Câteva informații, vă rog?

Prima mea incursiune într-o parfumerie de nișă a fost o dezamăgire. Și asta nu pentru că oferta nu ar fi fost bogată și plăcut mirositoare, ci pentru că atitudinea și abordarea consultantului (care, de altfel, era și patronul buticului) a fost una, cel puțin, ciudată, fapt care mi s-a confirmat de atunci încoace. Nu pun la socoteală acum atitudinea – destul de agresivă –, ci mă opresc asupra abordării. M-a întrebat ce preferințe am și ce parfumuri folosesc. În vremea aceea eram atras de Déclaration de la Cartier și l-am dat ca exemplu. Doamnei i-a picat fața, de parcă ar fi auzit o blasfemie într-o biserică, și mi-a zis că bleah, nu, parfumurile industriale sunt o porcărie, adevărata parfumerie e acolo, în magazinul dumneaei etc. N-aveam cum s-o contrazic, dar știu că m-am dezumflat. Mă simțeam ca un intrus, ca un neofit care niciodată n-o să aibă acces la misterele acelei lumi. Drept să zic, am plecat de acolo cu coada între picioare. Nu mai zic că doamna avea impresia că singurul meu scop era doar acela de a mă parfuma, nu și de a cumpăra, așa că a tot insistat să mă parfumeze și cu una, și cu alta, că aș fi ajuns un bazar ambulant, dacă aș fi acceptat să intru în joc. Pe scurt, a fost un eșec. Eșec care, corelat cu experiența din parfumeriile mainstream – Sephora sau Douglas –, m-a pus pe gânduri.

Déclaration este o referință olfactivă în parfumeria contemporană și nu poate fi ignorat așa ușor. Parfumurile citrice, aromate, cu bază lemnoasă, ușor afumată și „murdărite” de mirosul de cardamom, care amintește de transpirație, s-au încolonat în urma acestei creații din 1998, ce stă la intersecția direcțiilor urmate de Jean-Claude Ellena, parfumier care și-a lăsat amprenta asupra felul în care mirosim – artificial, ce-i drept – astăzi. Parfumeria de nișă nu vine din neant, ea se plasează într-un context olfactiv pe care îl asociem azi parfumeriei mainstream, tot mai tributară unor gusturi de masă, îndoielnice, e adevărat, dar nu mai puțin relevante pentru cultura noastră olfactivă. A ignora „clasicii” înseamnă pur și simplu a fi ignorant cu ifose, o arogare a unei originalități de care poți da seama numai dacă te raportezi la ceea ce i-a precedat.

De la prima mea experiență într-o parfumerie de nișă, dovada necunoașterii a orice altceva se află în afara ogrăzii proprii a reapărut de nenumărate ori. Consultanții din parfumeriile de nișă ignoră aproape cu desăvârșire creațiile mass-market, ba chiar le privesc cu un dispreț superior, pe care îl justifică... cum anume? Sunt tare curios. Dar cum să-ți sfătuiești clienții în cunoștință de cauză, dacă tu nu știi cu ce bagaj olfactiv pășesc ei pragul templului în care oficiezi? Cei mai mulți dintre noi vin cu acest bagaj din parfumeria mainstream, reperele noastre se află acolo, așadar cunoașterea acestui bagaj ar fi un ghid nimerit pentru orientarea neinițiatului pe teritoriul unei parfumerii aparte, care propune mirosuri care adesea contrariază obiceiuri de consum și toleranțe olfactive.

Ignoranța nu este doar a unora, este și a celorlalți, adică a consultanților din parfumeriile mainstream. Deunăzi, întrebam într-un magazin Douglas de Must de la Cartier, versiunea feminină. Consultantul nu auzise niciodată de Must, deși acesta este primul parfum al casei Cartier (1981 – alături de Santos, dedicat bărbaților). Dacă îl întrebi despre vreun parfum, în cel mai bun caz consultantul o ia pe arătură și îți înșiră  cu grație niște generalități aplicabile oricărui parfum din magazin.

E adevărat că parfumul constituie un accesoriu discriminator, împărțindu-ne ierarhic și valoric, dar mirosul nu are granițe, el plutește printre bogați și săraci, iar a ignora – cu dispreț – ceea ce se creează în acest domeniu – artizanal sau industrial – este o dovadă de autosuficiență, ca să nu spun mai mult.

Nu vreau să fiu nedrept, așa că postulez din capul locului existența unor excepții. Recunosc că n-am dat peste ele, dar m-aș bucura să știu că există cu adevărat.