CUM MIROASE TRĂDAREA?
NU-MI MIROASE A BINE!
un articol de Nona Rapotan
editor coordonator la Bookhub
Mă tot lovesc de trădări de ceva timp încoace. De tot felul. De fapt, au ajuns stări de fapt. Și la cât de agitate sunt vremurile și de imprevizibil viitorul, n-ar trebui să mă mire. Dar volatilitatea n-ar trebuie să fie o caracteristică a relațiilor interumane. Vrem, spunem din ce în ce mai vehement că ne place stabilitatea, că nu ne-ar strica un pic de conservatorism, dar ne trezim sub imperativul modelor care impun trenduri și ne obligă să abdicăm de la principii de viață sănătoase. Un lung șir de trădări pare să fie viața unora dintre noi, și nici că putem interveni, astfel încât să nu se spargă în mii de cioburi oglinzile în care li se reflectă chipurile.
Nu cred că există subiect mai suculent din punct de vedere literar decât trădarea. În fond, orice conflict are la bază o trădare. De sine, când îți trădezi principiile – cu asta e cel mai greu de luptat. Din punctul meu de vedere, interesante cu adevărat sunt cărțile care reflectă cel mai fidel aceste trădări. De la simplele schimbări de parfumuri preferate, de croiuri purtate îndelung (ceea ce implică o schimbare de stil), de tunsoare, de mod de alimentație, de animal de companie ș.a.m.d. E aici ceva mai mult decât o desolidarizare de sine, este o răzbunare pe ceilalți avându-te pe tine drept principală armă. Iar asta nu se poate întâmpla decât cu consecințe grave. Dacă sunteți amatori de teatru și/sau de operă, știți că intrigile pieselor mari, care au făcut istorie deja, se bazează pe această trădare de sine, în mod repetat câteodată, însoțită de o suită de trădări de ordin social. Shakespeare cred că este cel mai la îndemână exemplu.
POLONIUS
Ce face bunul meu prinț Hamlet?
HAMLET
Eu, bine, mulțumesc.
POLONIUS
Alteță, mă cunoști?
HAMLET
Extrem de bine. Ești negustor. De pești.
POLONIUS
Eu, nu, Alteță.
HAMLET
Să fii atunci un om tot atât de cinstit.
POLONIUS
Cinstit, Alteță?
HAMLET
Da, domnule: a fi cinstit în timpurile astea înseamnă a fi un om din două mii.
POLONIUS
E foarte-adevărat, Alteță.
HAMLET
Că dacă soarele prăsește viermi într-un câine mort, adică un stârv numai bun de pupat – tu ai o fiică ?
POLONIUS
Am, Alteță.
HAMLET
N-o lăsa să se plimbe la soare: a concepe e-o binecuvântare, dar nu așa cum ar putea concepe fiica ta, prietene – ai grijă.
POLONIUS
(aparte) Cum adică? Tot cu fiică-mea-n gură. Totuși, la-nceput nu m-a recunoscut; a zis că sunt negustor de pește! E dus, e dus rău, da’ rău de tot; şi e adevărat că-n tinereţea mea am suferit o mare depresie din dragoste, foarte aproape de aceasta. Am să-i vorbesc din nou. Ce citești, Alteță?
HAMLET
Vorbe, vorbe, vorbe.
POLONIUS
Care-i subiectul de discuție?
HAMLET
Între cine şi cine?
POLONIUS
Vreau să spun, despre ce e vorba, Alteță?
HAMLET
Bârfe, domnule. Fiindcă scribălăul ăsta zice-n satirele lui, uite-aici, că bătrânii au barba căruntă, că fața le e brăzdată de riduri, că din ochi li se scurge chihlimbar şi clei de prun, şi că dovedesc o ditamai lipsă de minte, dimpreună cu slăbiciunea șalelor. Ceea ce, domnule, deși o cred şi eu cu toată puterea, totuși nu-i cinstit de-a fi pus pe hârtie în felul ăsta. Fiindcă tu însuți, domnule, ar trebui s-ajungi de-o vârstă cu mine, dac-ai putea să mergi înapoi ca un rac.
POLONIUS
Cu toată nebunia, metoda nu-i lipsește. – Vreți să renunțați la aerul ăsta, Alteță?
HAMLET
Să intru-n mormânt?
(William Shakespeare, Hamlet, traducere de Violeta Popa și George Volceanov*)
Și, totuși, cum miroase trădarea? Nu-mi miroase a bine! Destul de des întâlnită expresia, indubitabil semn că ceva nu merge bine. Dar ce te faci când trădarea se ascunde în spatele faldurilor de mătăsuri, care agitate împing în aer valuri de parfumuri, încărcate, aglomerate în note de bază grele, care nu se uită ușor. Nicio poveste orientală nu se citește în absența acestui parfum, greu de descris, dar imposibil de uitat. După cum n-ai cum să nu simți automat mirosul de sânge când citești despre Revoluția Franceză, despre martiriile creștinilor adevărați sau despre sinuciderea ritualică a unui samurai. E greu să uiți mirosul de sulfuros, de mlaștină din care nu scapă nimeni, când te gândești la cât de infecte sunt caracterele unora dintre politicienii zilei. Și câte și mai câte. Simțiți-vă liberi să completați acest tablou olfactiv al trădării, cu condiția să nu vă lăsați seduși de notele de vârf, volatile, atractive și ușoare, amețitoare ale superficialității. Cred că e cel mai des întâlnită trădare de sine, dar și cel mai greu de recunoscut ca atare. Puțini dintre noi reușesc să-și eticheteze unele comportamente sau acțiuni ca fiind superficiale și lipsite de consistență.
Unii dintre noi nu-și schimbă parfumul toată viața. Semn de conservatorism dus la extrem. Alții au două sau trei preferate, pe care le schimbă în funcție de diverse cauze. Alții își schimbă parfumurile precum ciorapii, de parcă ar fi într-o căutare eternă. Voi ce prieteni aveți? Dacă aveți în memoria voastră afectivă o persoană despre care vă amintiți că „întotdeauna mirosea a pâine proaspătă” sau „la ea regină era lavanda”, bucurați-vă! Sunt oamenii care au însemnat ceva pentru voi, care v-au ajutat sau v-au fost sprijin în momentele esențiale din viață. Păstrați-i aproape și cultivați-le memoria! De ei avem nevoie ca să mergem mai departe, nu de etericul și volatilul schimbării fără de sfârșit!
 |
 |
Vrăjile au luat sfârșit,
Sunt un om obișnuit;
Oare voi o să mă-închideți
Sau la Napol’ mă trimiteți?
Mi-am primit vechiul ducat,
Pe nemernic l-am iertat
Şi pe insula pustie
Vraja voastră să mă ție?
Dacă voi m-ați ajuta,
Libertatea mi-aș afla.
Dați o mână de-ajutor
Şi în pânze vântișor
Să-mi suflați şi e de bine;
V-ați distrat cum se cuvine.
Spirite şi vrăji s-au dus,
Simt că steaua mi-a apus,
Dacă n-o să vă rugați,
Pronia s-o îmbunați.
De păcate absolviți,
Milostivi – mă dezrobiți!
(William Shakespeare, Furtuna, traducere de George Volceanov*)
* William Shakespeare, Opere complete, vol. V, Editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă, Muzeul Național al Literaturii Române, 2016
No comments:
Post a Comment