Valentina Băințan și Alexandra Moraru sunt doi artizani olfactivi care realizează ceva unic în peisajul cultural-olfactiv românesc, și anume seminarii de educare a simțului mirosului. Pasionații de mirosuri și parfumuri trebuie să fi aflat deja de întâlnirile lor de la Cărturești, unde atât mirosul, cât și gustul sunt provocate și antrenate. Valentina își sprijină pasiunea pentru parfumuri pe un bogat și profund bagaj muzical, precum și pe o experiență îndelungată în domeniul televiziunii. Dar cel mai bine își descrie parcursul personal și profesional Valentina însăși, în primul răspuns al interviului nostru.
...am ajuns să descopăr istorii incredibile despre parfumuri,
povești extraordinare ce m-au sedus iremediabil.
Ce faceți voi la atelierele Artizanii Olfactivi și de ce (și cum) a luat naștere acest proiect? Cu alte cuvinte, cum ai trecut de la mediul vizual (ești producător de emisiuni TV) la mediul olfactiv?
Înainte de a-ți răspunde la aceste întrebări, am să îți spun, cât pot de succint, câteva lucruri despre mine. Am studiat timp de douăzeci de ani pianul. Sunt absolventă a Universității Naționale de Muzică din București, iar anul 2002 a însemnat pentru mine o schimbare totală de perspectivă. Proaspăt înființatul TVR Cultural avea nevoie de personal de specialitate, pentru că programele sale începeau să prindă contur, fiind extrem de bine gândite de directorul canalului, Daniela Zeca-Buzura. Așa că, în Redacția de muzică clasică, deși existau deja de mulți ani în TVR profesioniști în domeniu, absolvenți de Conservator, era nevoie de oameni noi, care să asigure continuitatea fluxului amplu și aglomerat de evenimente culturale și muzicale ce aveau loc atât în București, cât și în țară. Așadar, șansa mi-a surâs, am trecut pragul lumii fascinante a televiziunii, am învățat enorm și de atunci mă ocup de unele dintre cele mai importante evenimente muzicale ale Bucureștiului.
Despre parfumeria de nișă mi-a vorbit acum mai bine de zece ani minunata mea prietenă, dansatoare de dans baroc, Mary Collins. Ea este cea care mi-a deschis ochii spre acest univers. Țin minte că eram în timpul Festivalului de Muzică Veche, ne așezaserăm la o cafea și brusc am simțit o aromă aparte, interesantă, care m-a intrigat. Am întrebat-o pe Mary ce parfum poartă și, evident, de acolo a pornit totul. Mi-a povestit de existența unui loc cu totul special în București, de unde puteai achiziționa creații olfactive cu totul aparte, sau chiar personalizate, ce se afla undeva prin spatele pieței Universității, pe strada Doamnei. „Numele micului boutique este Createur 5 d’Emotions și TREBUIE să te duci acolo neapărat”, mi-a spus Mary. Așa cum intuiești deja, m-am dus urgent să văd despre ce era vorba și am fost mai mult decât impresionată. Atunci am pășit pentru prima dată în imperiul lumii olfactive de nișă. Și ce lume fascinantă, plină de neprevăzut! Treptat, am început să mă documentez și am ajuns să descopăr istorii incredibile despre parfumuri, povești extraordinare ce m-au sedus iremediabil.
