros!”. Oamenii care circulă cu metroul, care locuiesc înghesuiți, în același spațiu în care și gătesc, vor mirosi la fel oriunde s-ar duce, orice ar face, pentru că mirosul exterior devine unul lăuntric și începe să le exprime esența. Iar cei bogați le vor lua întotdeauna urma, îi vor depista oricât de inteligent ar încerca ceilalți să scape de ceea ce miros (= sunt).

Bong Joon Ho nu-și menajează deloc spectatorii, declarându-și deschis intenția: „Talking about one’s body odor is taboo even among close friends, because doing so is viewed as very aggressive and rude. By talking about different smells, the film puts the class issue under the microscope. Through smells, the film’s tension and suspense mount, which eventually makes a multi-layered foundation for the upcoming tragedy” (TheKorea Times). Sau, altundeva, declară: „I wanted to create a very delicate and detailed film where you would feel like you could even smell every single character”.

În cele din urmă, mirosul sângelui este cel care le acoperă pe toate celelalte, reamintindu-ne că esența este aceeași, că ești sărac sau bogat.

Cu toate momentele sale comice, Parasite este o invitație serioasă de a regândi statutul social și toleranța, iar mirosul capătă aici o semnificație adâncă, la care ar trebui să medităm mai des.

_________________

*  “...the real secret of class distinctions in the West – the real reason why a European of bourgeois upbringing, even when he calls himself a Communist, cannot without a hard effort think of a working man as his equal. It is summed up in four frightful words which people nowadays are chary of uttering, but which were bandied about quite freely in my childhood. The words were: The lower classes smell.” (The Road to Wigan Pier, partea a II-a)