Parfum (Literatură): anticii priveau parfumurile nu doar ca pe un omagiu datorat zeilor, dar și ca pe un semn al prezenței acestora. Zeii, potrivit teologiei poeților, își manifestau întotdeauna apariția printr-un miros de ambrozie. Astfel, Hippolit inspirând și auzind o voce care îi vorbea (era vocea Dianei, protectoarea sa), exclamă în Euripide: „O, divină mireasmă! Căci simțit-am, zeiță fără de moarte, că tu ești cea care-mi vorbește!”.
De asemenea, parfumurile erau folosite deasupra mormintelor pentru a cinsti memoria morților. Astfel, Antonius* cere ca cenușa să-i fie presărată cu vin, ierburi aromate și parfumuri cu miros de trandafir.
Sparge mero cineres, et odoro perlue nardo
Hospes, et adde rosis balsama puniceis.
Cu multă vreme înainte, Anacreon a zis, în Oda 4, „La ce bun să-mi stropești mormântul cu esențe? Nu-i rost de sacrificii inutile. Parfumează-mă mai degrabă în timpul vieții. Așază-mi pe creștet cununi de trandafiri.”
Autorul articolului: Louis de Jaucourt
în Denis Diderot, Jean Le Rond d’Alembert, Encyclopédie, ou Dictionnaire raisonné des sciences, des arts et des métiers, vol XI, 1765, p. 940b–941a
* De fapt, Ausonius, Epitaphia 36, vezi Archaeologia, or Miscellaneous Tracts relating to Antiquity, vol. XXXI, Londra, 1845, și Decimus Magnus Ausonius, Works, vol. 1. Hugh G. Evelyn-White, William Heinemann Ltd., Harvard University Press. London, Cambridge, Massachusetts, 1919. Citatul exact: Sparge mero cineres bene olentis et unguine nardi,/ hospes, et adde rosis balsama puniceis („Stropeşte-mi cenuşa cu vin şi ulei de nard bine-mirositor,/ trecătorule, şi mai pune şi balsam pe trandafirii purpurii”) (n.n.).
No comments:
Post a Comment