Încet-încet, am început să pun deoparte toate materialele documentate pe care le citeam cu nesaț pe internet. Începusem să urmăresc documentare despre parfumeria de nișă, căutam interviuri cu parfumierii de marcă și eram din ce în ce mai extaziată de ceea ce descopeream. Apoi, în anul 2014 am hotărât că îmi doresc o emisiune de televiziune dedicată acestei lumi. Așa am ajuns la Madison, prima parfumerie de nișă din România. Am intrat cu o oarecare reținere și prima persoană care mi-a ieșit în cale a fost chiar Alexandra. I-am spus cine sunt și ce îmi doresc – mă gândeam că poate e o idee nebunească –, iar Alexandra a plusat. A început să îmi povestească lucruri și mai fascinante decât descoperisem eu pe internet, mi-a arătat parfumuri și mi-a spus istorii incredibile despre creațiile pe care atunci le „degustam” olfactiv pentru prima dată. De la acel moment am început să ne întâlnim săptămânal și să punem pe „hârtia virtuală” fel și fel de idei și concepte. Am adunat mult material, ideile se revărsau constant și ne-am dat seama că ar fi extraordinar dacă am încerca să venim cu toate acestea în fața unui public live. Zis și făcut. La nici o jumătate de an distanță se nășteau Artizanii Olfactivi, la Cărturești Verona, adică în cel mai potrivit loc cu putință. Prietenii de la Cărturești ne-au susținut din prima clipă. Îi cunoșteam de câțiva ani, pentru că realizam la ei interviuri din cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”. Așa că ușa ne-a fost deschisă cu mare drag.
Anul acesta împlinim patru ani de seminarii susținute constant la Cărturești Verona. Ce facem noi la ateliere? Alexandra este cea care vrăjește publicul prin istorii fascinante și bine documentate, iar eu vin cu idei de materiale video realizate special pentru fiecare seminar în parte. Și mai fac ciocolată de casă cu diferite ingrediente (lavandă sau trandafiri, de exemplu), astfel încât cei prezenți să fie mereu plăcut surprinși sau intrigați de gustul pe care îl regăsesc într-o simplă ciocolată de casă. 😊
Care sunt curiozitățile celor care frecventează atelierele voastre de la Cărturești Verona?
În cadrul fiecărui seminar avem o mulțime de curioși, pentru că ideea aceasta de a aprofunda istoriile și mirosurile, de a atinge sticluțele cu licorile magice și de a pune pe piele esențele seducătoare aduce cu sine cele mai complexe întrebări. Curiozitățile sunt variate, pentru că fiecare vine cu propriul său bagaj de experiențe de viață, și atunci raportarea se face prin intermediul propriilor emoții și simțiri. Însă cea mai vehiculată curiozitate a fost și încă este cea legată de feromoni și parfumuri. 😊
Este complicat să vorbești despre mirosuri? E nevoie de un vocabular aparte pentru așa ceva? Presupun că ai învățat multe de când ai luat-o pe urmele parfumului.
Și da, și nu. La o primă vedere, poate părea complicat. Pentru că niciodată nu ne punem problema analizei mirosului. Știi, e ca la degustarea de vinuri. În primă instanță te gândești că bei un vin bun, și atât. Însă lucrurile devin puțin mai profunde atunci când ai luat prima înghițitură și ești provocat să spui ce arome îți sunt familiare. Și abia atunci descoperi cu uimire că acea înghițitură este, de fapt, un frumos melanj dintre struguri, fructe de pădure și un buchet de trandafiri... Așa este și în cazul parfumurilor. Dacă suntem atenți, putem descoperi relativ repede câteva ingrediente ce alcătuiesc respectiva compoziție olfactivă. Subliniez: câteva ingrediente. Vorbim aici de flori, fructe sau condimente. Cine nu cunoaște mirosul crinilor, al tuberozelor, al iasomiei? Cine nu știe cum miroase portocala sau pepenele galben? Uite, eu deja le simt în timp ce vorbesc cu tine. 😊 Și cum ar fi să adăugăm și puțin piper roz?
Deci nu este extrem de complicat să vorbești despre mirosuri. Trebuie doar să fim atenți la ele și le vom descoperi mai repede decât ne imaginăm, pentru că ele există deja bine ancorate în memoria noastră olfactivă.
Pe de altă parte, există și acei compuși sintetici ce alcătuiesc parfumurile, aceștia fiind obținuți prin magia chimiei. Ei, acolo este altă poveste. E nevoie de ani de zile de studiu și aprofundare, de învățare permanentă, astfel încât să poți recunoaște olfactiv toate aceste esențe. Dar aici intrăm în zona oamenilor de specialitate, a creatorilor de parfumuri, a acelor „nasuri” școlite ce recunosc peste 2.000 de arome.
Așa că am să închei cum spuneam la început: și da, și nu.
Avem nevoie de o cultură olfactivă când ne alegem parfumul? Nu e suficient nasul?
