Concerte de mirosuri

Atunci când merg la teatru sau la un concert, singurul lucru pe care mi-l doresc este să mă bucur deplin — adică nestingherit de nimeni și de nimic — de spectacolul oferit de actori sau muzicieni. Din păcate, nu puține au fost situațiile în care lângă mine s-a așezat un domn sau, mai des, o doamnă care, acasă, deșertase pe el/ea o sticlă întreagă de parfum. Nu-mi pot închipui chinurile taximetristului sau ale pasagerilor din mijloacele de transport în comun, însă știu cu siguranță cum sunt ale mele, de vreme ce le trăiesc în direct alături de astfel de ființe excesiv parfumate. Dacă nu-mi place fața lor, modelul sau culorile hainelor pe care au ales să le poarte, pot închide ochii sau privesc în altă parte, însă nasul este cel mai expus agresiunii. Cum să încetezi să respiri pentru a evita ofensiva olfactivă a veciunului tău din sala de teatru sau de concert?

Parfumul ar trebui să fie o șoaptă la ureche,
nu un țipăt asurzitor.

Parfumul ar trebui să fie un accesoriu discret, o tușă în plus care ne întregește prezența, nu trebuie să fie o declarație de război, nici un buzdugan aruncat cu zeci de metri înainte de a intra într-o încăpere, nici urma de neșters pe care o lăsăm după noi. El oferă informații despre cine suntem, spune destule despre gusturile și alegerile noastre, așa că ar trebui folosit cu precauție și discreție, fără intruziune în zona de confort a celuilalt. Mereu a fost o „armă” de seducție, or, seducția cu forța nu e seducție, ci e viol. Ar trebui să fie o șoaptă la ureche, nu un țipăt asurzitor. Spunem adesea că e o artă compunerea unui parfum. La fel ar trebui să fie și știința de a alege parfumul potrivit unui context anume.

Cacofonia olfactivă nu e însă o problemă a zilelor noastre. „Nu vă parfumați în exces, căci asta poate să-i deranjeze serios pe cei de lângă voi”, le sfătuia pe femei, la sfârșitul secolului al XIX-lea, baroana Staffe, în Règles du savoir-vivre dans la société moderne. Același sfat, desigur, le poate fi dat și bărbaților, astăzi.

Închei cu câteva versuri ale lui E.B. White, care a „ratat” plăcerile unui concert din cauza unei doamne parfumate „un pic” cam mult. 

Madam reeking of the rose, Red of hair and pearl of earring, I came not to try my nose, I was there to try my hearing. Lost on me the whole darn concert.   E.B. White, “To a Perfumed Lady at a Concert”,  in The fox of Peapack and Other Poems Harper & Brothers, New York, 1938