Este ideal să avem puțină cultură olfactivă la purtător atunci când ne alegem un parfum. Însă nu cred că e un capăt de țară dacă ne bazăm doar pe instinct și pe propriul nas. Pentru că, până la urmă, instinctul este cel care ne spune cel mai bine ce este mai potrivit pentru fiecare dintre noi. Important este să ne simțim bine atunci când ne plimbăm nasul prin lumea olfactivă. Să rezonăm cu acea compoziție olfactivă pe care o alegem, să simțim că ne îmbracă, că ne învăluie, că ne completează.
Iar dacă instinctul este ajutat și de câteva cunoștințe generale despre lumea olfactivă, cu atât mai bine. Nu putem fi decât avantajați, pentru că atunci chiar știm ce ne dorim când trecem pragul unei parfumerii.
Încotro crezi că se îndreaptă parfumeria contemporană? Mai are ea farmecul și misterul parfumeriei clasice?
Pentru că ai pronunțat cuvântul „contemporan”, m-am dus imediat cu gândul la muzica contemporană – ce să-i faci, „defect” de meserie – și mi-am dat seama că există o similitudine între parfumeria contemporană și muzica omonimă. De ce? Pentru că se întâmplă în ambele zone exact același lucru: așa cum există creații muzicale greu digerabile de public, din cauza stilului experimental abordat în arta componistică, așa se întâmplă și în cazul parfumeriei contemporane. Apar mereu parfumuri experimentale, îndrăznețe, care intrigă sau resping. Însă nu înseamnă că nu sunt de calitate sau că în viitor nu vor fi apreciate. Pentru că și acestea vor deveni „clasice” după o anumită perioadă de timp, nu? Și clasicul Beethoven a fost considerat la vremea sa un contemporan rebel…
Putem vorbi despre „a te parfuma prost”, așa cum vorbim despre „a te îmbrăca prost”?
Cred că „neștiință” ar fi cel mai portivit cuvânt în aceste situații menționate de tine. Poate persoana respectivă a avut de-a lungul vieții altfel de repere față de cele pe care le-am avut noi. Poate a trăit într-un oraș mai puțin cosmopolit, mai puțin conectat la noile tendințe și stiluri… Și poate nici nu a avut acces la atât de multe informații cum am avut noi. Și atunci acea persoană se va îmbrăca diferit și se va parfuma diferit. Sau – de ce nu?! – poate nici măcar nu va purta un parfum, pentru că nu i se va părea relevant și nici necesar.
Și ar mai fi o variantă: imposibilitatea financiară de a investi în diferite vestimentații cochete sau creații olfactive pretențioase.
Deci nu cred că e corect să vorbim despre a „te parfuma prost”, așa cum nu e corect nici să vorbim despre „a te îmbrăca prost”.
Dacă te-ai întâlni cu un extraterestru, ce i-ai da să miroasă pentru a-l face să cunoască (mai bine) civilizația umană?
Aici, în România, cred că l-aș duce la mine în Maramureș și l-aș lăsa să petreacă puțin timp pe o pajiște proaspăt cosită… Dacă aș fi în Franța, poate că l-aș plimba pe acele străduțe cochete, unde micuțele boulangeries se deschid la primele ore în miros de croissantes aburinde. Dacă aș fi în Italia, cred că l-aș provoca să deguste olfactiv niște paste senzaționale însoțite de cel mai fin parmigiano… Sau mai bine l-aș duce la Santa Maria Novella... Of, uite, e greu și nu mă pot hotărî. Ce bine că încă nu m-am întâlnit cu un extraterestru!
Ce miros îți place la alții, dar nu l-ai suporta la tine?
Să știi că nu m-am gândit niciodată prea bine la acest lucru… Poate ar fi parfumuri care mie mi se par grele, robuste, apăsătoare, însă care se armonizează foarte bine cu alte persoane și le definesc într-un mod unic…
În general, nu rezonez cu parfumurile pudrate, pentru că îmi dau senzația de înec – așadar, nici nu le-aș putea purta. Însă, pe alte persoane, acestea își găsesc împlinirea, învăluind și alintând, așa cum trebuie să facă de altfel orice parfum atunci când își găsește posesorul ideal.
Mirosul perfect al bărbatului perfect? Dar al celui imperfect, de toate zilele?
Haha. Cred că amândoi – și cel perfect, și cel imperfect – ar trebui să miroasă în primă instanță a curat. Că apoi se dezvăluie prin anumite preferințe olfactive plăcute sau inedite, asta ține de construcția și pedanteria fiecăruia.
P.S.: să știi că nu rezonez cu această catalogare: perfect și imperfect. Pentru că ce poate părea imperfect pentru cineva pentru altcineva este perfect. 😊
Ce miros are iubirea? Ce ingrediente ai pune într-un elixir al iubirii?
Hmmm… Grea întrebare… E dificil de răspuns, pentru că iubirea are multe valențe… Iubirea miroase a pielea copilului meu. Iubirea miroase a cozonaci calzi proaspăt scoși din cuptor de mama. Iubirea miroase a atenție și grijă față de persoana de lângă tine. Iubirea miroase a ploaie și fân, a soare și nisip, a vânt cu miros de pădure…
Ce ingrediente aș pune într-un elixir al iubirii… cred că boabe tonka, paciuli, oud și un „strop” de trandafir. Și apoi l-aș turna cu grijă în cea mai vintage sticluță de parfum din lume. 😊
Un miros al copilăriei care să se țină scai de tine până azi?
Ah, daaaa. Sunt multe. De la mirosul de fân de la țară (la mine în Maramureș) până la mirosul de struguri copți și zemoși pe care îi celegeam din via bunicilor. Apoi ar mai fi mirosul acuarelelor și al pânzelor tablourilor de la Muzeul de Artă, unde a lucrat mama o viață și da… cu siguranță ar mai fi și mirosul de dulceață făcută în casă. Acum, că îți povestesc toate acestea, îmi vine în minte și mirosul iernii de la mine de acasă, acel aer umed, curat și puternic, ce îți curăța sufletul și mintea. Ce parfum extraordinar…
Cum ai descrie parfumul preferat, dar fără să-i dai numele?
Parfumul preferat este acea dimineață foarte devreme de primăvară spre vară, când ies în curtea casei mele odată cu primele raze ale soarelui, ascult ciripitul păsărilor și simt mirosul acela de aer proaspăt, vesel și puternic, ce îți induce un sentiment de bucurie uluitoare și recunoștință că poți fi părtaș încă o zi la întreaga frumusețe a lumii.
Asociezi locurile prin care ai călătorit cu mirosurile lor? Și-au lăsat o amprentă olfactivă asupra ta? Ai putea face un itinerariu olfactiv al călătoriilor tale?
Sigur că am asociat locurile prin care am fost cu diverse mirosuri. De regulă, cu cele culinare. Ha-ha. Însă dacă ar fi să mă gândesc la esențe, la parfumuri, uite, aș asocia Venezia cu Amber Aoud al lui Roja Dove, un parfum complex, așezat, de o profunzime aparte, conferită de cele două ingrediente ce îl prefațează: ambergris și oud. Pentru că Venezia asta îmi inspiră: căldură, seducție, mister și ceva ce ține de domeniul tabuului, al lucrurilor interzise, ce tocmai din acest motiv sunt râvnite de toată lumea. 😊
Apoi, ar mai fi Viena, care mă duce imediat cu gândul la Jasmin Impératrice Eugénie de la House of Creed, un frumos balet olfactiv dintre bergamotă, trandafiri, iasomie și ambergris. Un parfum cu o eleganță aparte, a cărui apariție se datorează Împăratului Napoleon, ce și-a dorit un cadou cu totul special pentru soția sa, Împărăteasa Eugénie. Iar Viena înseamnă pentru mine eleganță desăvârșită. Are un aer sofisticat și prețios, conferit de suflul regal ce încă plutește deasupra metropolei.
Desigur că din itinerariile mele nu putea să lipsească Franța, cu al ei Cannes exuberant. Aici m-aș apleca asupra minunatului Creed Fleurissimo, parfumul legendar dedicat diafanei Grace Kelly de Prințul Rainier și oferit acesteia chiar în ziua nunții. Notele de vârf și de mijloc sunt un frumos buchet de tuberoze, trandafiri bulgărești și stânjenel, nota de bază fiind ambra. Parfumul pare că evocă o dimineaţă însorită într-o grădină inundată de flori. Aerul e încă răcoros și mărgelele de rouă strălucesc pe petalele de flori. Exact așa este și Cannes-ul pentru mine.
Să zicem că pui mâna pe peștișorul de aur și acesta ți-ar îndeplini dorința de a dezvolta la maximum unul dintre cele cinci simțuri (sau or fi mai multe?). Pe care l-ai privilegia?
Să știi că m-am gândit mult până să răspund la această întrebare. Și într-un final a câștigat simțul tactil. Și mi-aș dori ca simțului tactil să i se adauge memorie… Ca să mai pot simți din când în când îmbrățișarea celor dragi plecați dintre noi. Sau ca, în viitor, la bătrânețe, să pot retrăi îmbrățișările și sărutările propriului meu copil.
Cum îți miroase Bucureștiul?
E foarte versatil acest București. Mie îmi miroase a tinerețe și a reinventare permanentă. Și l-aș asocia cu două parfumuri: unul încărcat de note citrice și picante, pentru timpul iernii – Aventus for her de la House of Creed –, și altul cu multă esență de oud, pentru perioada verii – Aoud de la Roja.
 |
 |
Ai fler? Mirosi bine oamenii?
Haha. Să știi că da. Și intuitiv, și… olfactiv.
Ce înseamnă a avea o „semnătură olfactivă”? Cât de importantă e ea? Și... care e relația ta cu parfumurile? Ești fidelă sau ai iubiri paralele?
Cred că ideea de semnătură olfactivă se potrivește perfect atunci când ai șansa de a beneficia de un parfum bespoke, personalizat. Doar atunci poți spune că ești semnatarul exclusiv al propriei identități olfactive.
În ceea ce privește relația mea cu parfumurile, pot să spun că este destul de zbuciumată, în funcție de starea în care mă aflu în ziua respectivă. Și cred că și în funcție de anotimp. Pentru că am observat că iarna îmi plac anumite mirosuri și esențe, pe care le port cu plăcere, însă vara ajung de foarte multe ori să ocolesc anumite parfumuri, pentru că am senzația că mă încarcă.
În zilele toride prefer să nu port deloc parfum, pentru că îmi place mirosul acela simplu, de curat și fresh de după duș, însoțit doar de un deodorant plăcut și elegant.
Și da, în ceea ce privește creațiile olfactive, am iubiri paralele. Și aici vreau să-ți spun că vinovată de acest lucru este Alexandra, pentru că ei îi datorez această orientare spre varietate. De la ea am învățat cum trebuie să purtăm un parfum, cum să le separ în funcție de anotimp și cum să mă bucur de evoluția pe piele a ingredientelor ce le alcătuiesc.
Dacă ar fi să asociezi o carte și un miros, care ar fi cele două?
Poftă de ciocolată, ce poartă semnătura minunatei Care Santos, aș asocia-o cu minunata compoziție olfactivă Ella, ce aparține celebrului brand Arquiste. Poftă de ciocolată îmbrățișează magistral trecutul și prezentul. O poveste de iubire ce traversează timpul, cu un parfum de epocă cu totul aparte, fiind totodată îmbrăcată desăvârșit în hainele secolului XXI.
Iar Ella este o învăluire de arome care te transportă prin toate secolele omenirii. Angelica, semințele de morcov, iasomia, mierea, ambergris, paciuli, civeta și vetiverul, sunt o combinație de excepție. Parfumierul Rodrigo-Flores Roux a reușit, prin această creație olfactivă, să creioneze ceva unic, incitant, învăluitor și capabil să te poarte ușor și discret pe aripile trecutului, rămânând totodată extrem de actual.
Prezentul și trecutul, în aceeași sticluță.
Prezentul și trecutul, în același subiect literar.
No comments:
Post a Comment